Scris de Gabriel-Ştefan IONICĂ, Joi, 19 Septembrie 2013, Opinia de Ramnic

Închisoarea de la Râmnicu Sărat, una dintre cele mai temute foste temniţe comuniste, a fost gazda, în ultimii ani, a numeroase evenimente importante, ultimul dintre acestea, finalizat săptămâna trecută, fiind workshop-ul internaţional dedicat identificării principalelor direcţii de acţiune pentru transformarea fostului penitenciar în Memorial al Victimelor Comunismului.

Precipitarea evenimentelor din această perioadă ne oferă certitudinea că, într-un interval mediu de timp, vom putea vedea transformată în muzeu această închisoare de tristă amintire. Cum poate arăta acest Memorial al Victimelor Comunismului? Memorialul va putea fi, conform directivelor acestui proiect, organizat sub forma unui traseu, care, pe lângă vizitarea spaţiilor succesive ale închisorii, să marcheze şi un parcurs gradat al emoţiilor vizitatorului. Materializarea acestei intenţii se poate face prin amenajări ale corpurilor incintei.

Accesul în curtea mare a penitenciarului

Poate fi marcat printr-o alee dreaptă, legatură între poartă şi gangul de intrare în clădirea principală. În vecinătatea porţii, se poate evidenţia, prin pavaj, direcţionarea spre pavilionul din dreapta (pentru a sugera, de la intrarea în curte, că aceasta este prima oprire), care va fi amenajat ca info-point, mic foaier şi spaţiu de orientare şi acomodare cu cele ce urmează a fi vizitate.

Casa Comandantului

O marcare mai discretă în pavaj va putea fi făcută pentru accesul în pavilionul din stânga, Casa Comandantului, acesta fiind primul dintre spaţiile autentice cu care se poate lua contact, după introducerea în temă prin ­pavi­lionul info-point de pe dreapta. De remarcat ar fi similitudinea faţadelor celor două pavilioane, poziţionate simetric faţă de aleea principală - confuzia creată putând fi exploatată prin consi­derarea celor două case similare, puse faţă în faţă, ca fiind două feţe ale aceleiaşi monede: una reprezentând dimensiunea obiectivă a existenţei comandantului (în casa din dreapta - expunerea obiectelor specifice, în afară de info-point), iar cealaltă, din stânga, casa autentică a comandantului, încărcată cu semnificaţiile atrocităţilor, a deciziilor nedrepte şi a judecăţii viciate şi strâmbe a acestuia.

Se pot folosi celelalte încăperi ale casei din dreapta (în afara primeia, şi cea mai mare încăpere, infopoint-ul) pentru a expune obiectele care să decoreze casa comandantului şi, în special, biroul acestuia, obiecte de mobilier, harta şi stema Republicii Populare Române, cu însemnele şi celelalte elemente specifice perioadei de funcţio­nare (1948-1963), cu portretele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi V.I. Lenin, cu documente autentice, precum dosare ale deţinuţilor, rapoarte şi publicaţii (literatura politică).

După părăsirea acestei prime clădiri şi accesul în cea de a doua – Casa Comandantului, expunerea poate migra în zona scenografiei. Interiorul poate fi întunecos, cu elemente de umbrire ale ferestrelor, cu instrumente de tortură utilizate de comandant pentru a-i ilustra sadismul, acesta degrevându-i uneori pe gardieni de sarcina corecţiilor fizice asupra deţinuţilor în favoarea propriei implicări./p>

Se poate miza pe crearea unei atmosfere care să inducă teroarea, senzaţia aflării în miezul „răului“, locul de unde porneau deciziile şi unde se punea pecetea nedreaptă asupra sorţii deţinuţilor - Casa Comandantului, centrul de control al terorii.

La trecerea prin gangul clădirii principale traseul poate să fie direcţionat.

Aripa stângă a clădirii

Primul pas poate fi accesul în aripa stângă a clădirii, unde succesiunea de încăperi poate avea rolul de a informa vizitatorul despre premisele regimului de represiune, despre perioada de funcţionare a închisorii, despre personalităţile închise, legături cu alte închisori comuniste de pe te­ritoriul ţării etc. Mai departe, se poate ajunge în celularul propriu-zis, zona fiind dezvoltată pe două nivele.

În această etapă a traseului, după însuşirea unor informaţii despre contextul şi specificul închisorii, vizitatorul poate intra într-un spaţiu cu un specific aparte, care să îi solicite ­ima­ginaţia, angajarea emoţională la ceea ce exprimă celulele, în opoziţie cu spaţiul vast central care le leagă spaţial, ca o veritabilă coloană ale cărei vertebre sunt acestea. De aici pleacă ideea de comuniune a deţinuţilor - oameni cu personalităţi şi probleme diferite, dar pe care i-a unit detenţia politică.

Aspectul boltirii pe două direcţii perpendiculare la partea superioară (tavanul), o poate apropia, astfel, de conformaţia spaţială a bisericilor.

Pentru a reda aspectul cel mai important al specificului închisorii – tăcerea absolută, şi încercarea deţinuţilor de a comunica prin codul Morse exprimat prin tuşit -, se poate realiza o instalaţie din elemente care să ilustreze punctele şi liniile codului Morse, susţinute pe cabluri subţiri, transparente, care să brăzdeze spaţiul central, legând imaginar o celulă de alta. Această instalaţie poate da impresia unor mesaje plutitoare, în încercarea deţinuţilor de a-şi transmite temerile şi încurajările unii altora. Poate fi luată în calcul şi existenţa unui ghid audio, care, în zona celularului, să reproducă diferitele mesaje scrise în codul Morse care vor putea fi observate ataşate firelor puţin vizibile, în gol.

