În plin proces de epurare politică a funcţionarilor IICCMER (la nici 10 luni de la instalarea în funcţie a noului management, circa 40% dintre angajaţii IICCMER au fost demişi sau şi-au dat demisia în urma presiunilor exercitate de preşedintele executiv, Andrei Muraru)[1], la data de 11 aprilie 2013, conducerea instituţiei anunţa printr-un comunicat de presă că a identificat un număr de 35 de persoane din sistemul carceral comunist despre care institutul ar deţine „indicii temeinice” că ar fi săvârşit „grave infracţiuni” în locurile de deţinere în care au activat. Faptele comise de aceştia ar fi întrunit „elementele constitutive ale infracţiunilor de omor deosebit de grav şi genocid”, susține IICCMER. Însă comunicatul nu a fost însoţit de niciun exemplu edificator care să susţină demersul, altfel unul normal.

Primul nume din această listă a fost prezentat opiniei publice abia pe 30 iulie a.c. Astfel, în acea zi, IICCMER a anunţat că a demarat procedurile pentru trimiterea în justiţie a fostului comandant al Penitenciarului Râmnicu-Sărat, Alexandru Vişinescu[2]. În aceeaşi zi, cotidianul on-line „Gândul” anunţa identificarea lui Alexandru Vişinescu într-un bloc de locuinţe de pe strada Ion Brezoianu. Totodată, gazeta amintită prezenta un bogat material arhivistic (probabil pus la dispoziţie de experţii IICCMER) referitor la regimul infernal de detenţie aplicat deţinuţilor politici în perioada în care Vişinescu a deţinut funcţia de comandant. Jurnaliştii au anunţat apoi că au încheiat un parteneriat cu IICCMER în vederea publicării listei celor „35 de torţionari”.

În următoarele zile, Vişinescu a ţinut capul de afiş al tuturor ziarelor şi televiziunilor. Mediatizarea biografiei fostului ofiţer de penitenciare a scos la iveală o serie de mărturii cutremurătoare ale foştilor deţinuţi politici care au avut de-a face cu el. În acelaşi timp, cazul lui Vişinescu a fost „tocat” de către „părerologii” şi moderatorii televiziunilor (de la Oreste Teodorescu, până la Monica Tatoiu şi Paula Iacob), dar şi de către membrii conducerii IICCMER. Popularizarea cazului (naturală în astfel de situații) a fost însoţită însă şi de un val de minciuni/ dezinformări care s-au revărsat din tubul catodic înspre casele românilor. Dacă în ceea ce îi priveşte pe cei din prima categorie (a părerologilor/moderatorilor) nu putem avea prea multe aşteptări (deprofesionalizarea presei video este o stare de fapt instalată cu ani buni în urmă, iar afirmaţii de genul „în sistemul carceral românesc şi-au pierdut viaţa sute de mii de oameni”, sau „de 23 de ani nu s-a întreprins nimic în vederea identificării foştilor funcţionari ai sitemului represiv”, nu pot fi luate în seamă sau analizate serios întrucât trădeză o lipsă de minimă cultură pe marginea acestui subiect), este absolut regretabil că reprezentanţii IICCMER s-au lansat într-o serie de afirmaţii halucinante în ceea ce priveşte istoria represiunii comuniste. De pildă, aceştia au afirmat în diferite emisiuni televizate (în special la staţiile TV proguvernamentale Antena 3 şi România TV), următoarele: că Vişinescu ar avea o pensie de 6.000 de lei (în cele din urmă cel în cauză a demonstrat pe scările Parchetului General că beneficiază de o pensie de 3.200 lei; acest lucru era de altfel absolut logic, întrucât Vişinescu nu a comandat niciodată locuri de deţinere de categoria I, iar cea mai mare parte a carierei şi-a petrecut-o în funcţii de importanţă medie în ierarhia Direcţiei Generale a Penitenciarelor); că în subsolul Penitenciarului Râmnicu-Sărat s-ar afla un crematoriu care ar fi avut aceeaşi destinaţie cu cele din Lagărul de concentrare de la Auschwitz[3]; că în România ar exista 10.000 de morminte anonime ale unor cetăţeni români care au fost împuşcaţi de Securitate (fără sentinţe de condamnare la moarte) pentru că s-au opus regimului comunist; sau că în gropile comune din jurul unor foste penitenciare şi colonii de muncă s-ar afla înhumaţi 100.000 de foşti deţinuţi care şi-au pierdut viaţa în timpul detenţiei. Aceste declaraţii cu iz de senzaţional nu au fost însoţite, aşa cum ar fi fost normal, de cele mai elementare indicii/ probe care să le poată susţină (studii ştiinţifice, documente, arhive, sau alte mărturii relevante). De menţionat faptul că informaţiile de tip „șoc și groază” oferite publicului larg de conducerea IICCMER au fost făcute în emisiuni cu moderatori şi invitaţi care NU aveau minime noţiuni de istorie recentă (absenţa profesioniştilor din studiourile TV spune multe despre „şezătorile atotștiutoare” organizate de Gâdea, Ciutacu, Creţulescu&Co.). În acelaşi timp, oficialii IICCMER s-au folosit de Vişinescu şi memoria traumatică a foştilor deţinuţi politici pentru a se răfui cu eternii rivali politici, Traian Băsescu şi Vladimir Tismăneanu. Mai mult decât atât, menţinându-se în registrul declaraţiilor politice, preşedintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru, nu a scăpat nicio ocazie de a o ataca pe Laura Codruţa Kövesi (fost Procuror General al Republicii) pentru tergiversarea zecilor de cazuri pe care IICCMER (pe stil vechi) le-a semnalat Parchetului General încă de la înfiinţare. Nu de acelaşi tratament s-a bucurat însă şi actualul şef al Ministerului Public, Tiberiu Niţu. Înainte de a fi numit în fruntea Parchetului General, Niţu a fost prim-adjunct al Codruţei Kövesi, fiind la fel de responsabil (!) pentru ineficienţa Parchetului General în instrumentarea cazurilor sesizate de Institut. Evident, Niţu a schimbat tabăra politică la timp, plasându-se acum în cea a „băieţilor buni” care luptă „concret” împotriva reprezentanţilor vechiului regim.

