După cum subliniam în studiul apărut în numărul trecut al revistei „Caiete Silvane”, marele om politic Corneliu Coposu și-a început cariera profesională ca jurnalist la ziarul „România Nouă” din Cluj, în anul 1935.

Fiind originar din Sălaj, era și normal ca județul și localitatea de origine – Bobota -, să ocupe un loc aparte în cadrul articolelor pe care le-a publicat în ziarul amintit, chiar de la debutul său.

Tematica articolelor care fac referire la Țara Sălajului, cum îi va spune județului Sălaj, mai târziu, Corneliu Coposu, este una variată. Ea cuprinde articole politice, socio-economice, dar și culturale. Fiind un ziar de propagandă al P.N.Ț., în special al grupării maniste, predomină, totuși, articolele și pamfletele politice la adresa autorităților liberale, care conduceau Sălajul la vremea respectivă.

Corneliu Coposu debutează, în ziarul amintit, cu un articol reportericesc, intitulat „Știri din Sălaj”, în nr. din 17 octombrie 1935 (nr. 227, p. 4), semnat cu inițialele C.C., în cadrul căruia aduce în atenția opiniei publice trei evenimente.

Prima secvență se referă la o ședință a organizației P.N.Ț. din plasa Supur. Aflăm, printre altele, că președintele organizației de plasă era chiar tatăl lui Corneliu Coposu, protopopul tractului Supur, Valentin Coposu. Semnatar al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, Valentin Coposu era un fruntaș politic important în cadrul organizației P.N.Ț. Sălaj și un apropiat al președintelui P.N.Ț. Iuliu Maniu, cele două familii înrudindu-se prin Elena Bărnuțiu, care locuia la Bobota.

În cea de a doua secvență a articolului aflăm că Ioan Buhaiu a introdus un denunț penal la judecătoria mixtă din Șimleu Silvaniei, împotriva președintelui comisiei interimare din Bobota, adică a primarului Ioan Muste, fruntaș politic liberal, pentru insultă gravă comisă în exercițiul funcțiunii. În urma audierilor martorilor acuzării, Judecătoria l-a amendat pe primar cu suma de 2.000 lei. Amintim că Ionel Buhaiu era, la vremea respectivă, student la Drept, consătean și prieten apropiat al lui Corneliu Coposu. Fratele lui Ionel Buhaiu, Augustin, era învățător-director al școlii din Bobota.

Ultima secvență a articolului informează opinia publică asupra unei calamități care a avut loc în localitatea sălăjeană Craidorolț (azi în județul Satu-Mare). Pe data de 10 octombrie 1935, un incendiu devastator a mistuit 30 de gospodării. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, un localnic l-a ultragiat pe Comandantul pompierilor, împiedicând intervenția. Mai mult, l-a rănit grav pe șeful postului de jandarmi, care a intervenit în conflictul dintre cei doi.

Un alt articol care face referire la localitatea Bobota, satul natal al lui Corneliu Coposu, se intitulează „În Sălaj, un domn prefect se joacă de-a alegerile” (nr. 144, 9 iulie 1936, p. 4).

Corneliu Coposu acuză guvernul Tătărescu pentru introducerea comisiilor interimare la nivel de județ și comune. Că de 3 ani, de când era la putere, nu a organizat alegeri locale, ci a menținut starea de interimat. El dă exemplul satului natal, Bobota. În urma alegerilor locale din timpul celei de a doua guvernării național-țărăniste (1932-1933), majoritatea în Consiliul Local din Bobota au obținut-o candidații P.N.Ț., pentru un mandat de 4 ani. Însă, pe data de 8 ianuarie 1934, noul guvern liberal, condus de Gheorghe Tătărescu, a dizolvat toate Consiliile Locale și Județene din țară. Astfel și Consiliul Local din Bobota a fost dizolvat, „fără nici un motiv plauzibil”, printr-un ordin telefonic al noului prefect liberal, Mihail Gurzău, și a fost înlocuit cu o comisie interimară, condusă de fruntașul liberal local Ioan Muste. Corneliu Coposu subliniază că noua comisie era compusă din „oameni deochiați” și nu din fruntașii vrednici ai satului.

