În timpul retragerii Armatei Roşii din Basarabia, în 1941, călăii NKVD au împuşcat, în Chişinău, 85 de oameni, aruncându-i în două gropi cu var. Printre martirii identificaţi sunt doi fii ai deputatului în Sfatul Ţării Vasile Ţanţu.
Acun an, pe 7 iulie 2011, publicam articolul „Locurile unde călăii NKVD au masacrat mii de moldoveni". Astăzi revenim cu fapte noi, cutremurătoare, despre oameni concreţi asasinaţi de sovietici şi aruncaţi ulterior în gropi comune peste care călăii au turnat var.
Primele probe despre crimele comise de regimul comunist în Basarabia între 28 iunie 1940 şi vara anului 1941 au fost documentate pe măsura eliberării provinciei româneşti dintre Prut şi Nistru. Cu referire la un caz de asasinat în masă, într-un raport al Siguranţei române, din 31 august 1941, se menţiona: „În localul fostului Consulat Italian de pe strada Viilor (actualmente strada Mateevici - n.n.), în prezent ars complet, în partea din fund a curţii, în apropierea unui beci, într-un loc viran camuflat cu scânduri înalte în parte arse, se găsesc două gropi mari, proaspete, în care se află îngropaţi mai mulţi oameni împuşcaţi în timpul retragerii din Chişinău a trupelor roşii. [...] În timpul ocupaţiei ruseşti aici îşi avea sediul biroul central al serviciului NKVD".
Imediat s-a procedat la deshumare, iar într-un alt raport se preciza că până la data de 7 septembrie 1941 din cele două gropi împlute cu var au fost scoase 85 de cadavre. La acea vreme, în baza sentinţelor găsite în buzunarele hainelor victimelor, au fost identificare 16 persoane. Înmormântarea eroilor a avut loc la 8 septembrie 1941 la cimitirul ortodox.Pornind de la informaţiile de acum 71 de ani, am reuşit să găsim în arhive dosarele a zece martiri. Cine sunt aceşti „duşmani ai poporului" şi pentru ce „crime" au fost împuşcaţi?
DOSARUL CFR-IŞTILOR
Soarta figuranţilor din acest dosar a fost decisă cu mult înainte de 28 iunie 1940, ziua ocupării Basarabiei de către URSS. Fiind însoţitori de vagon, oamenii au deservit trenurile care au circulat de la Tighina la Tiraspol, adică din România în URSS. După ocuparea Basarabiei, NKVD îi arestează printre primii, învinuindu-i de spionaj în favoarea României. Acuzaţiile se bazau pe faptul că ceferiştii români, între 1935 şi 1940, în timpul traversării tronsonului de cale ferată de câţiva kilometri de la Tighina la Tiraspol, au colectat date cu caracter militar, pe care le-au transmis autorităţilor militare şi Siguranţei române.
Dosarul viza opt persoane:
Ion Tislaru: s-a născut în 1896 la Chişinău, moldovean, dintr-o familie de slujbaşi, făcuse două clase primare, a făcut slujbă în armata ţaristă, a fost membru al Frontului Renaşterii Naţionale, conductor principal la Calea Ferată Română din Basarabia.
Ilie Banu: s-a născut în 1885, în comuna Poiana, judeţul Sibiu, român, din ţărani mijlocaşi, studii inferioare, a făcut slujbă în armata austro-ungară, fost membru al Frontului Renaşterii Naţionale, conductor principal la CFR din Basarabia.
Ene Truşcă: s-a născut în 1895, în comuna Baldovineşti, judeţul Romanaţi, Regatul României, român, din ţărani mijlocaşi, studii inferioare, fost membru al Frontului Renaşterii Naţionale, conductor superior la CFR din Basarabia.
Nicolae Schiba: s-a născut în 1905, în oraşul Permi, Imperiul Rus, rus, din muncitori, studii medii, a făcut slujbă în armata ţaristă, fost membru al Frontului Renaşterii Naţionale, conductor principal la CFR din Basarabia.
Teodor Guţu: s-a născut în anul 1899, în satul Gorodici (actualmente Ţaul), judeţul Soroca, provine dintr-o familie de ţărani mijlocaşi, a făcut slujbă în armata ţaristă, fost membru al Frontului Renaşterii Naţionale, inspector pentru primirea-predarea bunurilor din România în URSS la CFR din Basarabia.
Dionisie Doroftei: s-a născut în 1910, la Chişinău, moldovean, dintr-o familie de slujbaşi, avea studii primare, a făcut serviciul militar în armata română, fost membru al Frontului Renaşterii Naţionale, conductor superior la CFR din Basarabia.
Dumitru Vieru: s-a născut în 1893, la Chişinău, moldovean, dintr-o familie de slujbaşi, avea terminate două clase primare, a făcut stagiul militar în armata ţaristă, fost membru al Frontului Renaşterii Naţionale, conductor superior la CFR din Basarabia.
Grigore Agapii: s-a născut în 1891, în Revcăuţi, judeţul Hotin, moldovean, provine dintr-o familie de mijlocaşi, studii - patru clase, a făcut slujbă în armata ţaristă la marină, fost membru al Frontului Renaşterii Naţionale, conductor principal la CFR din Basarabia.