Revenind la lista celor „35 de torţionari” pe care „Gândul” urma să o publice în parteneriat cu IICCMER, constatăm astăzi că din mult trâmbiţata enumerare au fost redate până acum doar două nume: Alexandru Vişinescu şi Ion Ficioru[4]. Dorind să aflăm care sunt şi celelalte persoane prezente pe această listă, ne-am adresat în scris conducerii IICCMER cu scopul de a solicita şi celelalte nume care deocamdată nu au fost date publicităţii. Cu această ocazie, i-am solicitat domnului Andrei Muraru să ne furnizeze şi o listă cu toate contractele de publicitate şi relaţiile comerciale încheiate de IICCMER cu persoane fizice sau juridice, în perioada 1 iunie 2012 – 1 august 2013 (pentru perioada anterioară datei de 1 iunie 2012, informaţiile referitoare la relaţiile comerciale dintre IICCMER şi diferite persoane fizice sau juridice au fost publicate pe internet de către Grupul de Investigaţii Politice, blogul lui Stelian Tănase, ziarul „Cotidianul” etc.).

Din păcate, cererea noastră a rămas fără răspuns! Muraru ne-a comunicat că nu poate furniza niciun nume întrucât ar încălca legislaţia referitoare la datele cu caracter personal. De asemenea, aceeaşi instituţie ne-a înştiinţat că în perioada 1 iunie 2012 – 1 august 2013 „IICCMER nu a încheiat niciun contract de publicitate ori parteneriat media cu firme private, fundaţii particulare sau trusturi media”. Deşi noi solicitasem negru pe alb ca IICCMER să precizeze dacă a încheiat anumite contracte/ relaţii comerciale şi cu persoane fizice, răspunsul nu furnizează nicio lămurire în acest sens (vezi foto).

În urma refuzului IICCMER de a ne comunica nişte informaţii cu care chiar instituţia în cauză s-a fălit pe site-ul său că le-ar deţine (vezi comunicatul din 11 aprilie a.c.), am hotorât să elaborăm noi o listă cu foştii militari care au deţinut funcţii de comandă în aparatul de represiune comunist şi care trăiesc în România.

Pe lista prezentată mai jos se regăsesc ofiţeri şi generali provenind din cele 4 arme care constituiau osatura sistemului represiv comunist (Securitate, Miliţie şi Penitenciare – Ministerul de Interne şi Justiţie – judecători militari şi procurori militari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale). Potrivit Codului de Procedură Penală, calvarul prin care trecea un condamnat pentru infracţiuni „politice”/ „contra securităţii statului” începea odată cu arestarea sa de către Securitate sau Miliţie, urmată de faza anchetei (instrumentată de Direcţia de cercetări penale a Securităţii şi ulterior de către Procuratura Militară), procesul (care se judeca de către o instanţă militară) şi executarea pedepsei într-una din unităţile exterioare ale Direcţiei Generale a Penitenciarelor[5].

Aceşti militari nu au fost nişte simpli „pioni” pe funcţii de execuţie, ci au pronunţat ani grei de închisoare (uneori condamnări la moarte) împotriva unor oponenţi ai regimului, au ocupat posturi de comandă/ operative în mari unităţi militare în care s-au practicat pe larg tortura, înfometarea, poliţia politică, teroarea sau şantajul: Unitatea de Muncă Nr. 3 Cernavodă km. 4 Saligny, Unitatea de Muncă Nr. 1 Capul Midia, Penitenciarul Jilava, Penitenciarul Suceava, Penitenciarul Ocnele Mari, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Făgăraş Central, Colonia de muncă Peninsula – Valea Neagră, Colonia de muncă Poarta Albă/formaţiunea 0893, Colonia de muncă Chilia Veche/formaţiunea 0963, Formaţiunea 0886 Tătaru, Colonia de muncă Periprava/formaţiunea 0910, Colonia de muncă Dăeni/formaţiunea 0957, Colonia de muncă Borzeşti R 10/formaţiunea 0694, Colonia de muncă Baia Sprie/formaţiunea 0627, Colonia de muncă Mărculeşti/formaţiunea 810, Colonia de muncă Vadu Oii/formaţiunea 0334, Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Coloniilor de Muncă – formaţiunea 0951 Bucureşti, Direcţia Generală a Penitenciarelor – UM 0400 Bucureşti, Direcţia regională MAI Bucureşti, Securitatea Municipiului Bucureşti – UM 0800 Bucureşti, Direcţia I informaţii interne din DSS – UM 610 Bucureşti, Departamentul Securităţii Statului, Direcţia cercetări penale şi Direcţia economică din Inspectoratul General al Miliţiei, Tribunalul Militar pentru Unităţile MAI, Tribunalul Militar al Regiunii Militare Bucureşti ş.a.m.d.

Prin acest demers ne propunem să popularizăm numele prezentate în această listă pentru ca puţinii supravieţuitori ai „Gulagului” românesc să-i recunoască şi să-şi povestească propriile experienţe. Informaţiile prezente în acest material documentar provin din Arhivele Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti, Arhiva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Arhiva CNSAS, lucrări de specialitate, memorialistică şi presă.

De unde ştim că aceşti ofiţeri mai sunt în viaţă sau se mai află în ţară ? Simplu! Unele nume prezente în listă se găsesc în cartea de telefoane sau pe internet, putând fi verificate cu un simplu click. Cu unii am stat de vorbă telefonic, iar pe alţii i-am vizitat la domiciliu. De alţii am aflat, prin ricoșeu, chiar în urma convorbirilor cu unii dintre aceștia. Totodată, este foarte probabil ca, în unele cazuri, unii dintre ei să fi murit între timp sau să fi părăsit ţara. Totuşi, am ales să vi-i prezentăm pe toţi în speranţa că în urma semnalelor primite de la cititori, lista poate fi corectată/ adusă la zi pe parcurs.

1. Colonel de penitenciare ALEXOAIE GHEORGHE IOAN (n. 14 sept. 1926, com. Ropcea – Storojineţ, Ucraina). Absolvent al Facultăţii de Blindate din cadrul Academiei Militare Politice „Gheorghe Gheorghiu-Dej”, specialitatea lucrător politic (oct. 1951 – aug. 1953); locţiitor politic al comandantului Regimentului 2 Mecanizat din Divizia 1 Mecanizată „Tudor Vladimirescu” (15 oct. 1958 – 29 dec. 1959); şef Secţie politică şi locţiitor politic al şefului Şcolii militare de ofiţeri chimici Câmpulung Muscel[6] (29 dec. 1959 – iul. 1961). Pe 28 decembrie 1961, Alexoaie a fost trecut în rezervă, la cerere, cu gradul de căpitan; angajat civil în funcţia de inspector principal cultural-educativ în Serviciul cultural-educativ din DGPCM (mart. 1962 – dec. 1964). În decembrie 1964 a fost reactivat cu gradul de maior, fiind numit în funcţia de comandant la Colonia de minori Păltiniş/ISRM Păltiniş (dec. 1964 – iul. 1967); comandant la Penitenciarul Văcăreşti/Bucureşti (iul. 1967 – 1 aug. 1968 şi 1 febr. 1971 – 1 nov. 1978); comandant la Şcoala militară de subofiţeri penitenciare Jilava nr. 9 – UM 0191 Bucureşti – DGP (1 aug. 1968 – 1 febr. 1971); locţiitor comandant pentru pază şi regim la Penitenciarul Timişoara (1 nov. 1978 – 20 iun. 1981).

