Să aruncam o privire asupra perioadei în care România era socotită că devenise a 17 republică a URSS-ului. Vladimir Ilici Lenin spunea că: "Karl Marx era un creier îmbibat de bere si de hegelianism, în care amicul Friedrich Engels îi injecta uneori câteva idei geniale... Oamenii sunt nişte sălbatici fricoşi, care trebuiesc dominaţi de un Sălbatic fără scrupule, asa cum sunt eu... Ori, dat fiind că sălbaticii sunt asemeni criminalilor, idealul suprem al oricărui guvern trebuie să fie ca ţara să semene cu o ocnă... Oamenii intraţi acolo, ne mai fiind liberi sunt scutiţi de a mai face rău. Trebuie să ducă, silit, o viată de nevinovat, nu are nici griji, nici preocupări... lucrează cu trupul dar îsi odihneşte mintea. Si ştie că în fiecare zi, chiar dacă nu lucrează, chiar dacă e bolnav, va avea ce mânca si unde dormi fără grijile pe care le are omul liber... Visul meu este de a transforma Rusia într-o imensă cetate de forţa... cei mai robiţi si cei mai sacrificaţi sunt tocmai pazniciţ si subalternii lor."

Întrebat despre ţărani a răspuns cu o strâmbătură de oroare: "ÎI detest pe ţăran, îl detest pe mujicul idealizat de acest Occidental ramolit care este Tutgheniev si acest faun convertit care este ipocritul de Tolstoi. Ţăranii reprezintă tot ceea ce detest: trecutul, credinţa, ereziile, mania religioasă, munca manuală. ÎI suport, îl măgulesc, dar îl urăsc. Aş vrea să-i văd dispăruţi pe pe toti, pana la ultimul..."

"Să vă intre bine în cap că bolşevismul reprezintă un triplu război: războiul barbarilor stiintifici împotriva intelectualilor putrezi, al Orientului împotriva Occidentului si al oraşului împotriva satului. Ori, în aceste războaie nu alegem armele. Individul este ceva care trebue suprimat, el este o invenţie a trândavilor de Greci sau a găunoşilor de Nemţi. Cel care rezistă va fi suprimat ca o tumoare malignă. Sângele este cel mai bun îngrăsământ oferit de natură. Să nu credeţi că sunt crud. Toate aceste împuşcături si spânzurători care se fac din ordinul meu mă plictisesc. Urăsc victimele mai ales pentru că ele mă silesc să le omor."

În 1920 Lenin a dat dispoziţie lui Felix Edmundovici Dzerjinski să înceteze teroarea asupra maselor si sa desfiinţeze pedeapsa cu moartea. Deci "părintele noii orânduiri" se ridicase pe cadavre. Dar tot acest părinte scria în 1922 despre urmaşul său: " Iosif Vissarionovici Stalin este din cale afară de brutal, şi acest defect care poate fi tolerat între noi, fără prejudicii, dar în raporturile dintre comunişti, devine un defect intolerabil din partea celui ce deţine funcţia de secretar general. De aceea propun să se analizeze mijloacele prin care Stailin să fie demis si prin care alt om ar putea fi ales pentru a-l înlocui."

Dar tovarăşii l-au menţinut. În schimb moartea lui Lenin a fost suspectă.

Congresul XX al PCUS (Moscova, 14-25 februarie 1956) a dezvăluit monstruozităţile săvârşite de Stalin confirmand ceea ce a fost, este şi urmăreşte marxism-leninismul. "Repet, numai în 1956 am reuşit să ne eliberăm din înrobirea lui Stalin" au fost cuvintele spuse de Nikita Sergheevici Hrușciov cu acea ocazie. (Peste 6 luni, pe 26 Octombrie 1956, în Ungaria s-a dezlănţuit o revoluţie care a fost înăbuşită în sânge de urmaşii lui Stalin. În România au avut loc manifestaţii de solidaritate cu revolatia din Ungaria. Au avut loc arestări în toate centrele universitare, torturări groaznice si înscenări de pedepse.Toţi cei eliberarati au fost rearestati si duşi la munca de exterminare.)

Sucursale ale acestui abator cu sediul la Kremlin s-au deschis peste tot pe unde soldatul sovietic a pus piciorul, exportându-se în acest fel metodele diabolice ale "genialului". Pentru edificarea celor ce nu au trăit acele timpuri, pentru cei care au colaborat şi sprijinit instaurarea regimurilor comuniste în lume, voi cita unele paragrafe din raportul prezentat între 14-21 Februarie 1956 (Congresul XX al PCUS ) la locul de unde s-au dirijat crimele. Socotesc necesară explicarea acestui lucru despre care am luat cunoştinţă după ani de zile, în timpul procesului de reeducare din 1962-64, în închisorile de exterminare ale României, deoarece la acea dată nu ne închipuiam că peste 25% din populaţia Rusiei (adică peste 50 de milioane de fiinţe umane) fusese măcelărită. Când ofiţerii politici au aflat că în discuţiile dintre noi şi chiar faţă de ei susţineam că ceea ce s-a întâmplat în "raiul comunist" este identic cu ce se petrece la noi, "ţară eliberată de victorioasele trupe ale lui Stalin", au retras imediat cartea despre "Congresul XX". Şi acum spicuiri din această carte:

"Practic, Stalin n-a ţinut cont de regulile vieţii de partid şi a călcat în picioare "principiile leniniste" ale conducerii colective. Comisia a luat cunoştinţă de o mare cantitate de piese justificative din arhivele N.K.V.D. -ului, şi de alte documente şi a descoperit numeroase cazuri referitoare la înscenarea proceselor împotriva comuniştilor, cu ajutorul acuzaţiilor false, al abuzurilor evidente contrare legalităţii socialiste, procese care au avut ca urmare moartea nevinovaţilor". Acestea se petreceau după 1934.

"S-a stabilit că din 139 de delegaţi ai Comitetului central aleşi (între 1937-38), 98, adică 70% au fost arestaţi şi împuşcaţi. Marca majoritate erau muncitori, membri din ilegalitate şi din timpul revoluţiei"... "... deasemenea majoritatea delegaţilor la al 17-lea Congres. Din 1966 delegaţi, 1108 persoane, cu mult peste jumătate, au fost arestaţi sub acuzaţia de crimă contra-revoluţionară". "După asasinarea lui Kirov (n.r. din ordinul lui Stalin) au început represiunile în masă..."

"Represiunile în masă s-au desfăşurat într-un mod extraordinar de repede în 1936, ca urmare a unei telegrame pe care Stalin şi Jdanov au trimis-o la 23 Septembrie 1936 lui Molotov, Kaganovici şi altor membri ai biroului politic. Din textul imperativ al telegramei reieşea că N.K.V.D.-ul avea 4 ani de întârziere în aplicarea represiunii în masă şi, deoarece era necesar să se scoată pârleala muncii neglijate, Stalin a dat alarma funcţionarilor N.K.V.D.-ului, azvârlindu-i direct pe drumul arestărilor şi execuţiilor".

La data de 1 Octombrie 1939, Eikhe (ministru şi membru al partidului din 1905), a scris lui Stalin, din închisoare, la 6 luni de la arestare, negând orice vină şi cerând reexaminarea cazului: "Nu există suferinţă mai mare decât a te afla în închisoarea guvernului pentru care ai luptat tot timpul... Mărturisirile care au fost introduse în dosarul meu nu sunt numai absurde, dar conţin în aceeaşi măsură câteva calomnii la adresa Comitetului central şi a Consiliului comisarilor poporului. Întradevăr, rezoluţii drepte ale Comitetului central al partidului, care nu au fost luate nici din iniţiativa, nici în prezenţa mea, au fost consemnate ca acte duşmănoase de organizaţie contra-revoluţionară întocmite după sugestiile mele... N-am putut suporta torturile la care am fost supus . . . şi au profitat (anchetatorii) să mă oblige să mă acuz şi să acuz pe ceilalţi... Cea mai mare parte din mărturiile (declaraţiile) mele mi-au fost sugerate sau dictate (de anchetatori) şi a trebuit să reconstitui restul, plecând de la documentele N.K.V.D."

Ajuns la tribunal pe 2 Februarie 1940, a negat totul şi a declarat: "În pretinsele mele declaraţii nici un cuvânt n-a fost scris de mine, în afară de semnătură. Ea mi-a fost smulsă. Eu am mărturisit sub constrângerea anchetatorului care m-a torturat de la arestare, încontinuu. Cel mai important lucru pentru mine este să spun completului de judecată, partidului şi lui Stalin, că nu sunt vinovat, n-am fost niciodată vinovat, de nici o conspiraţie. Voi muri crezând în dreptatea partidului, cum am crezut toată viaţa". Şi partidul i-a făcut dreptate: peste 48 de ore l-a împuşcat!

Rudzutak, un alt membru al Comitetului central, cu o vechime în partid tot din 1905 şi care executase 10 ani de muncă forţată sub regimul ţarist (în Siberia), a fost arestat de tovarăşii lui de luptă, în 1937. Acuzatul a revenit asupra declaraţiilor care i-au fost smulse cu forţa, iar tribunalul militar a ascuns procesul-verbal făcut cu ocazia judecăţii în care se spunea: "Singura cerere pe care a prezentat-o (Rudzutak) tribunalului este ca să fie informat Comitetul central al partidului comunist al U.R.S.S., că există în N.K.V.D. un centru, încă nelichidat, care înscenează procese, care forţează pe nevinovaţi să dea declaraţii; nu există nici un mijloc de a proba neparticiparea la crimele atestate de mărturiile diverşilor indivizi. Metodele de anchetare sunt în aşa fel făcute, încât să forţeze oamenii să mintă şi să calomnieze persoane complet nevinovate, în afară de cele deja acuzate. El cere curţii să i se permită să aducă la cunoştinţă Comitetului central toate aceste fapte, în scris". Tribunalul a analizat cererea şi în 20 de minute a pronunţat sentinţa de condamnare la moarte prin împuşcare, care a fost executată imediat.

"În provincie falsificarea proceselor era practicată pe o scară şi mai mare. Zeci de mii de comunişti cinstiţi şi nevinovaţi au murit ca urmare a monstruoaselor înscenări judiciare, pentru că s-au acceptat tot felul de mărturii mincinoase şi pentru că oamenii au fost forţaţi să se acuze pe ei şi să acuze pe alţii. Represiunea populaţiei a avut o influenţă negativă asupra condiţiilor politice şi morale ale vieţii de partid, a creat o situaţie de nesiguranţă, a contribuit la propagarea suspiciunii bolnăvicioase şi a semănat neîncrederea printre comunişti. Tot felul de defăimători şi carierişti au găsit câmp de acţiune propice".