Curtea administrativă din Cluj a anulat imediat ordinul de desființare a Consiliului și a dispus reintrarea în legalitate. Între timp, pe data de 1 martie 1934, PNL, aflat la putere, prin parlamentarii săi, adopta o nouă lege de organizare administrativă, prin care a ratificat toate dizolvările de consilii, dar, totodată, a impus organizarea de noi alegeri locale.

Pentru localitatea Bobota, alegerile au fost programate pe data de 23 septembrie 1934. Însă, chiar în ajunul lor, prefectul județului Sălaj, Mihail Gurzău, le-a amânat, în mod inexplicabil.

Pe data de 27 martie 1936, același partid de guvernământ a adoptat o nouă lege administrativă. Electoratul din Bobota a fost chemat, din nou, la urne, pe data de 7 iulie 1936. Însă, din nou, același prefect, emite un ordin, prin care se amână alegerile, neprecizându-se până la ce dată.

În aceste condiții, Corneliu Coposu adresează, în numele cetățenilor din Bobota, „cu dârzenie sălăgenească”, prefectului Gurzău întrebarea firească dacă se mai joacă de-a alegerile.

Un alt pamflet politic din „Sălajul tuturor posibilităților”, cum îl intitulează Corneliu Coposu, este intitulat „Capriciile gregarilor și schimbările de funcționari – Răsunet de peste Meseș” (nr. 166, 7 august 1936, p. 4).

După cum reiese și din titlu, este vorba de numiri, transferări și suspendări ale funcționarilor publici, considerate de autor ca ilegale. Totodată, fruntașii politici liberali Emil Lobonțiu, care era deputat de Sălaj și președinte al organizației județene a P.N.L. și Mihail Gurzău, prefectul județului Sălaj, erau acuzați de nepotism.

Ca ilegalități ale liberalilor sălăjeni, autorul dă exemplul subprefectului Iuliu Pop, care îndeplinise funcția încă din 1919 și a fost înlocuit de liberali, prin 1927-28. El decedase între timp. De asemenea, a fost suspendat primpretorul plasei Zalău, iar notarii comunali erau suspendați, transferați sau înlocuiți după bunul plac al autorităților.

Aduce în atenția opiniei publice și un caz recent. Este vorba de funcționarul public Vasile Pustai. El a fost numit ca primpretor la plasa Crasna și în doar câteva luni a realizat „cât alți zece primpretori”. Și ca „recompensă” a fost înlocuit cu un anume funcționar Iliescu, originar din județul Mehedinți.

Corneliu Coposu se întreabă ironic de ce a fost adus funcționarul tocmai din Mehedinți și nu a fost pus în funcție vreun nepot sau rudenie a celor doi fruntași liberali amintiți mai sus. Încheie, subliniind că nu putea „pătrunde … misterul acestei numiri”.

Un alt articol în care Corneliu Coposu aduce acuzații prefectului Gurzău este intitulat „De pe plaiuri sălăjene … Instrucția civică și vitele domnului prefect ... (Comedie într-un ordin stupid)” (nr. 162, 1 august 1936, p. 4).

Guvernul condus de Gheorghe Tătărescu a inițiat o puternică ofensivă agricolă, prin ministrul Agriculturii și Domeniilor, Vasile P. Sassu, considerată de Corneliu Coposu ca fiind doar o măsură pentru a câștiga capital politic.

Ajunsă în județul Sălaj, ofensiva agricolă a dat noi idei prefectului Gurzău. Cu ocazia aprobării bugetelor comunale pe anul 1936, prefectul a dispus scăderea alocațiilor bugetare destinate întreținerii școlilor primare de stat, alimentând, în schimb, de la acest capitol, două capitole nou înființate: „întreținerea grădinilor de zarzavat” și „contribuție la societatea mutuală pentru procurarea de vite”.

Corneliu Coposu îl acuză pe prefectul Gurzău pentru că a tăiat din fondurile de întreținere a școlilor primare de stat din Sălaj, care și așa erau insuficiente. Consideră procedeul ca unul inadmisibil: „Pentru fișpanul Sălajului (prefectul n.n.) – subliniază Corneliu Coposu -, boii și vacile ocrotite de intemperii și accidente, prin polițele unei societăți de asigurare, din care, suntem siguri că se vor înfrupta câțiva profitori cu legitimație dela club, prezintă mai mare importanță, decât instrucția elementară a cetățenilor analfabeți”.