A fost recut în rezervă la 20 iunie 1981 prin Decretul Prezidenţial nr. 134.

2. Maior de justiţie ANDREI TUDOR DUMITRU (n. 27 febr. 1927, satul Vârteju, com. Măgurele, jud. Ilfov), preşedinte al Tribunalului Militar Bucureşti (iun. 1959), judecător la Tribunalul Militar al Regiunii Militare Bucureşti (1 oct. 1960 – ?).

3. Locotenent colonel de penitenciare BABICSAK (BOBICIAK) ANTON (n. 3 mai 1926, sat Agriş, com. Micula, jud. Satu Mare), de profesie miner. Potrivit unei autobiografii date în 1959, în perioada în care a satisfăcut serviciul militar la Centrul de Instrucţie Securitate nr. 2 Brad şi Batalionul 4 Securitate Intervenţie (15 oct. 1948 – 4 nov. 1950), Babicsak a „participat la acţiunile împotriva teroriştilor din regiunea Severin”. După lăsarea la vatră, Babicsak s-a angajat ca gardian-curier la penitenciarul Satu-Mare (1 febr. – 15 apr. 1951) de unde, după câteva luni de zile, va fi trimis la Penitenciarul Jilava pentru a urma cursurile Şcolii de cadre profesionale/ofiţeri de penitenciare (15 apr. – nov. 1951). Ulterior, după accederea în Corpul ofiţerilor militarizaţi din MAI a fost repartizat în diverse funcţii de comandă din aparatul exterior: ajutor director serviciu la Penitenciarul Suceava[7] (7 nov. 1951 – 3 apr. 1952); responsabil cu construcţiile la Colonia de muncă Chilia Veche/formaţiunea 0963 (3 apr. – 26 apr. 1952); responsabil cu producţia (26 apr. 1952 – 1 iun. 1953) şi comandant al formaţiunii 0886 Tătaru – unitate subordonată Centrului de Coordonare a Coloniilor de muncă din Delta Dunării (Chilia Veche, Tătaru şi Periprava) cu sediul la Chilia Veche (1 iun. – 1 sept. 1953); comandant al Coloniei de muncă Periprava/formaţiunea 0910 – pendinte de Centrul sus-menţionat (1 sept. – 20 dec. 1953).

În perioada ianuarie – 27 mai 1952, comandant al Centrului de Coordonare a Coloniilor de muncă din Delta Dunării a fost locotenentul major Aurel Mihalcea. În timpul mandatului său, deţinuţii erau adesea torturaţi de către acesta şi cadrele din subordinea sa. Chiar comandantul Coloniei de muncă Periprava/formaţiunea 0910, sublocotenentul Babicsak (Babiciac) Antoniu, vorbea într-o referinţă – dată pe 30 septembrie 1953 și aflată în dosarul de cadre – despre comportamentul fostului său superior:

„Cunosc pe Locot. Major Mihalcea Aurel de la venirea mea în Deltă (7 IV 1952): Numitul în acest timp a fost Cdt-ul Centrului de Coordonare – Chilia Veche. La venirea mea în Deltă, am fost repartizat de D-lui la Colonia MAI Tătaru, ca responsabil cu construcţiile. De la începutul activităţii mele în acea colonie, am observat atitudinile D-sului nejuste faţă de cadre cât şi faţă de deţinuţi. De multe ori când venea în control la colonie, mai ales când venea supărat de la Centru, apoi nu exista unul dintre cadre să se oprească în faţa lui, iar pe deţinuţi îi bătea fără să ştie pentru ce”.

Şef al Secţiei „Tătaru” din Colonia de muncă Chilia Veche (20 dec. 1953 – 1 oct. 1954); comandant pază (1 oct. 1954 – 1 apr. 1955) şi locţiitor al şefului Secţiei „Grădina” (1 apr. – 1 iun. 1955), şef al Secţiei „Salcia” din Colonia de muncă Dăeni/ formaţiunea 0957 (1 iun. 1955 – 1 ian. 1956); şef al Secţiei „Tătaru” (1 ian. 1956 – 1 mart. 1957) şi locţiitor comandant pentru pază şi regim la Colonia de muncă Chilia Veche/ formaţiunea 0600 (1 mart. 1957 – 1 febr. 1958); locţiitor comandant pentru pază şi regim la formaţiunea 0830 Periprava (1 febr. – 1 sept. 1958); şef al Secţiei „Stîna” din Colonia de muncă Chilia Veche/formaţiunea 0600 (1 sept. 1958 – 1 iun. 1961); ofiţer de serviciu prim funcţional (1 iun. – 1 aug. 1961) şi şef al Secţiilor de femei „Ada Marinescu”[8] şi „Horticola” din cadrul Penitenciarului Tulcea (1 aug. 1961 – 1 oct. 1969); ofiţer de serviciu în cadrul Secţiei „Delta”, locţiitor comandant secţie şi ofiţer instructor III la Secţia „Bacuri” (1 dec. 1969 – 1 mai 1975), comandant al Secţiei de deţinere „Chilia Veche” din Penitenciarul Tulcea (1 mai 1975 – 31 iul. 1977).

A fost trecut în rezervă la 31 iulie 1977 ca urmare a aplicării prevederilor Decretului Consiliului de Stat nr. 225/1977.