Ancheta preliminară a durat până la 29 mai 1941. Şedinţa de judecată a Tribunalului militar al districtului Odesa a avut loc la 3 iunie 1941, fără participarea procurorului şi a avocatului. La proces, acuzaţii şi-au recunoscut „vina". Toţi au fost condamnaţi în baza art. 54/6 partea I, Codul Penal al RSS Ucrainene - „Spionaj". Ion Tislaru, Ilie Banu, Ene Truşcă, Nicolae Schiba şi Teodor Guţu au fost condamnaţi la pedeapsa capitală prin împuşcare, iar Dionisie Doroftei şi Dumitru Vieru - la 25 de ani de gulag. Grigore Agapii nu a ajuns la judecată, decedase la 2 martie 1941 de tuberculoză, în închisoarea internă a NKVD din Chişinău. Trimisă spre aprobare, sentinţa este confirmată la 24 iunie 1941 de Colegiul Militar al Judecătoriei Supreme a URSS. Nici cei condamnaţi la detenţie nu au supravieţuit. Dumitru Vieru a murit la 30 iulie 1942, iar Dionisie Doroftei - la 5 septembrie acelaşi an, într-un lagăr din RASS Tătară. La 17 ianuarie 1963, Colegiul Militar al Judecătoriei Supreme a URSS clasează dosarul ceferiştilor din lipsă de probe.
FIII LUI VASILE ŢANŢU, PRINTRE MARTIRI
Vasile Ţanţu a fost preşedinte al Biroului de organizare al Sfatului Ţării, instituţie creată de Congresul militarilor moldoveni, în octombrie 1917, în scopul organizării legislativului basarabean. Anterior, congresul l-a ales deputat în Sfatul Ţării, iar la 27 martie 1918, Vasile Ţanţu a votat pentru unirea Basarabiei cu România. Ulterior a fost prefect al judeţului Chişinău şi învăţător. A decedat la 10 ianuarie 1937, fiind înmormântat la Cimitirul central ortodox din Chişinău.
Fiii acestuia - Petru (născut la 9 ianuarie 1908, la Chişinău) şi Pavel (născut la 14 iulie 1910, în comuna Petreşti, judeţul Bălţi), primul fiind învăţător, iar cel de-al doilea intendent la staţia de radio Chişinău - rămân în Basarabia la 28 iunie 1940. Toamna depun o cerere pentru a se repatria în România, refuzată însă de noile autorităţi. Disperaţi, fraţii decid să fugă peste Prut, trecând ilegal frontiera. În timp ce încercau s-o facă, la 18 ianuarie 1941, au fost reţinuţi în regiunea gării din Ungheni. Explicaţiile că mergeau în comuna Petreşti, pentru a se stabili acolo cu traiul, nu au fost reţinute de NKVD. Ancheta preliminară a durat până la 5 iunie 1941, când le este prezentat rechizitoriul. Au fost acuzaţi de „trădare de patrie", infracţiune prevăzută de art. 54/1 din Codul Penal al RSS Ucrainene.
La 23 iunie 1941, în şedinţă închisă, Tribunalul militar al districtului militar Kiev îi condamnă pe Petru şi Pavel Ţanţu la pedeapsa capitală - împuşcare şi confiscarea averii. Cadavrele în putrefacţie ale lui Petru şi Pavel Ţanţu au fost deshumate dintr-o groapă cu var de la sediul NKVD în primele zile ale lunii septembrie 1941. Printre „duşmanii" ucişi erau jandarmi, primari, refugiaţi Vladimir Cerneavschi s-a născut în 1897, în comuna Ciocâlteni, judeţul Orhei. Provenea dintr-o familie înstărită. În 1919 devine poliţist şi timp de 21 de ani a asigurat ordinea publică în Chişinău, unde a ajuns şef de sector, având în subordine 40 de poliţişti.
PEDEPSIT CĂ A FĂCUT RAZII DE 1 MAI
La 8 iulie 1940 s-a prezentat singur la NKVD. A fost arestat în aceeaşi zi. Potrivit rechizitoriului, i se incrimina faptul că a participat la percheziţii în casele unor cetăţeni cu aspiraţii revoluţionare, că a participat, în 1938, la dispersarea demonstraţiei de 1 Mai, iar în 1940 a organizat razii în ajunul Zilei Muncii şi a vegheat ca în sectorul de care era responsabil să nu fie difuzate foi volante.
La 12 octombrie 1940, Tribunalul militar al districtului Odesa îl condamnă pe Vladimir Cerneavschi, pentru „luptă activă împotriva clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare", la pedeapsa capitală prin împuşcare şi confiscarea averii. La 30 octombrie 1940, recursul său este respins de Colegiul militar al Judecătoriei Supreme a URSS, iar la 25 noiembrie acelaşi an Prezidiul Sovietului Suprem al URSS confirmă „legalitatea" pedepsei. Vladimir Cerneavschi a fost reabilitat de Curtea Supremă de Justiţie a Republcii Moldova la 26 iunie 2006.
ACUZAT CĂ A DENUNŢAT UN AGENT SOVIETIC
David Filipenco s-a născut în 1915, în satul Doroţcaia, regiunea Herson. În ianuarie 1931, împreună cu alţi doi fraţi, a fugit din RASSM peste Nistru, în Basarabia. Decizia a venit după ce familia lor a fost deschiaburită. Pentru trecerea ilegală a frontierei din URSS în România, a fost arestat de autorităţile române. La insistenţa Comitetului refugiaţilor transnistreni, în frunte cu Ştefan Bulat, pedeapsa s-a rezumat la 32 de zile cât a fost ţinut în arest. În Basarabia a lucrat ca om de serviciu la Casa eparhială din Chişinău. David Filipenco a fost arestat la 13 iulie 1940 şi învinuit că în anul 1934 a denunţat organelor de securitate româneşti un agent sovietic pe nume „Mihail". Acesta venise la el, chipurile, din partea fratelui său Spiridon rămas în URSS pentru a-l convinge să se întoarcă pe teritoriul sovietic. La primele interogatorii, Filipenco nu-şi recunoaşte vina. