A murit unul dintre organizatorii ultimului mare miting anticomunist din România. A primit două condamnări şi a făcut ani grei de închisoare
A murit Paul Lăzărescu, un apropiat al Seniorului Corneliu Coposu şi unul dintre organizatorii ultimului mare miting anticomunist din 8 noiembrie 1945.
Paul Lăzărescu a murit la 5 decembrie, zi în care au decedat şi alte remarcabile personalităţi, cum ar fi Regele Mihai I şi Constantin Ticu Dumitrescu.
S-a născut la 6 februarie 1926, la Herţa. Din timpul facultăţii, fiind student la Facultatea de Litere, a fost preşedintele organizaţiei T.U.N.Ţ. din facultate şi secretar general al T.U.N.Ţ. Bucureşti. El a fost unul dintre organizatorii ultimului mare miting anticomunist din 8 noiembrie 1945. A fost arestat în 1947 şi condamnat la un an închisoare prin sentinţa 412/26 martie 1948 pentru ”publicaţie necenzurată”, trecând prin penitenciarele M.A.I., Văcăreşti, Uranus şi Aiud.
Eliberat la expirarea pedepsei, a fost rearestat la 15 august 1949. A fost condamnat, prin sentinţa 979 din 19 octombrie 1950, în lotul T.U.N.Ţ. – din care mai făceau parte Ioan Bărbuş, Adrian Marino, Vasile Bourceanu, Victor Coconeti şi alţii -, la 7 ani închisoare. În fişa de încarcerare, la descrierea pe scurt a ”infracţiunii” se nota: ”a fost membru în organizaţia subversivă manistă”.
Într-un interviu acordat Georgetei Pop şi rămas în Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, el povestea: „Când am fost judecaţi, pot să spun că nici măcar avocat din oficiu n-am avut, o formalitate, fiindcă condamnările erau fixate încă înainte de anchetă. (…) La Canal, deci, am lucrat la pământ… Am mai lucrat la încărcat şi descărcat piatră din vagoane. Adică desfăceau linii ferate şi atunci trebuiau descărcate vagoane de pietriş sau alteori încărcate. Munca era foarte extenuantă, mâncarea era foarte slabă, dar noi eram tineri… Multă lume s-a îmbolnăvit… Nu prea îmi face plăcere să îmi aduc aminte de lucrurile astea … Cel puţin, în perioada anchetelor, la Jilava, la Canal, sunt lucruri despre care nici nu-ţi vine să povesteşti. De multe ori stau şi mă gândesc dacă într-adevăr aşa a fost. Dacă mie aproape nu-mi mai vine să cred ce bătăi puteau să fie la anchetă!… La Ministerul de Interne, am văzut oameni bătuţi, am stat cu ei în celulă. Îi aduceau în pătură, în nesimţire, şi-i aruncau jos, acolo, după care venea doctorul:” da’ ce-ai păţit?”…
Citeste mai mult: adev.ro/r3oj0t