4. Locotenent colonel de penitenciare BARBU ILIE GHEORGHE (25 mai 1928, com. Copăceni, jud. Vâlcea), caporal pază la Colonia MAI Salcia (1 mai – 15 mai 1953); locţiitor comandant pentru pază şi regim şi locţiitor şef de secţie la Colonia de minori Arad (1 iun. 1954 – 30 iun. 1956); comandant la Colonia de minori Sfântu Gheorghe (1 iul. – 1 oct. 1956). În octombrie acelaşi an, desfiinţându-se Colonia de minori Sfântu Gheorghe a fost mutat la Penitenciarul Ocnele Mari în funcţia de ofiţer de serviciu (1 oct. 1956 – 1 iun. 1958); comandant la Penitenciarul de minori Ocnele Mari (1 iun. 1958 – 1 oct. 1959). La 1 octombrie 1959, prin Ordinul MAI nr. 3649, Penitenciarul de minori Ocnele Mari a fost transformat în Colonie de minori cu regim restrictiv (Colonia de minori Ocnele Mari), iar ofiţerul Barbu a fost propulsat în funcţia de comandant (1 oct. 1959 – 15 nov. 1963); comandant la Colonia de minori Sfântu Gheorghe (15 nov. 1963 – 1 ian. 1966); locţiitor comandant pentru pază şi regim la Colonia de muncă Vulcan (1 ian. 1966 – 1 aug. 1967). Pe 1 august 1967, prin contopirea formaţiunii 0713 Vulcan cu Secţia „Petroşani” din cadrul Penitenciarului Alba Iulia a luat naştere Penitenciarul Livezeni. La această unitate Barbu Gheorghe a deţinut funcţiile de comandant (1 aug. 1967 – 1 ian. 1968) şi locţiitor comandant pentru pază şi regim (1 ian. 1968 – 1 mai 1975). Prin ordinul MI nr. 04320 din 1 mai 1975, Penitenciarul Livezeni a fost desfiinţat, Barbu fiind mutat pe acelaşi post la Penitenciarul Slatina (1 mai 1975 – 31 iulie 1977). Ca urmare a aplicării prevederilor Decretului nr. 225/1977, Penitenciarul Slatina a fost desfiinţat, iar Barbu a fost mutat în funcţia de locţiitor comandant pentru pază şi regim la penitenciarul Craiova (1 aug. 1977 – 8 nov. 1983)

A fost trecut în rezervă pe 8 noiembrie1983 prin Decretul Prezidenţial nr. 256.

5. Colonel de penitenciare BĂNUŢĂ VASILICA NICOLAE (n. 17 sept. 1930, satul Dienci, com. Vultureşti, jud. Olt), cioban în comuna natală (1944 – 1946); servitor la proprietarul Ilie Popescu din oraşul Slatina (1946-1948); brigadier pe şantierele „Steaua Roşie” – Griviţa din Bucureşti şi Canalul Dunăre Marea Neagră (1948 şi 1950); agricultor în gospodăria părintească (1948-mai 1951); comandant de pluton supraveghere (1 iun. 1954 – 1 apr. 1955) şi ajutor de serviciu al comandantului la Colonia de muncă Baia Sprie/formaţiunea 0627 (1 apr. 1955 – 1 mart. 1956); locţiitor comandant pentru pază şi regim (1 mart. – 1 iul. 1956 şi 1 iul. 1957 – 1 dec. 1958), ofiţer de serviciu prim (1 iul. 1956 – 1 iul. 1957), şef al Secţiei „Dealul Fetei” (1 dec. 1958 – 1 mai 1959) şi locţiitor comandant pentru spate la Colonia de muncă Brad Musariu/formaţiunea 0972 (1 mai 1959 – 1 oct. 1961). Ca urmare a unei evadări care a avut loc la data de 1 mai 1958, a fost retrogradat la gradul de locotenent pe timp de un an de zile şi numit într-o funcţie inferioară în aceeaşi unitate: şef al Secţiei „Dealul Fetei”; locţiitor comandant pentru spate Colonia de muncă Peninsula/formaţiunea 0605 Constanţa (1 oct. 1961 – 1 nov. 1966); deputat în Sfatul popular al comunei Lumina, judeţul Constanţa (1963 – 1967); locţiitor comandant pentru spate la Penitenciarul Alba Iulia (1 nov. 1966 – 1 mart. 1968); locţiitor comandant pentru servicii la Penitenc

iarul Bârcea Mare – Deva (1 mart. 1968 – 1 aug. 1977); locţiitor comandant pentru servicii la Penitenciarul Gherla (1 aug. 1977 – 26 mart. 1988).

A fost trecut în rezervă la 26 martie 1988 prin Decretul Prezidenţial nr. 38.

6. Locotenent major de securitate BĂSESCU VASILE ANTON (n. 24 oct. 1924, com. Dolheşti, jud. Iaşi). Anton Băsescu a fost repartizat în sistemul penitenciar de către CC al PMR după absolvirea Şcolii de partid de un 1 an care funcţiona pe lângă Comitetul regional PMR Iaşi (sept. 1952 – 15 iul. 1953): locţiitor politic (23 aug. 1953 – 15 mai 1954) şi instructor politic la Colonia de muncă Borzeşti/formaţiunea 0652 (15 mai – 15 oct. 1954); ajutor de serviciu al comandantului (15 oct. 1954 – 1 apr. 1955) şi ofiţer de serviciu prim la Secţia „Seregari” din Penitenciarul Iaşi (1 apr. 1955 – 1 aug. 1957); ofiţer de serviciu prim (1 nov. 1957 – 1 ian. 1959) şi şef al Secţiei „Mihăileşti” din Colonia de muncă Rahova/formaţiunea 0964 Bucureşti (1 ian. – 1 iul. 1959). Din cauza desfiinţării Secţiei „Mihăileşti” a fost transferat în funcţia de ofiţer de serviciu la Colonia de muncă Mărculeşti/formaţiunea 810 (1 iul. – 30 sept. 1959). La 1 octombrie 1959 formaţiunea 810 Mărculeşti a fost desfiinţată prin ordinul MAI nr. 3649. După desfiinţarea acestei unităţi, Băsescu a fost mutat în funcţia de ofiţer de serviciu prim operativ la Colonia de muncă Carasu/formaţiunea 0869 Medgidia (1 oct. 1959 – 1 mart. 1960); ofiţer de serviciu prim funcţional cu pregătirea de luptă la Colonia de muncă Chilia Veche/formaţiunea 0600 (1 mart. 1960 – 5 aug. 1961).

La Chilia Veche, ofiţerul Băsescu obişnuia să scoată noaptea deţinuţii din barăci pentru a-i ancheta, substituindu-se astfel ofiţerului de contrainformaţii al unităţii.

A fost trecut în rezervă la 5 august 1961.

