Corneliu Coposu (1914–1995) contează pentru că nu a făcut concesii imposturii, duplicității, turpitudinii. Pentru că nu s-a aplecat după bătaia vântului. Pentru că și-a rostit convingerile fără să se teamă de riscuri și acțiuni punitive. Pentru că, grație lui, cuvântul politică nu este unul definitiv compromis în această țară.

Corneliu Coposu contează, așa cum contează Monica Lovinescu, Constantin Ticu Dumitrescu, Victor Rădulescu Pogoneanu, Ioan Bărbuș, Ion Flueraș, Vladimir Ghika, N. Steinhardt, I. D. Sîrbu, Szilárd Bogdánffy, Sandu Tudor, Petre Pandrea, Nicolae Mărgineanu, Vasile Paraschiv, spre a numi doar câteva figuri proeminente ale tradiției anti-totalitare, pentru că, în pofida intemperiilor istorice, a rămas fidel unui crez democratic. A știut să se opună oricăror tribalisme, atavisme și colectivisme gregare. Atașamentul său pentru Iuliu Maniu și tradiția PNȚ a fost unul fără rezerve. Grație lui și unui grup de militanți care au rămas pe poziții, în pofida anilor îndelungați de temniță, acest partid a renăscut după prăbușirea regimului comunist. La un ceas când România are ghinionul unui leadership pentru care cuvântul adevăr nu înseamnă nimic, e bine să ne reamintim că pentru Corneliu Coposu nimic nu era mai primejdios decât cinismul politicianist, iresponsabilitatea găunoasă și tembelismul amoral.

Corneliu Coposu contează pentru că a știut să numească Răul din viața politică românească și să demaște, fără urmă de resentiment vindicativ, cripto-comunismul lui Ion Iliescu și al acoliților săi. Am discutat adeseori cu Corneliu Coposu despre comunism și post-comunism, despre catastrofele secolului XX și despre ispita totalitară. Venind din lumea curată și demnă a greco-catolicismului, Corneliu Coposu respecta toate credințele și veștejea orice fundamentalism, politic ori religios. Îi repugna excesul și îl deranjau panglicile verbale ale câte unui pripășit prin politica democratică post-decembristă. Știa să-și dozeze atent ironia și se ferea de excesele retorice. Dar, de câte ori a fost nevoie, a vorbit tranșant, a spus lucrurilor pe nume. Și-a iubit patria cu o pasiune deopotrivă discretă și fierbinte.

Corneliu Coposu a fost susținătorul unui naționalism civic, ori, dacă preferați, al unuia liberal. În alți termeni, a fost un patriot. Nu a acceptat ca formula „Noi” să anihileze demnitatea ireductibilă a cuvântului „Eu”. Tocmai din acest motiv a fost atacat în chip mizerabil în publicațiile stalino-fasciste. Iată un citat care spune mult despre viziunea sa civic-democratică: „Patriotismul este o dragoste discretă pentru țară, o disponibilitate de a-ți da oricând viața pentru ea și de a nu mărturisi acest sentiment. Găsesc că afișarea patriotismului este indecentă. Un om care simte dragostea pentru țară, un om care este decis ca în interesul țării să-și sacrifice propria existență nu are să se bată pe piept cu sentimentul acesta”.

Am găsit această reflecție a lui Corneliu Coposu așezată ca motto al unui text intitulat „Profesorul de Seniorie”, scris de eleva Adriana-Amalia Pârcălabu (Liceul „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui) pentru un concurs național, în volumul Juniorii Seniorului, editat de Fundația „Corneliu Coposu” și Tudor Călin Zarojanu prin 2009, cu un cuvânt înainte semnat de doamna Rodica Coposu. Eseul acestei eleve a primit premiul II. Sper că ideile luminate și luminoase ale lui Corneliu Coposu își vor afla cât mai mulți adepți printre tinerii din România.

Corneliu Coposu contează pentru că pe tabla sa de valori, pe harta sa axiologică, Estul era Est și Vestul era Vest. Ele nu erau interșanjabile, după cum atașamentele de principiu nu erau negociabile. Știa exact cine a impus comunismul în România și care era natura reală a bolșevismului. Eu cred că trebuie să ne asumăm lecția de demnitate a lui Corneliu Coposu drept o șansă de a ne sustrage defetismului și de e reconstrui speranța.

Mai presus de orice, Corneliu Coposu contează pentru că întreaga sa viață a fost dedicată salvării statului de drept, un concept, un ideal și un ansamblu de norme în absența cărora neo-barbarii își pot face de cap cu impunitate.