Nikita Sergheevici Hrușciov relatează fapte la care a participat: "Când Stalin zicea că trebuie arestat cutare, sau cutare, trebuia orbeşte să se admită că era vorba de un duşman al poporului. Şi clica lui Beria, care dirija organele securităţii statului, se întrecea în a proba vinovăţia persoanelor arestate, întemeiată pe documentele pe care le falsifica. De ce probe era vorba? "Mărturisiri" ale persoanelor arestate. Judecătorii de instrucţie acceptau aceste mărturisiri? Şi cum poate o persoană să mărturisească crime pe care nu le-a săvârşit? Într-un singur fel: ca urmare a aplicării metodelor fizice de represiune, torturi, aducându-l într-o stare de inconştienţă, de pierdere a judecăţii, de renunţare la demnitatea sa. Astfel erau obţinute mărturisirile. La 20 Ianuarie 1939 Stalin a trimis un mesaj codificat secretarilor comitetelor de district şi de regiune, comitetelor centrale ale republicilor, comisarilor poporului din ministerul de interne şi şefilor organizaţiilor N.K. V. D.: Comitetul central al partidului comunist al Uniunii Sovietice precizează că aplicarea metodelor de presiune fizică practicate de N. K. V. D. , a fost permisă încă din 1937 în virtutea autorizaţiei acordate în acest scop de Comitetul central al partidului comunist al întregii republici."

"Nimicirea de către Stalin a numeroşi comandanţi militari şi funcţionari politici între 1937-1941, datorită suspiciunii sale şi acuzaţiilor calomnioase au avut deasemenea consecinţe foarte grave, mai ales în prima fază a războiului. În cursul acestor ani represiunea a fost îndreptată împotriva unui important număr de cadre militare, începând cu comandanţii de companie şi de batalioane până la nivelele cele mai înalte ale armatei. În timpul acestei perioade, cadrele care dobîndiseră o experienţă militară în Spania şi Extremul Orient, au fost aproape în întregime lichidate."

Zeci de mii de comunişti cinstiţi au fost omorti nevinovaţi ca urmare a monstruoaselor înscenări judiciare, pe baza mărturiilor mincinoasa.Tot felul de defăimători si carierişti au găsit câmp de acţiune sub indicaţiile lui Stalin. Despre cel mai mare strateg se spune: "Stalin era foarte departe de a sesiza evoluţia adevărată a situaţiei de pe front. Aceasta datorită faptului că în timpul întregului război de apărare a patriei, el n-a vizitat nici o parte a frontului, nici un oraş eliberat. Trebuie subliniat că Stalin conducea operaţiile militare cu ajutorul unui glob terestru. Da, tovarăşi, el lua un glob terestru şi pe deasupra trasa liniile frontului. "

"Genialul" conducător nici nu voia să răspundă la telefon în situaţii foarte grave de pe front şi într-o astfel de împrejurare tot Hrusciov povesteşte cum s-a întâmplat " cel mai rău lucru la care ne-am fi putut aştepta": "Nemţii încercuiră concentrările noastre de trupe şi pierdurăm, în consecinţă, SUTE DE MII de oameni. Acesta este "geniul militar" al lui Stalin. Iată ce ne-a costat."(Mai 1942).

Popoare întregi au fost deportate, urmărindu-se exterminarea lor: "Astfel, la sfârşitul anului 1943, când pe toate fronturile marelui război de apărare a patriei s-au realizat străpungeri în favoarea Uniunii Sovietice, s-a luat hotărîrea şi s-a trecut la executarea deportării Karacilor de pe locurile unde trăiau (populaţie în Caucaz). La aceeaşi epocă, la sfârşitul lunii Decembrie 1943, aceeaşi soartă a avut-o întreaga populaţie din republica autonomă kalmucă. La 23 Februarie 1944, toţi Cetnicii şi Inguşii fură lichidaţi. In Aprilie 1944, toţi Balkarii fură deportaţi în locuri foarte îndepărtate de teritoriul Republicii Kabardo-Balcare şi Republicii însăşi i s-a schimbat numele în Republica autonomă Kabardă."

La acest capitol Nichita Hrusciov uită să amintească şi alte măsuri represive îndreptate împotriva următoarelor minorităţi:

Armenii au fost arestaţi, condamnaţi, executaţi, deportaţi în număr masiv după 1938. La Erevan, numai într-o singură noapte au fost ridicate zece mii de persoane.

În Ucraina, cel mai bogat teritoriu agricol, într-un singur an 1932-33 au murit de foame cinci milioane de locuitori. Totul a fost dirijat de Stalin, ca să pedepsească această populaţie care i-a făcut greutăţi la colectiviza-re. Tot aici s-a ţinut primul congres al artiştilor lirici în anul 1935. Majoritatea erau nevăzători. Toţi au fost împuşcaţi, în anul 1939 peste 80% din intelectualii Ucrainei au fost exterminaţi. În acest mod, câmpiile Ucrainei au fost îngrăşate cu sângele ţăranilor nevinovaţi, executaţi, după ce li se confisca toată producţia recoltata. Hrusciov, în Congresul partidului din Feb.1956 a scos în evidentă că 25% din populaţia Rusiei, adică 50 de milioane de fiinţe umane au fost măcelărite de Stalin. "S-a stabilit că în perioada 1937-1938, din 139 delegaţi ai Comitetului Central aleşi, 98, adică 70% au fost împuşcaţi, iar din că 1966 delegaţi la Congresul: al-XVII au fost arestaţi 1108 persoane, cu mult peste jumătate au fost executaţi, atrăgându-se atenţia lui Molotov si Kaganovici, că planul represiunii în masă avea o întârziere de 4 ani. În 1937-1941 represiunea s-a îndreptate contra comandanţilor militari si a cadrelor politice slăbind acţiunile de pe front. Stalin, conducătorul suprem al armatei, n-a fost niciodată pe front, el conducea operaţiunile trasând liinile frontului pe un glob terestru. Astfel, în Finlanda s-au pierdut 200.000 ostaşi..."

Deasemeni nu pomeneşte nimic de cei 9442 oameni omorîţi la Vinniţa, în perioada 1937-38, din dispoziţia lui, a lui Viaceslav Molotovşi a lui Ivan Aleksandrovich Serov, în cele trei gropi comune din oraş; şi nici un cuvânt n-a amintit de masacrul de la Katyn.

Finlanda, pentru care a pierdut 200.000 de ostaşi, nu a fost iertată. Operaţiunile de represalii şi deportări au fost îndrumate de Lev Makhis. Zeci de mii de oameni au luat drumul Siberiei.

Lituania, Letonia şi Estonia au cunoscut la 19 Iunie 1940, teroarea şi deportarea a 170.000 de oameni la Nord de Cercul polar. Conducerea acestei operaţiuni a fost îndeplinită de I.A. Vîşinschi, Dekanosov (omorît odată cu Beria) şi Jdanov.

Peste Polonia, care era în agonie din cauza invaziei lui Hitler, Ruşii au năvălit şi ei între 17-20 Septembrie 1939, iar după ce le-au smuls o importantă parte din teritoriu, au deportat câteva zeci de mii de locuitori. Serov a fost cel care a condus deportarea.

României i-au fost deasemenea smulse 2 importante provincii cunoscute sub numele de BASARABIA şi BUCOVINA DE NORD în 29 Iunie 1940. Răpirea a fost imediat urmată de deportarea masivă a 300.000 locuitori numai într-un an. Operaţia de deportare s-a repetat între 1945-54, când o jumătate de milion de Români de pe meleagurile răpite au fost împrăştiaţi până la Vladivostok. Numai în noaptea de Marţi 5 Iulie 1949 au fost ridicaţi 25.000 Români, care au pornit spre Kazahstan.

În raportul lui, Hrusciov dezvăluie atrocităţile care s-au comis asupra membrilor aşa zişi cinstiţi ai partidului comunist, fără să menţioneze că cei 50 de milioane care au cunoscut teroarea şi au fost, în cea mai mare parte, exterminaţi prin muncile forţate, nu erau partizani ai regimului criminal marxist.

Stalin s-a folosit de de 3 şefi de benzi criminale în desfăşurarea planului lui monstruos, sefii fiind: Genrikh Grigoryevich Yagoda , Nikolai Ejov , Lavrenti Pavlovici Beria . Când una din aceste bande criminale era prea compromisă, era înlocuită cu alta. Aceşti trei călăi erau întruchiparea lui Iosif Vissarionovici Stalin, "creaţi" de el în acest scop. Teroarea îşi devora proprii executanţi. Hrusciov, făcând "autocritica grupului partinic", spune: "Arestarea lui Beria şi anchetarea cazului său au adus revelaţii oribile asupra maşinii secrete pe care ne-a ascuns-o şi care a trimis atâta lume la moarte...Câtva timp am dat partidului şi poporului explicaţii false asupra celor întâmplate; noi aruncam greşeala asupra lui Beria. Noi făceam tot ce este posibil pentru a proteja pe Stalin, neînţelegând încă că acopeream un CRIMINAL, un ASASIN, un MĂCELAR răspunzător de masacre."

Printre marii maeştri măcelari care au întreţinut acest "monstruos abator", este necesar să enumerăm câţiva: Victor Abacumov; Iuri Andropov; A.A. Andreiev; N.A. Bulganin; Leonid Brejnev; Ciureli Mihail; P.I. Golicov; A.A. Grecico; A.A. Gromiko; S.D. Ignatiev; Andrei Jdanov; Lazar Kaganovici; A.I. Kiricenko; I.S. Koniev; Alexis Kosâghin; N.S. Kruglov; Gheorghi M. Malenkov; Rodion Malinovschi; S.D. Ignatiev; G.G. Karpov; L.G. Melnicov; V.N. Merculov; Anastase Micoian; Viaceslav Molotov; K.K. Rocosovschi; A. PANUSCHIN; A.N. Poscrbisev; I.A. SEROV; Mihail Suslov; D.T. Serpilov; A.I. Vîşinschi; Clement Voroşilov; bineînţeles Nichita Hrusciov şi mulţi alţii. "Centrala abatorului Stalin" a deschis sucursale în toate ţările aşa zise eliberate unde defăimătorii, carieriştii şi străinii de ţară s-au antrenat unul pe altul în măcelărirea popoarelor.

R.A. Rudenco, procurorul general care a pus în scenă numeroase procese, fiind întrebat de Nichita Hrusciov: "Spuneţi-mi, pe ce fapte reale s-au sprijinit acuzaţiile?", a răspuns "nevinovat": "Din punct de vedere juridic nu existau probe pentru a judeca pe aceşti oameni. Urmărirea judiciară s-a bazat pe mărturisirile stoarse sub tortură fizică şi morală. Mărturisirile astfel obţinute nu pot fi reţinute pentru a trimite pe cineva în faţa tribunalului."

Aceste metode au fost folosite peste tot, de la Vladivostok până la Berlin. Şi grozăvia celor petrecute l-a facut pe acelaşi N. Hrusciov să hotărască: "Este preferabil să spunem tot. Crima se descoperă totdeauna. Nu se pot păstra asemenea secrete timp îndelungat."

Acesta a fost "singurul înţelept, cel mai mare conducător, cel mai mare strateg al tuturor timpurilor", noţiuni care au înlocuit pe cea reală în cazul acesta: geniul răului şi poate e prea puţin zis. Această brutalitate a lui Stalin s-a manifestat nu numai în domeniul deciziilor care priveau viaţa interioară a ţării, dar şi în relaţiile internaţionale. A şantajat şi a trişat, pentru a instaura sclavagismul în omenire. Masca pusă acestei politici nu mai trebuie să înşele pe nimeni.

