Corneliu Coposu Fan Page

"Vulturul de munte", suferinţele disidentului de la Hobiţa

Înapoi la Pușcăriile

sursa:Alin Ion, 27 octombrie 2013, adevarul.ro

Sergiu Mischie- Vultur de Munte

REZISTENŢĂ Sergiu Mischie, liderul grupării „Vulturul de munte“, povesteşte, la 78 de ani, cum a fost terorizat de comunişti într-un an şi două luni de temniţă şi 34 de ani de urmărire, dar şi cum a învăţat istorie, politică şi literatură în puşcărie de la Corneliu Coposu.

Creatorul grupării anticomuniste „Vulturul de munte“, Sergiu Mischie, din satul gorjean Hobiţa, a fost supus, în anii ’50, unor chinuri de neînchipuit, deşi era doar un adolescent înflăcărat de dreptate şi de dorinţa de a schimba o orânduire care aducea suferinţă populaţiei. Totul se petrecea în perioada imediat următoare instalării regimului comunist.

După un an şi două luni de temniţă şi 34 de ani de supraveghere atentă din partea Securităţii, Sergiu Mischie a reuşit să supravieţuiască. Are acum 78 de ani şi s-a gândit să adune toate aceste amintiri care i-au zdruncinat existenţa într-o carte: „Vulturul de munte. Un fost deţinut politic despre Adevăr, Minciună – Teroare – Trădare“, pe care a lansat-o în luna septembrie la Peştişani, judeţul Gorj.

REVOLTA ADOLESCENTULUI

Sergiu Mischie a participat la primele acţiuni anticomuniste pe când avea doar 13 ani. Atunci a descoperit că mama sa era susţinătoarea unei grupări de partizani condusă de căpitanul Grigore Brâncuşi. Le ducea mâncare şi documente false, iar Sergiu s-a oferit s-o ajute. După un timp, membrii organizaţiei au fost capturaţi de comunişti, dar mama sa a reuşit să scape de acuzaţii, pentru că nu existau probe suficiente împotriva ei.

Sentimentul de revoltă împotriva comuniştilor a crescut treptat în sufletul copilului ca urmare a asupririi tot mai accentuate a populaţiei de la sate. „Era o perioadă de discordie şi de teamă şi asta m-a făcut să mă întreb ce aş putea face eu ca să scăpăm de regimul comunist. Am simţit că trebuie să fac ceva pentru semenii mei“, mărturiseşte Sergiu Mischie.

CUM A PRINS ARIPI „VULTURUL“

Cizma asupritorului sovietic era tot mai apăsătoare, iar tânărul Mischie s-a decis să lupte cu armele lui. În anul 1950, pe când era elev al Şcolii Profesionale din Peştişani, a înfiinţat o organizaţie anticomunistă căreia i-a spus „Vulturul de munte“. Avea doar 15 ani, dar a recrutat membri din rândul colegilor de şcoală şi a trecut la confecţionarea şi distribuirea manifestelor. Sergiu Mischie a terminat şcoala profesională în 1952 ca şef de promoţie şi a fost repartizat la uzina de armament din Cugir. A avut norocul ca tot acolo să fie trimişi şi ceilalţi camarazi, astfel că au continuat acţiunile anticomuniste.

„Primul membru pe care l-am recrutat dintre cei maturi a fost mama. La început, nu a fost de acord. Primele acţiuni au fost cu vorba, adică stăteam de vorbă cu oamenii şi le spuneam că va fi foarte rău pentru că au venit comunismul şi bolşevismul. Era foarte periculos pentru că până şi preotul era agent al Securităţii. Cu scrisul am acţionat prin cutii de poştă sau cumpăram ziare în care băgam manifeste. Au fost acţiuni de felul acesta în Târgu Jiu, la uzinele Sadu şi Cugir“, îşi aminteşte Mischie.

VISUL: CAPITALA

Dorinţa lor cea mai mare era să ajungă în Bucureşti. Au reuşit să-şi ia diplomele de studii de la uzina din Cugir şi au fugit în Capitală, în ianuarie 1953. Aici, Mischie s-a angajat la Întreprinderea de Transport Bucureşti, ca lăcătuş, şi a găsit adăpost în casa unui gorjean stabilit în Bucureşti, care s-a şi alăturat mişcării.

