Corneliu Coposu Fan Page

Din viața și activitatea lui Corneliu Coposu. Opera scrisă - Marin Pop, Caiete Silvane, aprilie 2011

Înapoi la Publicații C. Coposu

Din viața și activitatea lui Corneliu Coposu. Opera scrisă,
Prelegere susținută de Marin Pop la cea de a patra ediție a Zilelor revistei Caiete Silvane, publicată în „Caiete Silvane”, nr. 75, aprilie 2011

Din galeria marilor personalități pe care Țara Silvaniei le-a dat țării face parte, indiscutabil, și Corneliu Coposu. El este a patra mare personalitate, în ordine cronologică, care își are originea pe plaiuri sălăjene, după Simion Bărnuțiu, Gheorghe Pop de Băsești și Iuliu Maniu.

Deși a reușit să ducă și politica la nivel de artă a noncompromisului, fiind denumit de către Petre Țuțea „Seniorul politicii românești”, în studiul de față vom face referire la o latură mai puțin cunoscută a activității sale, și anume la opera scrisă, în volume sau presă.

După ce am studiat toată opera scrisă, publicistică, în volume și cea existentă la arhivele C.N.S.A.S., credem că putem împărți activitatea lui Corneliu Coposu, pe acest tărâm, în 6 perioade distincte. Le amintim aici, urmând a le dezvolta, apoi, pe scurt: 1) perioada 1935-1938 – jurnalist la ziarul „România Nouă” din Cluj; 2) perioada 1940-1944, în care îi apare, la Zalău, volumul „Ungaria ne cere pământul” și îl găsim, apoi, ca primredactor la ziarul „Ardealul”; 3) perioada 1944-1947 – jurnalist la ziarul „Dreptatea”, oficiosul P.N.Ț. și membru în Consiliul de administrație; 4) perioada 1947-1964 – perioada pușcăriilor, în care nu a văzut creion și hârtie, dar a compus mental sute de poezii, a rezolvat probleme de matematică, legislație, etc, pentru a-și menține intelectul în activitate; 5) perioada 1964-1989, în care un loc predominant îl ocupă preocupările istorice; 6) perioada 1990-1995, în care predomină articole politice, doctrinare și unele scrieri istorice.

În anul 1934 Corneliu Coposu ieșea de pe băncile Facultății de Drept din Cluj și, în mod normal, ar fi trebuit să urmeze o carieră în acest domeniu. Dar, după cum ne mărturisesc distinsele lui surori, a primit o ofertă de la Zaharia Boilă, directorul ziarului „România Nouă” din Cluj, de a se angaja la acest ziar, care era organul de presă al grupării maniste din cadrul P.N.Ț. De altfel, Zaharia Boilă era căsătorit cu nepoata lui Iuliu Maniu.

Așadar, Corneliu Coposu își începe cariera profesională ca jurnalist. Debutează în coloanele ziarului amintit cu articolul „Știri din Sălaj”, în numărul din 17 octombrie 1935. Până la sfârșitul anului 1935 a publicat 14 articole. Problematica subiectelor abordate se diversifică. Un an deosebit din punct de vedere al activității sale ca jurnalist îl constituie anul 1936, când publică 114 articole, în ziarul amintit. În anul 1937 a publicat 52 de articole, iar în anul 1938 doar 14. Scăderea numărului de articole în anul 1937 se explică prin faptul că din acel an devine secretarul lui Iuliu Maniu, iar în 1938, odată cu instaurarea regimului autoritar al regelui Carol al II-lea, ziarul este interzis.

Tematica articolelor publicate în această perioadă (1935-1938) cuprinde probleme de natură politică, în care face un aspru rechizitoriu al guvernării liberale, probleme sociale, economice, situația internațională, dar şi probleme culturale sau sportive. Le-am împărțit pe următoarele subcapitole: 1) „Din cele trecute vremi”; 2) „Cenzura, eterna poveste”; 3) „Vorbește Maniu”; 4) „Spiritul Blajului”; 5) „Sălajul grăiește țării”; 6) Cultură-artă- religie; 7) Socio – economice și politice; 8) „Clișee clujene”; 9) Portrete; 10) Situația internațională: 11) Diverse.