Pactul perfid parafat la 23 August 1939/nr: Pactul Ribbentrop-Molotov (nr: ministri) între Iosif Vissarionovici Stalin si Adolf Hitler preconiza împărţirea Europei (naziştii urmăreau să ocupe golful Persic si India, in alianţa cu japonezii). Hitler la mai puţin de doi ani(de la semnarea pactului) si-a atacat "tovarăşul de drum" prin surprindere, urmărind să pună mâna pe grâul si petrolul rusesc din Caucaz. Intrarea în război a americanilor în sprijinul englezilor a dus la ruinarea potenţialului hitlerist deschizând drumul ruşilor peste o jumătate din Europa, pe care au început s-o comunizeze cu forţa.

În Ucraina toţi intelectualii fuseseră exterminaţi. Au urmat executiile din Armenia urmate de masive deportari (1938)într-o singură noapte din 1938 au fost ridicaţi zece mii de armeni. Popoare întregi au fost deportate în Siberia. Astfel pe 19 Iunie 1940 au luat drumul Siberiei 170.000 de Letonieni, Estonieni si Lituanieni, urmând zeci de mii de finlandezi duşi dincolo de Cercul polar. În Iulie 1940 au continuat deportările basarabebilor si bucovinenilor în Siberia. Până la 21 Iunie fuseseră deportaţi circa 300.000 români de peste Prut. Un alt număr de peste 40.000 a avut loc în 1949. În plin război, în anul 1943 au fost deportaţi Karacii din Caucaz în Siberia, iar la sfâsitul anului au fost urmaţi de Kalmucii. La începutul lui 1944 au fost exterminaţi Ingusii, iar în Aprilie 1944 a venit rândul Balkarilor, urmata de deportarea Tatarilor din Crimea in Asia Centrala si Siberia (1944).

Soarta României a fost crudă, din cauza politrucilor veniţi în furgoanele ruseşti care au fost ajutaţi de NKVD [Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne] să ocupe toate funcţiile de conducere. Prin falsificarea alegerilor au trecut la desfiinţarea partidelor istorice, la sovietizarea armatei si justiţiei, la alungarea regelui si la deslăntuirea teroarei. Arestările s-au ţinut lanţ începând cu elevii si studenţii. Din 1949 noul regim a trecut la reeducare , prin torturi groaznice, bătăi până la exterminare si alte metode de neimaginat: obligându-i pe cei arestati să devină colaboratori si să divulge pe toţi cei ce nu sunt de acord cu regimul comunist. La Piteşti unde au fost închişi studenţi, pe lângă bătăi groaznice, au fost obligaţi să-si mănânce fecalele si să se bată unii pe alţii. Populaţia, din toate categoriile sociale, a fost arestată si dusă la exterminare: la Canalul Dunăre-Marea Neagră sau la minele le de plumb din nordul ţări. Arestaţii au fost cu sutele de mii în cele peste 150 locuri de detenţie, unde se dormea pe paie, mâncaţi de ploşniţe si şobolani, iar bătăile nu încetau niciodată, pentru neîndeplinirea normei, sau ori ce motiv pentru a menţine teroarea.

În 1950 au fost arestaţi toţi miniştrii în viată după 1918(referinte:Noaptea demnitarilor, aici, aici, aici ), toate cadrele superioare de conducere în viată, toţi episcopii catolici, greco-catolici si profesori universitari. Din cauza torturii si a jefuirii populaţiei, cei mai tineri au plecat în munţi formând grupe de partizani. Din 1951 s-a înăsprit teroarea si deportările, cu pedepse în luni, si dislocarea în bordeie pe Bărăgan, cu D.O.(nr: Deportările în Bărăgan), pedepse date în luni. Morţii,din cauza muncii forţate se numărau cu miile, în fiecare lună. Reforma monetară din 1951 a dus la sărăcirea populaţiei si creşterea nemulţumirilor. În această perioadă 1950-1958 Stalin a dirijat războiul contra Coreei si măsuri pregătitoare pentru declanşarea celui de al 3-lea război mondial. Tot în această perioadă, pentru a înăspri teroarea Stalin a dat dispoziţie ca în toate ţările de democraţie să se facă procese contra deviationistilor. În aceste procese erau implicati evrei si se pronunţau pedepse cu moartea. Pe 5 Martie 1953 odată cu moartea lui Stalin s-a crezut ca se va îmbunătăţii situaţia, dar în schimb au izbucnit răscoale ce au fost înăbuşite, în Polonia, Cehoslovacia. Germania Democrată... La 4 luni după moartea lui Stalin a fost omorît Beria, călăul prin care Stalin ordona execuţiile. În România, pe 19 Iulie 1953 au încetat lucrările de la canal (nr: Canalul Dunăre-Marea Neagră) dovedindu-se ca au fost proiectate greşit de sovietici. Dar eliberări nu s-au făcut. S-au eliberat în 1954 cei cu pedepse expirate.

Torturile au fost la nivelul celor din 1950 de la Piteşti si Gherla, cu singura deosebire ca nu erau obligaţi sa-si mănânce fecalele. Din 1957 au început răscoalele ţărăneşti din cauza colectivizării forţate. Armata a fost dirijata împotriva satelor. În Dobrogea si sudul Moldovei a fost trimis generalul Nicolae Ceaușescu ca sa pacifice pe ţărani. S-a purtat ca un zbir, mergând până acolo ca la Suraia a pus sa se tragă cu tunul. Si n-a fost singurul loc. Si în Teleorman, generalul Negrea a pus sa se tragă tot cu tunul. Toata tara a fost răsvrătită, făcându-se zeci de mii de arestări si mii de omorati. Ţăranii după chinuri îngrozitoare erau condamnaţi la 60 de luni pedeapsa administrativa si trimis la construirea de diguri în Bălţile Dunării, la Bicaz sau la gospodăriile agricole ale Ministerului de Interne. Mai era un motiv de arestare. Rusii hotarîsera sa-si retragă trupele din România si aveau nevoie de linişte, ca să nu se producă incidente. Încă din 1955 România căuta să obţină avantaje economice si tehnice din partea acestui occident putred fiindcă URSS-ul ajunsese mai putred decât capitaliştii.

Social democraţii au fost si ei supuşi presiunilor find arestaţi încă din 5/6 Mai 1948 cu Constantin Titel Petrescu cu Adrian Dumitriu, Constantin Motas, Adrian Stambuliii, P.P. Stănescu s.a.... după ce pe 27 Aprilie 1948 fusese arestat Lucrețiu Pătrășcanu cu soţia. Al doilea lot de social democraţi a fost arestat pe 13/14 Iunie 1949. Titel Petrescu a fost condamnat în 1952 la muncă silnică pe viată. După moartea lui Stalin a fost executat si L.Pătrăscanu în noaptea de 16 Aprilie 1954, cu un glonţ în ceafă tras de colonelul Iosif Mildoveanu, la Jilava.

În 1955, înainte de plecarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej la Congresul XX al Partidului Comunist al P.C.U.S. de la Moscova s-au făcut presiuni asupra lui Constantin Titel Petrescu si promisiunea că vor fi eliberaţi toţi tovarăşii lui, dacă va face o declaraţie de recunoaştere a greşelilor de apreciere a situaţiei politice, si a scris-o prin care spunea: "după o lunga si matura gândire a luat cunostiintă de greşelile lui fată de linia dreaptă urmată de partidul muncitoresc. Poporul, care atât de mult a suferit în trecut si care în prezent are parte de o viată nouă si fericită, trebuie să înţeleagă aceste slăbiciuni inerente unei perioade de transformări istorice." Acest text prin care abdica de la convingerile sale a fost publicat pe 18 Decembrie 1955 în "Scânteia" si pe 30 Decembrie 1955 în "Glasul Patriei", după ce fusese eliberat pe 8-12-1955 cu decretul de graţiere nr.555. Prietenii au fost eliberaţi pe 24 Aprilie 1956, la intervenţia liderului laburist Hugh Gaitskell,cu ocazia vizitei lui Hrusciov la Londra. Titel Petrescu a murit decepţionat pe 1 Sept.1957 si înmormântat la Bellu.

La această dată situaţia deţinuţilor în temniţe era următoarea: La Aiud erau legionarii, la Botoşani pe 1 Decembrie vor fi aduşi naţional ţărăniştii si câţiva fruntaşi liberali, la Gherla se aflau din partidele istorice, frontieristi si ţărani, iar la celelalte închisori judeţene se aflau arestati în anchete pentru înscenarea de procese. În timp ce delegaţii guvernamentale cutreerau lumea liberă pentru a cere ajutoare economice, iar statele occidentale întrebau despre situaţia deţinuţilor politici, in România teroarea creştea cu toate că trupele ruseşti se retrăgeau si promisiunile regimului cotmunist se întreceau în minciuni. În schimb pe 14 Iunie 1959 din cauza torturilor a izbucnit la Gherla o revoltă, aruncându-se obloanele de la geamuri si administraţia a tras cu mitraliera, pe vizeta celulei ca să-i potolească. Cu un an mai înainte se înfiinţase la Râmnicul Sărat o închisoare îngrozitoare, unde au fost duşi 39 de deţinuţi socotiţi cei mai recalcitranţi si cu Ion Mihalache.

SPRE REEDUCAREA FĂRA VIOLENTĂ

Paralel cu retragerea trupelor ruseşti. Ministerul de interne a înfiinţat un birou special "K", condus de col. Mihai Petru care avea misiunea sa pregătească eliberarea deţinuţilor politici prin angajamente de încadrare în acceptarea condiţiilor de colaborare. Aceste birouri "K" au luat fiinţa la Gherla, Aiud, Botoşani si Jilava, punându-se accentul asupra deţinuţilor ce avuseseră o functie de conducere în partidele istorice. În cadrul deschiderii către tarile capitaliste, dupa 20 Iunie 1959 a plecat în vestul Europei o delegaţie economica condusa de Alexandru Bârlădeanu si după aproape doua luni s-a întors raportând ca peste tot era întrebata de soarta deţinuţilor politici. În timp ce România începuse să fie primita în mai multe comisii internatitonale, ...ca vicepreşedintă la ONU, pe 30 Martie 1960 a semnat un Acord cu Statele Unite prin care erau lichidate divergentele financiare. În acest an s-au înbunătătit relatile Chinei cu lumea comunistă si în special cu URSS. În România a început să se dezvolte comunismul naţional, accentuându-se o dizidentă fată de URSS. Pe 28 Septembrie când Gheorghe Gheorghiu-Dej a vorbit la ONU în cadrul celei de a XV sesiuni, la Bucureşti deja fuseseră eliberaţi prin graţiere 58 de evrei condamnaţi pentru sionism, pe 5 Sept.1960. Dupa doua luni, pe 9 Noiembrie 1960 pe baza decretului de graţiere nr.405 au fost eliberaţi 199 deţinuţi politici, adevărate cadavre ambulante, în cârje sau pe targi, motivându-se că statul sa nu mai cheltuiască cu ei ci să fie îngrijiţi de familie, deoarece aveau boli încurabile. Printre ei s-a eliberat si Remus Radina care a fost internat în spital. Când s-a însănătoşit a căutat decretul, dar n-a fost posibil să fie găsit.

