Corneliu Coposu Fan Page

Petrache Goiciu, torționarul de la Gherla - Florian Banu, Revista 22, 29.01.2013

Înapoi la La Gherla

Rebeliunea de la Gherla

Petrache Goiciu, una dintre cele mai teribile figuri ale aparatului represiv comunist, a „trudit“ din greu la Galați și la Gherla, mutând maxilarele „dușmanilor poporului“ și transformând în iad viața deținuților.

„Goiciu Petre – colonel de Securitate, comandant al închisorii Gherla în 1957. Originar din Galați și o vreme director al închisorii din localitate. Celebru în lumea deținuților politici. (...) Una dintre figurile cele mai temute și mai detestate în lumea închisorilor, căruia i s-a reținut, lucru rar, și figura: mătăhălos, cu buze mari, roșu la față, «un monstru complet lipsit de inteligență, incapabil să-și închipuie că altul poate gândi diferit de el». (...) A ucis cu plăcerea aceea de neînțeles cu care nu ucid decât oamenii. A murit el însuși pensionar și plin de decorații.“

Am spicuit din pagina pe care Doina Jela a rezervat-o sinistrului personaj în cunoscutul său lexicon al torționarilor. În rest, în istoriografie nu se pot găsi foarte multe informații biografice despre Goiciu, în ciuda faptului că a jucat un rol important în sistemul represiv comunist și și-a creat o tristă faimă printre deținuții politici.

Arhiva fostului Comitet Central al PCR, depozitată la Arhivele Naționale ale României, ne oferă câteva date importante. Acolo s-a păstrat o scrisoare olografă, adresată lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și datată 12 septembrie 1959, a lui „Goiciu Sandu Petrache, de profesie muncitor CFR, actualmente pensionar MAI, (...) membru de partid din anul 1945 cu carnet nr. 232.550“. Prin această scrisoare, Goiciu îi cerea lui Gheorghiu-Dej o... decorație! Scrisoarea reflectă cât se poate de bine imaginea de sine pe care și-au format-o torționarii în anii petrecuți în slujba Partidului și, mai important, oferă date despre cariera sa.

Petrache Goiciu s-a născut la Galați, în 1 noiembrie 1905, tatăl său fiind muncitor în port, iar mama casnică. După ce a absolvit patru clase primare, Goiciu a lucrat la Atelierele CFR din Galați cu începere de la 1 noiembrie 1922, când împlinea 17 ani. Aici s-a calificat ca lăcătuș mecanic și a continuat să lucreze până în 1945, când Județeana PCR l-a trimis responsabil cu cadrele la Sectorul de Partid CFR. Din iulie 1946 a fost numit administrator la Oficiul de aprovizionare CFR Galați, remarcându-se în această perioadă ca un element de forță al echipelor electorale ale Blocului Partidelor Democrate. În noiembrie 1947, prim-secretarul Regionalei de Partid Galați îi propune „să treacă în altă muncă de mare răspundere ca administrator la Penitenciarul Galați“. Goiciu acceptă, iar din 16 noiembrie 1947 și-a început activitatea la Penitenciarul Galați.

Șef al Penitenciarelor Galați și Gherla

Proaspătul administrator se arată imediat ca un carierist fără scrupule. Postul de director general al penitenciarului i se părea mult mai atractiv, astfel că „l-am demascat atât pe fostul director general, cât și pe conducerea penitenciarului Galați unde se petrecea o serie întreagă de afaceri. Toate acestea le-am raportat Partidului unde imediat a fost chemat fostul director general (Băzălan Dumitru - n.a.) la regionala Galați“. În urma acestei „chemări la Partid“, vechiul director a fost destituit și Goiciu a fost numit, cu data de 15 martie 1948, director general al Penitenciarului Galați.

Din iulie 1952 este transferat pe postul de comandant al Penitenciarului Gherla, unde a rămas până la 30 noiembrie 1958, când a fost pensionat în grad de maior. Pensionarea s-a făcut, potrivit lui Goiciu, „în urma bolii de care sufer (sic!), ulcer deodonal (sic!) și nervi“.

După această trecere în revistă a activității sale, Goiciu Petrache relatează că a aflat din întâmplare de la foști colegi de la CFR că unii dintre ei au fost decorați pentru participarea la grevele din februarie 1933. Această informație l-a și împins la redactarea scrisorii în finalul căreia arăta: „Cum și eu am luat parte la greva din 1933, rog a dispune să fiu și eu decorat ca și ceilalți tovarăși care au beneficiat de această mare distincție dată de Partid și guvern“.

„Nervozitatea“ lui Goiciu

Interesant este că scrisorii i s-a dat curs de către Direcția Treburilor a CC al PMR. Au fost cerute referințe de la Comitetele Regionale PMR Cluj și Galați, precum și de la Comitetul Raional Gherla. Răspunsurile trimise de acestea aduc un plus de informație în conturarea personalității temutului temnicer. Astfel, în „Apreciere asupra muncii desfășurate de tov. Goiciu Petrache“ se menționează că: „a fost un tov. foarte exigent în ceea ce privește respectarea ordinelor și regulamentelor militare, lucru ce a făcut ca să imprime o înaltă disciplină și să-i convingă prin exemplul său personal și pe restul tov. de muncă, pentru respectarea conștientă a îndatoririlor de serviciu, cât și a respectării disciplinei de partid. În funcția de comandant a avut o comportare bună și a reușit ca să facă din această formațiune unitate «Fruntașe» (sic!) pe țară. (...) Datorită muncii depuse, cât și pe baza rezultatelor obținute a fost decorat cu «Steaua Republicii“», cl. IV“.

Deși elogioasă, „Aprecierea“ menționa totuși că tovarășul „era foarte nervos“, grăbindu-se să adauge că „aceasta lipsă era și din cauza bolii de care suferea“.