7. Colonel de penitenciare BORCAN FOTACHE AUREL (n. 4 mai 1941, sat Căbeşti, com. Podu Turcului, jud. Bacău), strungar în metale la secţia sculărie din Uzinele de tractoare „Ernst Thalmann” din Braşov/Uzinele Tractorul Braşov – UTB (aug. – 10 sept. 1958) şi la Centrul Mecanic Tecuci (10 sept. 1958 – 15 sept. 1959); ofiţer serviciu prim (23 aug. 1961 – 1 aug. 1964) şi şef de Secţie la penitenciarul Chilia Veche/formaţiunea 0600 (1 aug. 1964 – 1 aug. 1966); ofiţer inspector principal (1 aug. 1966 – 1 aug. 1967), ajutor ofiţer control (1 aug. 1967 – 1 apr. 1968), ofiţer control III (1 apr. 1968 – 1 oct. 1969) şi instructor II şi III pe linie de pază şi regim în Direcţia Pază din DGPCM/DGP (1 oct. 1969 – 1 ian. 1970); locţiitor comandant pentru pază şi regim la Penitenciarul Văcăreşti/Bucureşti (1 ian. 1971 – 1 aug. 1977). Ca urmare a reorganizării sistemului penitenciar (Decretul 225/1977), Borcan a fost numit în funcţia de ofiţer specialist principal III la Serviciul pază, regim şi evidenţă operativă din DGP (1 aug. 1977 – 1 mai 1982). La data de 15 mai 1982 a fost promovat în funcţia de comandant al Penitenciarului Bucureşti situat pe şoseaua Alexandriei (15 mai 1982 – 1 dec. 1988), iar după dezafectarea acestuia va fi numit în aceeaşi funcţie la Penitenciarul Bucureşti – Jilava (1 dec. 1988 – 15 ian. 1990). În ziua de 17 decembrie 1989, la Penitenciarul Bucureşti – Jilava deţinuţii au declanşat o revoltă, reuşind să iasă din camere prin forţarea uşilor şi să se urce pe clădiri (în unele locuri au încercat chiar să „spargă” dispozitivele de pază). Răzmeriţa a durat 44 de zile, soldându-se cu morţi şi răniţi. În zilele de 21 – 22 decembrie 1989, la Penitenciarul Bucureşti – Jilava, sute de demonstranţi bucureşteni au fost depuşi fără mandate de arestare de către Securitate şi Miliţie. Mulţi dintre ei au fost maltrataţi de către ofiţeri şi subofiţeri de Securitate, Miliţie şi Penitenciare.

10. Colonel de justiţie CUCIUREANU CONSTANTIN OCTAVIAN (n. 12 sept. 1926, mun. Câmpulung, jud. Suceava), locţiitor al preşedintelui Tribunalului Militar Iaşi (1956 – 1958); preşedinte de colegiu la Tribunalul Militar al Regiunii Militare Bucureşti (1958, 1961); preşedintele Tribunalului Militar al Regiunii Militară Bucureşti (18 febr. 1965). Această instanţă militară îşi avea sediul la acea dată pe Calea Plevnei, nr. 145; preşedintele Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti (sept. 1979, febr. 1981). În 1981 avea o vechime în serviciu de 30 de ani (toată perioada ca militar). A fost trecut în rezervă prin Decretul Prezidenţial nr. 78 din 15 aprilie 1981.

14. Colonel de penitenciare DUMA IOAN EMILIAN (n. 21 nov. 1928, com. Pietroasa, jud. Bihor), şef de Birou şi ajutor şef Birou la Regimentul 6 Grăniceri (3 mart. 1951 – 1 mart. 1956); ofiţer de serviciu la Penitenciarul Ocnele Mari (1 apr. 1956 – 1 iul. 1957); comandant la Penitenciarul Dej (1 iul. 1957 – 1 dec. 1960); comandant la Colonia de muncă Vadu Oii (1 dec. 1960 – 1 ian. 1964); şef de Secţie la Colonia de minori Păltiniş (1 apr. 1964 – 1 aug. 1966); şef de Secţie la Penitenciarul Satu-Mare (15 aug. 1968 – 1 dec. 1970); locţiitor comandant la Penitenciarul Arad (1 dec. 1970 – 1 aug. 1977). În urma reorganizării aparatului de penitenciare (Decretul nr. 225/1977) la 1 august 1977 a fost mutat la IJ Arad al MI.

A fost trecut în rezervă la 15 mai 1986 prin Decretul Prezidenţial nr. 89.

15. Locotenent colonel de penitenciare ENE MARIN CONSTANTIN (n. 20 aug. 1926, com. Scorniceşti, jud. Olt), cioban în comuna natală (1938 – 1939); băiat de prăvălie la depozitul de vinuri al proprietarului Ioan Doroangă din comuna Palanca, judeţul Ilfov (1939 – 1944); slugă la „chiaburul” Dumitru Enache din comuna Palanca, judeţul Ilfov (1945 – 1947); instructor pază în Direcţia pază din DGPCUM (nov. 1951 – ian. 1952); comandant pază Colonia de muncă Bârcea Mare (1 febr. – 30 dec. 1952); comandant pază la formaţiunea 0880 Simeria (1 ian. – 1 mai 1953); comandant de pluton la Şcoala de ofiţeri lagăre şi penitenciare Sibiu – DLCM –UM 0818 (iun. – 25 iul. 1953); comandant pluton pază la Colonia de muncă Bicaz/formaţiunea 0871 (aug. – 1 nov. 1953); profesor II la cursul de recalificare supraveghetori de la Şcoala de supraveghetori Rahova – DPLC (1 nov. 1953 – 1 oct. 1954); inspector în Serviciul pază şi regim din DPLC/DGPCM (1 oct. 1954 – 1 iun. 1958); locţiitor comandant pentru pază şi regim la Formaţiunea 0861 Brăila – Tichileşti (1 iun. 1958 – 1 iul. 1959); şef de Secţie la Colonia de muncă Rahova/formaţiunea 0964 Bucureşti (1 iul. 1959 – 1 febr. 1960); ofiţer de serviciu prim la Penitenciarul Văcăreşti (1 ian. 1960 – 1 oct. 1961 şi 1 aug. 1967 – 13 apr. 1972); şef al Secţiilor „Piatra” şi „Ostrov” din formaţiunea 0957 Ostrov (1 oct. 1961 – 1 sept. 1966); ofiţer de serviciu prim la formaţiunea 0876 Periş (1 dec. 1966 – 1 aug. 1967); locţiitor comandant al Secţiei „Arcuda” din penitenciarul Văcăreşti (13 apr. 1972 – 1 aug. 1973) şi comandant al Secţiei „Carantină” din Penitenciarul Bucureşti (1 aug. 1973 – 31 aug. 1977).

A fost trecut în rezervă la 31 august 1977

16. Căpitan de penitenciare FIZULA TELEP REFIC (n. 20 sept. 1925, com. Agigea, jud. Constanţa), locţiitor politic la Penitenciarul Târgu Mureş (27 dec. 1950 – 5 oct. 1951); locţiitor politic la Penitenciarul Caransebeş (5 oct. – 31 dec. 1951); locţiitor politic la Penitenciarul Făgăraş Central (31 dec. 1951 – 21 nov. 1952); şef al Biroului Penitenciare din Direcţia regională MAI Ploieşti (21 nov. 1952 – 1 iul. 1953); comandant la Penitenciarul Buzău (1 iul. 1953 – 1 nov. 1955); comandant la Penitenciarul Dumbrăveni (1 nov. 1955 – 1 iun. 1958). La Penitenciarul Dumbrăveni, Fizula lovea frecvent deţinuţii, lucru pentru care a fost pedepsit disciplinar de către şefii săi. Comandant la Colonia de muncă Tulcea/formaţiunea 0971 (1 iun. 1958 – 1 mart. 1959). La 1 martie 1959, prin ordinul MAI nr. 01383, formaţiunea 0971 Tulcea a fost desfiinţată şi transformată în secţie pendinte de Penitenciarul Tulcea. În urma acestei reorganizări, căpitanul Fizula a fost numit în funcţia de comandant al Penitenciarului Tulcea (1 mart. 1959 – 1 mart. 1960). A fost trecut în rezervă la 1 martie 1960, cu ocazia reducerilor de efective din MAI.

