Corneliu Coposu Fan Page

Iuliu Maniu omagiat la Bădăcin - Adrian Man, Gazeta de Cluj

Înapoi la Mare Aniversare

În Sălaj sunt patru localităţii emblematice nu numai pentru acest judeţ şi Transilvania, ci pentru întreaga ţară prin personalităţile ce sunt originare de aici: Bădăcin prin Iuliu Maniu, Bocşa Română prin Simion Barnutiu, Băseşti prin Gheorghe Pop şi Bobota prin Corneliu Coposu.

La 3 februarie a.c., Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică din localitate a organizat ceremonii consacrate unor evenimente ce se focalizează asupra marelui bărbat de stat: 135 de ani de la naştere, 55 de ani de la trecerea în veşnicie şi 75 de ani de la punerea pietrei fundamentale a casei naţionale din Badacin, devenită şcoala din localitate, ce s-a construit în intervalul 1933-1937, pe un teren donat de Iuliu Maniu.

Coborând drumul Badacinului, atât de plastic evocat cândva de ziaristul Zaharia Boila, m-am gândit la cuvintele celui omagiat: „La Bădăcin parcă şi aerul este mai proaspăt. În liniştea grădinii lui uit greutăţile zilnice, pentru că aici sunt cu adevărat acasă.” Festivităţile au debutat cu o Liturghie Arhierească, săvârşită de Episcopul de Oradea, Virgil Bercea, împreună cu un sobor de preoţi din care au făcut parte vicarul general al Episcopiei Oradea, Florian Gui, vicarul foraneu al Silvaniei, Gheorghe Ţurcaş, preotul Eduard Roman din partea Seminarului „Sfinţii Trei Ierarhi” din Oradea, preoţii greco-catolici din Cehei, Iaz şi Şimleu, Mircea Ardelean, Vasile Pop şi Nicolae Bodea, precum şi parohul Bădăcinului Cristian Borz.

În tălmăcirea pericopei evanghelice a zilei, P.S. Virgil a arătat că Iuliu Maniu a fost nu numai un om politic exemplar, ci şi un creştin devotat Bisericii Blajului, care prin verticalitatea sa se înscrie în şirul celor 12 ierarhi greco-catolici, ce nu şi-au abandonat convingerile, chiar cu preţul vieţii. Cuvântul de învăţătură al Episcopului m-a făcut să mă gândesc la un episod conţinut în romanul lui Bedros Hora Sangian, „Sala de aşteptare”, în care paznicii de la Sighetul Marmatiei îi reproşau celui întemniţat că, dacă stăpânitorii vremelnici ai Ardealului nu l-au închis, românii l-au condamnat la închisoare pe viaţă. Se confirma cele scrise în Cartea Cărtilor, că nimeni nu este profet în ţara lui. Acest lucru s-a confirmat şi prin faptul că puţine din rudele lui au fost prezente la Bădăcin. Biserica „Întâmpinarea Domnului”, care este funcţională numai la demisol, a fost neîncăpătoare pentru marele număr de participanţi veniţi şi din alte părţi ale judeţului. Printre oficialii prezenţi s-au numărat primarul oraşului Şimleu Silvaniei, Septimiu Ţurcaş, primarul comunei Pericei, Boncidai Csaba, preşedintele şi vicepreşedintele PNTCD Sălaj, Virgil Ţurcaş şi Ioan Iepure, membri ai PNTCD, Elena Muscă, directorul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă alături de istorici din cadrul muzeului, reprezentanţi ai Casei Corpului Didactic, Valeria Lehene, referent de specialitate în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional (DJCCPCN) Sălaj, autorităţi locale, reprezentanţi mass media, preoţi, un grup de tineri de la Facultatea de Teologie Greco-Catolica Oradea, corul „Te Laudamus” din Şimleu-Silvaniei şi oameni ai locului. Bineînţeles, au lipsit şi canalele de televiziune naţionale. Mi se pare semnificativ că lăcaşul de cult se edifică pe un teren ce, de asemenea, a aparţinut marelui dispărut.