La închisoarea Gherla în 1960 de constituise din deţinuţii care urmau să se elibereze, o organizatie denumita "Prietenia Albă" condusă de avocatul Mac CONSTANTINESCU din Turnu Severin, fost asistent al lui A.C. Cuza, organizatia avea scopul de a continua sa se ajute deţinuţii între ei, după eliberare, în vederea găsirii unui serviciu, a unei locuinţe si ceva ca sa se descurce. Cum numărul informatorilor era destul de mare, prin cei cu codu "Valeriu Ioan" si "Bucur Dumitru" s-a aflat de constituirea ororganizatiei, si pe 30 Ianuarie 1960, Mihai Petruc şeful Serviciului "K" - anunţa pe Alexandru Nicolschi . Se cerea aprobarea ca să întocmească planul de măsuri, de către securitatea Regiunii Cluj, si după depistarea elementelor conducătoare să fie trimise în justiţie pentru a fi condamnate.

Primele indicaţii erau date despre componentă: Sergiu Mandinescu condamnat 12 ani si care urma să se elibereze, Ion IVAN -preotul de la Vladimiresti, Eugen IOAN -colonel-, Dionisie MIHAI, Vladimir Boutmy, Mac Constantinescu, elemente ce urmau pe 14 Iunie 1960 să provoace o revoltă în Gherla, urmata de o evadare si să atace organele de pază. Afară urmau să ia legătura cu deţinutul Davidescu Ștefan Ioan din Ploieşti care se eliberase în Nov.1959 si cu doctoriţa Danielescu care se îngrijise cu atentie de deţinuţii închişi în Sanatoriu Tg. Ocna. Înainte de revolta preconizată, urma să se elibereze în cursul lunii Martie si deţinutul Dionisie Mihai.

Reeducarea la Gherla se făcea sub conducerea comandantului maior Gheorghiu si politrucul Domocos. Ajutor din partea deţinuţilor era Raul Volcinschi, fost profesor de marxism la Cluj. Scopul Serviciului "K" era de a face din deţinuţi, informatori înainte de eliberare, sa arunce cu noroi în trecut si persoanele cunoscute si să dea declaraţii cu promisiunea că nimeni nu va avea de suferit si numai în acest fel va fi eliberat fiindcă nu mai conteza pedeapsa si pentru ce ai fost condamnat.

Presiuni asupra înalţilor Prelaţi

În plină atmosfera de reeducare, a sosit la Gherla un grup de deţinuţi condamnaţi pentru înalta trădare arestaţi după 1957 si torturaţi prin anchetele de la Cluj. Printre ei se găseau episcopiiIosef Schubert, Iuliu Hirtea, Ioan Dragomir, Alexandru Todea, Ioan Cherteş si alţii catolici si greco catolici. Ofiţerul politic Domocos, o fiara neîmblânzita a încercat sa-i facă sa i-a atitudine asupra reeducării si punea pe şeful de camera sa-i întrebe în fiecare zi daca s-au gândit. După ce au fost pedepsiţi în lanţuri la celula neagra, într-o zi întrebându-i din nou, episcopul Iuliu Hirtea, la întrebarea şefului camerii i-a raspuns: "domnule, du-te la acela care te-a trimis si spune-i ca voi vorbi, ca voi fi răspunzător de ceeace voi spune, dar nu voi fi raspunzator de faptul c-am fost forţat sa vorbesc." După acest răspuns, nici unui episcop nu i s-a mai cerut sa i-a poziţie fată de reeducare.

La şedinţele de la club s-au găsit unii care se întreceau în a aduce osanale regimului. Printre ei se găseau Denes Ivan, Luca, Ion Puiu, Sorin Popa (fiul scriitorului Ion Victor Popa), .... Acesta din urma, într-una din şedinţe, s-a urcat pe masă si a început: "Domnule comandant, permiteti-ne să vă sărutăm mâna întinsă(plină de sânge, N.N.), să strigăm din tot sufletul, trăiască domnul Gheorghe Gheorghiu-Dej, care ne-a arătat calea cea dreaptă, ne-a dat posibilitatea să devenim oameni cinstiţi, să slujim regimul comunist. Noi, unii dintre cei convinşi de realizările regimului, înfierăm atitudinea acestor banditi (adică colegii lui, deţinuţii), ce rămân orbi la ce văd si pe care nu-i recunoaştem ca făcând parte dintre cei ce mergem ca sa ne închinam partidului si să sarutam mâna întinsă. ...Ei sunt unicii responsabili ai menţinerii deţinuţilor din România. ...In timp ce clasa muncitoare îsi ia mâncarea de la gură ca să ne hrănească pe noi, care am rămas nişte trântori si unelte ale imperialiştilor americani. Conducerea se poartă prea blând cu ei, în loc să le scoată ochii, ca să nu mai vadă de americani... Domnule comandant, eu Sorin Popa care m-am convins de mărinimia conducerii de stat, înfierez atitudinea duşmănoasă a acestor bandiţi si vă rog sa-mi permiteţi să strig din toată inima: Să trăiască tovarasul Gheorghiu Dej, iubitul conducător al tării." (Sorin Popa după eliberare, a reuşit să ajungă în lumea capitalistă, nefiind primit în Germania, nici în Franţa, până la urmă imperialiştii americani "si-au luat mancarea de la gură" si i-au dat si 2 m.p. ca să fie înmormântat.) Deţinuţii ascultau muţi de scârbă.

În această atmosferă de zisă reeducare, s-a trăit 2-3 ani de zile, în toate închisorile. Nimeni nu a fost drogat, nimeni nu a primit-vreo palmă. Cei ce au făcut-o a fost din interes personal, încercân să calce peste cadavrele foştilor colegi, pentru a se elibera. Au făcut pact cu comunismul, cu satana, spre ruşinea lor si a urmaşilor. Numai ce ce au trecut cu fruntea sus prin acele încercări îsi dau seama de miselia actelor săvârşite de aceştia, acte ce sunt calificate de trădare.

După moartea lui Ion Mihalache pe 5 Martie 1963 s-a desfiinţat închisoarea Râmnicul sărat si supravieţuitorii au fost trimişi la Jilava. Botoşani, Spitalul Văcăreşti si unul la Gherla. Acesta era ing. Ion Puiu, fost preşedintele tinetetului National ţărănesc care a fost pus ca planton pe culoare si să se ocupe cu distribuirea cărilor si ziarelor la deţinuţi. Această îndeletnicire i-a fost oferită de zbirul-ofiter politic Dococos. Tot trecutul lui de luptător naţionalist l-a aruncat la lada cu gunoi după 17 ani de închisoare si cu 6 săptămâni înainte de graţierea deţinuţilor: "Subsemnatul PUIU D. Ion, n.24-02-1918 în com. Pomârla; jud. Dorohoi, de profesie inginer chimist, condamnat 20 de ani, referindu-ma la acţiunea de lămurire în lumina adevărului a trecutului politic necesară operei de justa caracterizare a deţinuţilor, declar următoarele cu privire la P.N.T. si membrii săi pe care îi cunosc. Această declaraţie dată în mod liber si neinfluentat, pe data de 8 Iunie 1964 (în prezenta căp. Cebuc Alex), singurul imbold care m-a determinat a fost acela de a-mi îndeplini datoria contribuind în limitele experienţei personale la opera de lămurire si de lichidare pe bază de adevăr istoric a unui anume trecut politic retrograd si de a ajuta în felul acesta recuperarea socială a cât mai multe elemente care au aparţinut trecutului. Consider că prima condiţie a acestei recuperări este recunoaşterea sinceră a tuturor greşelilor si în deosebi a tuturor acţiunilor potrivnice sau chiar duşmănoase fată de clasa muncitoare si partidul muncitoresc român, a cărui dreaptă îndrumare ne-am făcut vinovaţi a nu o urma...."

După ce caracterizează pe foarte mulţi membrii PNT, a ajuns la Ion Bărbus pe care-l caracterizeza ca bun organizator al Tineretului Universitar, apreciat de Iuliu Maniu, cu multe relaţii si conchide, deşi bolnav "Este omul pe care l-as dori printre primii alătur de noua mea orientare politica si modest aliat al Partidului Muncitoresc Roman. (Ulterior, când Ion Puiu a fost exclus din partid, Ion Bărbus a ajuns senator de Bucureşti.)

În acei ani când se observa, de către cei în drept că se merge spre eliberarea deţinuţilor politici, mai ales că pe 15 Noiembrie 1960 fuseseră scoşi pe targa, sau în cârje aproape 100 grav bolnavi, de boli incurabile, confirmându-se că la Gherla se continua exterminarea bolnavilor prin lipsa de medicatie sau refuz de trimitere la spitale. Pentu ilustrarea acestei situaţii subliniem numele câtorva din cei peste 100 de morţi în perioada reeducări, după 1959:

Adam I. Constantin condamnat în 1959, exterminat în 1963.
Agapi V. Alexandru, n.1897 la Iaşi, mort pe 19-06-1963.
ALEXANDRESCU Alexandru, prof.Bucureşti, mort 1959.
ALION I. PAVEL ?n. 1900 la Pinul de Jos, jud.Alba. mort 1960.
AMISCULESEI Filp, mort 1959.
Anagnastopol Nicolae, n.1890, mort 1963.
Ananiu Gheorghe n. 1888 mort 1961.
Anastasescu D. Ştefan mort 1961
Ahastasescu N.Ion, n.1885 mort ??-05-1963
Andreescu colonel mort Feb.1962
Andronic I. Gheorghe, n.1898 mort 11-08-1962
Andronic I. Bznone mort 1959
Angelescu V. Radu mort 1960
Antal Francisc n. 1938 mort 1959
Antohie Matei, învăţător mort 1959
Antonescu Gheorghe mort 1963
Ardeleanu Gheorghe Ion mort 1959
Ardeleanu Leon, locotenent executat 1960
Archideanu Ion n.1900 mort 29-06-1959
Aroneanu D. Romul n.1896 la Cincu mort 30-10-1959
Atangea Anton, mort 1960
Avătafului Nicolae, n.1895 mort 1960
Baboi , prof.Turnu Severin.mort 1959
Bakos Iosif. n.la Sâncrăieni-Cluj mort 1959
Bărbiei Emanoil, n.1916 aviator mort 1959
Barbu I. Aurel mort 1961
Berbescu Aurel n.1911, din Rusănesti mort 1961
Bogdan Iosif n.1890 la Falciu mort 11 Dec.1961
Brândusan Victor n.1903 Cehul Silvaniei mort 1963
Braha I.Aurel n.1902 în Bucovina mort 10-04-1962
Brosser Tanget, n.1894 cetăţean francez mort 1962
Borzan Aurel din Fagaras mort 1960
Boros Ioan, n.l899 la Sâncrai-Mures mort 1960
Calin Gheorshe morţi- 1962
Cazacu T. Gheorghe mort 1962
Faliboga Ion, invătător Tg. Mureş mort Iulie 1963
Lista e foarte lunga...