17. Locotenent de securitate FREDERICH M. FLOREA (n. 25 iul. 1928, mun. Bucureşti), locţiitor politic la Penitenciarul Jilava (mai 1951). În 1951, la Penitenciarul Jilava şef al Biroului inspecţii era locotenentul de securitate Alexandru Vişinescu, iar comandant al unităţii, unul dintre cei mai sadici ofiţeri din sistemul carceral românesc, căpitanul Nicolae Moromete.

18. Căpitan de penitenciare GAFIUC DUMITRU ION (n. 13 dec. 1927, mun. Iaşi, jud. Iaşi), locţiitor politic de companie la Regimentul 10 Securitate (20 mai 1955 – 1 iul. 1956); locţiitor politic la Penitenciarul Deva (1 iul. 1956 – 1 iul. 1957); locţiitor politic la Penitenciarul Timişoara (1 iul. 1957 – 1 febr. 1959); şef al Secţiei „Ciudanoviţa” din cadrul penitenciarului Oraviţa (1 febr. – 1 iul. 1959); ofiţer de serviciu prim la Colonia de minori Arad (1 iul. 1959 – 1 iul. 1961); şef de Secţie la Penitenciarul Zlatna (1 iul. 1961 – 1 apr. 1962); şef de Secţie la Penitenciarul Alba Iulia (1 apr. – 1 dec. 1962); lucrător politic la Colonia de Muncă Ostrov/formaţiunea 0957 Ostrov (1 dec. 1962 – 1 sept. 1963); lucrător politic la Penitenciarul Alba Iulia (1 sept. 1963 – 15 aug. 1964).

21. Locotenent major de penitenciare IORDACHE IOAN DUMITRU (n. 8 aug. 1927, com. Hotarele, jud. Ilfov), şef al Biroului ARLUS din Direcţia Politică a DGPCUM (1 nov. 1950 – 6 apr. 1951); locţiitor politic la Penitenciarul Văcăreşti (6 apr. 1951 – ian. 1952); locţiitor politic al Centrului de Coordonare a Coloniilor de muncă din Delta Dunării cu sediul la Chilia Veche (ian. – 1 nov. 1952); Locţiitor politic la Colonia de muncă Oneşti/formaţiunea 0665 (1 apr. 1953 – iun. 1954); comandant la Colonia de Muncă Oneşti-Baraj/formaţiunea 0680 (iun. – 31 oct. 1954); comandant la Colonia de muncă Valea Lupului/formaţiunea 0769 (1 nov. 1954 – 1 febr. 1955).

22. Maior de justiţie LAVROV GEORGE (n. 30 mart. 1929, mun. Brăila, jud. Brăila), judecător la Tribunalul Militar pentru Unităţile MAI (16 nov. 1955); judecător la Colegiul de Recurs al Tribunalului Militar al Regiunii a II Militară (21 dec. 1959).

23. Locotenent colonel de justiţie LICIU DUMITRU VIRGIL (n. 10 sept. 1929, oraşul Baia de Arieş, jud. Alba), locţiitor al Procurorului Militar Şef (8 febr. 1962) şi şef al Procuratorii Militre al Regiunii Militare Cluj (1964).

24. Locotenent major de penitenciare MĂRGĂRIT VASILE (n. 2 ian. 1927, com. Vladimir, jud. Gorj), agricultor în gospodăria părintească (1940 – sept. 1941); ucenic şi lucrător electrician la fabrica „Rova”/„Acumulatorul” din Calea Rahovei nr. 240 – Bucureşti (sept. 1941 – apr. 1949); ofiţer la Comandamentul de Miliţie al Oraşului Bucureşti (mart. – iul. 1950); locţiitor politic la UM nr. 3 Cernavodă km. 4 Saligny (iul. 1950 – febr. 1952); Locţiitor politic (1 aug. 1952 – ?) şi comandant la Penitenciarul Iaşi (? – dec. 1952, 3 sept. 1953); ofiţer de serviciu la Colonia de muncă Dăeni/formaţiunea 0957 (15 iun. – iul. 1955).

25. Locotenent colonel de penitenciare PETRICĂ ION ŞTEFAN (n. 4 oct. 1927, com. Băleni, jud. Galaţi), agricultor în gospodăria părintească (1940 – iul. 1949); responsabil cu producţia la Direcţia Unităţilor de Muncă (6 mart. – 11 mai 1950); supraveghetor de şantier, şef al Serviciului aprovizionare şi responsabil cu producţia la UM nr. 1 Capul Midia (11 mai 1950 – 22 nov. 1951); comandant la Penitenciarul Huşi (6 mart. 1953 – 1 iul. 1955); Comandant al Secţiilor „Fabrica de cărămizi Poarta Albă” (1 iul. 1955 – 1 sept. 1958) şi „Fabrica de cărămizi Medgidia” din cadrul Coloniei de muncă Poarta Albă/formaţiunea 0893 (1 sept. 1958 – 1 aug. 1959). La Poarta Albă, ofiţerul Petrică a lovit în nenumărate rânduri deţinuţii de drept comun care munceau la fabricile de cărămizi. Deşi procurorii civili şi militari din Regiunea Constanţa au solicitat conducerii MAI aprobarea pentru ca ofiţerul să fie trimis în justiţie, generalul-colonel Alexandru Drăghici s-a opus categoric, ordonând menţinerea ofiţerului în sistem şi pedepsirea lui în conformitate cu Regulamentul Disciplinar al Ofiţerilor Militarizaţi din MAI. Ofiţer de serviciu prim operativ la Colonia de muncă Ostrov/formaţiunea 0957 (10 sept. 1959 – 1 mart. 1960); şef de Secţie[9] (1 iun. 1962 – 1 oct. 1969) şi ofiţer de serviciu prim operativ la Colonia de muncă Peninsula/formaţiunea 0605/Penitenciarul Peninsula (1 mart. 1960 – 1 iun. 1962 şi 1 oct. 1969 – 1 dec. 1971); locţiitor comandant pentru pază şi regim la Penitenciarul Vaslui (1 dec. 1971 – 1 aug. 1977). Ca urmare a aplicării prevederilor Decretului nr. 225/1977, Penitenciarul Vaslui a fost desfiinţat iar locotenent colonelul Petrică Ştefan a fost trecut în rezervă câteva luni mai târziu (15 octombrie 1977).

