Corneliu Coposu Fan Page

PRIMA ANEXARE A BASARABIEI de către ruși a fost decisă la un celebru han din București. EXPOZIȚIE-EVENIMENT la Drochia

Înapoi la Istorie

Cu ocazia sărbătorii Zilei Limbii Române, Muzeul Naţional de Istorie a României și Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Biblioteca Publică Raională din Drochia, inaugurează expoziția „Basarabia 1812-1947. Oameni, locuri, frontiere”, în clădirea Bibliotecii Raionale din orașul Drochia, din Republica Moldova.

Prima anexare a Basarabiei

Expoziţia este realizată pentru a marca două sute de ani de la anexarea jumătăţii estice a vechiului Principat al Moldovei de către Imperiul Rus, informează Muzeul Național al României.

Pe 16/28 mai 1812 s-a semnat la Bucureşti, la Hanul lui Manuc, tratatul care încheia războiul ruso-turc din anii 1806-1812, prin care Basarabia a fost anexată de Imperiul Ţarist. La 200 de ani de la acel moment, expoziţia aduce în prim plan, prin intermediul hărţilor, documentelor, imaginilor, publicaţiilor şi obiectelor, principale trasee diplomatice, evoluţia frontierelor şi societăţii acestei provincii.

Istoria zbuciumată Moldovei de peste Prut

Principalele subiecte abordate în cadrul acestei expoziții-eveniment tratează momente cruciale din istoria Moldovei din stânga râului Prut. Sunt abordate subiecte precum: cartografia istorică a Basarabiei înainte şi după 1812; anexarea Basarabiei prin Tratatul de la Bucureşti din 1812, realipirea sudului Basarabiei în urma Războiului Crimeei prin Congresul de la Paris (1856); pierderea sudului Basarabiei prin deciziile Congresului de la Berlin (1878), ce a urmat războiului ruso-româno-turc; unirea Basarabiei cu România (1918), tratatul de recunoaştere de către principalele Puteri Aliate a unirii Basarabiei cu Regatul României (1920), Basarabia în perioada interbelică; ocupaţia sovietică din 1940, în urma Pactului Molotov – Ribbentrop şi campania de eliberare a Basarabiei (1940-1941); Conferinţa de pace de la Paris 1946-1947 şi Tratatul de pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate.

Cu această ocazie Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” oferă Bibliotecii Publice Raionale Drochia o valoroasă donație de carte, compusă din lucrări fundamentale de istorie, literatură și artă.

Deschiderea oficială a expoziției va avea loc duminică, 25 august 2013, ora 16:00, în incinta Bibliotecii Publice Raionale Drochia, str. 31 august, 11, orașul Drochia, Republica Moldova.

Articol citit de 2718 ori.

Alte articole