Sergiu Mischie, alături de soţia sa, pe care a cunoscut-o chiar în timpul revoltei sale

Sergiu Mischie, alături de soţia sa, pe care a cunoscut-o chiar în timpul revoltei sale

„M-am cazat la familia Paicu, viitorul meu socru. El fusese poliţist, iar după venirea comuniştilor lucra ca mecanic. Am convins şi alte persoane să vină în organizaţie. În total, am fost 13 membri“, rememorează Mischie.

Odată închegată gruparea, activiştii s-au pus pe treabă şi au confecţionat ştampile speciale cu îndemnuri pe care le aplicau pe clădirile din Bucureşti. Acţionau, în special, în cinematografe şi în teatre. Toţi aveau sarcini bine determinate, însă Securitatea era permanent pe urmele lor. „Acţionam în cinematografe şi în teatre pentru că nu puteam fi prinşi. Intram, stăteam lipiţi de perete, aplicam ştampila şi apoi ieşeam în timpul filmului. Foloseam tuş negru. Nu am fost prinşi niciodată pe teren“, mărturiseşte „Vulturul de munte“.

PRIGOANA

Organizaţia a fost demascată în decembrie 1954, prin trădarea unuia dintre membrii săi, pe care Sergiu Mischie îl considera un prieten bun. Liderul „vulturilor“ a fost prins în tren. Doar cei care au colaborat direct cu Mischie au scăpat, pentru că nu i-a dat în vileag, deşi a fost schingiuit într-un mod greu de închipuit. „Fusesem operat de peritonită şi voiam să vin la Hobiţa, la mama, să stau în concediu medical. Am luat trenul din Gara de Nord. Vagonul în care m-am urcat era gol. Au apărut doi civili şi conductorul. Mi-au cerut biletul şi mi-au spus că este fals. M-au dat jos şi m-au dus la Miliţia din Chitila şi apoi la Ministerul de Interne“, îşi aminteşte Sergiu Mischie.

Mi-a crăpat operaţia şi mi-a ieşit intestinul afară

Liderul grupării „Vulturul de munte“ a fost torturat în moduri groaznice, deşi avea doar 19 ani, pentru a recunoaşte tot ce a făcut şi pentru a-i da în vileag pe ceilalţi colaboratori. „La trei-patru zile de la arestare, am fost dus într-o cameră cu mai multe persoane. Una dintre ele avea uniformă de general. Mi-a făcut semn să mă apropii de el. M-a întrebat cum am făcut, iar eu am bravat şi i-am spus că am încercat să nu fiu prins, iar ei au încercat să mă prindă prin trădarea celui mai bun prieten. S-a ridicat de pe scaun şi mi-a aplicat un pumn în zona inghinală. M-am prăbuşit. Mi-a crăpat operaţia şi mi-a ieşit intestinul afară. Mi-am pierdut cunoştinţa. Nu m-a îngrijit nimeni. Am tratat zona cu urină şi salivă. Aşa a început calvarul. Opt luni şi ceva de anchetă“, povesteşte cu ochii în lacrimi Sergiu Mischie.

„PUIŞORII“, CEL MAI CUMPLIT SUPLICIU

Torturile pe care le-a îndurat de-a lungul anchetei aveau diferite nume. „Puişorii“ erau, de fapt, o cameră plină cu fecale şi cu piuneze pe jos. De două ori a fost băgat în această cameră. „M-au dezbrăcat în pielea goală şi apoi am fost băgat într-o cameră unde era miros de fecale şi de urină, iar pe jos, sute de piuneze. Am stat acolo până mi-am pierdut cunoştinţa. M-am trezit afară, ud, în pielea goală, şi când m-am ridicat, mi-a spus caraliul: «Arată copita, banditule! Nu ai zece şi nu poţi să mergi pe drum!». A scos din buzunar o piuneză şi mi-a înfipt-o în talpă. Nu ştiu cum îi cheamă pe aceşti torţionari şi nu i-aş putea recunoaşte pentru că aveam ochelari opaci şi nu vedeam decât jos“, relatează fostul deţinut politic.