26. Colonel de penitenciare RUS AUREL VASILE (1 martie 1936, sat Bîrlea, com. Corneşti, jud. Cluj), ofiţer de serviciu prim operativ la Colonia de muncă Periprava/formaţiunea 0830 (1960 – 1966)[10]; profesor la Şcoala de subofiţeri de miliţie de la Arad – UM 0644 (1966 – 1968); profesor şef şi comandant de companie la Şcoala de subofiţeri MAI nr. 9 Bucureşti UM 0191 (1968 – 1973); profesor la Şcoala militară de subofiţeri penitenciare de la Hârşova – UM 0402 (1973); locţiitor comandant pentru pază şi regim la Penitenciarul Gherla (aug. 1973 – 1981); comandant la Penitenciarul Aiud (1 dec. 1981 – 1 aprilie 1987); comandant la Penitenciarul Gherla (1987 – 1994). În anii ’80, la Penitenciarul Aiud exista o secţie de deţinere unde erau „cazaţi” exclusiv deţinuţii condamnaţi pentru „infracţiuni contra securităţii statului”. Aici au fost aduşi în vederea ispăşirii pedepselor condamnaţii Radu Filipescu, Dumitru Iuga, Florentin Scaleţchi etc. Sora ofiţerului, Grozescu Maria, a fost activistă a Comitetului municipal de partid Timişoara (1968 – ?) şi absolventă a Academiei „Ştefan Gheorghiu” (1974).

27. General-maior de miliţie SCARLET MARIN GHEORGHE (n. 18 iul. 1927, com. Traian, Regiunea Galaţi), procuror şef al Procuraturii regionale Dobrogea (sept. 1964). Prin Decretul nr. 344 din 13 iunie 1973, Consiliul de Stat a aprobat componenţa Consiliului de conducere al Procuraturii RSR şi a Biroului executiv al acestuia. Astfel, potrivit decretului, Scarlet Gheorghe – procuror şef al judeţului Ilfov, a fost numit membru în Consiliul de conducere al Procuraturii RSR; şef al Direcţiei cercetări penale din IGM (1 dec. 1982, febr. 1984); membru în Biroul executiv al Consiliului Central al Asociaţiei Juriştilor din RSR (febr. 1984). A fost trecut în rezervă cu gradul de colonel prin Decretul Prezidenţial nr. 3 din 5 ianuarie 1987. Prin Decretul CFSN nr. 63 din 17 ianuarie 1990 i s-a acordat gradul de general-maior de poliţie; şef al Direcţiei cercetări penale din IGP (mai 1990). A fost trecut direct în retragere la 16 iunie 1990 prin Decretul CPUN nr. 244 cu gradul de general-maior. În anii ’80, mai mulţi arestaţi preventiv au fost schingiuiţi de către subordonaţii colonelului Scarlet (unul dintre aceştia fiind şi celebrul colonel de miliţie Tudor Stănică), iar unii dintre ei au decedat din cauza loviturilor primite în cursul anchetelor[11]. Arestul Direcţiei cercetări penale a IGM funcţiona în aceeaşi clădire cu Direcţia cercetări penale a DSS.

28. Colonel de securitate SIDEA CONSTANTIN NICOLAE (n. 13 mai 1923, satul Sitani, com. Pomezeu, jud. Bihor), a luat parte la luptele de pe Frontul de Vest în cadrul Companiei a 3-a puşcaşi din Regimentul 3 Infanterie pendinte de Divizia „Tudor Vladimirescu” (oct. 1944 – apr. 1945); şef al Biroului raional de Securitate Arpaşul de jos (dec. 1949 – sept. 1950 şi dec. 1950 – ian. 1951); şef al Biroului raional de Securitate Drăgăneşti (ian. – apr. 1951); şef al Secţiei raionale de Securitate Turnu Măgurele (mai 1951 – iul. 1952); locţiitor şef serviciu (iul. 1952 – 1954) şi şef serviciu la Direcţia regională MAI Bucureşti (1954 – 1955); locţiitor şef Direcţie (1955 – aug. 1957); la Moscova (sept. 1957 – 1958); locţiitor al şefului Direcţiei regionale MAI Iaşi (sept. 1958 – 1 oct. 1960); locţiitor al şefului Direcţiei regionale MAI Bucureşti (1 oct. 1960 – 4 ian. 1962); şeful Direcţiei Regionale MAI Mureş-Autonomă Maghiară (4 ian. 1962 – ?, 19 mai 1966); locţiitor al şefului Serviciului paşapoarte din municipiul Bucureşti pendinte de Direcţia de paşapoarte, evidenţa străinilor şi controlul trecerii frontierei din MI – UM 0200 Bucureşti (23 mai 1977).

29. General-locotenent de securitate STAN MARIN NICOLAE (n. 5 oct. 1928, mun. Ploieşti, jud. Prahova), locţiitor al şefului Direcţiei a V-a din MAI (8 mart. 1960); şef al Direcţiei Generale de Contraspionaj din Consiliul Securităţii Statului (18 nov. 1968); şef (1971 – 1972) şi prim adjunct al şefului Inspectoratului de Securitate al municipiului Bucureşti (1972 – nov. 1975); preşedinte al Federaţiei Române de Tenis (1974, 1975); şef (nov. 1976) şi locţiitor al şefului Direcţiei a V-a securitate şi gardă din MI (mai 1977); vicepreşedinte al Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport (1983). În această calitate răspundea de coordonarea FRF. În 1983 a omis să înscrie echipa de fotbal Universitatea Craiova în meciurile din Cupa Cupelor. Pentru acest lucru, Biroul Permanent al CPEx al CC al PCR l-a sancţionat pe linie de partid cu „vot de blam cu avertisment” într-o şedinţă care a avut loc pe 18 iulie 1983. A fost trecut în rezervă prin Decretul Prezidenţial nr. 82 din 26 martie 1983; secretar al Consiliului pentru Coordonarea şi Îndrumarea Activităţii de Aprovizionare şi Prestare de Servicii către Populaţie (21 aug. 1984 – ?, mart. 1985).

