In memoriam Nicoleta Valery Grosu, o voce crestina cristalina a inchisorilor romanesti comuniste
http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicole_Val%C3%A9ry-Grossu
În aşteptarea învierii...
“Vin Paştele şi, deşi cerul este încărcat de nori, sunt sigură că tu, ca toţi cei ce au nădejde în Înviere, reuşeşti să te agăţi de o rază de lumină şi de bucurie în aşteptarea Marii Sărbători."
Mă întreb de multe ori ce ne-am fi făcut, fiecare în universul lui, fără credinţa într-o lume mai bună, mai justă, adică în adevărata viaţă spre care ne îndreptăm şi-n care vor dispărea lacrimile, suspinele, durerile şi nedreptăţile"... Citat dintr-o scrisoare pe care a trimis-o la 25 martie 1989 Nicole Valery-Grossu unei prietene. Şi tot ea nota pe ultima pagină albă a Bibliei sale, la 1 iunie 1987 , după ce citise psalumul 143:
"Mi-e inima uscată de dor şi nevoia de Iisus"...
Citind cele de mai sus, probabil că unii se întreabă: dar cine este Nicole Valery-Grossu?!... Ne-a dezvăluit existenţa ei şi lupta ei anticomunistă, în urmă cu câţiva ani, Cicerone Ioaniţoiu, într-o carte ce i-a dedicat-o cu subtitlul: "O lumină în bezna exilului românesc," editată de Fundaţia "Memoria".
Pe scurt spus, a fost o femeie deosebită, extrem de evlavioasă, născută Bruteanu, la Turnu Măgurele în 1919, care a făcut parte, împreună cu soţul ei, Sergiu Grossu, din "Oastea Domnului". Dar a debutat în viaţă ca redactor la ziarul PNT-ului, "Dreptatea" , apoi a fost un timp secretara lui Iuliu Maniu, după care a lucrat la o societate franceză-română care i-a înlesnit multe deplasări la Paris. Sigur, noul regim comunist venit la putere n-a iertat-o şi a condamnat-o şi pe ea la 4 ani de închisoare, unde comportamentul ei extrem de uman, modul în care ştia, cu bunătate, să sară în ajutorul celor fără de speranţă, sau bolnavi au fost, pentru multe deţinute, ca un balsam. Chiar pe şefa închisorii a înfruntat-o cu blândeţe, convingând-o că, printr-un tratament mai uman al deţinutelor o va face mai ascultată şi chiar stimată decât pozând, cu o figură fioroasă şi crispată, în diavol. Ceea ce, culmea, aceasta a înţeles şi a mai lăsat din răbufnirile ei agresive faţă de deţinute.
Era atât de credincioasă încât în timpul anchetei de la Securitate, anchetă extrem de dură, a răbdat totul cu stoicism, spunându-şi tot timpul când biciul călăului îi însângera corpul: "Dumnezeu este cu mine, nu mă tem de nimic. Ce pot să-mi facă nişte oameni?!"
După una din deplasările la Paris, împreună cu soţul, Sergiu Grossu, deplasare înlesnită şi de vizita generalului Charles de Gaulle (1968) de la Bucureşti, cei doi au hotărât să rămână acolo şi să iniţieze o campanie de lungă durată împotiva comunismului, scriindu-i un memoriu preşedintelui SUA de atunci, R. Nixon, despre realităţile din România. Apoi au început să editeze revista "Catacombes", înfiinţând şi o asociaţie creştină, denumită "Acţiunea evanghelică pentru Biserica Tăcerii", lansând şi o vibrantă chemare în favoarea credincioşilor asupriţi din România".
Dar lupta lor nu s-a limita la atât. Ei, cu sprijinul multora din exil, au trimis ajutoare unor săraci din România, Nicole Valery-Grossu "inventînd" un sistem practic şi eficient: căutând personalităţi din România, deplasate la Paris cu treburi profesionale, le înmâna franci francezi, ei urmând să doneze în România echivalentul persoanelor indicate de ei. Iar beneficiarii erau sfătuiţi să confirme printr-o ilustrată sau printr-o carte poştală deschisă astfel: Vă salutăm cu Psalmul 5, sau 10 sau 15, după sumele primite de 5.000, 10.000 sau 15.000 lei.
