Corneliu Coposu Fan Page

Pentru Vizitatori

Înapoi la La Gherla

Muzeul penitenciarului

Perioada 1948-1964, a marcat Penitenciarul Gherla prin numeroasele execuţii prin împuşcare a deţinuţilor politici, dar şi prin condiţiile inumane de detenţie ale acestora. Nu credem că se poate repara vreodată suferinţa celor care au făcut închisoare politică la Gherla, sau disperarea în care au fost aruncate familiie deţinuţilor politici executaţi aici, dar suntem siguri că aceste orori nu trebuie să se mai repete nicăieri în lume.

Muzeul penitenciarului a fost amenajat prin sprijinul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România Filiala judeţului Cluj, în anul 1997, în încăperea în care au avut loc execuţiile, în memoria celor ucişi în anii de teroare comunistă.

Vizitarea muzeului poate fi făcută de către grupuri organizate, cu aprobarea prealabilă a directorului penitenciarului, dar şi de către persoane fizice, cu ocazia Zilei Porţilor Deschise.

Conducerea penitenciarului a demarat deja proiectul modernizare a unui pavilion de deţinere, iar subsolul acestuia, care era locul de recluziune a deţinuţilor politici, va suferi lucrări de reamenajare, conservare şi transformare în muzeu.

Penitenciarul Gherla

Articol citit de 2917 ori.

Alte articole