Pe lângă vinovaţii principali ai administraţiei, o mare parte din vina o are dr. Sin care a urmat după criminalul Barbosu Viorel condamnat pentru crimele din timpul reeducarii (1949-1953). Dr. Sin care avea gradul de maior s-a comportat ca un zbir. A re fuzat tratamentul chiar în cazuri când unii erau pe moarte, si care ar mai fi putut fi salvaţi prin trimiterea la spital. Unii detinuti trecuţi prin Gherla îl indica ca participant la reprimarea revoltei din 1958, când alături de personalul închisorii, -schimbase vreo 5 pari. Paul Goma spune ca "după aceasta intervenţie "eroică" a făcut ore suplimentare pentru a drege oasele rupte. După informaţiile lui Paul Goma, Sin era originar din zona Sibiu ar fi fost deportat în 1945 în Dombas, la întoarcere a ajuns doctor. (vezi: Tortionarii )

RAMNICUL SĂRAT

După moartea lui Iuliu Maniu se va desfiinţa închisoarea de exterminare de la Sighet si după eliberarea în 1955 a unor supravietuitori au rămas cei din lotul Maniu care cu Ion Mihalache, Victor Pogodeanu si viitorul Cardinal Todea au luat drumul Râmnicului Sărat (Ion Mihalache a refuzat să urmeze exemplul lui Titel Petrescu). S-a desfiinţat închisoarea Oradea si ţărăniştii au fost aduşi la Aiud în anul 1957, alţii duşi la minele de plumb. După greva din 1957 a luat pe fruntaşii PNT si o parte din foştii miniştrii si i-a trimis la Râmnicul Sărat, 39 de persoane, fiecare cu celula lui (într-un regim de cruntă exterminare, prin mâncare si bătaie, sub conducerea călăului căpitan Vişinescu). Deoarece si aici încercările de a-l face pe Mihalache să renunţe la ideologia PNT au esuat, l-au tinut închis până la moartea lui si a altor fruntaşi precum Aurel Dobrescu, Constantin Hagea, Ghită Sever, Ion Lugojanu, Rădulescu Pogoneanu, Jeninică Arnăutu, Alexandru Roxin, Simionescu Gheorghe, supravieţuitorii fiind: Bosca Mălin, Livezeanu, Ion Puiu, Ovidiu Borcea, Cornel Veltan. Ion Bărbus, Petrescu Marinaru si Vasilică Munteanu au fost duşi pe 1Aprilie 1963 în alte închisori unde se practica eliberarea prin convingere, după cum o să vedem.

AIUD

Din 1959 s-au ales 200 deţinuţi care au lucrat în ateliere si li s-au dat un regim alimentar mai bun în locul celui de înfometară din timpul lui Dorobantu si a lui Colier. De fabrică se ocupa căp. Ivan si căp. Lorintz, acesta având si rolul de educator; cei din fabrică beneficiau de ziare, o gazetă de perete si primeau pachete. Odată cu venirea lui Gheorghe Crăciun la comanda închisorii, s-a implicat si ministrul Drăghici, cu Serviciul "K" , deservit de 17 ofiţeri de securitate din care 7 lucrau acoperit, ca gardieni pe secţie (marindu-se numărul informatorilor în celulue). Acest mod de lucru se numea -Muncă cultural educativă. Prin aceasta "muncă" care avea la baza delaţiunea, de îndruma si controla activitatea deţinuţilor în penitenciare si coloniile de munca forţată. Munca cultural educativa s-a început la Aiud în 1959 cu deţinuţii care nu muncesc, căutându-se sa se afle comandamentul legionar (depistand legaturile cu exteriorul in vederea destrămarii organizaţiei legionare si schimbarea mentalităţii legionarilor prin munca si culturalizare, adică transformându-i în unelte ce urmau sa ajute organele statului prin angajamente, după eliberare).

Din "întâmplare" s-au găsit adunaţi în celula 27 de la parterul "T"-ului, patru "bandiţi": Alexandru Ghica, Nistor Chioreanu, Ilie Niculescu si Victor Biris. "Misterul" a fost dezlegat de Victor Biris care i-a lămurit că a fost chemat de o mare personalitate oficiala, al cărui nume nu-l poate divulga si care i-a spus că se pregăteşte o mare amnistie urmata de alegeri libere si s-ar putea ajunge la un nou pact, cu oamenii de mare răspundere... Si ei: Biris a indicat persoanele ce ar putea fi consultate si datorită acestei sugestii se găsesc ei acolo. Asa au început aceste discuţii... si iar discuţii. Intr-o zi discuţiile au ajuns la administraţie tot prin Victor Biris.

Printre cei ce făceau pe educatorii se găseau: col. Ivan, lt.col. Iacob Dezideriu, maior Nodet, căp. Chirilă, Arcuş Ion ofiţer politie, altii cu grade de plutonieri: Blajut Mihai, Ciumrnco Ioan, Lazar Gheorghe, Lungu (?), Rădulescu (?), Telechi, Surăsan, Sturza, Văleanu, căp.Chirilă, Lorentz si alţii. La venirea col. Gheorghe Crăciun, Aiudul se transformase în Academia Română, acolo se ţineau prelegeri la cele mai înalte nivele si se raspândeau. "Tipărirea" lor se făcea prin noduri înşirate pe ată, transmise pe verticala etajelor, sau pe laterala lor, prin graiul "morse", sau gheme lăsate la locuri asunse în W.C. (nu numai prelegerile, ci si poeziile circulau în acelas mod).

Timp de peste un an, detinutii erau chemaţi la discuţii amicale cu călăii de ieri, care îti dădeau o tigara, te întrebau de sănătate, lucruri nevinovate, dar poţi să stii ce discuta fiecare.. Intr-o zi s-a deschis vizeta si s-a dat un ziar. Oamenii au rămas ca la dentist... S-a deschis si usa zăvorîtă si au apărut cărţi cu bratu... Dela cei "ce nu mai erau" s-au adus ochelari si li s-a dat celor ce-si pierduseră acuitatea vizuală ca să se poată lămuri si asupra vieţii de afară si asupra literaturii socialiste... Situaţia politică internaţională începuse să aibă influentă şi asupra vieţii din închisori. După 28 Sept.1960 când a avut loc a -XV- Sesiune a ONU s-a produs o apropiere a politici României fată de China, lucru ce nu a fost pe placul lui Hrusciov. Iar peste un an (17-31 Oct.1961) la cel de-al -XXII- lea Congres al URSS cu participare lui Gheorghiu Dej. Hrusciov a dununtat public crimele făcute de Stalin. Doar cu 5 luni mai înainte, în cadrul CAER se adaptase documentul "Principiile fundamentale ale diviziunii internaţionale socialiste a muncii" (ce pregătea o capcană României care prevedea să se preocupe România de agricultură lăsând industria altor ţări).

Pe 10 Aprilie 1962 s-au amenajat celulele 320 si 321 din secţia 5-a cu paturi vopsite si cazarmament nou iar pe mijloc o masă lungă cu vaze, cu flori. Au fost aduşi vreo 30 legionari si aşezaţi pe bănci, printre ei găsindu-se:Viorel Boborodea,Virgil Bordeianu, Iosif Costea, Ion Dumitrescu-Borsa, Ion Damian, Nicolae Grigorescu, Vasile Hanu, Virgil Mateias, Ion Mureseanu, Gheorghe Parpalac, C.Teofănescu, Ghită Savin, Vasile Savin, Vctor Vojen, Dumitru Groza, Petre Tocu... În mijlocul lor a apărut col. Gheorghe Crăciun care le-a spus că au fost selecţionaţi creindu-li-se posibilitatea de a discuta probleme sociale, economice, politice, de orice natură, de aşi spăla rufele în familie, fără a se ajunge la bătaie ca la Piteşti, sau a critica regimul care le face aceste înlesniri, ce se vor înmulţi, încercându-se chiar eliberarea, indiferent de pedeapsă, a celor care vor înţelege realităţile. Daca peste noapte dormeau în cele două celule, în timpul zilei vor fi împreună pentru desfăşurarea "muncii cultural educative". Au început să-si fixeze "poziţiile" adică să se demaşte, să verse "putregaiul" (cum spunea Turcanu), se biciuiau cu cuvinte grele, loveau fără menajamente în toţi şefii lor din tară sau străinătate... După ce Ion Mureseanu (învătător din Luduş) conducând şedinţele a spus că îi este ruşine de trecut, rupând definitiv legătura cu el, trecând alături de aspiraţiile regimului actual pe care-l sprijină si-l va servi si afară, au început alţii la rând....

Pe 17 Aprilie a intrat col. Gheorghe Crăciun în "club", cu o suită după el si i-a prezentat pe cei din club, amintind de unele realizări ale regimului. A luat apoi cuvântul un necunoscut, întărind cele spuse de colonel, adăugând că poporul le va pune la îndemână reviste, ziare, filme, posibilitatea de a se informa, spre a se familiariza cu lumea în care partidul si guvernul intenţionează să-i reîntoarcă si să-i încadreze... si le-a spus: „Guvernul vă întinde mâna prin mine, Depinde de dumneavoastră dacă vroiţi să o primiţi sau o respingeţi". Cel care vorbise fusese Alexandru Drăghici, ministrul de interne, care nu se spălase de sângele de pe mâini din timpul colectivizării.

Au urmat alte declaratii facute de: prop. Alexandro Nicolcioiu, Constantin Daicovici,Vasile Câmpeanu. Totul mergea pe sfoară, ca la teatru. A doua zi după trecerea lui Alex. Drăghici, pe 18 Aprilie 1962 s-a anunţat decretul cu gratierea Iui Demetrescu Radu Gyr si a lui Nichifor Crainic. Iar col. Gheorghe Crăciun a adus ziarul Glasul Patrie, făcut pentru exilaţi si în care era trecută declaraţia poetului: „...Mă desolidarizez de cei care au agăţat în cârligele abatorului din Bucureşti, în loc de animale, carnea oamenilor ucişi... Condamn pe asasinii lui Duca, Armând Călinescu, Madgearu, Nicolae Iorga si vestejesc toate crimele si pe toţi criminalii în frunte cu Horia Sima, cârtita galeriilor subterane imperialiste. În 1945, Horia Sima si-a trimis în paraşută hitleristă pe Nicolae Pătrașcu pentru a continua crimele lor.. pentru a împiedica poporul porul să scape de asupritori si exploatatorii lui... Dragostea mea fată de patrie si popor, admiraţia mea fată de marile realizări din România de astăzi, în domeniul artei si culturii, a ştiinţei si tehnicii, în industrie si agricultura, ma obliga sa declar că voi închina toată munca mea patriei, Republicii Populare Române."

