În cadrul emisiunii „În premieră” de Duminică seara, 24 iunie 2012, realizată de jurnalista Carmen Avram, la postul de televiziune Antena 3, a fost prezentat un caz celebru de crimă al anilor 30, cazul Titei Cristescu, rămas neelucidat multă vreme și care a făcut multă vâlvă în epocă. Suspectul principal, arhitectul Liviu Ciulei, tatăl renumitului regizor român Liviu Ciulei, a fost achitat după 6 luni. După 30 de ani s-a descoperit și adevăratul criminal, în persoana menajerei artistei care a otrăvit-o și i-a furat bijuteriile.
Tita Cristescu era fiica lui Gheorghe Cristescu zis Plăpumarul, primul președinte al Partidului Comunist din România, înființat la 8 mai 1921, ca secție a Internaționalei a III-a Comuniste, aflată sub comanda Moscovei.
După cum rezultă din informațiile venite din epocă, Tita Cristescu era o femeie foarte frumoasă, câștigătoare a unui concurs de frumusețe, dar și o femeie de moravuri ușoare, cu „lipici” la bărbații însurați și cu bani. Unul dintre cei care au picat în mrejele „pretinsei artiste” a fost și arhitectul Liviu Ciulei, deși acesta era căsătorit și avea doi copii. El era, totodată, după cum ne informează Corneliu Coposu în articolul pe care-l dăm spre publicare, unul din „băieții deștepți” și corupți ai epocii.
Prin publicarea prezentului articol dorim să scoatem în evidență o fațetă mai puțin cunoscută a ilustrului nostru înaintaș sălăjean, Corneliu Coposu, cea de jurnalist implicat în problemele sociale, culturale, economice, scandalurile politice și corupția transpartinică, care exista și la vremea respectivă.
Sunt puțini cei care cunosc faptul că Seniorul Coposu și-a început cariera ca jurnalist, în paralel cu formarea lui politică alături de mentorul său Iuliu Maniu. Astfel, în perioada 1935-1938, până la interzicerea presei de către regele Carol al II-lea, Corneliu Coposu a publicat în ziarul „România nouă” din Cluj aproape 200 de articole. Primul articol se intitulează „Știri din Sălaj”, publicat pe data de 15 octombrie 1935, după care tematica articolelor sale se diversifică, acoperind toate domeniile de activitate. Pe parcursul anilor devine, după cum aprecia bunul său prieten și colaborator apropiat, Gabriel Țepelea, „un condeier de mare vervă și talent”.
Ceea ce ne-a surprins în articolul „Povestea lui Ciulei” a fost, din păcate, actualitatea sa. Parcă ar fi fost scris ieri. Idilica perioadă interbelică, cu toate încercările de instaurare a unui regim democratic își avea limitele ei, la fel ca în ziua de azi, când ne găsim la 22 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. Diferența o face perioada celor 50 de ani de comunism, de noapte totalitară, care ne-a afectat grav și mentalitatea, în dorința expresă a reprezentanților ciumei roșii de a modela omul de tip nou supus în totalitate regimului, adică un fel de robot, care să muncească și să nu gândească (celebrul slogan din 1990 – „Noi muncim, noi nu gândim !”, care a dus, intenționat, la divizarea societății românești și o ură nejustificată față de elite și intelectuali, care se resimte și astăzi).
În consecință, în loc de însănătoșire, situația societății românești s-a agravat și mai mult: „la vremuri noi, tot noi”, corupția anilor 30 s-a generalizat, a devenit transpartinică, iar sistemul de valori s-a întors cu susul în jos. Aceasta este trista realitate.
La final, înainte de a da curs articolului scris de Corneliu Coposu, care surprinde magistral „putreziciunea” epocii, anunțăm cititorii că am reușit să adunăm, structurăm și analizăm toate articolele publicate de Corneliu Coposu în ziarul „România nouă” din Cluj și că în toamnă ele vor apare într-un volum aflat deja sub tipar la Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc din București, care ne-au sprijinit total în demersul nostru științific.
