Fundația Corneliu Coposu își exprimă regretul pentru trecerea la cele veșnice a membru-fondator al Filialei Buzău a Fundației Corneliu Coposu, MIHĂLCESCU STELIAN-CUZEA.

Născut la 7.08.1931, căsătorit, doi copii, din care unul decedat și trei nepoți. A absolvit Liceul B. P. Hașdeu, 3 ani la Facultatea de Construcții din București, bunicul său fiind fratele fostului Mitropolit al Moldovei Irineu Mihălcescu.

În anul 2000 a înființat Fundația Irineu Mihălcescu, având ca principală activitate păstrarea memoriei fostului Mitropolit Irineu Mihălcescu.

Un buzoian care a suferit alături de familie prigoana politică a primilor ani de după război, a ajuns ca după o viață de luptă cu sistemul, să fie un om apreciat, reabilitat și chiar promovat după o vreme chiar de fostul regim comunist.

Stelian Cuzea Mihălcescu este unul dintre eroii anonimi, care au pus umărul la dezvoltarea socialismului în România postbelică.

Afinitatea pentru doctrina liberală i-a adus inițial numai necazuri odată cu venirea la putere a comuniștilor.

Din moștenirea străbunilor de viță nobilă din neamul Mihălceștilor atestat încă de la 1623 pe Valea Buzăului, a păstrat spiritul de luptător, și credința în Dumnezeu care l-au salvat de la o moarte sigură:

"Am trăit într-un mediu de medici consacrați din Buzău, în casa mătușii mele din partea tatălui, doctorița Pitacu. Aici se întâlneau și țărăniști și liberali, o serie întreagă de oameni politici și oameni mari ai Buzăului.

Am avut ocazia să-i cunosc îndeaproape. Aveam 15 ani când a venit ciuma roșie la putere. știu tot ce s-antâmplat și de-aici au venit și necazurile.

Eram elev la liceul Hașdeu când pe 8 noiembrie 1948 am fost arestat pentru prima dată. Am stat în beciurile de vis a vis de Spitalul Brătianu. Am fost bătut vreo câteva zile pentru că atunci credeam într-o democrație, într-o societate liberă.

Eu am avut un unchi care era comandor și făcea parte din sumanele negre, niște brigăzi de la Câmpulung Moldovenesc conduse de militari, care doreau răsturnarea regimului și înlăturarea rușilor din țară. Eram fascinat de acest curent care începuse să prindă aripi și la Buzău.

Eram un simpatizant al sumanelor negre și începusem să fac oarecare prozelitism prin școală. La un moment dat am fost turnat de unii colegi.

Am stat arestat cam o săptămână și pe urmă am fost eliberat pentru că nu aveau probe. Apoi a urmat calvarul familiei.

Părinții mei au fost expropiați și mutați în 1949 cu domiciliul forțat la Sfântu Gheorghe. Ne trimiteau în zone în care teoretic n-am fi putut să rezistăm.

Dar surprinzător, ungurii din zonă s-au purtat foarte frumos cu noi. După 1950 am dat la Facultatea de Construcții din București și am intrat.

Apoi am fost arestat a doua oară în facultate și am fost trimis la muncă silnică la canal la capul Midia. Iarăși neavând probe despre activitățile mele politice am fost eliberat în 1951 la o triere ordonată de ministerul de interne.

Apoi am fost mutat cu domiciliul forțat la Bicaz și am lucrat la baraj.

Am fost pe rând șef de lot apoi am fost promovat maistru și apoi am avut funcții tehnice. Apoi au venit și vremurile mai bune când am fost reabilitat după 1964, când s-a dat o amnistie.

Dar eu nu puteam să fiu promovat din cauza dosarului. Am ajuns până la urmă să lucrez la Trustul de Construcții Hidroenergetice din București" povestește Stelian Cuzea Mihălcescu.

Dacă ați avea posibilitatea să vă reîntâlniți cu foștii torționari ce le-ați spune?

"I-aș privi așa în ochi și le-aș spune că mă rog pentru ei să-i ierte Dumnezeu pentru ce le-au făcut oamenilor nevinovați. Și asta pentru că sunt convins că o mare parte din ei au devenit torționari din prostie, din necunoaștere.

Mă uitam la ei, erau oameni fără personalitate care până atunci nu realizaseră nimic în viață, decât să bată și să iasă în evidență prin astfel de fapte".

Cum a fost viața la canal?

"Viața la canal a fost extraordinar de dură. Acolo am cunoscut oameni mari politici deosebiți: șeful tineretului liberal inginerul Tarța, inginerul Manea de la PNțcd, șoferul lui Antonescu, un medic de la curtea regală. Acolo la canal, moartea era la ea acasă.

Erau oameni împușcați sau care mureau din cauza epuizării care erau bagați în gropi comune. Mai era un loc sigur unde te trimiteau la morte, la digul de larg. Acolo mulți au fost luați de apă și au sfârșit loviți de stânci din cauză că erau slăbiți și bolnavi. Păcat că nimeni nu se mai interesează de ce a fost acolo".

Ce vă place?

"Îmi place tot ceea ce este legat de creatura asta bună sufletească, omenească. Aș prefera ca lumea să fie mai bună să fim mai aproape unul de altul, să fim aproape de preceptele ortodoxiei, ale creștinismului. Îmi place să construiesc. Lucram și 12 sau 14 ore pe zi.Îmi plac anumite construcții, în mod special casele cu personalitate. Îmi plac foarte mult casele care au personalitatea asta țărănească pe care o admir fără niciun fel de rezervă".

Ce nu vă place?

"Nu-mi place minciuna sau trădarea, fenomene cu care m-am confruntat la canal. Nu-mi plac oamenii leneși, care nu pot produce nimic. Nu-mi plac clădirile urâte. Nu suport compromisurile și nici oamenii necredincioși. Nu-mi plac inechitatea și diferențele mari dintre clasele sociale."

Dumnezeu să-l odihnească!