Laudațiuni Corneliu Coposu

Domule Președinte,

Stimati invitați, delegați, jurnaliști,

Doamnelor și domnilor,

Doresc să vă mărturisesc că mă simt profund impresionat de onoarea de a adresa câteva cuvinte despre marele nostru om politic Corneliu Coposu.A vorbi despre Corneliu Coposu este pentru mine nu numai o mare onoare ci şi, în acelaşi timp, o datorie pentru generaţia mea, graţie interesului pe care Domnia-sa l-a manifestat celor tineri. El a avut încredere de la început, din decembrie 1989, în puterea şi în puritatea celor care au făcut adevărata Revoluţie.

În data de 11 noiembrie, s-au împlinit 16 ani de când cel mai important om politic al României postdecembriste a intrat în eternitate.

Personalitatea distinctă, Corneliu Coposu, a însemnat o voce în contextul social-politic al vremii, care s-a remarcat prin dăruire, pasiune, puritate sufletească, putere de sacrificiu, trăsături morale și de caracter ale celor aleși.

S-a născut la 20 mai 1914, la Bobota, județul Sălaj, fiu al protopopului greco-catolic Valentin Coposu și al Aureliei, fiica protopopului greco-catolic Iuliu Anceanu.

Studiile liceale le-a urmat la Blaj, absolvind mai apoi Facultatea de Drept a Universității “Regele Ferdinand” din Cluj. În 1935 este ales președinte al Organizației Tineretului Universitar al Partidului Național Țărănist din Cluj.

Având pe umeri moștenirea de suflet a unor strămoși patrioți, apariția lui Corneliu Coposu pe scena politică nu a fost deloc întămplătoare.Seniorul a fost crescut în mijlocul Partidului Național Țărănist, tatăl său fiind considerat unul dintre fruntașii partidului, deputat în Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918.

Între 1937 și 1940 a activat ca secretar personal al lui Iuliu Maniu, pe care l-a însoțit în toate misiunile sale politice.

Ziua de 14 iulie 1947 reprezintă un moment tragic pentru Corneliu Coposu, el fiind arestat împreună cu întreaga conducere a PNȚ, în ceea ce s-a numit înscenarea de la Tămădău, deși nu a făcut parte din grupul arestat acolo. Până în 1956 a fost ținut în arest preventiv, fără să fie judecat. S-a înscenat implicarea lui în numeroase procese politice, dar nu a putut fi condamnat din lipse de probe.

Este condamnat, conform practicilor comuniste la muncă zilnică pr viață pentru "înaltă trădare a clasei muncitoare" și pentru "crimă contra reformelor sociale", iar până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat.

Între 1947 și 1964 Corneliu Coposu este condamnat să cunoască infernul închisorilor comuniste. Unul dintre cei care l-au cunoscut pe Senior în acel infern, în acea luptă continuă a ideilor şi a sufletului liber, Toader Botez, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici Vaslui, avea să-și amintească despre “un om cu moralul foarte ridicat, care avea mereu speranţa că problemele noastre se vor rezolva, deşi ştiam toţi că nu prea e aşa. Cât timp am fost colegi în acest iad al gratiilor, Coposu a fost alături de noi. Optimismul pe care îl degaja ne-a făcut să închidem ochii mai liniştiţi în fiecare noapte. În plus, îi plăcea să ne înveţe istorie şi ne explica în detaliu momentele din trecut care au fost ascunse de comunişti. Ni le spunea exact aşa cum au fost şi cum aveam să ne convingem şi noi mult timp după aceea", explică bătrânul care a petrecut un an în spatele gratiilor alături de Coposu.

După ieșirea din inchisoare în aprilie 1964, a fost angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcții-Montaj București, atelierul de tâmplarie mecanică.

Într-o epocă a uitării trecutului nostru apropiat şi depărtat, a mistificărilor cele mai revoltătoare, a falsificărilor, a surogatelor preparate în bucătăria plină de otrăvuri a dezinformării, domnul Corneliu Coposu nu reprezenta doar conştiinţa încă pulsând, îndărătnică, de vitalitate, a perioadei interbelice, în pofida torturilor; el era garanţia democraţiei în viitor. Pentru această raţiune nu-şi găsea semenul niciunde pe întinsul dintre fruntariile mărginind românimea.

Corneliu Coposu reprezintă un simbol al rezistenței anticomuniste, un lider al opiniei democratice românești. El întruchipează ceea ce Napoleon Bonaparte definea “un lider” și anume “un negustor de speranțe”.