CODUL TORTURILOR

Metodele de schingiuire au fost denumite de deţinuţi după specificul fiecăreia. Sergiu Mischie are puterea să povestească la ce fel de suplicii a fost supus, deşi se cutremură la amintirea lor. „«Rotisorul» însemna atunci când mă lega de mâini şi de picioare, ca şi când eram la proţap. Mă învârteau şi spatele mi se lovea de ceva tare care îmi provoca răni şi dureri. «Platoul morţii» însemna când te lega de mâini şi de picioare şi te întindea până când coloana făcea o burtă, şi anchetatorul striga: «Ajunge!». «Femeia» era o metodă mai specială de tortură. În celulă a intrat o femeie tânără îmbrăcată sumar. Mi-a dat o foaie şi un stilou şi m-a pus să scriu. Nu am vrut şi i-am pus mai multe întrebări. Mi-a spus că mai am cinci minute. Timpul a expirat, iar în celulă au intrat trei bărbaţi care m-au ţinut de cap şi de picioare, iar ea m-a lovit cu o nuia peste organele genitale“, rememorează cu durere Mischie. În urma tuturor acestor torturi, aproape de fiecare dată îşi pierdea cunoştinţa.

BOTEZUL „BOBOCILOR“

După opt luni de anchetă, a fost condamnat la patru ani de închisoare şi patru ani de interdicţie, în care îi erau suspendate drepturile de cetăţean. A executat doar un an şi două luni, fiind eliberat în ianuarie 1956. Datorită unei graţieri, a scăpat de temniţa comunistă, dar toată viaţa a fost urmărit şi persecutat de Securitate. Supliciul nu s-a terminat, însă, nici după ce a ajuns în închisoare, la Jilava. „Ultimul care venea stătea lângă hârdaiele cu urină şi fecale, iar pe măsură ce erau luaţi din celulă, fie că mureau, fie că se eliberau sau erau transferaţi, avansam. Dormind pe ciment două săptămâni, lângă hârdăul unde 47 de oameni îşi făceau necesităţile, mi se umflase măseaua şi m-am înscris la cabinetul medical. Acolo erau trei indivizi în alb. În timp ce mă deplasam de la uşă către ei, unul dintre ei spune: «Vezi că ăsta e brezat!». Am fost prins de cap şi de mâini şi a venit unul la mine cu un cleşte mare. Din două mişcări, mi-a scos măseaua sănătoasă. Am crezut că îmi scoate creierii. «Să mai vii, banditule, că te vindecăm!». Ăia erau torţionarii“, conchide Sergiu Mischie.

Numele: - Sergiu Mischie
Data şi locul naşterii:
- 7 iunie 1935, în satul Teleşti, comuna Şomăneşti din judeţul Gorj, însă a copilărit în satul Hobiţa
Starea civilă:
- văduv
Studii:
- Între anii 1949 şi 1952 a urmat cursurile Şcolii Profesionale din Peştişani
- În 1960 a absolvit, la seral, Liceul real „Spiru Haret“ din Bucureşti
- În 1964 a terminat Facultatea de Construcţii de Maşini (TCM) din cadrul Politehnicii din Bucureşti
Locuieşte în: Bucureşti

Coposu, „un titan al sufletului omenesc“

În închisoarea de la Jilava, Sergiu Mischie l-a cunoscut pe Corneliu Coposu, care deja ispăşise şapte ani de detenţie. Între cei doi s-a legat o prietenie adevărată, deşi Corneliu Coposu era chiar de atunci o personalitate. „Am făcut detenţia la Jilava, unde l-am cunoscut şi am stat în celulă cu domnul Corneliu Coposu. Era un om extraordinar, un patriot, un luptător, un om care avea coloană vertebrală. Până în 1989, nu am avut legătură cu dânsul, dar apoi, am intrat în PNŢCD“, susţine Sergiu Mischie.

Amintirea lui Coposu este încă vie pentru cel care a condus organizaţia anticomunistă „Vulturul de munte“: „În momentul în care îl priveai, te cucerea şi te acapara, prin prezenţa, vorba caldă şi sinceră. Era un titan. Nu ştiu când va mai avea ţara asemenea oameni. Era un titan al sufletului omenesc. Avea o vorbă pe care mi-o spunea: «Eu nu dau sfaturi. Eu gândesc cu voce tare»“.