Parastasul s-a ridicat sub un soare primăvăratec, în cimitirul familial de lângă locuinţa celui omagiat, iar în pomelnic au fost cuprinşi Iuliu Maniu, părinţii acestuia, Ioana şi Clara, sora Cecilia, alungată din locuinţă şi decedată la Şimleul-Silvaniei, Simion Barnuţiu, unchiul tatălui lui Maniu, Corneliu Coposu şi preotul Simion Man, care, prin faptă şi gând, i-a fost recunoscător binefăcătorului lui până la sfârşitul vieţii, deci nu l-a trădat nici un moment.

Luările de cuvânt de după parastas nu au avut un caracter convenţional. Au vorbit, printre alţii, părintele Gheorghe Ţurcaş, ce a fost paroh în Bădăcin timp de 9 ani, înainte de 1989, Marin Pop, istoric de la Muzeul de Istorie şi Arta Zalău, autorul unei monografii de referinţa despre Partidul National Român şi Partidul Naţional Ţărănesc, baciul Vasile Oros ce l-a cunoscut pe cel omagiat în perioada cât a fost elev şi un supravieţuitor al masacrelor de la Trăsnea şi Ip. Cuvinte emoţionante a rostit Primarul comunei Pericei, de care aparţine satul Badacin, domnul Boncidai Csaba, care, alaturi de reprezentanţii altor instituţii şi organisme neguvernamentale, a depus o coroana de flori. Florile s-au aşezat pe locul amenajat de familie pentru a adăposti osemintele patriotului şi omului de mare caracter, ce este îngropat, într-un loc deocamdată necunoscut, în cimitirul Săracilor din Sighetul Marmatiei. Nu aş vrea să abuzez de hiperbole sau de exprimări patetice, dar Maniu şi fără identificarea locului de veci rămâne „un om pentru eternitate”, un model de moralitate pentru viaţa politică.

La sfârşit, parohul local l-a invitat pe ierarhul diecezei să vină la Bădăcin în 22 august, când, ca în fiecare an, un grup de 50 de tineri fac un pelerinaj per pedes până la temniţa din nordul ţării. Este o manifestare care-i onorează pe bădăcineni şi ar merita binecuvântarea P.S. Virgil. Cât priveşte Casa Naţională din Badacin, care a purtat numele „Dr. Ioan Maniu şi soţia Clara, născuta Coroianu”, transformata ulterior în şcoală, unde am urmat primele două clase primare, se impune remarca că, din lipsă de elevi, s-au desfiinţat clasele V-VIII.

Apoi s-a vizitat casa memorială, din care sunt amenajate numai două încăperi. Am păşit cu emoţie acolo, deoarece nu am mai pus piciorul din 1948, când mai trăia sora lui Iuliu Maniu. Se impun urgente lucrări de reparaţii, ţinând seama de vechimea clădirii, (s-a construit în 1879), iar în ultimii 20 de ani aceasta nu a mai fost întreţinută.

La sfârşitul reportajului meu aş vrea să reproduc câteva versuri din Imnul lui Iuliu Maniu, avându-l autor pe Ioan Pop. Acesta a fost scris în 1983, iar pentru gestul de curaj domnul Pop a fost maltratat de securitate:

„Îl simt cum mai vine
Mai vine pe-acasă,
Îl văd cum se-aşează
Cu satul la masă,
Şi-şi varsă durerea
Sădind-o în noi –
Generaţii ca mine,
Ca tine, ca voi.
Ref:
Să cântam despre Iuliu
Despre „Sfinx” să cântăm,
Toata lacrima noastră
Pentru el s-o vărsăm.”

Imnul a fost cântat de elevii si vrednicii lor învăţători ai şcolii din Bădăcin.

Adrian Man, Gazeta de Cluj

Articol citit de 3270 ori.

Alte articole