CUPRINS

Cuvânt înainte ……………….

CAPITOLUL I: Elev al Blajului (1923-1930) ……………………………….

CAPITOLUL II: Jurnalistul Corneliu Coposu despre Blaj ……………………….

Articole despre Blaj semnate de Corneliu Coposu:

„Închinare” ………………………………………………………….

„Bronzul dela Blaj” …………………………………………………

 „Inocențiu Micu” ………………………………………………….

„Pentru statuia Vlădicii Inochentie” …………………………….

„Jubilăm, cu „Astra”. Praznicul național de la Blaj” …………..

 „Pe Archiereul nostru, Doamne păzește-l!!” …………………….

„Preoții noștri și „popii” lui Mircea Damian” …………………..

„Pavel Dan”; „Alexandru Lupeanu-Melin” ……………………..

„Badea Manoilă – Portret” …………………………………………

 „Unde suntem?... Suspendarea gazetei „Unirea” de la Blaj”: ……..

CAPITOLUL III: Întâlniri la Blaj sub lupa Securităţii ………………………

            Documente inedite din arhivele CNSAS:

            Conferinţa Spiritul Blajului (1983) ……………………………………..

            Documente referitoare la aniversarea din anul 1978 ……………………

            Documente referitoare la aniversarea din anul 1980 ……………………

            Documente referitoare la aniversarea din anul 1983 ………………………

            Documente referitoare la aniversarea din anul 1985 ………………………

Bibliografie …………………………………………………………………..

Indice de persoane ………………………………………………………..

Album foto …………………………………………………………………

Cuvânt înainte

În anul 2014, în mod fericit, am aniversat două evenimente istorice foarte importante, după părerea noastră: 260 de ani de la înființarea școlilor de la Blaj și centenarul nașterii lui Corneliu Coposu, unul dintre exponenții de seamă ai școlilor blăjene.

La 1 noiembrie 2014 s-au împlinit 260 de ani de la momentul în care se deschideau, în mod oficial, porțile Școlilor de la Blaj, școli care au avut o importanță covârșitoare în redescoperirea şi păstrarea identității româneşti.

În primăvara anului 2014, la 20 mai, s-au împlinit 100 de ani de la momentul în care la casa parohială din satul Bobota, județul Sălaj, vedea lumina zilei Corneliu Coposu, cel care avea să devină președintele moral al României, după 1990.

Corneliu Coposu face parte, indiscutabil, din galeria marilor personalităţi pe care Ţara Silvaniei le-a dat ţării. În ordine cronologică, este a patra mare personalitate sălăjeană după ideologul revoluţiei paşoptiste din Transilvania, Simion Bărnuţiu, marele mecenat, memorandist, preşedinte al Partidului Naţional Român şi ctitor al Marii Uniri, Gheorghe Pop de Băseşti şi a mentorului său, Iuliu Maniu, unul dintre principalii ctitori ai Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, preşedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, organul executiv provizoriu, prim-ministru al României în trei guverne şi liderul opoziţiei democratice din România în timpul regimurilor autoritare sau totalitare, impuse cu forţa în ţara noastră.

Formarea profesională a Seniorului Corneliu Coposu se datorează, în mare măsură, școlilor Blajului, care şi-au pus amprenta în mod definitiv asupra personalităţii şi caracterului său.

Referitor la relaţiile lui Corneliu Coposu cu „Mica Romă” de pe Târnave, după cum îi spunea Blajului marele nostru poet, Mihai Eminescu, subliniem faptul că pănă în momentul de față a fost publicat un singur articol, aparținând reputatului profesor și istoric literar blăjan Ion Buzași. De asemenea, reputatul istoric clujean, Mircea Popa, a publicat câteva din articolele semnate de Corneliu Coposu, care fac referire la Blaj şi la foştii săi profesori.

În schimb, istoriografia privind școlile Blajului este foarte vastă. Un real îndreptar pentru noi l-a constituit lucrarea elaborată de fostul coleg al lui Corneliu Coposu, profesorul Teodor Seiceanu şi Nicolae Comşa, intitulată Dascălii Blajului, unde i-am regăsit pe vrednici lor dascăli.