Şi Nichifor Crainic a fost adus la "Club" si pus sa scrie în "Glasul Patriei", -el care înfăţişase adevărata stare a românului întemniţat: „...Şi dragostea de neam m-a făurit să cânt mosia-n care n-am doi coti pentru mormânt. Şi pentru aceasta fac osânda cea mai grea, nici zdreanta-n care zac nu e măcar a mea..." Acum, în plină vânjoleală a spiritelor era dat exemplu că "înţelesese" să răspundă la mâna-ntinsă, necurăţată de sânge a lui Alexandru Drăghici, si fusese numit în colegiul de redacţie al revistei "Glasul Patriei", o revistă murdară, prin care se urmărea să mintă pe cei din străinătate, ca să vină, acasă în temniţă.

Printre cei ce se înghesuiau să facă declaraţii care sa ajungă în occident se găseau: Iosif Costea, Vojen, Petre Pandrea si aviatorul politic Radu Budişteanu care după ce înfierează legaturile lui Horia Sima cu Mihail Moruzov, trage concluzia si-si ia angajamentul: „...În ce mă priveşte nu voi conteni să-mi fac mustrări, căci prea multă vreme am zăbovit printre cei ce au dus ţara Ia dezastru; anii ce s-au scurs în negura acestei apropieri sânt ani de care -mi este penibil sa vorbesc. Daca o fac si o voi face, este pentru ca simt de datoria mea sa lămuresc pe oamenii cinstiţi, cine sunt aceşti transfugi si trădători care nu mai au nimic comun cu ideia de patrie. Viata publica de ieri a fost un făgaş otrăvit în care m-am înfundat ca într-o mlaştină fără orientări .Torta tinereţii mele am plecat-o spre pământ.... conştient de cele săvârşite pe pământul strămoşesc în epoca actualelor prefaceri, sînt fericit să mărturisec în epoca actualelor prefaceri, sunt fericit să mărturisesc ruperea mea definitivă de trecut si de vechile idei..." Radu Budişteanu după 20 de ani a reuşit să plece în RFG, si cum a ajuns în occcident a fugit la Madrid să-si facă mea culpa si -căpitanul Horia Sima i-a tipărit amintirile(o altă versiune decât cea din tară).

Într-o altă sedintă cu 450 muncitori din ateliere, s-a trecut la prelucrarea elementelor fanatice care nu renunţau la idei: -Dumitrescu Petre a afirmat:„Nu înţeleg să fac lichelism. Nu înteleg să condamn, sau să combat crimele făcute de legionari. Nu înteleg să particip la scrierea de articole la gazeta de Perete..."

-Căpatână Grigore:„Refuz să dau ori ce fel de declaraţii care se referă la crimele si jafurile făcute de legionari, fiindcă acestea nu au fost făcute de legionari..."

-Bugan Ion: „În FDC ( FRĂŢIILE DE CRUCE ) am învăţat să fiu corect, cinstit, sincer. N-am regretat si nu regret că am activat în FDC. Aici m-am format ca om în societate, aici am primit educaţia în sens naţionalist... "

-MOCANU D.Vasile a adăugat: „Nu înţeleg să vorbesc despre aceste lucruri, întrucât nu am cunoştinţă de ele, eu considerându-mă nevinovat si deci nu înţeleg să vorbesc cum o fac ceilalţi deţinuţi."

Pentru că odată intrat în acest "proces" de reeducare trebuie să-i atragi si pe ceilalţi, să fii solidar si combativ. Astfel au vorbit. Ioachim Marin, inginer, fost comandant legionar: „Când am văzut câte nelegiuiri facem noi legionarii, m-am scârbit. Domnii pe care-i discutăm refuză să recunoască ca organizatia legionară a fost criminală, dar prin atitudinea lor nu pot fi calificaţi altfel decât criminali. Rog administraţia să-i scoată din mijlocul nostru, deoarece consider că nu merită să stea între noi."

-Bumb Vasile, munciror a spus printre altele:„Cei din fata noastră pot fi comparaţi cu nişte fosile vii, preistorice. Ei au rămas, la aceleaşi concepţii pe care le-au avut acum 30-35 de ani, fara sa tina cont că societatea evoluează si că de fapt mişcarea legionară care a generat aceste concepţii nu mai există de mult. Pe acecstia eu îi consider nişte păduchi care ies pe fruntea curată a unor oameni, pe care-i face să rosescă, si-i consider ca nişte mere putrede ce pun în pericol pe cele bune..."

-Calmuschi Ion: „Regret că printre noi se mai găsesc elemente ce s-au aşezat de a curmezişul drumului, căutând să ne împiedice pe noi, cei mulţi, de a merge înainte. Garda de fier a fost aruncată la lada de gunoi. Cei ce mai cred în ea constituie gunoiul si noi nu putem trăi cu gunoiul în casă. Trebuie scos afară si de aceia rog administraţia să scoată din mijlocul nostru acest gunoi."

-Grigorescu Nicolae, comandant legionar, fost prefect de Dâmbovita a arătat:„Noi foştii comandanţi legionari, am fost primii criminali. Mi-am prăpădit tinereţea în scoala crimei...îmi e ruşine că am făcut parte din această sectă a ucigaşilor. Aceşti indivizi au orbul legionarilor... Aceştia caută să se opună hotărârii majorităţii deţinuţilor legionari care au rupt cu trecutul si merg pe linia reabilitării."

-Lucinescu Dumitru: „Am intrat în FDC la 13 ani si deci cunosc educaţia care s-a făcut. Ceea ce a fost mai criminal a fost ca tinerii, la vârsta cea mai frageda, erau inoculaţi cu misticismul religios, cu mitul comandantului, cu teama fata de blestemul poporului si neamului, în cazul ca nu vor respecta crezul legionar. Au fost puşi să depună jurământ că vor sluji până la moarte legiunea si pe şefii ei. În FDC tinerii s-au sclerozat, n-au mai văzut nimic în jurul lor decât ideia de jertfă pentru legiune. Aceşti tineri formaţi în FDC, în spiritul răzbunării, al crimei si dezmăţului, au devenit legionarii de mai târziu care au pus mâna pe pistol si pe secure si au luptat împotriva poporului... îmi e milă de aceste victime, îi condamn cu tărie si rog administraţia să-i scoată din mijlocul nostru, pentru că nu merită să stea printre noi."

-Gheoeghe Aurel, legionar de 20 de ani a declarat:„N-as fi crezut niciodată că mai există asemrnea nebuni, oameni atât de înrăiţi, ca cei patru. Aceştia prin atitudinea lor, sfidează tot ce facem noi aici, pentrţi curăţirea sufletelor noastre."

-Pană Zaharia-Zahu, absolvent al Academiei comerciale,sef grupă FDC a spus:„Numai nişte nebuni ar fi putut debita atâtea inepţii. Daca administraţia i-ar fi lăsat între deţinuţi, în colonie, ar fi linşaţi."

Cu aceiaşi ocazie, învăţătorul Minea A. Stefan(din.comuna Erbiceni-Podul Iloaiei) graţiat în acelasi timp cu decretul 772/1962 a fost pus sa admonesteze o serie de fruntaşi legionari care nu cedaseră la aceea oră.

Lui Radu Mironovici i-a spus printre altele:„Sunteţi răspunzători direct de sutele sau chiar de miile de tineri care au suportat din plin greutatile amare ale închisorii, prin atitudinea dumneavoastră pe care ati avut-o afară si încă o mai aveţi si în detenţie. Nu vă rămâne decât datoria de a-i descătuşa de cătuşele-în care i-ati ţinut, îndemnându-i să schimbe drumul acesta spinos, pe care i-aţi adus, cu unul luminos. Domnule Mironovici, consider că atitudinea dumneavoastră o faceţi intenţionat pentru a nu pierde nimic din aureola de mare comandant al Bunei Vestiri."

Altuia i-a spus:„Domnul Ilie Niculescu, care de 21 de ani cloceşte aceleaşi oua verzi, legionare, a ajuns la concluzia ca ideea naţionalismului creştin este cea care va cuceri lumea. Domnul Niculescu preferă să moară ca un neghiob pentru legiune decât sa-si vadă faptele murdare din trecut, să renunţe la activitatea legionară si să sfătuiască si pe cei care încă se mai menţin pe poziţii duşmănoasa să renunţe la aceasta. " Lui Petre Pandrea i-a spus:„Dumneata te scalzi în două luntre, nu vrei să fii alături de popor, fapt pentru care ai fost izolat de popor. Este bine ca sa-ti revizuiesti poziţia pentru că nu mai este în concordanta cu viata."

Paralel, în altă cameră de peste 70 legionari supuşi reeducării a fost trimis Ion Muresan pentru a combate pe cei 8 legionari care aveau manifestări duşmănoase. Incitându-i pe cei 70 care au început sa-i huiduiascâ şi să-i scoată în fluierături pe: Biris Nicolae (vopsitor), Socaci Teodor (taran), Popa Ion (ţăran), Dan Mircea (cizmar), Dinescu Stefan (contabil) , Ionită Dumitru ( învăţător), Dumitru Ion (fost ofiţer de aviaţie) si Mateias Virgil(avocat).

În această atmosferă, de bâlci putem spune, se ducea reeducarea la sfârşitul lunii Octombrie 1962. Se făcea propagandă reeducabililor cu terminarea colectivizării agriculturii (27 aprilie 1962), dar nu se pomenea nimic de arestarea ultimului grup de preoţi catolici din februarie 1962.

La acest sfârşit de Octombrie 1962 col. Gheorghe Crăciun zâmbea mulţumit că reusise să înlocuiască "tortura continuă" care la Piteşti făcuse din victime călăii celorlalţi, cu "autoanaliza" care avea acelaşi scop de a transforma deţinuţii în informatorii securităţii cu angajamente precise luate înainte de eliberare.

În fata exaltării unora la realizările debitate si a cuceririi spaţiului cosmic au fost comentarii ce au supărat pe reeducatori; Unul a zis: „De 20 ani de când închisorile sunt pline, de nu mai avem loc, oare cu acesta somităţi ce zac nevinovate nu s-ar fi putut construi mai mult?"

Ion Cârje, incitat de colegii reeducati le-a spus: „Câtă vreme acest sistem politic ne tine pe noi şi câte mii alţii, cu ciubărul de urină şi fecale sub nas si mâncăm ciorbă de arpacas mizerabilă lângă această cloacă de scârnăvie, pentru mine nu are nici o valoare cucerirea spaţiului. Când ştiinţa nu este pusă în slujba fericirii tuturor oamenilor, este cea mai jalnică erezie să crezi în binefacerile ei si să o elogiezi". Victor Boborodea cu Constantin Teofănescu l-au turnat la col. Gheorghe Crăciun pentru această afirmaţie făcuta cu duşmănie.

În seara de Bobotează a anului1963, cu puţin înainte de stingere, deţinuţii din celularul Aiudului au fost coborîti -repede- la "Club" unde pe lângă col. Gheorghe Crăciun se mai găseau câteva "personalităţi" printre care Primul procuror al Reg. Militare Cluj, secretarul p.c.r. al Reg. Cluj si alţii mai mici.