În cei aproape 6 ani de activitate politică intensă postrevoluționară, în ciuda tuturor calomniilor și insultelor la care a fost supus de către puterea comunistă, Corneliu Coposu este supranumit “Seniorul politicii românești”, cel care și-a dobândit o imensă popularitate și un prestigiu inegalabil în rândurile tuturor categoriilor de cetățeni din România. Acest fapt se datorează în principal capacității sale admirabile de a-și iubi până și dușmanii care l-au torturat și umilit în închisori. El s-a dovedit a fi un admirabil creștin, după cuvântul Evangheliei care spune: ” Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi; binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri”(Luca, capitolul 6, versetul 27-28). Aceste cuvinte il fac pe Senior un vrednic fiu al poporului român și al Bisericii Creștine.

Atitudinea de toleranță este reflectată impresionant de Senior în poezia Rugă compusă în timpul detenției:

“Cerne Doamne liniştea uitării.
Peste nesfârşita suferinţă.
Seamănă întinderi de credinţă
Şi sporeşte roua îndurării.
Răsădeşte dragostea şi crinul
În ogorul năpădit de ură,
Şi aşterne peste munţi de zgură
Liniştea, iertarea şi seninul.”

Corneliu Coposu a avut o viață curată și din punct de vedere spiritual, el avea puterea să zâmbească în fața adversarilor care instigau opinia publică la ură și intoleranță, refuzând categoric orice fel de act de răzbunare.

Coposu a luptat neîncetat pentru idealurile democratice a căror necesitate a înțeles-o mai bine decât oricine altcineva, într-un mod nedisimulat, într-o maniera care nu a părut niciodata forțată, ci firească.

În decembrie 1989, in Romania a existat doar un politicien autentic:Corneliu Coposu. În jurul lui s-au structurat cele două tabere care au constituit polii politici ai României în ultimul deceniu al secolului XX. Coposu a fost singurul care a întreținut cu abilitate percepția că el nu s-a urcat pe un scaun, ci că merita poziția pe care se afla.Corneliu Coposu a reușit să se situeze mereu dincolo de orice suspiciune de urmărire a unor interese personale.

Între anii 1989 și 1995 Corneliu Coposu și-a dedicat întreaga activitate politică și capacitatea de convingere promovării toleranței și solidarității interumane, stingerii conflictelor interetnice, creșterii și reconstrucției societății civile din România.

Perioada postdecembristă a însemnat o activitate neobosită și neîntreruptă a Seniorului, atât în politica internă, în organizarea partidului cât și în politica externă. În interiorul țării a dezvoltat PNȚCD-ul ca pe un partid de opoziție, refuzând să intre în guvern când avea această posibilitate, creând în partid tendințe pentru o democrației adevărată, morală creștină și patriotism.

În Occident a câştigat imaginea de„ LE SEUL REPRESENTANT DE LA VRAIE DEMOCRATIE EN ROUMANIE”. A dus tratative continue cu Franţa, Marea Britanie, Elveţia , Germania şi Italia. A încercat să-i convingă pe democraţii americani şi pe cei europeni de valoarea României. Coposu nu a căutat să ascundă faţa întunecată a propriei ţări, el i-a fost loial şi sincer. El a dorit să dispară suspiciunea prin care era văzută România. Viziunea sa cuprindea: alianţe fireşti pentru consolidarea legăturilor cu Occidentul; întărirea poziţiei în cadrul NATO şi solicitarea intrării sub umbrela protectoare a Occidentului pentru asigurarea garanţiei dezideratelor româneşti și anume integritatea, independenţă şi suveranitatea.

Gândirea sa politică a fost zămislită ca o trăsătură de caracter și întărită de exemplul lui Iuliu Maniu. Integritatea, moralitatea și credința prezente în spiritul lui Iuliu Maniu l-au precedat și pe Corneliu Coposu. El a înțeles necesitatea continuității unei ideologii și și-a asumat-o ca pe o viziune evidențială. A fost verticalitatea încarnată, reușind să scape din tortura regimului comunist fără să aibă credința amputată. Mai mult, în perioada detenției crezul lui politic s-a amplificat și după eliberare s-a îndreptat cu un mare avânt spre atingerea unui țel ideal “România democrată”.

Corneliu Coposu nu a fost un politolog, dar îndelunga sa carieră politică presupune o gândire politică, presupune acele principii de la care nu s-a abătut toată viața. Din discursuri și interviuri se poate reconstitui un adevărat sistem de gândire, bine articulat, coerent, capabil să dea sens acțiunii sale politice. Ezitările, neîmplinirile politice postdecembriste din România sunt cauzate în mare parte și de gândirea politică ezitantă, confuză.

Este meritul lui Corneliu Coposu de a fi folosit în construcția sa politică postdecembriste conceptul de “criptocomunism” pentru a demonstra securitatea politică a unui front anticomunist unic, până la indepărtarea acestui cancer periculos pentru țară.

