Azi am discutat cu studentii mei despre Lev Davidovici Troţki si teoria revolutiei permanente. In 1918, in plin razboi civil, comandantul Armatei Rosii si comisarul poporului pentru afaceri externe dicta un text incendiar in care isi propunea sa-l striveasca fara crutare pe teoreticianul social-democrat german Karl Kautsky. Aparut in 1920 sub titlul “Comunism si terorism”, volumul lui Troţki ramane pana azi un manifest in favoarea violentei nesabuite, de nimic ingradita, impotriva celor decretati drept inamici ai revolutiei. A fost reeditat, la editura londoneza Verso, cu o entuziasta prefata semnata de idolul neo-stangistilor de pretutindeni, hegeliano-marxistul lacanian Slavoj Zizek. In plina ofensiva a stangii radicale, excitata paroxistic de criza economica, se pare ca mistica revolutionara troktista a redevenit actuala. Nu mai vorbesc de filmul “Frida” despre pictorita Frida Kahlo, in care el viejo revolucionario apare ca un personaj demn de tot respectul, un venerabil filosof prigonit de canaliile staliniste, intre care David Alfaro Siqueiros, celebrul pictor muralist.

Sigur, a fost calomniat, hartuit, urmarit si in final ucis, dar nu putem uita care au fost idealurile lui Troţki: distrugerea civilizatiei burgheze, a statului de drept, lichidarea taranimii “individualiste”, revolutia mondiala cu orice pret si cu orice risc. Victimele acestor morbide experimente nu contau, erau parte a unei grandioase aventuri istorice. O mentalitate contagioasa care i-a influentat pe Mao, Guevara, Raul Sendic, Mario Firmenich, Andreas Baader si pe atatia alti iluminati, adica posedati, revolutionari, As aminti, in acest sens, noua biografie, catusi de putin magulitoare, datorata istoricului britanic Robert Service. Sa spun de la inceput ca termenul “trotkism” a fost o inventie propagandistica a triumvirilor (Stalin, Zinoviev si Kamenev) pentru a-l contrapune doctrinei presupus pure a leninismului.

Cateva date biografice: nascut in 1879 intr-o familie evreiasca relativ instarita din Imperiul Tarist, tanarul Lev Bronstein a aderat la miscarea revolutionara clandestina. Hiper-dotat intelectual, cu o usurinta devenita proverbiala de a compune fulgerator pamflete explozive, orator electrizant, cel care a adoptat numele conspirativ Troţki a devenit o voce influenta in Partidul Social Democrat al Muncitorilor din Rusia. Poseda, chiar excesiv, cea ce se cheama carisma. A fost initial un favorit al veteranilor socialisti, intre care Pavel Borisovici Akselrod, pe care ulterior il va stigmatiza drept renegat. Ca si Lenin, Trotki nu se incurca in sentimentalisme “mic-burgheze”. Moralitatea era, pentru el, o chestiune de eficienta, strict instrumentala: era moral ceea ce servea revolutia, era imoral ceea ce o slabea ori o impiedica.

In 1903 a fost printre cei dintai care au intuit primejdia despotismului promovat de cel pe care l-a numit Maximilien Lenin (aluzie la iacobinismul fondatorului bolsevismului). La randul sau, Lenin n-0a ramas dator: l-a numit “Iuduska”, o aluzie la personajul lui Saltakov-Scedirin din romanul “Domnii Golovliov”. In 1905, Trotki s-a aflat in fruntea Sovietului din Sankt Petersburg, a devenit un simbol al furtunii revolutionare. Arestat, surghiunit, in final ajuns in exil, a scris articole si brosuri care militau pentru doua teze esentiale: continuitatea procesului revolutionar dincolo de faza liberal-constitutionala, deci dincolo de pluralismul burghez, si natura planetara a revolutiei comuniste. A ajuns la Bucuresti in perioada Razboiaielor Balcanice, a scris lucruri interesante despre acele conflicte, s-a cunoscut cu Dobrogeanu-Gherea.

