O celula de doi metri pe trei, situata sub popota inchisorii Gherla, cu usi capitonate si fara niciun geam. Un detinut legat la ochi, in fata unor baloti cu fan isi asteapta moartea. In spatele lui un medic legist, un procuror, comandantul penitenciarului, un judecator si doi tragatori “alesi pe spranceana”, cu pustile pregatite si indreptate spre tinta. Deodata o rafala de gloante perforeaza ceafa barbatului. Legistul verifica starea impuscatului, dar pulsul acestuia ii tradeaza ultimul darm de viata, iar tragatorii mai „sparg” o rafala de gloante in capul barbatului deja desfigurat. Nu e o secventa de film. E povestea unui martor al unuia din sutele de executari ale Securitatii.
Gheroghe Laghiu, acum in varsta de 74 de ani, martor la teribila scena, a povestit pentru citynews.ro cateva dintre momentele care i-au marcat viata. Fost detinut politic si fost educator, batranul are in spate o viata numai buna pentru un film documentar. „Din `57 am fost angajat ca educator la Penitenciarul Aiud”, rememoreaza acesta o parte din viata. „Aici erau inchisi in mare parte fosti capi ai legionarilor, printre care Mircea Vulcanescu (director in Ministerul Finantelor pana in 1946 cand a fost condamnat, calificat drept „criminal de razboi” n.red.), Nichifor Crainic (ministru in perioada dictaturii lui Ion Antonescu n.red.), Radu Jilnic, Gheorghe Pantazin si altii. In `64 a fost dat un decret de gratiere prin care foarte multi detinuti politici au fost eliberati. Facand un control intr-una dintre celule, am gasit 15 caiete de 40 de file in care erau trecute diferite insemnari si declaratii de desolidarizare ale legionarilor inchisi. Acestea mi-au dat ideea conceperii unei carti despre inceputul si sfarsitul legionarilor prin desolidarizarea de la Aiud”, povesteste Gheorhe Laghiu. Acesta este momentul care avea sa-l transforme, peste cateva zeci de ani, din educator in detinut politic.
„Dupa ce s-a desfiintat Penitenciarul Cluj, m-am angajat la Intreprinderea de Transporturi Auto. In 78`, frate-meu, care era instrumentist la Opera Romana din Cluj, a plecat intr-un turneu in Italia si a fugit apoi in Germania, fara sa se mai intoarca. Cativa ani mai tarziu, in `83 i-am trimis o scrisoare in care ii ziceam ca as vrea sa fac o lucrare pe baza insemnarilor gasite. Scrisoarea am trimis-o prin avocatul Alexandru Popescu, care plecase in Germania impreuna cu presedintele de atunci al Tribunalului Cluj, Aurel Nicoara. In Germania insa, avocatul a facut infarct si a murit, iar cand a fost perchezitionat de acte, Nicoara a gasit si scrisoarea si 500 de marci pe care fratele meu le trimise din Berlinul de Vest in Berlinul de Est”, isi aminteste Laghiu.
Ajuns inapoi in tara, presedintele Tribunalului a depus scrisoarea la Securitate, care l-a convocat pe Laghiu la un sir lung de interogatorii, care au durat cateva luni, acesta fiind suspectat ca ar fi incercat o colaborare cu Europa Libera sau cu alte grupuri anti-comuniste. „Interesant este ca in decembrie sunt trimis intr-o asa zisa delegatie la Bucuresti, sa duc o scrisoare, cu toate ca nu era atributia mea. Am ajuns la Bucuresti, dar cand m-am suit in trenul de intoarcere spre Cluj, doi securisti cu o Dacie neagra m-au dat jos si m-au dus la Directia de Ancheta si Cercetari penale a Ministerului Administratiei si Internelor. In 16 decembrie m-au condamnat la sase ani de inchisoare pentru detinere de documente secrete de stat”, isi aminteste Laghiu.
Anii de puscarie sunt descrisi de acesta cu cuvinte extrem de dure. Desi detinutii nu erau batuti sau maltratati, ei sufereau extrem de mult din cauza lipsei apei, hranei si caldurii, dupa marturiseste fostul detinut clujean. „In 23 august 1984 s-a dat un alt decret prin care pedeapsa mi s-a redus cu trei ani, astfel ca in `87 am iesit”, isi continua povestea Laghiu.
Cu toate ca a fost eliberat din penitenciar, presiunile asupra acestuia sau a familiei nu s-au oprit. „In timp ce eram inchis nu aveam dreptul la pachet decat odata la cinci luni. Sotia mea era frecvent chemata la Securitate, iar de acasa mi-au luat toate cartile din biblioteca. In inchisoare nu aveam nimic, strangeam apa de ploaie in pungi. Dupa ce am iesit eram foarte des vizitat de Securitate si urmarit pe strada”, sustine Gheorghe Laghiu.
Acesta spune ca o alta imagine a penitenciarelor comuniste i s-a intiparit in memorie in vremea cand era educator la penitenciarul Gherla. „Din intamplare am asistat la una din executarile de acolo. Era in `62 si cel omorat era Citrea Vladimir. Tin minte ca era legat la ochi si asezat cu fata spre baloturi de paie. Baloturile erau pentru ca gloantele trase sa nu ricoseze. Interesant este ca judecatorii care dadeau condamnarile de moarte erau toti unguri sau evrei”, descrie batranul imaginea socanta din Zarca Gherlei.
Ulterior, dupa Revolutia din 1989, studiind arhivele Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, Laghiu a descoperit cinci volume de peste 700 de pagini intitulate „Obiectivul Lica”. „Erau o gramada de lucruri acolo. Chiar si fotografii cu mine pe strada: «Lica la gara», «Lica discutand cu... »”, spune barbatul care se chinuie de mai bine de doi ani sa castige din partea statului roman daune morale pentru faptul ca a fost inchis.
Nici altor structuri ale statului nu pare sa le pese prea mult de soarta fostilor detinuti politici. Membru al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Cluj, Laghiu povesteste ca asociatia risca sa ramana fara spatiul din fostul sediu al Securitatii de pe strada Republicii, unde in prezent isi desfasoara activitatea Palatul Copiilor. Ministerul Educatiei, proprietarul imobilului, face presiuni pentru ca fostii detinuti sa paraseasca cladirea, pentru a folosi spatiile in alte scopuri. „Noi am vrut sa amenajam aici o expozitie si muzeu pe care sa il inscriem in circuit turistic”, explica Gheorghe Laghiu.
Tudor Ravoiu, 21 iulie 2009, CityNews