Subcapitolul pe care l-am intitulat „Din cele trecute vremi” cuprinde o serie de articole dedicate unor episoade din istoria noastră națională, începând cu asasinare mișelească a lui Mihai Viteazul pe Câmpia de la Turda, veacul fanarioților și urmările sale asupra mentalității poporului român, odiseea lui Venizelos, despre viața și activitatea lui Take Ionescu, marele nostru diplomat, precum și activitatea politică deosebită a Partidului Național Român din Transilvania, înainte și după 1918.

O serie de articole, pe care le-am denumit după un articol al autorului, intitulat „Cenzura, eterna poveste”, surprind presiunile pe care le făcea puterea politică de la vremea respectivă asupra celei de a patra puteri în stat, adică presa, și reacțiile jurnalistului Corneliu Coposu asupra acestui fenomen (articolele „O să plătiți cândva”, „Cenzura eterna poveste”, „Statistică”, „În așteptarea legii presei” etc.).

Subcapitolul „Vorbește Maniu” este unul aparte și este dedicat mentorului său, Iuliu Maniu, pe care Corneliu Coposu îl situează la capătul de drum al tradiţiei luptătoare a Ardealului. Despre Iuliu Maniu, Corneliu Coposu afirma, după 1989, că „a reprezentat spiritualitatea şi gândirea românească din secolul nostru. Aşa cum unchiul său, Simion Bărnuţiu, reprezintă în opinia mea figura cea mai importantă a secolului trecut din punct de vedere al gândirii politice şi al geniului pe care l-a dovedit în cărţile şi ideile lui, tot aşa Maniu, în secolul următor, reprezintă chintesenţa spiritualităţii româneşti”.

Desigur că și Blajul, locul unde a absolvit liceul, ocupă un loc aparte în scrierile sale. El rememorează cu nostalgie perioada petrecută în „Mica Romă”, creionează chipuri de dascăli și pedagogi („Badea Manoilă – Portret”) și subliniază importanța „spiritului de la Blaj” pentru nația română. De asemenea, evocă figura inconfundabilă a Vlădicii Inochentie Micu, pe care-l consideră ctitorul Blajului modern.

Județului natal, „Țara Sălajului”, cum îi mai spune el, îi sunt dedicate o serie de articole (amintim aici câteva: „Sălajul grăiește țării”, „În Sălaj un domn prefect care se joacă de-a alegerile”, „La granița de vest a județului Sălaj se calomniază secuii”, etc.). Avem astfel o radiografie a Sălajului anilor 35-38 din punct de vedere socio-economic, politic și cultural.

Clujului, orașul formării profesionale și de adopție (în perioada 1930-1940) îi sunt dedicate foarte multe articole. Ele surprind realitatea momentului, probleme socio-economice, cultural-artistice, universitare, etc. Amintim aici doar câteva titluri: „Expoziția pictorului Capidan”; „Reuniunea Sfânta Maria din Cluj”; „Epilogul incidentelor de la Universitatea din Cluj”; „Situația alarmantă de la Universitatea din Cluj”; „O perlă a științei medicale românești: spitalul de ortopedie Regina Maria din Cluj al doctorului Rădulescu (Opera și omul)”; „Tâlhăriile companiei Rusu-Bondor sau un sistem de îmbogățire” etc.

Nu în ultimul rând, o serie de articole sunt dedicate situației politice internaționale, precum și trecutului cultural al unor țări. Din cadrul lor reiese că autorul are o adevărată admirație pentru cultura și civilizația Orientului Îndepărtat, în special pentru cea japoneză, dar și pentru tradiția monarhică și parlamentară a Angliei („Situația din China”, „Primejdia de la Răsărit”, „Politica Angliei”, „Spicuiri din viața rodnică a marelui Rege George al V-lea”, etc.).

Sărbătorile Nașterii Domnului și Învierii sunt surprinse cu măiestrie de autor, dar sunt și bine documentate, dovedind vaste cunoștințe și în domeniul religios. Era un lucru firesc, spunem noi, deoarece Corneliu Coposu provenea dintr-o familie de preoți. Avea ca înaintași 7 preoți pe linie maternă și 3 pe linie paternă. De asemenea, tatăl său, Valentin Coposu a păstorit în Bobota 31 de ani (1909-1940), ajungând protopop al tractului Șamșud. Și fiindcă ne găsim în preajma Sfintei Sărbători a Învierii vom reda, la sfârșitul studiului, articolul „Ziua Învierii”, publicat de către Corneliu Coposu în preajma Paștilor anului 1936, care credem că este unul relevant, în acest sens.

