7 august 1957. Se emite ordinul prin care Corneliu Coposu este transferat de la Gherla, Formatiunea 0606, la Ramnicu Sarat, unde va ajunge pe 10 august, dupa un scurt tranzit la Aiud. 9 ianuarie 1958. Un referat medical semnaleaza ca n-a mai iesit la
7 august 1957. Se emite ordinul prin care Corneliu Coposu este transferat de la Gherla, Formatiunea 0606, la Ramnicu Sarat, unde va ajunge pe 10 august, dupa un scurt tranzit la Aiud. 9 ianuarie 1958. Un referat medical semnaleaza ca n-a mai iesit la aer de trei luni. 2 februarie 1960. In penitenciarul Ramnicu Sarat se stinge din viata Constantin Hagea, prin colaps cardio-vascular (...). Dupa opinia lui Corneliu Coposu, Ramnicu Sarat a fost cea mai dura dintre inchisori. Aici au murit peste 90% dintre detinutii politici. Mancarea nu depasea 5-600 de calorii pe zi (supe de orz fiert, fara nici un adaos), ceea ce, in afara de inanitie, provoca frecvente avitaminoze (in momentul arestarii, Corneliu Coposu cantarea 114 kg, iar la eliberare - 51). Personalul era asiatic (n-a putut identifica limba), cu aspect lombrosian, nu stia cine sunt detinutii si nu avea voie sa vorbeasca deloc cu acestia, astfel incat, cat timp s-a aflat aici, Corneliu Coposu a fost izolat intr-o tacere absoluta, la iesire manifestand dificultati de a vorbi si, pe de alta parte, lesinand daca trebuia sa stea mai mult de zece minute in picioare. In general, Corneliu Coposu si-a petrecut trei sferturi din cei 15 ani de detentie singur in celula. 9 iulie 1962. Corneliu Coposu este eliberat din penitenciarul Ramnicu Sarat, efectuand integral anii de condamnare (la detentie grea).
Acestea sunt cateva extrase din documentele de arhiva ale Securitatii. Laconice si exacte, ele sintetizeaza, fara echivoc, conditiile cumplite in care au trait (cat au trait!) puscariasii in acest teritoriu al mortii lente, fara a aminti de bataile aproape zilnice suportate de acestia. Dupa eliberare, lui Corneliu Coposu i s-a fixat domiciliu obligatoriu (D.O.), pe timp de 2 ani, in comuna Rubla, raionul Braila, fiind incadrat informativ cu agentii "Eugen Stanescu", "Avocatul Mihail", "Preda Viorel" si, ulterior, de altii. Din relatarile acestora, rezulta ca acolo s-a format "grupul Coposu", care "mai pastreaza interes fata de nationali taranisti, facand prozelitism si interesandu-se de apartenenta politica a unora si a altora"... Din VIATA LUI CORNELIU COPOSU, de Tudor Calin Zarojanu, Editura Masina de scris, Bucuresti, 1996.
- Daca detinutii politici ar fi avut o Golgota, marturisea Corneliu Coposu, la 17 noiembrie 1991, ea s-ar fi numit Ramnicu Sarat. Pe harta romaneasca a locurilor de martiraj, cred ca Ramnicu Sarat se situeaza pe primul loc. Eu, care am cunoscut toate puscariile regimului comunist, pot sa pun mana pe inima ca inchisoarea de la Ramnicu Sarat a fost cea mai dura. 32 de detinuti, din care nu au scapat decat 5, erau supravegheati de 60-70 de gardieni si cateva sute de ofiteri de militie si securitate, care faceau experiente pe "cobaii politici". Ramnicu Sarat a depasit prin duritate toate vestitele inchisori: Zarca de la Gherla, Zarca de la Aiud, inchisoarea tereziana de la Suceava. Ramnicu Sarat a fost cel mai oribil loc de detentiune pe care l-au inventat comunistii. Mai ales, prin metodele aplicate, de o barbarie incredibila.
Un exemplu ar fi folosirea bataii, pentru mentinerea asa-zisei discipline. Fara nici o justificare, in celula intrau "gealatii" (straini de neam, vorbind o limba asiatica) si-i bateau pe detinuti pana isi pierdeau cunostinta. Ca bateau oameni care aveau o anumita rezistenta nu era nimic, dar il bateau si pe Ion Mihalache, care avea 85 de ani, sau pe Radulescu-Pogoneanu, care era semiparalizat. Bineinteles, ne bateau pe toti, in timp ce Vasile Luca (n.n. unul dintre fruntasii PCR, alaturi de Gheorghiu-Dej si Ana Pauker) avea iesirea ridicola de a protesta in numele principiilor leniniste impotriva bataii(!).
- Cum s-a rezistat, totusi, in acest iad al torturii si...tacerii?
- Ca sa rezisti, in multele ceasuri de izolare, trebuia sa-ti cauti preocupari.
Foarte multi detinuti faceau calcule aritmetice, dezlegau probleme cu trei necunoscute. Eu am scris cateva mii de poezii si am tradus in franceza un dictionar enciclopedic. Bineinteles, in memorie, caci nu aveam creion, nici hartie (...). Cel mai mult sufeream insa de lipsa alimentelor. Ni se dadea aceeasi mancare de doua ori pe zi, fara nici o bucata de paine. In loc de paine, primeam o turta (n.n. zisa mamaliga), facuta din seminte de matura, oparita si coapta in cuptor.
5 martie 2007, 9am.ro
