Corneliu Coposu Fan Page

Mesajul comun al lui Iuliu Maniu şi Ronald Reagan

Înapoi la 2020

Pentru români, valoarea jertfei vieţii lui Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873 – 5 februarie 1953) rămâne incomparabilă. Rolul lui Ronald Reagan (6 februarie 1911 – 5 iunie 2004) în războiul cultural şi în confruntarea cu regimurile totalitare rămâne unic. ILD a ales să îi comemoreze pe Iuliu Maniu şi pe Ronald Reagan împreună nu pentru că a neglijat diferenţele dintre opiniile lor politice, perioadele istorice în care au activat şi destinele lor, ci pentru că a considerat că astăzi, poate mai mult decât în trecut, punctele lor comune sunt definitorii pentru mesajul lor şi trebuie să fie subliniate.

Cu greu se poate găsi un lider politic important care să fi repetat mai frecvent şi cu mai multă tărie decât Iuliu Maniu necesitatea trăirii valorilor creştine în viaţa de familie, profesională sau publică. Nici Ronald Reagan nu a ascuns ataşamentul pentru valorile creştine.

În calitate de preşedinte, a declarat anul 1983 Anul Bibliei şi a încurajat fiecare cetăţean „să reexamineze şi redescopere acest mesaj nepreţuit şi mereu actual”. Spre deosebire de foarte mulţi aliaţi ai săi, el a înţeles importanţa confruntării de idei. În urmă cu aproape 30 de ani, în celebrul discurs despre imperiul răului, citându-l pe C.S. Lewis, sublinia că „răul cel mai mare nu se făptuieşte în sordidele bârloguri ale fărădelegii pe care le descria Dickens. Nu se făptuieşte nici măcar în lagărele de muncă şi de concentrare – în acestea vedem rezultatul final. Acest rău este zămislit şi rânduit (iniţiat, asistat, realizat şi urmărit în detaliu) în birouri… de către oameni cu gulere albe, cu unghiile tăiate şi obraji bine bărbieriţi, care nu au nevoie să ridice tonul”.

Reagan era un mare cititor. De la Wittacker Chambers a înţeles că lupta cu regimul sovietic este o luptă spirituală şi că Apusul este în criză numai în măsura în care rămâne indiferent faţă de Dumnezeu. S-a dedicat cu mare generozitate explicării ideilor sale. Nancy Reagan spunea că nu îşi aminteşte să-l fi văzut pe soţul ei stând în faţa televizorului între anii 1976-1979, ci numai aşezat la biroul din dormitor şi scriind.

Îşi compunea singur textele emisiunilor de radio în care aborda cu omenie şi bun simţ american teme de politică internă şi internaţională, economie, educaţie, etc. Au fost difuzate 1000 de emisiuni şi se păstrează manuscrisele lui Reagan pentru 670 din acestea. Spunea că îşi doreşte ca americanii să îşi amintească de el ca de preşedintele care i-a făcut să dea ce este mai bun în ei.

Într-un fel asemănător, dar tragic, şi cei care au ales să îl urmeze pe Iuliu Maniu, au dat într-adevăr tot ce au avut mai bun: tinereţe, sănătate, carieră, avere şi de multe ori viaţa. Din păcate, scrierile lui Iuliu Maniu sunt şi mai puţin cunoscute şi înţelese decât cele ale lui Reagan, însă se cunoaşte cu certitudine esenţa: poziţiile sale erau fundamentate pe principii morale şi deviza lui era „straşnic în luptă, mărinimos în pace”.

Atât Iuliu Maniu, cât şi Ronald Reagan au fost adevăraţi patrioţi. S-au rugat pentru ţările lor. Le-au privit cu dragoste. Au vorbit despre ele cu cuvinte care ar fi considerate astăzi fie dulcegării sentimentale, fie derapaje naţionaliste. Au arătat recunoştinţă şi respect pentru munca şi jertfele înaintaşilor. Au considerat că, pentru binele ţării, este mai important ataşamentul faţă de valori decât popularitatea şi, când a devenit necesar, nu au ezitat să fie intransigenţi cu duşmanii ţărilor lor, deşi unul era de o politeţe desăvârşită şi celalat era personificarea bucuriei de a trăi.

Amândoi au iubit oamenii. Mulţi au crezut că Ronald Reagan stăpâneşte secretele comunicării doar pentru că a fost actor. E totuşi greu de crezut că viaţa de la Hollywood şi nu smerenia, l-au îndemnat să stea noaptea târziu să răspundă personal la scrisori atunci când era preşedintele celei mai puternice ţări din lume. De asemenea, nu ca expert în comunicare, ci ca om de caracter care spune deschis adevărul, a pronunţat la Berlin celebrele cuvinte „Mr. Gorbatchev, tear down this wall!”, deşi consilierii săi nu fuseseră de acord cu această frază.