Mai mult de jumătate din sală, mai precis 238 civili, îmbrăcati si rasi proaspăt erau aşezaţi pe bănci. Col. Gheorghe Crăciun, le-a spus: Azi se eliberează al doilea lot de deţinuţi politici. Aseară s-au mai eliberat 20 de foşti deţinuţi. Ei merg acasă au certificate şi foaie de drum. De fapt pe 3 Ianuarie 1963 apăruse un decret de graţiere a 2543 condamnaţi.

S-a dat cuvântul câtorva, aleşi ca să aducă osanale regimului:

Ion Victor Vojen criticându-si ticăloşiile trecute faţă de comunism, s-a convins de umanismul regimului, si de realizări, după ce a fost plimbat prin, tară.. După ce Crăciun i-a întins si strâns mâna, unul din pedepsiţii Zărcii a spus: Tot ticalos ai ramas, mascariciule! Ca să-si tină angajamentul, Ion Victor Vojen ieşit în libertate a început să scrie în "Glasul patriei", alături de alţii despre: Garda de fier, instrument al politicii naziste în România, făcându-l pe Corneliu Zelea Codreanu agent al Gestapoului, iar pe Horia Sima agent al lui Mihail Moruzov(pe care nu l-a predat lui Wilhelm Franz Canaris, găsind mijlocul prin glonţ pentru asigurarea discreţiei eterne )...fiindcă stia prea multe. Despre comanditarul acestei oribile crime(Horia Sima) scrie„acest ambiţios căruia nu-i ajunsese o ţară întreagă, să-si găsească, în sfârşit, loc pe adevărata lui dimensiune, în cufărul de bagaje de la spatele maşinii lui Andreas Schmidt"!

A urmat citirea a trei pagini de către Victor Biriș (Biriș a fost unul dintre apropiații lui H. Sima în perioada 1938-1941, fără a fi legionar; în timpul Statului Național-Legionar a deținut funcția de subsecretar de Stat la Ministerul de Interne), cu capul în jos, adresân-du-se: „Iubiţi si dragi prieteni de suferinţă ...mă consider vinovat faţă de neamul meu ...eu sunt acela care am dus ordinul de execuţie a grupului de arestaţi din Jilava ...mă desolidarizez de tot trecutul meu, cu promisiunea solemnă de a nu mai avea nici o aderentă la ceea ce a fost Mişcarea legionară ...înfierez acţiunile criminale ale lui Horia Sima din străinătate..."

Se spune, că unul dinre -iubiţii prieteni de suferinţă, l-ar fi întrebat după aceia, cu francheţea unui prinţ ce era: „Victore, tu eşti convins de tot ce ai spus, si de ce ti s-a spus?" Da! a răspuns tot cu capul în jos. "Dar dacă se va întâmpla să constaţi că ai fost minţit?",a urmat întrebarea. -Am să mă sinucid! -Să nu uiţi această promisiune! ...si-au dat mâna si s-au despărţit. Eliberat Victor Biriș a fost angajat ca funcţionar la Ministerul de Interne repartizându-i-se să se ocupe de problema legionară. Anul următor s-a dus la înmormântarea tatălui său, şi în gara Medias când se întorcea spre Bucureşti, s-a aruncat în fata acceleratului, - rămânând între linii o masă de carne.

La cuvânt a urmat preotul Ion Dumitrescu-Borşa (secretar general al Mişcării Legionare) , din grupul de voluntari ce au luptat în războiul civil din Spania în rândurile armatei lui Franco (la întoarcere a scris o carte despre acel război), si acum spunea: „Ei bine, domnilor, tot ce am scris acolo este minciună. Popa Ion Dumitrescu Borsa, care vă stă în fată, declară că nu am vazut niciodată asemenea scene anticreştine, distructive de culturăşi civilizaţie. Mi s-a cerut de conducătorii Mişcării legionare toate aceste lucruri defăimătoare spre a incita si mai mult ura poporului român împotriva comuniştilor cari luptau pentru o societate democratică, mai dreaptă. Adevărul îl spun de abia acum si va rog să-l reţineţi. Comuniştii nu s-au dedat la asemenea acte de vandalism... Iertati-mă, vă rog fraţilor, pentru tot ce am făcut în slujba neadevărului... Cine nu mă poate ierta, să mă blesteme, că o merit!" -Blestemat să fi popă nemernic, s-a auzit o voce din sală.

Eliberat a început să scrie în "Glasul patriei" printre altele si articolul "Văzute si trăite în organizaţia legionară" în care se autodemască si demasca: „...Totdeauna voi regreta că în sepembrie 1932 am putut fi convins cu atâta usurintă de Corneliu Codreanu ca să renunţ la parohia mea şi să rămân alături de el ca secretar general al organizaţiei legionare ...am fost tîrît si eu în această viată de petreceri, în această mocirlă legionară, până într-atâta încât găseam măgulitoare cuvintele de -popă haiduc- ce-mi adresau camarazii si prietenii mei de idei şi de chefuri..." Acest serial de articole după apariţie pe lângă faptul că a fost trimis în străinătate, a fost aruncat si pe mesele de lectură din Aiud, Jilava si alte temniţe.

După ce fusese plimbat prin tară, Iosif Costea (avocat si sef interimar al mişcăii legionare 1942-1944), anunţat de col. Gheorghe Crăciun la cuvânt a spus printre altele: „...Eu am făcut mult, incomensurabil de mult rău regimului, m-am aşezat de-a curmezisul năzuinţelor si luptei lui, corupând buna credinţa a naivilor si nestiutorilor de carte din trecut. Am fost diversionist si criminal... Mă leg să devin un aprig susţinător al partidului muncitoresc român, care conduce atât de înţelept destinele poporului nostru... Toti de aici şi de pretutindeni să ia la cunoştinţă că dacă eu voi surprinde naşterea celui mai mic germene de periclitare a regimului, prin organizaţii subversive sau de altă natură, mă voi alătura imediat forţelor de represiune ale partidului şi guvernului nostru, în scopul ca acestea să fie sugrumate si distruse în fase. De va fi nevoie, şi dacă partidul îmi va cere, voiu lua arma în mână ca să lupt pentru marea cauză a socialismului, cauză care va fi atotbiruitoare până la urmă pe tot pământul." Indignarea se citea pe fetele celor ce rămâneau în mâinile col. Gheorghe Crăciun ca să-se reeduce, în timp ce Iosif Costea pleca să scrie cu venin în "Glasul Patriei".

Un alt teolog, Dumitru Stăniloaie, fost rector al Academiei teologice din Sibiu, titularul catedrei de Mistică, cea mai erudită personalitate din aceea zi, a vorbit, cu greu (se citea pe fată si în gândire): „...Printre cei ce au împuşcat pe patul de moarte pe Mihai Stelescu, considerat trădător al Mişcării, se afla si un teolog. A mai fost si un teolog care a asistat la împuşcarea lui Nicolae lorga, marele cărturar al României. Înseamnă aceasta oare că Biserica noastră a împărtăşit ideia crimei? Niciodată si nicidecum! După cazul petrecut cu Stelescu am avut un schimb de scrisori cu Corneliu Codreanu. Eu am fost acela care i-am scris primul, înfierând procedeul... Eu făgăduiesc să sprijin eforturile clasei muncitoare pentru înfăptuirea cât mai grabnică a societăţii socialiste. Eu consider că lumea se îndreaptă spre acest tel. Condamn uneltirile criminale ale acelora cari azi, de peste graniţe, unde s-au retras ca nişte trădători, după ce au profitat din plin de pe spinarea poporului nostru, aruncă cu noroi peste opera măreaţă pe care o infaptuieste clasa muncitoare în frunte cu dl. Gh.Gheorghiu-Dej, vrednicul ei conducător..." ...După eliberare, ca mesager al regimului i s-a permis să plece în occident spre a convinge pe "trădători" că regimul duce o politică de independentă faţă de Moscova si trebuie dusă lupta pentru salvarea Transilvaniei care este ameninţată de unguri. Regimul comunist se gândise să dea o problemă de care să se ocupe exilul, pentru a nu mai vorbi de nenorocirile din ţară.

"Discursurile" s-au încheiat cu Gheorghe Parpalac ce a adus cele mai severe acuzaţii liderilor miscarii. Colonelul Gheorghe Crăciun era numai zâmbet, mai ales ca acest individ ca sef de club fusese cel combativ, prelungirea lui Crăcin în celule zi si noapte, în lipsa acestuia. Si după ce s-a eliberat a continuat să împrăştie ură în paginile "Glasului Patrei", prin articole precum: Mi-e ruşine de a fi fost legionar, s.a.

Lupta col. Gheorghe Crăciun pentru îngenuncherea tuturor continua... Alţii au fost purtaţi în plimbări prin împrejurimi si chiar mai departe, peste carpati: Nicolae Pătrașcu, Nistor Chioreanu, Alexandru Ghica, Radu Mironovici... Alţi doi şefi de club, foarte combativi, Stere Mihalexe si avocatul Nicolae Grigorescu îi "pisau" mereu pe cei rămaşi, să i-a poziţie, sa demaşte si să se autodemaşte. Tinta principală rămăsese Nicolae Pătrașcu. Când cu greu s-a ridicat si a încercat să spună ceva, col. Crăciun l-a oprit autoritar: „Stai jos Petrascule, vei vorbi când vrem noi si cum vrem noi..."

Colonelul Crăciun recită la Club din Radu Demetrescu Gyr

Degajat col. Gheorghe Crăciun a intrat la Club si după ce le-a făcut semn să se aşeze a în ceput să recite: „...Nu ştiu cum va fi clipa pentru unii, s-or agăta de prag cu braţ flămând? Alţii, voind să plece mai curând şi beti de ţuica tare a furtunii, nu ştiu cum va fi clipa pentru unii, dar vom pleca cu toţii,rând pe rând..." A terminat poezia si i-a întrebat pe detinuti, daca le-a plăcut, în timp ce în mână avea împăturită o hârtie pe care i-a întins-o lui Tase Rădulescu (fost secretatul general al Căminului studenţesc, întors după 12 ani de prizonierat în 1955 si rearestat cu o condamnare în 1958 la 25 ani, în lot cu Gyr si Puiu Atanasiu), socotit ca unul din rezistenţii Aiudului. Făcându-i semn să n-o deschidă, col. Gheorghe Crăciun le-a spus: Petru cei încăpăţânaţi dintre dumneavoastră vă aduc o scrisoare dela Radu Gyr pe care-l admiraţi si-l iubiţi. Continuând a adăugat: „Va veni si el odată între voi să-l vedeţi. Acum este bolnav şi internat în infirmerie şi medicii noştri îi dau o atenţie specială spre a-l salva. Cred că nu se va prăpădi. Nu cred ca cineva de aici se va îndoi de autenticitatea scrisorii lui, care e semnată de mâna lui ."