În încheiere, afirmă că nu vrea să fie greșit înțeles, necontestând importanța agriculturii, dar, spune el ironic, „între boii județului și școlile de stat, declarăm că suntem hotărâți pentru aceste din urmă”.

Tot într-un articol cu caracter politic, intitulat „Freamăt care vestește izbăvirea ... Sălajul grăiește țării”, sunt redate câteva aspecte din activitatea organizației județene a P.N.Ț. din Sălaj. Este vorba de Congresul organizației județene din anul 1936, care a avut loc la Zalău, în sala teatrului orășenesc, pe data de 30 aprilie.

Corneliu Coposu amintește câteva nume importante din asistență. Printre participanți îi regăsim pe tatăl său, protopopul Valentin Coposu și pe Nicolae Cioceanu, fost primar în Bobota în timpul guvernărilor național-țărăniste.

Autorul sintetizează cuvântările participanților, în frunte cu președintele organizației județene, Victor Deleu. Din ele reiese aspirația și speranța național-țărăniștilor de a fi rechemați, cât mai urgent, la cârma țării de către regele Carol al II-lea. Relevante, în acest sens, sunt cuvintele tânărului fruntaș politic național-țărănist Iuliu Coroianu, care sublinia, printre altele: „Ceasul biruinței se apropie. Vom scutura lanțurile, vom pune capăt anilor de pătimire, și vom face să învieze neamul românesc”.

Cu această ocazie a fost ales un nou Comitet județean, avându-l în frunte tot pe Victor Deleu. Din cadrul Delegației Permanente a organizației județene făcea parte și protopopul Valentin Coposu.

Un loc aparte în scrierile cu caracter politic îl ocupă, și în această perioadă de început a carierei jurnalistice a lui Corneliu Coposu, cele dedicate mentorului său, Iuliu Maniu, pe care îl consideră un vrednic urmaș al înaintașilor săi, Ioan Maniu, Simion Bărnuțiu și Demetriu Coroianu. Datorită importanței lor, le-am grupat într-un subcapitol separat, pe care l-am intitulat „Vorbește Iuliu Maniu”, după un articol semnat de Corneliu Coposu.

Pe lângă articolele sau pamfletele politice dedicate Sălajului, Corneliu Coposu s-a aplecat și asupra problemelor sociale și naționale ale țăranilor români sălăjeni. Amintim aici cele două articole intitulate „La granița de vest a județului Sălaj se calomniază secuii” (nr. 34, 14 februarie 1936, p. 4 și nr. 35, 15 februarie, p. 4).

Corneliu Coposu subliniază că existau unele interese ascunse, în care erau implicați și guvernanții liberali, pentru ca secuii să cumpere proprietățile funciare ale foștilor latifundiari maghiari de pe Valea Ieriului.

Autorul dădea exemplul moșiei lui Iaco din Eriu-Sâncrai (care făcea parte din Sălajul interbelic), de 100 jughere, care a fost cumpărată de „un emisar suspect, în numele câtorva cetățeni din secuime”.

La fel, în localitatea Mecențiu, un alt „emisar” era în tratative pentru cumpărarea a 230 de jughere. „Și astfel, - subliniază Corneliu Coposu – de câtva timp, sub ochii toleranți ai celor suspuși”, se coloniza cu secui partea Nord-Vestică a Sălajului interbelic, îndeosebi satele din apropierea graniței cu Ungaria.

Problema adusă în fața opiniei publice de către Corneliu Coposu era, pe lângă faptul că nu se știa proveniența banilor cu care secuii își cumpărau pământ, cea a desinteresului instituțiilor de credit agricol față de situația economică precară în care se găsea țăranul român. Dacă țăranii români din această zonă doreau să cumpere și ei pământ din moșiile puse la vânzare, erau refuzați de toate instituțiile de credit românești. Astfel, nu se creau premisele unei concurențe corecte. Țăranul român era net dezavantajat.

Corneliu Coposu dă exemplul vrednicului dascăl și director al școlii primare de stat din localitatea sălăjeană Cig, Grigore Rusu, care „însuflețit de adevăratele sentimente românești” a încercat să-i ajute pe oropsiții țărani români, înființând o cooperativă agricolă, pe raza plaselor Tășnad și Carei. Scopul cooperativei era de a înlesni cumpărarea pământului pus în vânzare, iar țăranii să devină acționari. Erau puse în vânzare aproximativ 1.600 de jughere de pământ.