La rândul nostru, am aprofundat, parţial, tema privind perioada studiilor lui Corneliu Coposu şi opera sa jurnalistică în monografia dedicată familiei Coposu. De asemenea, în cadrul unor articole publicate în revista Caiete Silvane. Am considerat, însă, că relaţiile lui Corneliu Coposu cu Blajul au fost mult mai profunde şi merită tratate într-o lucrare de sine stătătoare. 

Lucrarea de faţă îşi propune să introducă în circuitul ştiinţific informaţii despre Corneliu Coposu, ca exponent al şcolilor Blajului, într-o triplă ipostază: elev al Blajului; jurnalistul Corneliu Coposu despre Blaj şi întrunirile promoţiei lui Corneliu Coposu în anii 70-80 ai secolului trecut, în plin regim comunist, supravegheate atent de către organele Securităţii Statului.

Pe lângă destinul zbuciumat al lui Corneliu Coposu, am încercat să evidenţiem destinul întregii sale generaţii, care a fost afectat serios în timpul celui de al doilea război mondial şi îndeosebi în timpul regimului comunist. Marea lor majoritate se aflau în plină ascensiune profesională, ca preoţi greco-catolici, profesori, magistraţi, medici, jurnalişti, etc., iar anii 1947-48 a însemnat un adevărat cutremur pentru ei. Foarte mulţi dintre ei au trecut prin iadul închisorilor comuniste, alături de foştii lor profesori, alţii au fost daţi afară din servicii sau marginalizaţi. Faptul că au rezistat tuturor vicisitudinilor vremii s-a datorat și formației profesionale solide dobândite la Blaj, a spiritului și moralității impregnate de acest oraș în conștiința elevilor.

Demersul nostru științific are la bază, pe lângă bibliografia edită, informațiile inedite de arhivă studiate la Arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), filialele Arhivelor Naționale din Sălaj și Alba. De asemenea, interviurile realizate cu distinsele sale surori, Flavia și Rodica Coposu.

Primul capitol al lucrării tratează perioada în care Corneliu Coposu s-a format la școlile Blajului (1923-1930). Ajuns elev la liceul din Blaj la vârsta de numai 8 ani, pe când alți elevi din ziua de azi abia au absolvit clasa I a școlii primare, Corneliu Coposu s-a supus rigorilor școlii blăjene, devenind unul dintre cei mai buni elevi, cu toate că era mezinul clasei. A absolvit liceul, care la vremea respectivă avea VII sau VIII clase, la vârsta de numai 16 ani.

La Blaj a avut șansa de a fi educat de către profesori de excepție, adevărate legende ale Blajului interbelic. Marea lor majoritate erau hirotoniți preoți greco-catolici, ceea ce și-a pus amprenta în mod definitiv asupra micului copil, care nu înțelegea de ce tatăl său îl ducea la studii peste patru județe într-un orășel cu clădiri înegrite de vreme. Perspectiva pe care o avea la intrarea în Blaj asupra orășelului de pe Târnave se schimbă total sub îndrumarea profesorilor săi, de la care află importanța covârșitoare a Blajului asupra devenirii noastre istorice. De aici, de la Blaj, având un bagaj temeinic de cunoștințe, pleacă mai departe, pentru a-și urma zbuciumatul său destin.

Cel de al doilea capitol analizează articolele pe care tânărul jurnalist, Corneliu Coposu le-a scris despre Blaj. În cadrul scrierilor sale, Blajul, Sălajul și mentorul său Iuliu Maniu au un loc aparte. El rememorează cu nostalgie perioada petrecută în „Mica Romă”, creionează chipuri de dascăli și pedagogi și subliniază importanța „spiritului de la Blaj” pentru nația română. De asemenea, evocă figura inconfundabilă a Vlădicii Inochentie Micu Klein, pe care-l consideră ctitorul Blajului modern.

