Corneliu Coposu Fan Page

www.fenomenulpitesti.ro

Înapoi la La Pitești

www.FenomenulPitesti.ro

Fără a se pretinde exhaustiv, site-ul îşi propune să ofere în timp cele mai multe şi mai noi informaţii despre acţiunea violentă din Piteşti (1949-1951), conţinutul informaţional fiind în permanenţă actualizat în funcţie de materialele noi descoperite şi de posibilităţile logistice. Platforma multimedia oferită de mediul virtual ne permite să punem la dispoziţia publicului larg, în mod gratuit şi exclusiv, fragmente nepublicate şi needitate din interviuri cu peste 30 de victime ale brutalităţilor, copii ale celor mai importante documente, fişele matricole de încarcerare ale victimelor, precum şi descrieri ale închisorii, ale acţiunii în sine şi ale tuturor personajelor implicate.

Pentru prima dată, www.fenomenulpitesti.ro publică lista victimelor acţiunii din Piteşti, identificate pe baza surselor complementare. Ne propunem ca, în timp, să ajungem la completarea informaţiilor despre toţi cei care au suferit în închisoarea argeşeană.

De asemenea, site-ul promovează filmul documentar „Demascarea”, în regia lui Nicolae Mărgineanu, realizat în 2010 cu sprijinul Konrad Adenauer Stiftung, Fundaţia Arsenie Boca şi IICCMER. Detalii despre film, echipa care l-a realizat, trailer-ul, dar şi filmări care se regăsesc exclusiv pe acest site, le găsiţi aici. Punctul de pornire al site-ul îl reprezintă volumul „Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate”, semnat de Alin Mureşan.

Toate informaţiile de pe acest site sunt rodul unei munci de documentare de peste 5 ani de zile şi sunt oferite gratuit. Scopurile principale ale site-ului sunt aducerea la cunoştinţa unui public cât mai larg şi divers a evenimentelor din Piteşti, pentru aducerea aminte şi respectarea memoriei celor care au suferit în închisorile comuniste. Vă rugăm ca, în cazul în care folosiţi date din acest site, să indicaţi în lucrările sau postările dumneavoastră sursa informaţiilor.

Website FenomenulPitesti.ro

Articol citit de 3628 ori.

Alte articole