În perioada 1941-1944, îl regăsim pe Corneliu Coposu în funcția de primredactor al noului ziar, „Ardealul”, ziar al refugiaților români ardeleni, care apărea la București. Ziarul reprezenta o adevărată platformă de revendicare a teritoriilor perdute prin nedreptul rapt teritorial din 30 august 1940.

Așadar, un loc aparte în articolele lui Corneliu Coposu publicate în această perioadă îl ocupă evocarea unor momente fundamentale din istoria Ţării Silvaniei şi a Transilvaniei, precum şi scrierea unor lucrări cu caracter biografic ale unor mari personalităţi ardelene ca: Inochentie Micu, Andrei Şaguna, Simion Bărnuţiu, Victor Deleu etc.

Tuturor acestor înaintaşi le-a consacrat rânduri înălţătoare, evocând tradiţia luptătoare a Ardealului și drepturile sale fireşti la cultură şi limbă maternă. Astfel de articole sunt: „Avram Iancu şi Simion Bărnuţiu”; „Revoluţia ardeleană – 1848”; „Supplex Libellus Valachorum”; „Tradiţia istorică a Ardealului românesc”; „Alba Iulia”; „Temeiul juridic al Consiliului Dirigent al Ardealului” etc.

De asemenea, publică o serie de articole în care protestează cu hotărâre şi energie împotriva Dictatului de la Viena. Cu duioşie şi melancolie deapănă amintiri din zilele petrecute pe pământul natal din Bobota cu prilejul sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun. Descrie, cu multă măiestrie stilistică, suferinţele fraţilor înstrăinaţi, vibrând în cuvintele sale pline de emoţie inimile tuturor românilor refugiaţi.

La 22 septembrie 1944 Corneliu Coposu susţine la sala Dalles din Bucureşti o conferinţă cu tema Ţara Sălajului. Ea a fost publicată apoi şi în volum. Evocă trecutul istoric al Ţării Silvaniei, personalităţile marcante pe care acest colţ de ţară, adevărată „piatră de hotar” a românilor le-a dat ţării, afirmând totodată dreptul istoric şi demografic al românilor asupra Ardealului.

Corneliu Coposu sublinia că Ţara Silvaniei „s-a dovedit a fi o scânteietoare frântură de leagăn a naţiunii noastre”, purtând „focul nestins al naţionalismului dârz, autohton, izvorât din durerile comprimate ale neamului românesc. (...) În Ţara Silvaniei ne-a fost încercată, mai mult decât oriunde, răbdarea. Asuprirea şi umilinţele ne-au fost acolo ursitoare întunecate. Înfrăţiţi cu ele am spart crusta nefiinţei şi am legat Sălajul pentru totdeauna de veşnicia românească. Noi suntem stăpânii lui adevăraţi. Căci nu-l stăpânim de ieri, prin forţă, în temeiul unui ^arbitraj^. Suntem acolo din vremuri de piatră. În faţa trecutului nostru nu stau în picioare angajamente ci drepturi câştigate”.

După terminarea celui de al doilea războiului, Corneliu Coposu publică în coloanele oficiosului P.N.Ţ., Dreptatea, până când acesta a fost interzis, o serie de articole, dintre care multe au devenit apoi capete de acuzare la proces. Dintre acestea amintim articolele: „De vorbă cu un comunist”; „Omul zilei: democratul fenedist!” sau articolul „Sfânta mare neruşinare”. În aceste articole el îi atacă virulent pe parveniţii noii puteri.

În urma capcanei întinse de către securitate la Tămădău, P.N.Ţ. a fost dizolvat, iar liderii săi, printre care se găsea şi Corneliu Coposu au fost închişi, intentându-li-se procese comandate de la Moscova, prin care au primit ani grei de închisoare, foarte mulţi dintre aceştia găsindu-şi sfârşitul în temniţele comuniste.