 Ultimul capitol, cel mai consistent, are la bază documentele de arhivă pe care le-am descoperit la CNSAS, în fondurile Informativ și Documentar, care fac parte din dosarul de Urmărire Informativă a lui Corneliu Coposu. În cadrul miilor de file existente în arhivele fostei Securități am descoperit foarte multe documente care se referă la întrunirile aniversare pe care Corneliu Coposu le-a avut cu foștii săi colegi, în anii 1978,1980,1983 și 1985.

Corneliu Coposu a fost supravegheat permanent de către Securitate și după eliberarea din închisoare. Astfel, închisoarea lui Corneliu Coposu s-a sfârșit, parțial, abia în anul 1989.

În aceste condiții, întrunirile lui Corneliu Coposu cu foștii săi colegi erau considerate periculoase de către organele de Securitate, care au luat toate „măsurile specifice” pentru a le monitoriza. Pe lângă interceptarea convorbirilor în locuinţele în care se ştia că va fi prezent și informatorii infiltrați în preajma lui, l-au urmărit, pas cu pas, prin operațiuni de filaj, executate de către Serviciul Special „F” al Securității.

După cum reiese din rapoartele Securității și notele informative trimise de către delatori, în cadrul acestor întruniri se evocau istoria Blajului etern și a școlilor sale, meritele foștilor profesori și importanța deosebită a bisericii greco-catolice, în special a foștilor episcopi. De asemenea, se evocau amintiri plăcute și nostalgice din timpul liceului. Erau discuții obișnuite: cine a decedat, starea de sănătate, situația familială, cine a plecat în străinătate și nu s-a mai întors. Totuși, atunci când se credeau în siguranță, neștiind desigur că perfida Securitate folosește și aparate de ascultat, precum erau cele instalate la domiciliul lui Petrică Breazu, fostul său coleg și bun prieten, pe care știau că-l va vizita, se purtau și discuții mai sensibile sau ironice la adresa regimului comunist.

 Dar, după cum spune un vechi proverb românesc, în tot răul există și un bine. Din păcate, nici Corneliu Coposu și nici foștii săi colegi nu au mai avut timpul fizic necesar, după 1990, să-și scrie memoriile. Foarte mulți dintre ei decedaseră între timp. În aceste condiții, documentele păstrate la Securitate pentru a fi probe de acuzare la adresa lui Corneliu Coposu, au devenit, credem noi, informații foarte prețioase despre destinul zbuciumat al generației lui Corneliu Coposu.

Ne vin acum în minte cuvintele preotului greco-catolic, care activa în clandestinitate, Petrică Breazu, fost coleg cu Corneliu Coposu. În cadrul unei discuții pe care o are cu Corneliu Coposu, înregistrate de către Securitate, îi spunea cu tristețe că vor trece la cele veșnice și nu va rămâne nimic în urma lor, respectiv tocmai memoriile și amintirile lor, pe care nu le-au așternut pe hârtie.

În aceste condiții, oferim publicului cititor informațiile inedite descoperite de către noi, din care transpar frământările unei întregi generații aflate sub vremuri și în mod special destinul marelui nostru înaintaș sălăjean, Corneliu Coposu. Am considerat că avem o datorie morală față de memoria înaintașilor noștri de ale transmite mai departe.

La final, se cuvin aduse mulțumiri celor care au făcut posibilă apariția acestui volum. În primul rând, mulțumirile noastre se îndreaptă către distinsele surori Flavia și Rodica Coposu, care ne-au oferit informații prețioase despre școlile Blajului și distinsul lor frate, Corneliu Coposu. De asemenea, mulțumim domnului Cristian Fulger, nepotul Seniorului Coposu, care a făcut posibilă digitalizarea documentelor existente în arhivele CNSAS care fac referire la Corneliu Coposu (aproximativ 20.000 de file). Nu în ultimul rând, mulțumirile noastre se îndreaptă spre revista și editura Caiete Silvane, personal către domnul Daniel Săuca, directorul Centrului de Cultură și Artă al județului Sălaj, al revistei și al editurii Caiete Silvane și către domnul Daniel Hoblea, redactorul șef al revistei și editurii.

                                                                                     Autorul