In 1914, ca si Lenin, Karl Radek, Rosa Luxemburg si Karl Liebknecht, a condamnat “razboiul imperialist” in numele internationalismului proletar (care capotase jalnic). A fost printre cei care au invocat necesitatea infiintarii unei noi Internationale. A ajuns in Statele Unite, a continuat sa scrie exegeze marxiste si comentarii politice. Dupa 1912, cand ruptura din social-democratia rusa s-a consumat irevocabil, Trotki a refuzat sa adere la vreuna din cele doua factiuni aflate intr-o ireconciliabila adversitate (bolsevicii condusi de Lenin si mensevicii condusi de Martov). Era extrem de sceptic, in acea perioada, in raport cu elitismul bolsevic, cu marele risc de a inlocui dictatura proletariatului prin aceea a partidului, apoi prin aceea a Comitetului Central si, in final, a secretarului general si a clicii acestuia. Cand a izbucnit Revolutia din februarie 1917, Trotki a decis sa revina de urgenta in Rusia. Din clipa reintoarcerii, a devenit principalul locotenent al lui Lenin, l-a sustinut pe acesta in toate proiectele de actiune subversiva. In a sa “Istorie a Revolutiei Ruse”, Trotki avea sa scrie ca daca Lenin si el insusi nu s-ar fi aflat la Petrograd in noiembrie 1917, Revolutia Bolsevica n-ar fi avut loc. Nu gresea, desi ca marxist ar fi putut sa o spuna mai putin emfatic (parca masele fac istoria, nu “eroii”!).

Lucrarea despre comunism si terorism vestejeste fara urma de retinere ceea ce Trotki diagnostica dispretuitor drept moralitatea filistina de tip quaker. Ca violenta a limbajului, se afla la paritate cu pamfletul lui Lenin “Revolutias proletara si renegatul Kautsky”. Revolutiile sunt intemeiate pe violenta, nu exista nicio justificare pentru timiditate, pentru jumatati de masura. Ca si Lenin, propunea o filosofie ultra-partizana a politicului: Care pe care? Violenta exterminista era sacralizata in fraze care te fac sa te infiori. Nici cea mai mica urma de compasiune pentru cei aneantizati in malaxorul unei revolutii fantasmate. Lenin a dorit sa-l numeasca in fruntea Cekai, politia secreta bolsevica. Trotki a refuzat din ratiuni personale, nu pentru ca i-ar fi repugnat teroarea in masa. In martie 1921, alaturi de Lenin si celilalti corifei bolsevici, a decis suprimarea insurectiei de la Kronstadt. Spre a relua distinctia lui Camus, bolsevicii reau revolutionari, marinarii de la Kronstadt erau revoltati. Gulagul s-a nascut in timpul in care Trotki era mana dreapta a lui Lenin.

In ultimii ani de viata ai lui Lenin, Trotki a cerut militarizarea sindicatelor si a sustinut alte masuri menite sa sufoce minimele vestigii democratice. Abia in clipa cand a realizat ca risca sa piarda in lupta cu supraveghetorul aparatului, Koba Djugasvili, cunoscut ca Stalin, Trotki a devenit un indarjit avocat al democratiei interne de partid. Dar nu a pus sub semnul intrerbarii religia partidului asa cum o revelase Lenin. Citand in 1924 proverbul englez, “Right or wrong it’s my countrY”, Trotki isi marturisea, de o maniera de-a dreptul evlavioasa, iubirea de Partid: “Right or wrong it’s my Party”. Aceasta psihologie a devotiunii neconditionate avea sa faca ravagii in deceniile urmatoare. Pe ea a pariat Stalin in anii Marii Terori.

De ce a pierdut Trotki in lupta cu Stalin, personajul pe care l-a descris drept “cea mai eclatanta mediocritate din Comitetul Central”? Tema cere un eseu separat. Sa spun aici ca una din ratiuni a fost non-bolsevismul lui Trotki din perioada de pana la revenirea in Rusia in 1917. Suferea, asadar, de un deficit de legitimitate pe care Stalin, Zinoviev si Kamenev au stiul sa-l exploateze si sa-l hiperbolizeze. Apoi, era starea de epuizare a aparatului bolsevic, lipsa de suport pentru frazeologia bombastic-internationalista a factiunii trotkiste (din care a facut parte si Cristian Rakovsky). Dupa 1933, in exil, Troţki a inceput sa opereze cu conceptul de totalitarism pentru a descrie sistemele birocratic-dictatoriale din URSS si din Germania nazista. A respins insa cu manie ipoteza ca statul intemeiat de Lenin si de el, in 1917, era de la inceput un experiment totalitar. A preferat sa vada in Stalin un tradator al programului pretins emancipator al bolsevismului, a scris randuri inflacarate despre tanarul Lenin. In ultimii ani de viata a incercat sa termine o biografie a lui Stalin. N-a apucat, dar ultimele randuri spun clar cum vedea el istoria comunismului rus sub Stalin: daca Iuda ar fi ajuns sa scrie versiunea sa asupra patimilor lui Isus, el ar fi aparut drept adevaratul discipol, iar ceilalti apostoli drept tradatori infami. In articole si in corespondenta personala il numea Cain-Djugasvili. Acesta, la randul sau, citea zilnic “Buletinul Opozitiei”, facea insemnari atente pe cartile inamicului sau mortal. Pregatea metodic razbunarea finala.