Apoi au urmat chiar pachete. Un bilanţ găsit între evidenţele ei în decembrie 1985 s-a constata că expediase în ţară 122 de pachete şi un total de 25.116 franci francezi, beneficiarii fiind oameni sărmani din Arad, Cluj, Iaşi, Satu Mare etc., unii fiind azi cunoscuţi şi cu numele: Stelian Nicolosu din Hunedoara, Cristean Oprean din Simeria, Traian Dorz din Beiuş, Moise Velescu din Arad etc. A decedat în 1996 la Paris, lăsând cu "limbă de moarte", cum se spune, să fie înmormântată în România, lângă părinţii ei, la Bucureşti. Dorinţă pe care Sergiu Grossu i-a îndeplinit-o, aducându-i rămăşiţele pământeşti la Bucureşti... O viaţă de creştin adevărat, căreia îi aducem acum, în prejma sfintelor sărbători de Paşti, omagiul nostru postum pentru tot ceea ce am învăţat de la ea, femeie ce părea trimisă pe pământ din lumea sfinţilor.
Sau a fost chiar aşa?!!
Virgil Lazar, 17 aprilie 2011, www.ZiuadeCj.ro
Nicole Valery Grossu - Notã biograficã
Scriitoarea si jurnalista Nicole Valery Grossu, cu numele de domnisoara, Nicoleta Valeria Bruteanu s-a nascut in 4 iulie 1919, la Turnu Magurele. Impreuna cu familia a avut mult de suferit sub regimul comunist si ateu instalat dupa razboi.
Nepoata pe linie materna, a marelui om politic Iuliu Maniu, a activat inca din ilegalitatea anilor de razboi in Partidul National Taranesc, iar intre ani 1945-1947 a lucrat ca redactor la ziarul "Dreptatea". Dupa ce a fost evacuta, cu intreaga sa familie din locuintele din Bucuresti, la scurt timp, in dimineata zilei de 24 August 1949 este arestata.
Fara condamnare timp de patru ani de zile, a cunoscut ororile inchisorilor politice.
In 1957 se casatoreste cu scriitorul Sergiu Grossu, care l-a randul lui este arestat in martie 1959 si condamnat la 12 ani de detentie. Eliberat in urma decretului de gratiere, se decid sa paraseasca tara, astfel ca in 1969 se refugiaza in Franta.
Activitatea ei alaturi de sotul sau s-a concretizat in publicistica, editoriala, radiofonica, conferentiala si de ajutorare. La revista "Catacombes", Nicole Valery Grossu tinea rubrica "Notele de lectura", corespondenta si distribuirea.
In 1976, timp de un an, editeaza foaia religioasa "Iisus Biruitorul", in vederea atragerii Romanilor din exil la idealurile Oastei Domnului. Au fondat asociatia "La Chaine"(Lantul), organizand emisiuni prin Radio Trans-europa Lisabona, una in limba franceza si alta in romaneste, "Duh si Adevar".
Initieaza nenumarate conferinte, unde scriitoarea a dezvaluit crestinilor din Franta, situatia drepturilor religioase ale fratilor lor din Europa de Rasarit si din Romania, denuntand comunismul, dusman al cauzei lui Hristos in lume.
In 1976, editura Plon din Paris ii publica cartea "Benie sois-tu prison" (Binecuvantata fii inchisoare), care a avut un mare succes in Franta, fiind tradusa in engleza, germana, italiana, norvegiana si in romaneste la Editura Univers, noiembrie 1997.
Internata fiind la spitalul Foch din Franta, dupa o grea suferinta, a trecut pragul vesniciei, in seara zile de 14 decembrie 1996. Asa cum i-a fost dorinta, se odihneste in pace, langa stramosii si parintii ei, in Cimitirul "Sfanta Vineri" din Bucuresti.