Corneliu Coposu și-a constituit o imagine care se poate rezuma intr-un singur cuvant: "martirul". Aceasta imagine (care are la baza suferinței indurată in inchisorile comuniste) l-a consacrat ulterior ca pe unul dintre miturile politice fondatoare ale României democratice. Trecerea în neființă a Seniorului a dus la coagularea unui val de simpatie venit atât de la susținători cât și de la adversarii politici amplificând imaginea de martir deja creată.

Pentru a-și face un nume recunoascut și respectat, Corneliu Coposu nu a avut nevoie de titluri somptuoase precum: șef de stat, ministru, comandant al armatei, academician s-au ambasador. Corneliu Coposu a spus “Nu” comunismului și înjosirii ființei umane, nu unui crez păgân ce nu-i reprezintă pe români.

Un respect remarcabil al vieții Seniorului este faptul că el a rămas loial regelui său, în ciuda faptului că a fost prezent la nașterea a patru regimuri politice diferite. Corneliu Coposu a fost monarhist. Atașamentul față de Majestatea sa Regele Mihai și convingerea că monarhia constituțională reprezintă soluții pentru renașterea țării fac parte din Testamentul moral și politic al Seniorului.

Aproape de finalul vieții sale, Corneliu Coposu a fost decorat de Ministerul Afacerilor Externe din Franța cu gradul de Ofițer al Ordinului Național al Legiunii de onoare. A fost un titlu îndreptățit datorită efortului depus de Senior în a promova poporul român.

Seniorul s-a stins din viață la puțin timp de la apariției democrației în țară, reușind totuși să vadă o fărâmă din rezultatul muncii sale; însă din păcate sa stins înaintea cererii oficiale a României de aderare la Uniunea Europeană.

La moartea Seniorului, Regele Mihai îl numea cu mândrie , un reper şi un simbol de necontestat al valorilor neamului românesc. Activitatea sa în viaţa publică a reprezentat coloana vertebrală care a dorit scoaterea ţării din impas. Corneliu Coposu a fost imaginea vie a consecvenţei, vericalităţii şi demnităţii.A fost un incontestabil adversar prin grai și prin scris a tuturor formelor de opresiune.

Grație efortului depus de doamnele Rodica și Florina Coposu, surorile marelui noastru om politic Corneliu Coposu, imaginea seniorului a rămas vie. Prin intermediul Fundației Corneliu Coposu, care promovează principiile democrației , sprijină tinerii cu situație financiară modestă și organizează fel de fel de evenimente semnificative pentru dezvoltarea personală a tinerilor nu numai că imaginea seniorului a rămas vie ci și lupta lui pentru idealul democratic în România și iubirea lui pentru oameni au fost, sunt, și vor rămâne un exemplu de urmat.

La 16 ani de la moartea sa, Corneliu Coposu este omagiat în credința și inimile celor ce i-au înțeles truda vieții sale, puterea sacrificiului său și marea lui dragoste de neam și țară. „Datoria de onoare a fiecărui român conştient este de a contribui la lupta pentru apărarea democraţiei şi pentru instaurarea principiilor generate de spiritul moralei creştine. Suferintele au trecut. Totul este ca viitorul să asigure pentru ţară ceva bine, în rest nu mai are importanţă".

Numele lui va dăinui peste veacuri; personalitatea luminoasă a Seniorului își va ocupa locul ce i se cuvine pe coordonata timpului. Model pentru modele. El a rămas neclintit precum un copac viguros, un stejar în bătaia furtunii, în fața tuturor încercărilor pe care Dumnezeu i le-a zămislit .Seniorul a rămas mereu senior.

Ultima instanță morală a românilor ne va călăuzi testamental, peste timp, îndemnându-ne la desăvârșirea idealurilor democratice pentru care Seniorul și-a sacrificat viața.

În marea lui trecere, a lăsat să dăinuie etern dragostea de țară, casa lui și prețuirea valorilor umane cum însuși Lucian Blaga încearcă să sublinieze prin intermediul următoarelor versuri celebre :

„Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădină cu stupi.
Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă
şi aşteptaţi să vorbesc. - De unde să-ncep?
Credeţi-mă, credeţi-mă,
despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei:
despre soartă şi despre şarpele binelui,
despre arhanghelii cari ară cu plugul
gradinile omului,
despre cerul spre care creştem,
despre ură şi cădere, tristeţe şi răstigniri
şi înainte de toate despre marea trecere.
Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
aşa de mult să plânga şi n-au putut.
Amare foarte sunt toate cuvintele,
de-aceea - lăsaţi-mă
să umblu mut printre voi,
să vă ies în cale cu ochii închişi”.

(Marea Trecere-Lucian Blaga)

Dincolo de emoția firească pe care o simțim atunci când îi rostim numele, dincolo de evocarea plină de admirație și respect pentru personalitatea politică, gânditorul și mai presus de toate “Omul Corneliu Coposu”, poate cel mai adevărat omagiu cu care îi suntem datori este acela de a-i duce mai departe opera, de a-i desăvârși visul.