În ultimii ani, unul dintre subiectele analizate cu mai multă sau mai puţină imparţialitate rămâne raportul dintre români - ca populaţie majoritară - şi "ceilalţi", reprezentând, în linii mari, comunităţile etnice, confesionale, culturale etc. Demersul de faţă nu se doreşte a fi un compendiu complet al acestui subiect foarte complex şi delicat, ci o modestă abordare a temei în discuţie.

Am ales acest subiect deoarece am întâlnit foarte multe similitudini între dezbaterile şi proiectele derulate astăzi şi cele similare din anii interbelici. Este de fapt un uriaş proces, care continuă să se deruleze, cu nuanţările contextului istoric.

Legislaţia

Legislaţia românească, deşi a fost în sincron cu modelele similare europene - care au fost şi sursa de inspiraţie -, în privinţa realităţilor româneşti, s-a aflat într-un perpetuu dezacord. Şi acest dezacord se manifestă în ultima instanţă ca o reacţie finală a fondului local tradiţional în faţa procesului de modernizare reprezentat de actele legislativului.

Evoluţia raportului dintre majoritari - minoritari este tributară barometrului reprezentat de modernitate cel puţin la nivel instituţional. Din perspectivă legislativă, poziţia românilor - uniţi într-un singur organism politic naţional cu 1918 - faţă de comunităţile minoritare a purtat amprenta clivajului dintre modelul legislativ de inspiraţie europeană şi fondul autohton ale cărui trăsături rămân în bună parte tributare confluenţei dintre Orient şi Europa Centrală. Această realitate este îndeosebi determinantă din perspectiva Vechiului Regat, cu atât mai important cu cât modelul său instituţional, politic, cultural şi chiar comportamental va fi exportat şi cultivat în noile provincii istorice care vor compune România Mare cu 1918.

Cu toate acestea, actul constituţional din 1923 a ţinut cont de noile realităţi etnice ale României Mari. Spre deosebire de Vechiul Regat, unde exista o singură problemă minoritară majoră, şi aceasta mai mult identitară decât etnică, şi anume cea evreiască, în România Mare, unirea unor provincii cu un aport demografic foarte variat etnic a creat o nouă configuraţie a identităţii minoritare şi în acelaşi timp o nouă dimensiune a raportului dintre majoritari şi minoritari. Transilvania, Banat, Crişana, Bucovina şi Basarabia aveau puternice comunităţi minoritare, care, fiecare la rândul lor, alcătuiau complexe culturale, confesionale şi identitare foarte dinamice şi suficient de puternice pentru a-şi manifesta personalitatea. România modernă de după 1920 nu mai avea corespondent cu România antebelică.

Politica oficială a statului corporatist de mai târziu (1938) era de a omogeniza societatea reducând-o la un uriaş mecanism monolitic colectiv, care trebuia să reducă asperităţile culturale, care marcau raportul dintre majoritari şi minoritari.

Acest obiectiv devine politică de stat, proiectul urmând a se împlini prin propagandă şi intermediul organismelor colective de tip corporatist precum Frontul Renaşterii Naţionale, organizaţiile de tineret Straja Ţării, Arcaşii şi Arcăşiţele etc.

Regimul politic al regelui Carol al II-lea a înfiinţat chiar un Comisariat General al Minorităţilor Naţionale şi s-a lăudat cu toleranţa şi deschiderea fără precedent faţă de situaţia minoritarilor.

Din perspectivă constituţională şi legislativă, raportul dintre majoritari - minoritari în statul modern român era similar raporturilor existente în Europa.

El era tributar însă mitului "României Mari", conturat cu 1848 şi tot mai accentuat după 1878. Acesta a inserat în imaginarul românesc - îndeosebi regăţean - o expresie ideologică şi politică transpusă mai apoi în modelul statului naţional unitar centralizat. Realizarea lui politică în 1918 va influenţa foarte puternic raporturile dintre majoritari - minoritari, îndeosebi în Transilvania, Banat şi Basarabia.

Începând cu 1919, universul politic românesc se diversifică, minoritarii înfiinţând partide politice deosebit de active, precum ungurii, germanii sau evreii.

Una pe hârtie, alta în realitate

Pentru a înţelege mai bine realităţile româneşti, să analizăm un document complex privitor la problemele minoritare din societatea româneasca interbelică - şi astfel vom pătrunde şi în cotidian. În urma semnalelor de pe teren, o comisie trimisă în 1927 de "American Committee on the Rights of Religious Minorities" va întocmi un raport "asupra drepturilor minorităţilor religioase" din România.