Cu toate străduințele și intervențiile vrednicului dascăl Grigore Rusu la „Creditul Ipotecar” și la „Banca Centrală Cooperativă” nu s-a reușit obținerea de credite agricole ipotecare. În ultimă instanță, pe data de 21 noiembrie 1935, Grigore Rusu adresează, în numele țăranilor români, un memoriu Ministerului Agriculturii și Domeniilor, cerând ajutor pentru țăranii români sălăjeni. Țăranii cereau un credit ipotecar pe o durată de 30 de ani, cu scopul de a cumpăra pământ, pentru a-și întreține familiile.

Corneliu Coposu trage un semnal de alarmă, subliniind că trecuseră 3 luni de la înaintarea memoriului, iar Ministerul nu dăduse nici un răspuns țăranilor.

În încheierea articolului, Corneliu Coposu reproduce un fragment din scrisoarea pe care a primit-o de la inimosul învățător Grigore Rusu, în care acesta din urmă acuza guvernul liberal, care se plângea că nu are bani pentru țărani. În schimb, învățătorul dă exemplul afacerii Ciulei, un funcționar care cheltuise 36 de milioane lei cu amanta sa, din bani publici.

Pe lângă articolele cu caracter politic și social, în perioada clujeană a jurnalistului Corneliu Coposu găsim și câteva articole cultural-istorice, care fac referire la Sălaj. Ele sunt legate de personalități sălăjene sau care au avut legătură cu Sălajul. Este vorba, înafară de cele dedicate lui Iuliu Maniu, de Gheorghe Șincai și Simion Bărnuțiu.

Marele cărturar Gheorghe Șincai a avut legături cu localitatea Bobota, unde a înființat și școala, care-i poartă astăzi numele. Aici, la Bobota, și-ar fi găsit și obștescul sfârșit.

Într-un articol intitulat „Legenda” lui Șincai – O inițiativă frumoasă și o intervenție nenorocită” (nr. 146, 11 iulie 1936, p. 2), Corneliu Coposu analizează sensibila problemă a morții marelui cărturar, neclarificată, la vremea respectivă.

El amintește că un grup de „tineri vrednici” din Sălaj, „și-au pus în gând să înfrunte prejudecățile lumii și greutățile vremii” și au inițiat o acțiune „nobilă” și „desinteresată”, care avea ca scop ridicarea unui monument, la Bobota, dedicat marelui cărturar Gheorghe Șincai. Inițiativa s-a bucurat de succes și chiar de aprobarea Ministerului Ocrotirilor Sociale, dar nu a obținut „agrementul” preotului Ilie Dăianu. Il acuză că a început o campanie de presă contra societății culturale „Gheorghe Șincai” din Bobota, afirmând cu tărie că Gheorghe Șincai a murit la Sinea, în Cehoslovacia și că mormântul lui Șincai din localitatea sălăjeană Bobota era o simplă legendă. Ca urmare, susține Ilie Dăianu, societate culturală „Gheorghe Șincai” din Bobota nu-și îndreptățea existența și scopul pentru care fusese înființată.

Subliniem că și Corneliu Coposu făcea parte din Comitetul de conducere al societății culturale. Conducerea societății culturale era următoarea: Victor Boroș, licențiat în Drept, notar în Bobota – președinte; directorul școlii din Bobota, Augustin Buhaiu- vicepreședinte; Dionisiu Pop – secretar general; învățătoarea Florica Talpoș - secretar de ședință; studentul în Drept, Ioan Buhaiu – casier; Silvia Sotoc și Corneliu Coposu – membrii în Comitet; protopopul Valentin Coposu și directorul școlar Augustin Pop – membrii în comisia de cenzori. Societatea culturală a luat ființă în anul 1935.

Corneliu Coposu consideră campania de presă a preotului Ilie Dăianu ca o reprobabilă ofensivă literară. Subliniază că societatea culturală nu făcea politică. Îl atacă dur, afirmând că Gheorghe Șincai „nu putea fi considerat trambulină de relansare a rataților politici”. Consideră că preotul era invidios pe realizările societății culturale și se întreba de ce ținea, „cu tot prețul” să-l știe pe Șincai îngropat în străinătate. Condamnă gestul lui Dăianu, afirmând că el s-ar fi inspirat din polemicile istorice care circulau în epocă, referitoare la Mihai Viteazul. Totodată, îndeamnă societatea culturală care purta numele „vrednicului stâlp istoric al stăpânirii noastre legitime, pe aceste plaiuri”, Gheorghe Șincai, „să înainteze fără șovăire și fără preget, pe cărarea frumoasă ce și-a ales, ascultând de porunca sănătoasă a unui suflet plin de înțelegere și avânt”.