În timpul detenţiei principalele forme de supravieţuire le-au reprezentat- după cum mărturisea şi Corneliu Coposu- credinţa în Dumnezeu şi apelul la cultură.

Pentru a-şi păstra intelectul în activitate, în perioada de izolare totală, Corneliu Coposu făcea traduceri literare în plan mental. Din literatura engleză a tradus poezia If a lui Rudyard Kipling, despre care Şerban Cioculescu spunea că este cea mai bună traducere a acestei poezii dintre sutele care-i trecuseră prin mână. Poezia a fost publicată şi de către istoricul Nicolae Baciu, pe vremea aceea rector al Universităţii din Honolulu, cu note apreciative la adresa acestei traduceri. De asemenea, a „scris” mii de poezii, din care aproximativ 100, au fost transcrise de către surorile lui, după eliberarea din închisorile comuniste. Inventa şi rezolva mental probleme de matematică ajungând la o stare de spiritualizare şi o deosebită uşurinţă în gândire.

Astfel de metode au fost folosite de mulţi deţinuţi politici pentru a-şi salva memoria.

Cea mai reprezentativă poezie din această perioadă ni se pare a fi poezia Rugă, scrisă în condiţii de izolare totală şi din care răzbate suferinţa îndurată, dar şi speranţa în găsirea liniştii sufleteşti şi a puterii de a uita aceste tragice momente.

După ieșirea din închisoare refuză oferta lui Gheorghiu Dej de a ocupa o funcție de jurist-consult la Ministerul Economiei, cu condiția de a publica în oficiosul P.C.R. „Glasul Patriei”, „marile realizări ale socialismului”. Conform unui document existent în arhiva fostei Securității i-ar fi răspuns ironic liderului comunist că dacă ar fi știut de aceste „mari realizări” nu ar mai fi făcut 17 ani de închisoare.

Înafara orelor de serviciu, și mai ales după pensionare, se dedică studiului și scrisului istoric, dar cu ocazia percheziților i se confiscă toate materialele. Din fericire, o mare parte dintre ele există la arhivele CNSAS. Tot în perioada 1964-1989 este consultat și a ajutat mulți istorici în întreprinderile lor. Îi amintim aici pe reputații istorici Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, Florin Constantiniu, Nicolae Baciu, Cornelia Bodea sau Denis Deletant. Tuturor le-a elucidat anumite evenimente istorice la care a participat personal, precum a fost actul de la 23 august, confiscat de către comuniști. De asemenea, despre rolul jucat de P.N.Ț. și Iuliu Maniu în cadrul acestor evenimente.

După 1989, în scurtele momente de răgaz, a mai publicat unele articole în presa vremii și a colaborat la apariția unor volume, dar activitatea politică a fost predominantă. Avea de dus la îndeplinire testamentul politic al lui Iuliu Maniu, de a readuce P.N.Ț. la locul pe care-l merită pe scena politică și simțea, probabil, că timpul nu mai are răbdare.

Opera scrisă a lui Corneliu Coposu cuprinde şi apariţii în volume. Acestea sunt: Ungaria ne cere pământul, apărut la editura Luceafărul din Zalău, în anul 1940; Ţara Sălajului, Bucureşti, 1944; Armistiţiul de la 23 August 1944 şi implicaţiile lui, apărut în anul 1978, în S.U.A şi la editura Gândirea românească din Bucureşti, în anul 1990; Retrospective asupra istoriei contemporane, în anul 1990 şi 1996, Bucureşti, colecţia Problemele timpului; Dialoguri cu Vartan Arachelian, la editura Anastasia, în anul 1991; Confesiuni. Dialoguri cu Doina Alexandru, tot la editura Anastasia, în anul 1996. A colaborat şi la volumele: Iuliu Maniu în faţa istoriei (1992), Ion Mihalache în faţa istoriei (1993) şi la volumul Din gândirea creştin-democrată românească (1995).

În concluzie, credem că Corneliu Coposu a reușit să ducă la nivel de artă atât activitatea sa politică cât și cea de om dedicat scrisului, fiind, după cum afirma academicianul Gabriel Țepelea, prieten și colaborator apropiat, „un condeier de mare vervă și talent”. A încercat, și a reușit, credem noi, să îmbine arta politicului cu cea a scrisului precum puține personalități au reușit să o facă. Iată doar un singur exemplu:

Ziua Învierii

„Și am văzut mărirea Lui, ca mărirea unuia născut de la Tatăl, plin de dar și de adevăr ...”