Raportul surprinde într-o manieră imparţială marea deosebire dintre legislaţia modernă, de nivel european, şi slaba sa reprezentare pe teren. În realitate, minorităţile etnice şi religioase din România se confruntau cu serioase probleme, de la perpetuarea atacurilor antisemite până la carenţele sistemului educativ care-i privau pe minoritari de drepturile lor recunoscute

în Constituţie. Prezentăm selectiv o serie de informaţii cuprinse în raportul amintit:

"[...] Minorităţile ungare din România au dreptul la cele mai complecte măsuri de protecţie în conformitate cu drepturile ce le-au fost acordate de tratatul minorităţilor. [...] Comisiunea este de părere că există o mare deosebire între constituţia Ţărei, care este liberală în multe privinţi şi aplicarea ei de către funcţionari, deosebire ce se observă mai ales în districtele de frontieră. [...] Încercarea de a româniza minorităţile prin forţăa şi de a distruge şcolile lor confesionale [...] va cauza României pierderea încrederii acelor naţionalităţi, cari altfel ar putea să-i fie prietene. [...] Comisiunea atrage atenţiunea asupra felului în care legea cetăţeniei este aplicată de autorităţile româneşti. Nu este nici o îndoială că dreptul fundamental al cetăţeniei nu se acordă la mii şi mii de locuitori îndreptăţiţi a o căpăta. În acest mod li se refuză în mod arbitrar acel element de protecţie acordat de orice ţară populaţiei sale şi aceasta cu toate garanţiile solemne date minorităţilor. Comisiunea a constatat în timpul vizitei sale existenţa unor campanii odioase de intimidare şi brutalitate îndreptată împotriva cetăţenilor evrei ai statului, şi pornită dintr-un amestec de intoleranţă, aroganţă şi ură ignorată. [...] După părerea noastră unii funcţionari ai guvernului au comis o mare greşeală nepermiţând multor mii de oameni aparţinând grupărilor minoritare să-şi menţină fiinţa lor etnică şi înregistrând ca români pe acei cari, câtva timp, au întrebuinţat o altă limbă.

[...] Atragem atenţia guvernului asupra situaţiei bisericii ungare de rit luteran şi cerem cu insistenţă să i se acorde o situaţie legală satisfăcatoare. [...] În fine, Comisiunea a constatat faptul că în teritoriile alipite există un însemnat contingent de cetăţeni educaţi cari ar putea servi Statul, cu mult folos. În momentul de faţă, mulţi din aceşti cetăţeni se găsesc în stare de desperare faţă de ce pare a fi o sforţare calculată şi determinată a majorităţii de a-i îndepărta de la funcţiunile oficiale".

Raportul preliminar al "Comitetului American pentru Depturile Minorităţilor Religioase" a fost completat de datele discursului ţinut de dl Lathorp Howland, unul dintre prezidenţii comisiei americane.

"[...] Dorinţa românilor de a forma o clasă mijlocie naţională este fără îndoială demnă de încurajat. Clasa mijlocie este formată în România de evrei. Astfel problema se pune în împiedicarea evreilor de a mai intra în scoli. Astfel românii au toate şansele. [...] Evreii veniţi curând au o soartă mizerabilă. Ei nu pot pleca deoarece nu au paşapoarte şi nici alţii nu pot veni. Nu li se dă paşapoarte deoarece dacă li se dă trebuie să fie primiţi înapoi şi nu pot pleca pentru că nu li se pot da paşapoarte. Evreul stabilit în ţară dinainte de război o duce bine. Tot aşa de bine ca evreul din New York City. În fine, există şi evreul care vrea să fie tratat ca minoritar dar care nu vrea să se ducă în Palestina. [...] Ucrainenii au fost cei mai terorizaţi dintre toate minorităţile. Orice rus este bolşevic în faţa autorităţilor române. Dintre minorităţile religioase Baptiştii suferă mai mult ca oricare sectă deoarece este singura sectă împreună cu Adventiştii, care au trecut Carpaţii ca să facă prozelitism. Orice încercare de a prozelita este văzută de guvern ca o încercare de a distruge unitatea spirituală a poporului. Astfel este privită chestiunea. [...] Clădirile sunt rechiziţionate în modul cel mai sumar şi transformate în şcoli româneşti. Examenele sânt ţinute de profesori români şi tot felul de întrebări nedrepte se pun copiilor cu scopul de a fi trântiţi". [Note luate la conferinţa dlui John Howland Lathorp, ţinută la Neighbourhood Club, 104 Clark Street, Brooklyn Heights, la 14.XII.1927, Fondul Ministerul Propagandei Naţionale, dosar nr. 18, 1927-1928].

