(FR: 15 ans sans (et au-delà) Corneliu Coposu – Ovidiu Pecican Blog, 12 Novembre 2010)
Pe 11 noiembrie 2010 s-au împlinit 15 ani de la dispariţia lui Corneliu Coposu. Mâine, 13 noiembrie a.c., va avea loc o slujbă de comemorare la Biserica Sfânta Tereza şi o rugăciune la mormântul Seniorului. Preşedintele Emil Constantinescu, care nu se află în ţară în acest moment, transmite următorul mesaj:
Corneliu Coposu este personalitatea care a marcat în mod decisiv ieșirea României din dictatură. În primele luni de după Revoluție, românii s-au întâlnit brusc cu o altfel de lume decât cea obișnuită până atunci: persecutații și expropriații epocii comuniste, dar mai ales personalitățile care luptaseră împotriva dictaturii comuniste. Niciuna dintre aceste figuri emblematice nu a egalat însă aliajul unic de clarviziune politică și de rigoare etică pe care Corneliu Coposu l-a dăruit atunci patriei sale abia eliberate și compatrioților săi, încă prea puțin încrezători într-o lume a cărei speranță însăși le fusese interzisă până atunci.
Corneliu Coposu a înțeles înaintea tuturor care sunt adevăratele priorități ale României și le-a consacrat întreaga lui forță și energie. S-a devotat construcției democratice, restaurării politicului ca spațiu al libertății și demnității persoanei umane, și reconstrucției morale a națiunii. Fără clarviziunea politică a lui Coposu, fără dârzenia lui perseverentă, în România nu s-ar fi construit niciodată o opoziție democratică, capabilă să propună românilor un nou proiect de modernizare, de integrare europeană și euro-atlantică. Fără imaginea de neuitat a acestei voințe neclintite, care accepta cu demnitate și politețe dialogul, dar care refuza fără șovăire orice compromis, e prea puțin probabil că s-ar fi constituit în 1990 și în anii imediat următori o adevărată opoziție democratică în România. Coposu și partidul pe care l-a re-creat și condus, PNȚCD, au jucat un rol decisiv în eșecul programului de subvertire a pluripartidismului. Fără fermitatea liderului PNȚCD, ispitele unei participări strict simbolice și decorative a partidelor istorice la spectacolul unei puteri efectiv exercitate de FSN nu ar fi putut să fie evitate.
De o calmă intransigență, Coposu a încarnat în asemenea măsură ideea de rezistență anti-comunistă încât avea să devină foarte repede un simbol pentru noi și inamicul public nr. 1 pentru adversari. A asumat această condiție cu seninătate și ne-a oferit cu o imensă generozitate modelul adevăratului om politic, cel care slujește Cetatea fără a-și închipui măcar o clipă că s-ar putea sluji de ea. Am avut un model, și, dacă nu-i urmăm pilda, e doar vina noastră.
Emil Constantinescu
12 noiembrie 2010, Ovidiupecican's Blog