Radu Tănăsescu a citit cele 6 pagini, recunoscându-i scrisul si în care după prezentarea datelor de identificare si apartenenţa la mişcarea legionară amintea că a trecut de câteva ori pe sub ameninţarea morţii, că organizaţia avea în ea sâmburele crimei, că în lanţul nesfârşit al violentelor fuseseră ucişi 3 fosti prim miniştri si alţii demnitari, menţionând desavuarea trecutului său în cuvinte tari îl acuza pe Horia Sima ca reprezenta o primejdie pentru regim. Încheierea scrisorii era pe linia indicată adică a elogierii înfăptuirilor regimului din tară, nădejdea săracilor si chezăşia viitorului. Era datată (scrisoarea) 5 Mai 1962, si bine înţeles citirea a avut loc când col. Gheorghe Crăciun a socotit momentul favorabil pentru a mai rupe ceva oamenii. Si într-adevăr un alt pâlc printre care Cuza Marinescu, Horia Gherman, Dorin Hasnas au început a vorbi de parcă ar fi fost din născare comunişti, ca o postfaţă a versurilor: „...Înfrânt nu eşti atunci când sângeri, nici ochii când în lacrimi ti-s. Adevăratele înfrângeri, sunt renunţările la vis."

Cel care „mi-a înfrumuseţat tinereţea cu o lume dumnezeiască prin poeziile lui, care m-a format spiritualiceşte, de data aceasta mi-a sfârîmat ultima cărămidă de încredere" a mărturisit Tase Rădulescu cu lacrimi în ochi, după citirea scrisorii lui Radu Demetrescu Gyr (născut pe 15-03-1905 la Câmpulung-Muscel, condamnat dupa rebeliunea din 21-24 Ian.1941 la 8 ani si trimis pe frontul de răsărit pentru reabilitare, rearestat pe 4-06-1945 si condamnat 12 ani pentru "crime de dezastrul tării" până la 6-08-1956 la eliberare, pentru a fi rearestat pe 19-07-1958 si condamnat la moarte, pedeapsă comutată în munca silnica pe viată prin Sent.62, din 30 Martie 1959 (în lotul Puiu Atanasiu) si în sfârşit trecut prin cea mai oribilă reeducare comunista:1962-1964, din care va fi graţiat pe 25 Mai 1963 cu Decretul nr.236).

Manifestări contra reeducării

Da. Manifestări contra reeducării au fost peste tot pe unde s-a impus acest sistem josnic, nu numai la Aiud. Dar la Aiud numărul lucizilor a fost numeros de cateva sute. Cei care refuzau să se automurdărească la insistentele col. Gheorghe Crăciun au fost izolaţi în regim sever, la Zarcă de unde vârfurile(politice) copleşite de ani si ani de suferinţă si boli erau scosi spre a citi, a se "documenta" despre realizări sporadice. Alţii care nu prea dădeau rezultatele scontate la cluburi erau duşi în fabrică să dovedească prin muncă ca vor fi folositori societăţii la eliberare. Si din fabrică, cei ce nu dădeau dovadă de îndreptare ideologică erau scoşi în huidueli si fluerături, readusi in inchisoare, duşi în Zarcă, supuşi unui regim diabolic, pervers. Un tânăr, învăţătorul Grigore Caraza (închis la 19 ani, din anul 1949 la 1964 a cunoscut toate fazele de distrugere a omului în Aiud), scrie: „În 1962 a început furia. Din Zarca unde se găseau oamenii de vârf, aceştia toţi au fost scoşi si duşi în celular, iar în locul lor veneau cei ce spuneau un categoric "NU" reeducării. Aici s-a petrecut un lucru inexplicabil pentru mine; Oamenii care executaseră 10,15,20 ani închisoare si chiar peste, în care timp nu li s-a putut reproşa nimic, oameni ce s-au jertfit pentru un crez, oameni care mai presus au pus Patria si Neamul au căzut deodată. S-au dărâmat munţi, au căzut Păduri seculare, s-au prăbuşit Omul si Caraimanul, Negoiul si Moldovanul si a rămas doar unul, print si la propiu si la figurat, pe care în sinea mea - l-am numit bătrânul Ceahlău. Odată cu el au rezistat prăpădului mici sau modeste stânci care, nu s-au prăbuşit la vale, brazi si brăduleţi pe care furtuna nu a reuşit să-i smulgâ din rădăcină. Au rezistat numai aceia decişi să moară decât să-si vândă sufletul si să părăsească o poziţie pe care se aflau, convinşi că e cea mai bună. Eram în aceea perioadă în Zarcă. La Club vorbeau fostele vârfuri(politice) si administraţia închisorii hotărîse să ne ducă si pe noi. Fără să ne sfătuim, căci comunicarea era imposibilă, am refuzat. Au forţat lovindu-ne si scotându-ne în brânci dar ne ţineam de paturile de fier şi de uşorii usii. Ne-au instalat atunci difuzoare pe coridor si deschizându-ne vizetele ne obligau să ascultăm (zadarnic înfundam noi vizeta cu paturile de pe pat). În iarna 1963-1964 am stat 65 zile la izolare (se sta 17 ore în picioare si se da o masă la 3 zile), cu o cămaşe făcută zdrenţe, pantaloni si bocanci de obicei pe acelas picior (pătura ce e primeai numai noaptea trebuia sa-ti fie si velniţă si saltea, era numai găuri şi de obicei jumătate tăiată ori pe lung, ori pe lat). Dumnezeu m-a salvat din bezna celor 21 de ani. În 1962 când Zarca a fost populată cu cei ce au refuzat în mod categoric reeducarea, eram în cele 60 de celule pe câte două nivele, circa 250 de deţinuţi. Supliciile la care eram supuşi au subţiat rândurile noastre, oamenii trecând treptat în rândul dezertorilor care era mult mai mare..."

În 1963, Dancu Cristofor, ierodiacon la Mănăstirea Cernica(cu publicaţii în numeroase reviste) condamnat la moarte cu pedeapsa comuntată în 1959, colaborând la reeducare i-a spus col. Gheorghe Crăciun să aducă şi în curtea Zărcii verdeaţă? „Le-as aduce garoafe cu camionul, dacă ar accepta reeducarea. Dar troglodiţii ăia preferă să stea fârâ cearceafuri si cârti",a răspuns Crăciun."

Spre primăvara anului 1964, unul din eroii luptelor din Crimeea si cel ce a înfruntat-o pe Ana Pauker, care venise în lagăre să-i reeduce si ea prin diviziile de trădători (Tudor Vladimirescu si Horia, Cloşca si Crisan), Aurel State care după întoarcerea din infernul sovietic, închis a găsit prilejul să iasă din celula de pe Uranus si urcat pe acoperişul acelei sinistre închisori de tortură să se arunce de pe acoperiş, ajungând jos un sac de oscioare adunate într-o pătură, din fata statuii lui Pavel Zăgănescu (cel ce se împotrivise ocupaţiei otomane), acest Aurel State salvat ca printr-o minune, schilodit cu oscioarele legate în sârmuliţe, povesteşte:

„Spre primăvara anului1964, col. Gheorghe Crăciun ne scoase cu forţa din Zarcă la un miting pe secţie. Refuzul cărţii i se părea un argument spectaculos împotriva refractarilor la reeducare. Sigur de succes(reuşise doar să joace pe degete cărturari si foşti demnitari) se năpusti asupra celor mărunţi.

-Când cartea si cearşaful sunt numai în antecamera reeducării, mă lipsesc de ele, răspunsei emoţionat la întrebare. -Spune răspicat, de ce refuzi reeducarea? ...mă tintui el.
-Sunt destul de educat ca să mai am nevoie de aşa ceva!
...col. Gheorghe Crăciun aprins(îmi spusese că sunt un bandit care nesocoteşte realizările regimului); i-am strigat că nu mie teamă de el, că dacă grija lui e să-si dobândească epoletul de general... a mea e să rămân om. În ce priveşte realizările regimului, adăugasem că îngrămădirile de bolovani nu înseamnă nimic, atîta vreme cât oamenii sânt batjocoriţi ca la AIUD. În forfota care se crease, un vechi deţinut îmi desprinse mâna de pe cârja şi mi-o sărută..."

Grigore Caraza prezent în toată perioada circului reeducării, ne prezintă un caz deosebit, o unealtă ce a servit col. Gheorghe Crăciun să demoleze: „Printre cei care au contribuit la capitularea de pe poziţia de demnitate din Zarcă si trecerea în rândul reeducaţilor a fost teologul de tristă amintire Bartolomeu Anania (Valeriu Anania), devenit mai târziu călăuzitor spiritual, care se adresa detinutilor (asistat de col. Gheorghe Crăciun), spunandu-le: -Auzi tu, frate, tată sau bunic din Zarcă. Acasă cu mâna strasină la ochi, în prag, vâ aşteaptă o soră, un frate, nepot, soţie sau mamă îmbătrânită si cu ochi secaţi de lacrimi. O vorbă, un cuvânt, o şoapta frate drag, ce zici?! ...şi de fiecare dată rupea 4,5,6 dintre noi. Prietenul cel mai bun mi-a zis: Grigore iar-tă-mă, nu mai pot. Si s-a dus. Mergeau si renunţau la trecut, la luptă, la onoarea de om, pentru a se pleca în faţa Iudei ca s-o servească docil... Simţeam că se apropie sfârşitul si pentru noi... Zilnic plecau...."

Prin decretul 176 din 9 Aprilie 1964 au fost graţiaţi 2.920 condamnaţi pentru "uneltire contra ordinii sociale". După ce-si arseseră în puşcărie toata zgura si murdâria sufletelor lor, la îndemnul col. Gheorghe Crăciun, lepădându-se până si de Dumnezeu, plecau cu un ceas mai devreme decât cei stabili din Zarcă.

UN ALT CALVAR LA AIUD Camerile 347 si 354

Luca Călvărăsan, puşcăriaş recidivist a refuzat în anchetele barbare din 1956 de la Braşov să-l asculte pe col. Gheorghe Crăciun ca să recunoască vini imaginare pentru a merge la pedeapsa capitala, a trecut după aceia prin chinuri îngrozitoare, prin catacombe ale iadului până la reîntoarcerea în Aiud, unde trona acelas col. Gheorghe Crăciun care l-a întâmpinat: Luca, la camera de nebuni... „Cum să consemnez acum pătimirile mele de la 347?! Mi-am făcut acolo din oftaturi condei si din amaruri călimară. Consemnez pe scurt cu fierea din mine, cu oasele frânte, cu plămânii zdrenţuiţi, cu furtunile din mine,cu întregul hoit..." Datorită lui aflăm numele unor oameni ajunşi în pragul dezumanizări de către Crăciun si satra lui de reeducatori! Iată numele a caţiva deţinuţi: prof. Barbu, Birău Zaharia (ţăran-moţ din Apuseni), teologul Nicolae Crăcea, ţăranul Câta Gheorghe, Hăuca Alexandru, studentul Ion Sântimbreanu, Tălnariu, Gheorghe Mercea, Ion Sasu, Alexe de la ITB, ţăranul Şarpe, neînfricatul Gheorghe Brahonschi adversar şi al reeducării (din celula 354 unde erau înlântuiti alţi nereeducabili)... Am apreciat că în ambele camere se aflau circa 50 de detinuti.

Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa

sursa: www.universulromanesc.com