In noiembrie 1927, la exact zece anide la revolutia pe care, impreuna cu Lenin, o initiase si o condusese, Trotki a fost exclus din PC(b) a lURSS si deportat in Kazahstan. Dupa un an era expulzat din URSS si i se retragea cetaenia sovietica. A locuit, impreuna cu sotia sa, Natalia Sedova, mai intai in Turcia, apoi in Franta si Norvegia. Ultimii ani i-a trait in Mexic, singura tara care a acceptat sa-i ofere azil politic dupa 1938. A fost ucis cu o lovitura de toporisca (piolet, icepick) in crestetul capului, in timp ce-si hranea iepurii, in gradina vilei ultra-pazite din Coyoacan, de catre Ramon Mercader, comunist spaniol si agent NKVD pozand in militant trotkist.

La coltul strazii asteptau intr-o masina confirmarea vestii ca “Iuda-Trotki” a fost lichidat Caridad Mercader, agenta NKVD, mama lui Ramon, si amantul acesteia, colonelul NKVD Leonid Eitingon. Printr-un decret special, strict secret, Mercader a fost decorat cu ordinul Lenin. Arestat de politia mexicana, a facut douazeci de ani de inchisoare. Nu a recunoscut niciodata ca primise ordinul de a-l lichida pe Trotki. Dupa 1960, a trait in Cuba castrista.

Asa s-a incheiat, intr-o balta de sange, viata lui Lev Troţki, profetul monoman si egocentric, cel pe care istoricul Dmitri Volkogonov l-a numit “demonul revolutiei”. Stalin a jubilat. Operatiunea speciala, o rafuiala gangstereasca, condusa din umbra de omul sau, generalul NKVD Pavel Sudoplatov, reusise. Stanga anti-stalinista a trait acel moment ca pe o tragedie absoluta. Unul dintre cei care au ramas apropiati de fostul comandant suprem al Armatei Rosii a fost romancierul Victor Serge, prieten apropiat al lui Panait Istrati. Titlul uneia din cartile sale capteaza acea situatie istorica sufocanta: “S’il est minuit dans le siecle”. Biograful lui Troţki, Isaac Deutscher, autorul trilogiei “The Prophet Armed’, “The Prophet Unarmed, si “The Prophet Outcast”, mentioneaza acest cantec din 1940, o balada populara compusa de un autor anonim:

Murió Trotsky asesinado de la noche a la mañana porque habían premeditado venganza tarde o temprana.

Pensó en México, este suelo hospitalario y grandioso, para vivir muy dichoso bajo el techo de este cielo.

Por fin lo venció el destino en su propia residencia, donde el cobarde asesino le arrancó ahí su existencia.

Un zapapico alpinista este asesino llevó, y al estar solo con Trotsky a mansalva lo atacó.

Fue un día martes por la tarde esta tragedia fatal, que ha conmovido al país y a toda la capital

Visul revolutiei mondiale murise definitiv odata cu Pactul Hitler-Stalin. Fiul si cel mai apropiat colaborator al sau, Lev Sedov, murise cu cativa ani mai devreme, in imprejurari suspecte,intr-o clinica din Paris. Alt fiu, Serghei Sedov, a fost lichidat in URSS in timpul Marii Terori, desi rupsese orice legaturi cu parintii sai. Internationala a IV-a, infiintata ca alternativa la Comintern (Stalintern) s-a dovedit o secta marginala, devorata de lupte intestine. Radek, Rakovsky, Ivan Smirnov, Evdokimov, Smilga si alte figuri proeminente ale opozitei de stanga au pierit cu totii in valtoarea sangeroasa a stalinismului dezlantuit. Ideea societatii fara clase, a comunitatii perfecte, a (Supra)Omului Nou, a unei revolutii totale care sa salveze omenirea de barbarie s-a dovedit o imensa, catastrofica himera.

Robert Service are dreptate: The death of a hunted fox is usually written about in two ways. One focuses on the chase and killing with sympathy for the defenceless animal. The second, usually favoured by the hunters, takes into account the hens, rabbits and lambs that have been the fox’s victims.

http://www.telegraph.co.uk/culture/books/6271804/Trotsky-by-Robert-Service-review.html

De asemenea, merita vazut filmul lui Joseph Losey cu Richard Burton in rolul principal, despre asasinarea lui Troţki:

http://stagevu.com/video/oymxdiekekdj

O carte recenta, cu multe detalii inedite, despre ultimii ani ai lui Troţki:

http://www.guardian.co.uk/books/2009/jul/05/stalins-nemesis-bertrand-patenaude-review

Vladimir Tismăneanu, 30 martie 2012, Contributors.ro