CURSURI SECRETE ÎN PUŞCĂRIE

La închisoarea Jilava, în celulele în care se aflau şi intelectuali, se desfăşurau cursuri din diferite domenii. Corneliu Coposu susţinea un curs pluridisciplinar. „În fiecare zi, aveam cursuri susţinute de deţinuţii politici din celula respectivă, care erau intelectuali remarcabili. Lunea era cursul de istorie şi religie, marţea se ţinea cel de literatură, miercurea avea loc cursul de politică, joia, cel de geografie, vinerea era «Pe meridianele globului», susţinut de foşti ataşaţi, marinari sau aviatori, iar sâmbăta se desfăşurau lecţii de limbi străine şi de matematică. Domnul Coposu ţinea nişte lecţii de istorie combinate cu politică şi literatură. Fiecare lecţie începea cu întrebări recapitulative. Lecţiile se desfăşurau fără creion şi hârtie, doar cu ochii, urechile şi memoria“, povesteşte Sergiu Mischie. Cursurile erau interzise, iar pedepsele erau destul de aspre. „Cel care era prins vorbind era băgat la carceră sau spăla veceurile. La carceră primea o felie de pâine, o cană cu apă sărată şi izolare“, îşi aminteşte fostul deţinut. Ultima zi a săptămânii era dedicată relaxării. „Duminica erau jocuri de table, şah, cu piese făcute din miez de pâine. Cel care pierdea trebuia să înveţe o poezie sau o întâmplare istorică. Era o atmosferă de şcoală şi ne ocupa timpul“, mai povesteşte fostul deţinut politic.

Domnul Coposu ţinea nişte lecţii de istorie combinate cu politică şi literatură. Fiecare lecţie începea cu întrebări recapitulative.

„Pot ierta, dar nu pot uita“

După ce a fost eliberat, Mischie s-a angajat ca lăcătuş mecanic, dar le-a cerut voie comuniştilor să urmeze cursurile liceului la seral, după care şi-a încercat norocul la Politehnică, unde a fost admis. Securitatea l-a chemat şi l-a pus să semneze un document prin care îşi asuma mai multe obligaţii, pentru a-i da voie să meargă la facultate. A avut parte de un regim special faţă de ceilalţi studenţi. Trebuia să se prezinte de mai multe ori pe lună la decanatul facultăţii pentru a da explicaţii în legătură cu activitatea pe care o desfăşura. Până la urmă, a reuşit să obţină diploma de licenţă, dar după un examen la care a participat şi un securist. După terminarea studiilor, s-a angajat ca inginer proiectant la Întreprinderea de Material Didactic Bucureşti. A fost numit chiar în funcţia de şef al comisiei de examinare a absolvenţilor. „Directorul Ion Iov m-a chemat la el şi mi-a spus că voi fi şeful comisiei de examinare a absolvenţilor de la Şcoala Galvante din Bucureşti, care era în subordinea Ministerului Învăţământului. A avut mari probleme cu Securitatea şi cu Partidul din acest motiv, dar a garantat pentru corectitudinea mea“, spune Sergiu Mischie.

DURERI PSIHICE ETERNE

Cu toate acestea, a fost urmărit în permanenţă de Securitate timp de 34 de ani. Periodic, securiştii îi făceau percheziţii domiciliare fără ştirea lui şi a familiei. Soţia lui Sergiu Mischie a avut foarte mult de suferit. Aceasta a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice, dar nu a putut lucra decât ca muncitor necalificat.

„34 de ani, din 15 octombrie 1955 până în 22 decembrie 1989, am fost urmărit permanent de Securitate. Durerile fizice pe care le-am îndurat au fost temporare, dar cele psihice la care am fost supus de Securitate persistă şi acum. Pot ierta, deoarece iertarea şi iubirea sunt mai puternice decât orice suferinţă, dar nu pot uita“, încheie Sergiu Mischie.

Articol citit de 1488 ori.

Alte articole