Pentru inducerea stării de empatizare cu suferinţa deţinuţilor care transpare tăcut din celule, va putea fi aleasă doar instalaţia bazată pe codul Morse, fără intervenţia ghidului audio. Se recomandă o tratare simplă a celulelor, fără materiale expuse sau igienizări excesive.

Aripa din dreapta

De la parter se poate coborî pe scara care duce la subsol. După parcurgerea spaţiului celularului, tensiunea urmează să crească până la atingerea punctului de climax în carcera numită „Neagra“.

Dincolo de orice informaţii istorice sau memorialistice, aici toate simţurile vizitatorului vor fi puse la bătaie - auzul, văzul, chiar şi simţul tactil. În acest loc privat de lumină şi cu un spaţiu restrâns, deţinuţii şi-au consumat cea mai amară suferinţă. În subsol se poate interveni cel mai mult, în scopul sugerării caracterului locului şi al simbolisticii purificării răului. Aici poate fi evocată tortura apei ce refula din zona săpată în pardoseală, când camera începea să se inunde în frig şi întuneric total. Vizitatorul va putea ajunge lângă scară, pe o pasarelă metalică ce poate trece puţin deasupra zonei inundate a pardoselii, unde vizitatorul poate experimenta tăcerea, întunericul şi sunetul apei care curge, înspăimântătoare prin simplul fapt că nu se pot percepe în întuneric limitele spaţiului şi cât e nivelul apei, doar curgerea ei auzindu-se.

Pasarela poate continua dincolo de carceră într-un spaţiu contrastant cu primul, luminat, aerisit şi mai amplu, unde apa din carceră să curgă spre mijlocul încăperii, unde va fi amenajat un spaţiu de reculegere. Acest spaţiu cu caracter religios trebuie să fie unul neutru, pentru a primi vizitatorii indiferent de religia lor sau de cea a persoanelor ­come­morate, numitorul comun fiind evocarea, rememorarea, pomeni­rea celor plecaţi dintre noi.

Întoarcerea la parter – aripa din dreapta

După vizitarea subsolului, se poate urca la parter din nou, şi, în drum spre ieşire (prin gangul accesului principal), se pot parcurge încăperile în care vor fi expuse mărturii, momente şi evenimente din viaţa de după închisoare a supravieţuitorilor, implicarea lor în viaţa socială şi politică post-comunistă (Corneliu Coposu, Ion Diaconescu).

Curţile interioare

Pot fi reconstituite zidurile aşa cum erau iniţial, fără golurile actuale şi poate fi desfiinţată acoperirea executată ulterior. Pentru accesul în această zonă nu va exista un traseu anume, rămânând la libera alegere a ­vi­zitatorului. Este importantă conştientizarea diferenţei dintre celulele de mici dimensiuni şi dimensiunea generoasă a curţilor, de aceea se propune amplasarea în curţi a unei încăperi care să reproducă spaţiul unei celule. Poate fi stimulată şi ideea de ­suprave­ghere dată de cele patru turnuri de control.

La terminarea parcusului muzeal, din gang se poate accede în curtea exterioară sau în mica curte interioară ce precede accesul principal. Aceasta poate fi mobilată simplu, cu câteva scaune din trunchiuri de copaci, dispuse de o parte şi de alta a aleii ce leagă gangul de uşa de acces în celular. Este o invitaţie simbolică pentru vizitatorii ce vor trece prin muzeu să se adune la discuţii şi dezbateri.

Cele patru turnuri de control

Ele pot fi reconstruite în vecinătatea colţurilor incintei, unde astăzi se vede amprenta turnurilor dispărute, despre care nu deţinem nicio informaţie, neavând posibilitatea reconstruirii întocmai. Se preferă construirea a patru turnuri noi, în manieră contemporană, dar neutre şi discrete faţă de compoziţia şi arhitectura ansamblului, uşor detaşate de colţuri pentru a lăsa la vedere urma celor originale.

Turnurile sunt deosebit de importante pentru percepţia finală, în ultima etapă, fiind un fel de recapitulare a celor văzute. Având înălţimi diferite şi deci perspective diferite, fiecare dintre ele va permite observarea şi compararea spaţiului interior al curţilor penitenciarului - detenţia – cu împrejurimile închisorii, respectiv, libertatea.

Corpul-anexă din partea dreaptă va putea găzdui spaţiile administrative, de depozitare a unor exponate, cu săli multifuncţionale pentru workshop-uri, proiecţii, întâlniri, inclusiv spaţii adaptabile pentru eventuale expoziţii temporare ale artiştilor.

Curtea exterioară

Va putea fi păstrat un cadru natural cât mai îngrijit şi simplu, pentru a pune în valoare clădirea monument de arhitectură şi pentru a induce atmosfera de pace şi de echilibru restabilit astăzi.

În ceea ce priveşte restaurarea clădirilor, intervenţiile de restaurare vor fi cât se poate de discrete, punându-se accent pe consolidarea structurală şi nu pe o corectare a semnelor trecerii timpului – care ar falsifica într-o oarecare măsură mărturia timpului şi chiar a atmosferei specifice.