30. Locotenent colonel de securitate STOICHESCU GHEORGHE GHEORGHE (n. 1 sept. 1927, com. Teregova, jud. Caraş Severin), instructor de cadre la Regimentul 8 Grăniceri Iaşi şi instructor cu propaganda la Regimentul 2 Grăniceri Brăila (6 mart. 1950 – 3 febr. 1951); lector la Şcoala de ofiţeri MAI nr. 1 Bucureşti (23 aug. 1951 – 1 oct. 1952); locţiitor politic de companie elevi, lector la catedra de istorie a PCUS şi instructor de cadre la Şcoala de ofiţeri MAI Oradea (1 oct. 1952 – 1 ian. 1955); locţiitor politic al Batalionului de Grăniceri Diosig din Regimentul 10 Grăniceri (1 ian. 1955 – 20 iun. 1956); locţiitor politic al Batalionului de Grăniceri Carei din Brigada de Grăniceri Oradea (20 iun. – 1 oct. 1956). În urma rezultatelor foarte bune obţinute pe linie profesională, la 1 octombrie 1956 a fost trimis să urmeze cursurile unei facultăţi din Academia Militară Politică, pe care o va absolvi în vara anului 1960; locţiitor politic al Batalionului de Pază Plopeni (23 aug. 1960 – sept. 1961); instructor de partid la Brigada de Pază Bucureşti (sept. 1961 – 1 ian. 1962); şef al Secţiei politice a Batalionului 25 Pază Bacău (1 ian. 1962 – 14 oct. 1963); locţiitor al directorului general al DGPCM şi şef al Secţiei politice din DGPCM (14 oct. 1963 – 15 aug. 1964); membru în Colegiul de redacţie al revistei MAI „Pentru Patrie” (1964).

31. Colonel de miliţie SUCEAVĂ NICOLAE ION, comandant al Miliţiei municipiului Piteşti (dec. 1972); şef al Miliţiei oraşului Găeşti (1 mai 1980 – ?); comandant al Brigăzii de Miliţie Transporturi din IGM (oct. 1989); şef al Corpului de control al MI (ian. 1992). Prin Decretul CFSN nr. 63 din 17 ianuarie 1990, i s-a acordat gradul de general-maior. A fost avansat la gradul de general-locotenent la 10 decembrie 1990 prin Decretul Prezidenţial nr. 69. În decembrie 1989 a coordonat dispozitivul de represiune în zona Pieţei Romane din Bucureşti. În prezent este general-locotenent de poliţie în rezervă.

32. General-maior de securitate ŞERBĂNOIU NICOLAE ION (n. 8 mart. 1933, com. Mihăileşti sau com. Vintilă Vodă, jud. Buzău – d. 2007, mun. Cluj-Napoca, jud. Cluj), locţiitor al şefului Direcţiei I din DSS (1984); şef al Inspectoratului de Securitate al Judeţului Cluj (1989). A fost trecut în rezervă, în vederea pensionării, prin Decretul CFSN nr. 62 din 17 ianuarie 1990.

33. Colonel de miliţie TĂRNĂUCEANU MIHAI HARALAMBIE, şef al Direcţiei economice din IGM (1986).

Articol aparut pe site-ul Militia Spirituala

[1] Abuzurile conducerii IICCMER la adresa angajaților au ajuns și în Raportul Departamentului de Stat al SUA pe 2012. Vezi detalii aici: http://www.state.gov/j/drl/rls/hrrpt/humanrightsreport/index.htm#wrapper

[2] În mod surprinzător, sesizările penale depuse de IICCMER pe numele ofiţerilor în rezervă Alexandru Vişinescu şi Ion Ficioru nu au fost publicate pe site-ul oficial al instituţiei, aşa cum se întâmplase până atunci, în cazurile Gheorghe Enoiu, Nicolae Pleşiţă, Radu Sandu Moldovan, etc. (vezi rubrica „sesizări penale” disponibilă pe site-ul www.iiccr.ro).

[3] Într-o emisiune a postului de radio RFI din 31 iulie 2013, istoricul Marius Oprea a afirmat că la Râmnicu-Sărat a găsit un crematoriu uman, însă nu ştie dacă în el se află cenuşă umană, deoarece încă nu a efectuat expertiza ştiinţifică de rigoare: „La Râmnicu-Sărat am găsit un crematoriu uman. Va trebui să fac probe medico-legale. Să văd dacă e cenuşă acolo. Cred că avem un fel de Auschwitz la Râmnicu-Sărat”. De asemenea, în aceeaşi emisiune, Oprea a mai declarat că a identificat „4.000 de torţionari” fără a prezenta nici o sursă/ listă care ar putea fi consultată.

[4] Trebuie să îi mulțumim istoricului Mihail Bumbeş, cel care în 2008 a identificat în Arhiva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor dosarul personal profesional al colonelului în rezervă Ion Ficioru. Parcursul său profesional însoţit de fotografiile în haine militare şi civile au constituit una dintre cele mai interesante intrări din Dicţionarul ofiţerilor şi angajaţilor civili ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Aparatul Central (1948-1989), vol. I, Iaşi, Ed. Polirom, 2009.

[5] O altă categorie distinctă de deţinuţi era reprezentată de internaţii administrativ. Aceştia erau depuşi, pe o perioadă care nu putea să depăşească 5 ani, în Unităţi de Muncă sau Colonii de muncă, în urma unor decizii/ ordine arbitrare şi ilegale (potrivit chiar Constituţiei RPR în vigoare la acea vreme) ale Ministerului Afacerilor Interne sau Ministerului Securităţii Statului.

[6] În 1961, şeful acestei şcoli era tânărul maior Mihai Chiţac, viitorul ministru de Interne din iunie 1990.

[7] La data de 27 februarie 1952 în Penitenciarul Suceava se aflau 441 de deţinuţi iar paza şi supraveghera acestora se realiza cu un efectiv de 73 de militari.

[8] Secţia condusă de Babicsak era de fapt o colonie populată cu deţinute de drept comun, fiind profilată ca unitate productivă. Deţinutele munceau la fabrica de conserve „Dunărea”.

[9] În perioada în care s-a aflat la Colonia de muncă Peninsula/Penitenciarul Peninsula a deţinut comanda mai multor subunităţi din cadrul formațiunii: „Mangalia”, „Abator Constanţa”, „Nazarcea”, „Mamaia”, „Culmea”.

[10] Într-o autobiografie din 1 februarie 1969, ofiţerul Rus povestea despre munca sa ca educator la Periprava: „Muncind ca educator, am reuşit să impun în rândul deţinuţilor condamnaţi pentru infracţiuni contra securităţii statului, o disciplină şi o conduită sănătoasă reuşind ca cei mai mulţi dintre ei, să-şi schimbe atitudinea faţă de muncă şi societate, faţă de politica partidului şi realizările oamenilor muncii.”

[11] Despre ororile petrecute în arestul Direcţiei cercetări penale a IGM (anii ’80) vezi declaraţiile foştilor deţinuţi Şerban Petre şi Eugen Tudorache în România liberă din 21 octombrie 2003, p. 8.

sursa: contributors.ro autor: Mihai Burcea, 23 octombrie 2013