Peste Ierusalimul cufundat în întuneric de păcate și ostenit de săptămâna zbuciumată, s-a abătut un fulger dumnezeiesc. Isus a înfrânt legăturile morții, a răsturnat piatra pecetluită de pe mormânt și a înviat ca un atotputernic. Înstăpânind viața eternă deasupra beznei trecătoare și darul lui Dumnezeu peste sufletele răscumpărate prin jertfa supremă, adusă pentru mântuirea neamului omenesc.

Fiul lui Dumnezeu a fost bârfit, batjocorât, lovit, încununat cu spini, chinuit, judecat și trimis la moarte pe lemnul crucii, de netrebnicia omenească. Și ca să se plinească scripturile, El a golit paharul suferințelor până la fund. Și a răbdat moartea de ocară a celor fără-de-lege, pentru a-și arăta dumnezeirea.

Învierea lui Isus este praznicul biruinței asupra morții, triumful dreptății și al binelui, victoria creștinismului trimis de sus prin sol ceresc pentru a propovădui în lume: calea, adevărul și viața.

Ziua învierii a revărsat lumii lumina, pe care întunericul nu a-o cuprins ...

Praznicul împărătesc al învierii lui Isus ne amintește de cea mai strălucită minune a Dulgherului din Nazaret. În a cărei pomenire s-au rânduit Paștile Domnului. Ca semn al izbândirii noastre din păcat.

Sărbătoarea învierii și a învingerii puterilor întunericului o luminăm cu prăznuire. Mărturisindu-se credința în glasul troparului de bucurie creștinească: HRISTOS A ÎNVIAT DIN MORȚI ...

 


În clipele înălțătoare ale Sfintelor Paști, gândurile noastre însuflețite de dragostea de neam, scrutează prin negura viitorului drumul adevărului, calea ce duce la mântuirea țării. Praznicul mare pe care-l așteptăm cu sufletele zbuciumate de durere, dar cu putere de credință neîntrecută, ÎNVIEREA NEAMULUI ROMÂNESC nu mai poate întârzia. Căci prea multe au fost suferințele poporului. Și prea mare e dreptatea dumnezeiască, care va încununa cu sărbătoarea biruinței săptămâna lungă a patimilor noastre.

Neamul românesc a fost bârfit și purtat pe la judecăți străine. Cămașa lui a fost sfâșiată și s-a aruncat la sorți. El a suferit batjocuri și a sângerat tainic și înăbușit de oprimare. Și după ce a fost sărbătorit și întâmpinat cu ramuri de finic, a fost dat pe mâna fariseilor. Și biciuit peste obraz. Și încununat cu spini. Și îmbrăcat în haină mohorâtă ... Iar centurionii i-au întins burete muiat în oțet, pentru a-i adormi durerea și revolta. Cărturarii mincinoși au făcut sfat ca să-l piardă și i-au persecutat apostolii credincioși cari loveau cu biciul în zarafi, alungându-i din templul politicii românești ...

Legat în cătușele neputinței așteaptă poporul românesc, căruia i s-a hărăzit viitor de aur, ziua învierii, care nu este departe. În care se va înstăpâni dreptate peste tot. Și în care va birui tot răul ce îi aține calea, răsturnând prin vitalitatea și menirea lui mare, piatra sigilată de pe mormânt.

Când așteptăm clipa frumoasă a învierii naționale, noi ne înălțăm inimile spre ceruri, rostind stihurile praznicului: Precum se stinge fumul să se stingă; precum se topește ceara la fața locului; așa să piară păcătoșii dela fața lui Dumnezeu, iară drepții să se veselească ...

Pentru ca să putem răspunde cu glas de tropar, în ziua sfântă și de mult așteptată: CU ADEVĂRAT A ÎNVIAT NEAMUL ROMÂNESC ...

Corneliu Coposu în România Nouă (Cluj-Napoca), nr. 81, 11 aprilie 1936, p. 14

Marin POP

Articol citit de 3155 ori.

Alte articole