Preotului Ilie Dăianu îi cere „să lase lumea în pace”, considerând că servea mai bine „propriu-i interes, prin tăcere”, decât să-și afișeze „la orice ocazie multilaterală, și oferindu-și nechemat, luminile la fiecare pas”.

Însă, din păcate, cel care avea dreptate era preotul Ilie Dăianu. L-a Sinea a fost găsit extrasul mortuar al marelui cărturar. Dar legenda morții lui Șincai la Bobota este puternic impregnată în memoria bobotanilor și persistă și astăzi.

Corneliu Coposu era convins și el că marele cărturar era îngropat la Bobota. În articolul „Gheorghe Șincai și domnul notar al comunei Crevedia” (nr. 88, 25 aprilie 1936, p. 3), subliniază că „bătrânul cronicar român”, pe care-l consideră „stălp vrednic al stăpânirii noastre legitime pe aceste plaiuri”, fiind „ trudit de perenigrări, proscris de stăpânire și amărât de prigoană și decepții” și-ar fi găsit obștescul sfârșit la Bobota. „Iar osemintele gârbovite de desagii ce adăposteau cea mai scumpă comoară a neamului românesc – afirmă el – au fost așezate sub glia din Bobota, în fața bisericii vechi, la umbra unui păr bătrân...”.

La fel, și ceilalți membrii ai societății culturale erau convinși că Șincai era înmormântat la Bobota. Printre ei, Corneliu Coposu îl amintește pe Victor Boroș, „un tânăr de ispravă, cu voință tare și suflet mult”, care era proaspăt notar titrat în Bobota. El a venit cu ideea ridicării unui monument în memoria lui Șincai, pe locul unde se credea că a fost înmormântat. În acest sens, după mai multe intervenții, i s-a aprobat editarea unor ilustrate, care prin vânzare puteau contribui la fondul necesar ridicării monumentului „pentru redeșteptătorul conștiinței noastre naționale”.

Având aprobare ministerială, Victor Boroș a început „să cutreiere țara” și să răspândească cele 10 ilustrate, însoțite de un apel, spre vânzare.

În articolul amintit, Corneliu Coposu ne aduce în atenție un episod trist al acestei campanii pentru strângerea de fonduri. Este vorba de un notar din comuna Crevedia, județul Vlașca, care îi restituie ilustratele lui Victor Boroș, pe motiv că nu aveau în județ „oameni intelectuali”.

Răspunsul acestui „ilustru exponent al puterii centrale”, spune, ironic, Corneliu Coposu, nu avuse „prilejul de a face cunoștință cu

Încheie pe un ton dur, aducând acuze, indirect, guvernanților liberali, deoarece au permis ca în satele din Vechiul Regat să ajungă „tâmpiți, fără creștere și cultură, proști ca mutu de la mmanutanță”, care nu făceau decât „să încurce administrația și să jupuiască pe țărani”. Iar între Gheorghe Șincai și notarul comunei Crevedia, concluzionează el, nu era decât „120 de ani de inconștiență și tembelism”.

După eforturi îndelungate, membrii societății culturale „Gheorghe Șincai” din Bobota au reușit, în anul 1939, să ridice un monument, în formă de cruce, în memoria marelui cărturar. Din păcate, monumentul a avut o existență foarte scurtă. După odiosul Dictat de la Viena din 30 august 1940, cu ocazia trecerii trupelor horthiste prin localitatea Bobota, iritați că nu l-au găsit acasă pe protopopul Valentin Coposu, care era trecut, din nou, pe lista neagră a celor ce trebuiau lichidați fizic, deoarece era semnatar al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, monumentul a fost dinamitat.

Pe data de 8 septembrie 1937, de Sărbătoarea Nașterii Sfintei Fecioare, în localitatea sălăjeană Bocșa are loc un eveniment religios și cultural-istoric deosebit: s-a sfințit piatra de temelie a noii biserici greco-catolice, care urma să adăpostească osemintele ideologului revoluției pașoptiste din Transilvania, Simion Bărnuțiu.