„Povestea lui Ciulei”, de Corneliu Coposu
Un senzațional desnodământ de tragedie a cărui epilog se dapănă acum în Cabinetul V de Instrucție a Tribunalului Ilfov, - a fost în vremea din urmă, subiectul de căpetenie al comentariilor de stradă. Moartea misterioasă a pretinsei artiste, - umbrită prea de timpuriu de izbucnirile scandalului cu devizele – amenința să devină „șlagărul” zilei: Romanul Titei Cristescu.
Acest foileton de murdărie socială, - mozaic de păcate ascunse, - scos la iveală și colportat publicului avid de senzații picante, de otrava ce a pus capăt unei vieți sbuciumate în vila somptuoasă din Bulevardul Brătianu, - proectează discret, profilul mânjit de stricăciuni al arhitectului Ciulei.
Pentru mediul asfixiant de pierzanie în care – până mai dăunăzi, pensionara frumusețe a unui concurs nu prea îndepărtat – devenită profesionistă a întâlnirilor, trăia înconjurată de lux, în promiscuitate, portmoneul bine garnisit cu milioane de proveniență dubioasă a generosului amant, era decorul cel mai asortat.
Arhitectul Ciulei, unul dintre numeroșii adoratori ai întreținutei asasinate, apare la rampă, târît de un răsunător anunț funebral.
E tipul specific al degeneratului bucureștean, adâncit în glodul imoralității ce stăpânește Capitala.
Acest Ciulei, cu înfățișarea de om cinstit, tată alor doi copii, disprețuind disperarea unei soții nenorocite, excitat de atmosfera îmbâcsită de corupție a cetății venale, ce și-a găsit și cumpărătorii, s-a aruncat în vâltoarea vieții păgâne. A învățat destrăbălarea, a experiat corupția, a câștigat bani grei și s-a identificat cu spiritul de superficialitate și nelegiuire ce plutește deasupra Bucureștilor. Și din Ciulei, omul de treabă și așezat s-a făcut Ciulley, erau de aventuri galante, filantrop al amorului cu tarif.
Și pentru a satisface capriciile demente ale Titei luxuriante, pentru a recompensa ceasurile de „înălțare” petrecute lângă „porumbița” ce putrezește acum sub piatra funerară plătită cu 100.000 lei, excelentul nostru prim-amorez a pus la picioarele adoratei, în scurta lor prietenie, știți cât: Nu mai puțin de 12 milioane.
Liviu Ciulei, omul care nu s-a sfiit să frusteze câteva mii din competința statului care-i furniza hârtiile brune cu ridicata și care își neglija familia ce se mistuia în lamentări nesfârșite – a răscumpărat farmecele unei femei de stradă cu 12 milioane.
Dar ca orice bucureștean „nobil” ce se respectă nu a pregetat să rămână în urmă pe câțiva ani, cu impozitul de batjocură ce s-a milostivit a oferi statului, din apanaju-i îmbelșugat.
În timp ce fiscul necruțător gâtuiește pe contribuabili și în timp ce în Basarabia înfometată, ne piere neamul de mizerie ...
Dar de unde atâtea milioane ? Secretul moravurilor din București.
Oamenii de teapa lui Ciulei, lipsiți de o bază morală solidă, și lipsiți de caracter format, sunt copleșiți de mediul alterat și sortiți să cadă în prăpastia fărădelegii.
Povestea lui Ciulei oglindește stricăciunea Capitalei îmbăiate în vicii și desfrâu, care ne-a prilejuit repețite decepții și a cărei putreziciune nu se mai poate ascunde după blok-hausuri moderne și ceremonii impresionante.
Povestea tristă, care ne vestește începătura unui destin nefericit ...
„România nouă”, nr. 17, 23 ianuarie 1936, p. 2
Articol publicat de cercetător științific dr. Marin Pop in ziarul „Magazin Salajean”, 26 iunie 2012