Un răspuns al părţii române

Au existat desigur şi obiecţii la adresa conferenţiarului amintit. Un anume A.I. Popescu a încercat să deconstruiască demersul dlui Lathorp Howland subliniind principiul - foarte vehiculat şi astăzi - potrivit căruia neînţelegerea cazului românesc este cauzată de poziţia îndepărtată a ţării noastre faţă de centrele de decizie europene. Astfel, mitul periferiei româneşti în spaţiul european este din nou alimentat de o presupusă ignoranţă voită, care conduce inevitabil la necunoaşterea realităţilor româneşti. A.I. Popescu a afirmat că pentru a se putea înţelege "situaţia minoritară de la noi din ţară" trebuiau lămurite câteva lucruri, între care unul era esenţial: "Minoritarii de azi au fost asupritorii de ieri ai majorităţii de azi. Subconştient, nu zic conştient, ei nu cer tratament de minoritari, ci vor situaţia preponderentă dinainte de război".

Avem de a face cu un alt tip de demers, care nu neagă total afirmaţiile antevorbitorului, ci încearcă să deconstruiască imaginea acestuia considerată a fi deformată din cauza neînţelegerii situaţiei de pe teren. Argumentele sale se află undeva la graniţa dintre un demers propagandistic în curs de definire şi realitatea problemelor:

"Ştiţi foarte bine că aparatul de stat ungar a fost întrebuinţat pe vremuri pentru asuprirea şi deznaţionalizarea şi convertirea la alte religii a majorităţii româneşti. [...] Noi am proporţionalizat aceste averi în raport cu minoritatea etnică astfel încât nici bisericile, nici şcolile minoritare nu mai au situaţia preponderentă dinainte de război. Nu spun că nu s-au făcut nedreptăţi. [...] Dar să fim înţeleşi asupra unui lucru atunci când opinia minoritară va accepta situaţia ce decurge din principiul democratic al guvernării majoritare. Minorităţile nu s-au adaptat încă acestui fapt şi speră să obţină situaţia preponderentă dinainte de război.[...] Ar fi ridicul din partea Dvs. să credeţi că noi, poporul majoritar de baştină al ţării am putea tolera această repetiţie injustă a bunurilor în favoarea unor culte sau limbi minoritare. [...] Mă întreb cum nu s-a înmuiat deloc înainte de război inima Dvs. tot aşa de mult de majoritate, cum se moaie acum faţă de minoritatea 'oprimată'? Şi de ce nu se trimit comisii identice de anchetare în Ungaria, Yugoslavia, etc. [...] Noi nu dorim să avem lupte religioase în secolul XX dacă nu le-am avut în evul mediu. [...] Dacă Dvs. ve-ţi înţelege şi respecta punctul nostru de vedere noi suntem gata să discutăm punct cu punct toate nedreptăţile pe care Dvs. le stimaţi ca atare din punctul Dvs. de vedere. Şi vă asigur că şi noi înţelegem atunci când suntem înţeleşi" (Arhivele Statului, Fondul Ministerul Propagandei Naţionale, dosar nr.18, 1927-1928).

Problema minoritară s-a aflat în centrul multor analize care căutau soluţii de rezolvare imparţială. Una dintre aceste analize a fost şi aceea redactată în 1930 de publicistul ardelean Aurel Ciato şi prezentată radiofonic la Lugoj, Timişoara şi Cluj - aşadar în Transilvania. Proiectul lui Aurel Ciato viza cu precădere "diferendumul dintre români şi maghiari".

Autorul a ţinut să amintească faptul că între români şi germani nu au existat conflicte, argumentând aceasta prin cuvintele lui Daniel Roth din mai 1848. Acesta din urmă sublinia faptul că ambele colectivităţi s-au confruntat cu "izvorul de nenorociri" venit din partea ungurilor (Arhivele Statului, Fondul Ministerul Propagandei Naţionale, dosar nr. 125, 1928-1941).

Iuliu Maniu şi o posibilă concluzie

Problema minoritară - variat analizată în România interbelică - era de fapt o problemă europeană. Din această perspectivă, Iuliu Maniu a încercat o abordare în articolul "Sunt încă minorităţile o primejdie pentru pacea Europei?"

Iuliu Maniu a evidenţiat îmbunătăţirea situaţiei generale a minoritarilor din Transilvania pentru ca în final să dezvolte o teorie interesantă. Potrivit acesteia, "dacă vechia Ungarie ar fi mâine restaurată cu toate fruntariile ei de mai înainte n-ar dura o singură zi dacă s-ar acorda sufragiu universal populaţiei ei şi libertate deplină să voteze după cum vor".

Adrian Majuru, 02 august 2010, Cotidianul.ro