Cei mai în măsură să ne lămurească ce însemna „nervozitatea“ comandantului de închisoare erau deținuții care i-au trecut prin mână.

Astfel, Vasile Gurău, deținut politic în Penitenciarul Galați în perioada în care acesta era păstorit de către Goiciu (1948-1952), își amintește de capacitățile „manageriale“ ale acestuia, în momentul în care a fost
confruntat cu o grevă a foamei declanșată de deținuți:

„După câteva minute de așteptare, pe hol și-a făcut apariția comandantul închisorii, căpitanul Petre Goiciu, îmbrăcat și împopoțonat ca întotdeauna cu uniforma de gală, corect călcată și periată. (…) Era un individ de mărime mijlocie (cam 1,75 m înălțime), dar voinic și îndesat, mergând puțin crăcănat, încălțat cu cizme care luceau ca oglinda. Roșu-vânăt la față de furie, a parcurs culoarul de la un capăt la altul prin fața noastră, parcă ar fi vrut să ne treacă «în revistă», după care, îndreptându-se spre primul din față, i s-a adresat pe un ton sugrumat de mânie:

- Care-i șeful, mă?

Nicușor Butnaru, care se nimerise să fie primul în rând, a ridicat mirat din umeri, declarând că nu știe despre ce fel de șef este vorba și că nu e nimeni cu o astfel de funcție...

Nu și-a terminat însă vorba că o palmă zdravănă, ca o lovitură de ciocan sau de lopată, l-a dărâmat într-o secundă la podea. și Goiciu a trecut la următorul, care se nimerise să fie Grig Popoiu.

- Care-i șeful, mă?

Văzând ce pățise Nicușor mai înainte, Grig a încercat o cale de conciliere zicând:

- Domnule comandant, noi am protestat contra unui abuz care...

N-a apucat însă nici el să-și ducă fraza până la sfârșit, că în momentul următor era și el la pământ, în urma unei lovituri puternice aplicate de ciocănarul Goiciu. și tura a continuat, Goiciu ajungând acum în fața lui Eugen Stănescu (Bimbi), luându-l la rost cu aceeași întrebare:

- Care-i șeful, mă?

și spre stupoarea noastră și probabil și a bătăușului, Bimbi a răspuns răspicat și deschis:

- Eu..., pentru mine!

Palma lui Goiciu a reacționat fulgerător și în secunda următoare Bimbi se găsea la podea cât era el de înalt. (...) De data aceasta cele două palme aplicate simultan au răbufnit înfundat și-am văzut cum fața lui Bimbi s-a înroșit de sângele ce-i curgea din nas. Goiciu își ieșise din minți! Îl lovea fără încetare și unde nimerea: peste față, peste cap, în nas, peste ochi, când cu o palmă, când cu cealaltă, probabil pentru a-i menține astfel echilibrul și a nu mai face pauze, așteptându-l să se scoale de jos. Văzându-se, la un moment dat, stropit de sânge pe mâini și pe uniforma-i de gală, Goiciu a ordonat unui gardian să-l ridice pe Bimbi de jos și să-l transporte în altă încăpere. De atunci nu l-am mai văzut pe Stănescu Eugen, zis Bimbi“.

„Răzătoarea“ de la Gherla

La Gherla a aplicat metode încă și mai dure. Aici, cu ocazia revoltei „frontieriștilor“, din iulie 1958, Goiciu nu a ezitat să ordone deschiderea focului împotriva celulelor revoltate.

Paul Goma oferă, în lucrarea sa Gherla, o serie întreagă de date despre „domnia“ lui Goiciu asupra penitenciarului. Imaginea lui Goiciu este creionată de fostul deținut în culori vii și coincide cu aprecierile din documentele de partid: „Petrică Goiciu trăia din plin, cu toată ființa, misia lui de «reeducator», se dăruia total, ardea cu flacără înaltă pe altarul închisorii Gherla“. Același Goma ne oferă și câteva relatări despre „talentele pugilistice“ ale teribilului Goiciu: „...cam pe când era cu totul covârșit de tristețe, îi împușcă lui Nandi o palmă... Dar ce palmă! Nu eram un ageamiu, văzusem destule... palme la viața mea, pe multe dintre ele eu însumi le încasasem (...) Dar așa ceva... (...) La dreptul vorbind, nu fusese palmă decât pe jumătate, cealaltă jumătate fiind croșeu. De dreapta. Ca palmă, a plescăit; dar, fiind și croșeu (care, la rândul lui, ceda jumătate upercutului), l-a luat pe Nandi pe sus și l-a trimis tocmai între picioarele doctorului“.

Cu timpul, Petrache Goiciu și-a rafinat și metodele de tortură. Tot lui Paul Goma îi datorăm o relatare despre celebra „răzătoare“ a lui Goiciu: „N-ai auzit de ciocoiul lui Arghezi? Cum așa, dar până și Goiciu îl știa, din el ne cita: «Ca-ca-ca hhhhreanu’, mă, pe-pe-pe ră-ră-ră-răzătoare, mă!». Asta devenea foarte simplu, ne apuca de ceafă și ne freca botul de calorifer – asta însemna a da hrea-hreanu’ pe ră-răzătoa-toa...re!“.

Goiciu rămâne una dintre cele mai teribile figuri ale aparatului represiv comunist. „Meritele“ sale, scoase în evidență de documentele de partid, nu au fost cu nimic exagerate. Petrache Goiciu a „trudit“ din greu, cinci ani la Galați și șase ani la Gherla, mutând maxilarele „dușmanilor poporului“ și transformând în iad viața deținuților.

Florian Banu (CNSAS), 29.01.2013, Revista 22

Articol citit de 1413 ori.

Alte articole