Corneliu Coposu Fan Page

DECIZIE ISTORICĂ. Limba română, limba oficială a Republicii Moldova

Înapoi la La zi

sursa: evz.ro 5 decembrie 2013

Curtea Constituţională din Republica Moldova a decis că limba română şi cea moldovenească sunt identice. Decizia a fost exprimată de presedintele Curtii, Alexandru Tanase, informeaza Publika.md.

Astfel, limba română este limba de stat a Republica Moldova, deoarece acesta este termenul precizat în Declaraţia de Independenţă a ţării, scrie şi site-ul Unimedia.

Băsescu, despre decizia privind limba română în Republica Moldova: Este un act de dreptate. Una dintre cele mai mari bucurii
Ponta, despre anunţul că limba română este limba oficială a Republicii Moldova: O decizie ce completează veştile bune
Crin Atonescu: Decizia Curţii Constituţionale de la Chişinău, istorică

"Declaraţia de Independenţă face for comun cu Constituţia. În cazul unor divergenţe, textul Declaraţiei de Independenţă prevalează", a menţionat preşedintele CC, Alexandru Tănase.

Publika.md, citată de hotnews.ro, aminteşte că astăzi, Curtea Constituţională a examinat două sesizări privind interpretarea articolului 13 din Legea Supremă, care se referă la limba oficială a ţării. Una dintre sesizări a fost depusă de către deputatul liberal-reformator Ana Guţu, iar cealaltă este semnată de liberalii lui Mihai Ghimpu.

Potrivit Unimedia, Ana Guţu a apelat la Înalta Curte pentru interpretarea articolului 13 din Legea Supremă, solicitând verificarea posibilităţii de echivalare a sintagmei "limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine" cu expresia "limba română". Guţu a argumentat poziţia sa prin caracterul ştiinţific nul al articolului. Sesizarea a fost depusă la CC pe 26 martie.

Cea de-a doua sesizare la CC a fost depusă de Partidul Liberal. Autorii solicită magistraţilor să spună care este denumirea corectă a limbii de stat - limba română sau limba moldovenească, reieşind din preambulul Constituţiei în corelare cu Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

Articol citit de 2078 ori.

Alte articole