Iuliu Maniu asculta cu atenţie şi respect orice interlocutor. Foarte mulţi ţărani avuseseră şansa să îl cunoască personal, deşi era printre cei mai ocupaţi oameni din ţară, şi mai avea şi reputaţia că este distant. Istoricii nu uită să ne amintească şi că nu era un mare orator. Este evident însă că mesajele lui au fost înţelese şi însuşite de imensa majoritate a românilor, chiar atunci când au fost atacate josnic de propaganda sovietică şi manipulate apoi de istorici tendenţioşi. Poporul despre care se spune acum că e servil şi oportunist, l-a urmat pe cel care era considerat prea intransigent în ce priveşte principiile morale. Pentru că legătura cu oamenii nu depinde mai întâi de particularităţile tehnice ale comunicării, ci de adevărul mesajului şi de valoarea umană celui care îl transmite.

Posteritatea ar trebui să-i venereze pe conducătorii politici care nu s-au dezminţit în ataşamentul lor faţă de valori, mai ales dacă au trăit într-o perioadă în care lumea părea dominată de criminali şi psihopaţi. Din păcate, manipulatorii şi chiţibuşarii istoriei ne prezintă lista de neîmpliniri ale celor doi mari lideri şi, invocând imoral libertatea de gândire, se pierd în eseuri care schimbă complet contextul mesajului lor.

Reagan a declarat că URSS este „focarul răului în lumea modernă”, al eşecului şi al opresiunii. Afirmaţiile s-au verificat punct cu punct atunci când s-a putut vedea ce jale, fiasco economic şi promiscuitate morală a lăsat în urma sa socialismul, indiferent de versiunile în care a fost aplicat acest sistem. Iuliu Maniu a acuzat guvernul Groza că duce ţara la dezastru. A insistat, de asemenea, ca România să-şi păstreze alianţele tradiţionale şi ca participarea la o viitoare comunitate de ţări să fie pregătită adecvat. Nimeni nu mai contestă astăzi că a avut dreptate. Ni se aminteşte însă că „totuşi, nu erau nici ei nişte sfinţi” sau că „şi adversarii lor mai aveau dreptate”. Aceasta poate fi valabil pentru momentele în care lupta politică a avut loc în condiţii oarecum normale, însă nu mai e adevărat atunci când ei au combătut cele mai genocidare regimuri şi sisteme de idei din istoria umanităţii. În chestiuni fundamentale ca dreptul la viaţă, libertatea, respectul faţă de proprietate, demnitatea naţională sau orientarea ţărilor lor pe plan internaţional, Maniu şi Reagan au avut dreptate şi au fost statornici până la capăt. După ce se afirmă clar acest adevăr esenţial, se poate aminti şi că, oameni fiind, în anumite cazuri particulare, este posibil să nu fi găsit cea mai bună cale de punere în practică a unor măsuri (mai cu seamă Reagan în al doilea mandat). Compararea limitelor lor omeneşti cu minciunile şi crimele fără egal ale marilor lor adversari este o eroare gravă, dacă nu o ticăloşie care prelungeşte efectele acelor minciuni şi crime, dându-le o faţă umană prin asemănarea cu limitele inerente firii omeneşti.

Acest relativism moral îi face pe unii să ni-l prezinte azi pe Reagan ca pe belicosul anilor ’80, ca şi cum el era cel care refuza să dărâme zidul Berlinului şi ţinea în opresiune şi sărăcie ţara lui şi jumătate din omenire, şi pe alţii să îşi închipuie că pot să se pronunţa asupra istoriei României fără să amintească de Iuliu Maniu sau chiar manipuleze mărturia lui în folosul scopurilor lor meschine.

Ar fi păcat ca cei care îi cinstesc pe Maniu şi pe Reagan să se lase tentaţi de o altă inconsisteţă morală şi să cadă în deznădejede sau cinsm atunci când văd cum este nesocotită şi răstălmăcită memoria lor. În felul acesta ar trece cu vederea tocmai virtuţile care au fost sursa tăriei lor morale: încrederea în adevăr, speranţa, curajul, smerenia şi statornicia.

Sursa: http://inliniedreapta.net/mesajul-comun-al-lui-iuliu-maniu-si-ronald-reagan/

Articol citit de 27 ori.

Alte articole