Subliniem că este pentru prima dată când Corneliu Coposu face referire, în scris, la marele tribun. De-a lungul anilor ce au urmat s-a ocupat, apoi, mai îndeaproape de viața și activitatea lui Simion Bărnuțiu, în special după ce a studiat documentele existente în arhiva familiei Maniu de la Bădăcin, primind sarcina specială, de la Iuliu Maniu, a cărui secretar era, să o ordoneze.

Corneliu Coposu participă la Sfințirea temeliei bisericii din Bocșa, în calitate de reporter al ziarului „România Nouă” din Cluj, dar și ca fiu al Sălajului. El publică, cu această ocazie, în coloanele ziarului amintit mai sus, articolul „La Bocșa (Sălaj). S-a binecuvântat temelia bisericii lui Bărnuțiu – Un moment sărbătoresc, lângă mormântul marelui tribun –” (nr. 167, 18 septembrie 1937).

Autorul amintește că la începutul anului 1937, ziarul „România Nouă” a făcut un apel public pentru o colectă, care avea ca scop ridicarea noii biserici din Bocșa. Menționăm și noi că biserica veche de lemn era în prag de prăbușire și după ce a fost studiată de reputații istorici-etnografi Coriolan Petran și Leontin Ghergariu a fost dărâmată. Astfel, preotul greco-catolic Simion Barboloviciu, fiul marelui Vicar, Alimpiu Barboloviciu, care păstorea de mai multe decenii la Bocșa, a început dificila muncă de edificare a unui nou lăcaș de închinare, o biserică-mausoleu, care trebuia să adăpostească osemintele marelui tribun pașoptist.

Inițiativa credincioșilor din Bocșa, ne informează Corneliu Coposu în articolul său, a fost îmbrățișată, „cu înțelegere vrednică de laudă”, de către autoritățile județului Sălaj. Astfel, Consiliul administrativ al județului a destinat, din fondul de construcții, suma de 280.000 lei, la care s-a adăugat contribuția benevolă a locuitorilor din Bocșa. Astfel, pe data de 8 septembrie, afirmă Corneliu Coposu, la Bocșa a avut loc o adevărată sărbătoare națională.

Aflăm de la autor că festivitatea târnosirii temeliei bisericii a fost oficiată de episcopul unit de la Oradea, dr. Traian Frențiu, asistat de Monseniorul dr. Emil Iuga, prelat papal, Petru Cupcea, vicarul Sălajului, numeroși protopopi și preoți.

Din numeroasa asistență, Corneliu Coposu îi amintește pe maiorul Simion Bărnuțiu, urmaș al marelui tribun, senatorul Iulian Domșa, deputatul Emil Lobonțiu, subprefectul I. Lobonțiu, Leontin Ghergariu, directorul liceului din Zalău și președinte al Astrei sălăjene, Grațian Mărcuș, secretarul Camerei de Comerț din Sălaj, pe colegul său jurnalist Constantin Măleanu, etc.

După ce s-a zidit actul de ctitorie în temelia sfințită, au luat cuvântul episcopul Traian Frențiu și deputatul Emil Lobonțiu, după care preotul Simion Barboloviciu a oferit un banchet, la care s-au rostit numeroase toasturi.

Autorul articolului mai amintește că din Comitetul de construcție al bisericii făceau parte preotul-protopop de Zalău, Aurel Ghilea, Vasile Pustai, preotul Simion Barboloviciu maiorul Simion Bărnuțiu, Consiliul Local din Bocșa și curatorul bisericesc.

În încheierea articolului, Corneliu Coposu laudă eforturile depuse de către maiorul Simion Bărnuțiu și preotul Simion Barbolovicu pentru ridicarea noii biserici și concluzionează că evenimentul de la Bocșa a avut, nu numai pentru județul Sălaj, ci pentru întreg Ardealul, „nota unui praznic național”.

După instaurarea regimului autoritar al regelui Carol al II-lea, majoritatea ziarelor din România, printre care și „România Nouă” din Cluj, la care Corneliu Coposu era redactor, au fost interzise.

Corneliu Coposu continuă să publice rânduri frumoase despre meleagurile natale, în presa vremii, după 1940, dovedindu-se a fi un condeier de mare talent.

Marin POP; articol publicat în revista Caiete Silvane, nr. 76, mai 2011