Supranumit „Preşedintele moral al României”, Corneliu Coposu a fost comemorat sâmbătă, 8 noiembrie, la Penitenciarul din Râmnicu Sărat, printr-o slujbă religioasă şi un parastas de pomenire, la 13 ani de la trecerea sa în eternitate. La manifestări a participat şi candidat din partea Partidului Democrat Liberal la funcţia de deputat pe colegiul numărul 5 Miercurea Nirajului - Sângeorgiu de Pădure - Sovata.

Reporter: Spuneţi-mi vă rog câteva cuvinte despre participarea dumneavoastră la comemorarea lui Corneliu Coposu de la Râmnicu Vâlcea.

Eugen Crişan: În data de 8 noiembrie, la Râmnicu Sărat, de ziua arhanghelilor Mihail şi Gavriil am luat parte un moment comemorativ pentru Corneliu Coposu şi Ion Mihalache. Evenimentul a însemnat un parastas pentru cei doi şi în special pentru Corneliu Coposu de la moartea căruia s-au împlinit 13 ani, urmat de un simpozion organizat la sediul primăriei din localitate la care au participat atât lideri PNŢ cât şi alţi membri şi simpatizanţi din ţară. Trebuie să precizez că am participat în nume personal, împreună cu soţia, fiind invitat de către organizatori. De fapt, mi-am făcut un obicei ca în ultimii 18 ani să particip anual, în luna februarie, la momentele comemorative care au loc la închisoarea din Sighetul Marmaţiei, în timp ce la Râmnicu Sărat m-am aflat pentru prima dată la puşcăria unde au fost închişi liderii ţărănişti. Se ştie, aceasta a fost una dintre cele mai grele închisori din ţară, denumită „Puşcăria tăcerii”, deoarece acolo deţinuţii politici nu aveau voie să vorbească între ei. Nici măcar gardienii nu discutau cu cei închişi şi între ei, iar pe coridoare umblau astfel încât să nu producă zgomote, să fie o linişte mormântală, pentru a creea o presiune psihică asupra deţinuţilor. A fost o vi­zită emoţionantă, deoarece e de datoria noastră să păstrăm în memorie persecuţiile fizice şi morale făcute asupra foştilor deţi­nuţi politici indiferent de culoarea lor politică. Din punctul meu de vedere ca şi scop în sine, comemorarea a fost o reuşită, deoarece, pentru a putea să evităm ceea ce s-a întâmplat, este bine să se cunoască nenorocirile prin care au trecut înaintaşii noştri. Ceea ce mă bucură este că printre cei aproximativ 300 de persoane care au participat la toate manifestările s-au numărat foarte mulţi tineri.

Reporter: Aţi avut ocazia să îl cunoaşteţi pe Corneliu Coposu?

Eugen Crişan: Da, sigur, prima întâlnire cu Corneliu Coposu am avut-o în 1990. Pentru mine, două mari personalităţi sunt deosebit de importante, modele umane pe care le respect cu desăvârşire: cardinalul Alexandru Todea şi Corneliu Coposu. Am avut privilegiul să îi cunosc pe amândoi şi pot să spun: Corneliu Coposu era un om de o anvergură impresionantă, care ca mulţi alţii au reuşit să înfrunte regimul comunist cu demnitate şi curaj. Ce e impresionant e faptul că aceşti oameni n-au avut nici un dram de dorinţă de răzbunare. Corneliu Coposu avea o faţă senină, era un om democratic, din dialogul cu dânsul am simţit că nu dorea altceva decât construcţia democraţiei din România şi nicidecum răzbunarea faţă de nernorocirile care s-au abătut asupra lui. Acest lucru l-am simţit şi în dialogul pe care l-am avut cu cardinalul Todea, pe care l-am cunoscut mai bine, prima noastră întâlnire fiind consemnată în perioada adolescenţei.

Reporter: Ce înseamnă pentru dumnea­voastră personalitatea lui Corneliu Coposu şi cât de important este sacrificiul său pentru demo­craţia din România?

Eugen Crişan: Se spune că dacă ar mai fi trăit un an-doi soarta şi istoria României de astăzi ar fi fost alta, ceea ce cred şi eu. Pentru mine personalitatea lui Corneliu Coposu înseamnă enorm, începând de la modul de a gândi politic, seriozitate, ataşament pentru principiile şi valorilor europene, până la lupta continuă pentru democraţia desă­vâr­şită, pentru tot ceea ce înseamnă valoare adevărată şi mod de manifestare politică. Întâlnirile cu Corneliu Coposu m-au marcat şi mi-au călăuzit modul de abordare politică, chiar m-am gândit foarte mult ce fel de forţă interioară trebuie să aibă un om pentru a suporta supliciul la care a fost supus atâţia ani şi aproape că nu pot să dau un răspuns. Dacă doriţi vă povestesc o întâmplare din adolescenţă cu o discuţie cu cardinaul To­dea, care va fi probabil răspunsul pe care încerc să îl ofer întrebării dumneavoastră. Aveam undeva la 16-17 ani şi vorbeam cu cardinalul Todea care îmi povestea nenorocirile care se întâmplau în puşcărie, la ce acte de cruzime au fost supuşi atât fizic cât mai ales moral şi povestindu-mi aceste lucruri, mie, un tânăr adolescent. Ascultam nedu­merit şi în acelaşi timp nu puteam în­ţelege cum un om poate să stea în puşcărie pentru nişte principii şi valori, pentru o cauză. L-am întrebat, în naivitatea mea: „Bine părinte dar totuşi cum aţi rezistat acelei presiuni, acelei nenoriciri din puşcărie?” S-a luminat la faţă a ridicat mâinile în sus şi a spus: „Credinţa, copile!” Numai credinţa în Dumnezeu şi în valorile demo­craţiei universale şi în primul rând în om au putut să îi facă pe aceşti oameni să reziste!

A consemnat Alexandru TOTH

Corneliu Coposu a murit în urma cu 13 ani, pe 11 noiembrie 1995, la vârsta de 81 de ani, din cauza unui cancer. El s-a născut în Salaj, la Bobota şi a fost secretarul personal permanent al lui Iuliu Maniu. A fost arestat de comunişti la 14 iulie 1947, împreună cu întreaga conducere a PNŢ, iar, după nouă ani de detenţie, în 1956, a fost condamnat pentru “înaltă trădare a clasei muncitoare şi crimă contra reformelor sociale”. În total, a avut 17 ani de detenţie, în penitenciarele Văcăreşti, Jilava, Piteşti, Malmaison, Craiova, Aiud, Râmnicu Sărat, Poarta Albă, Capul Midia, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Gherla şi Sighetul Marmaţiei.

Alexandru Toth, 2008-11-24, Ziarul de Mureş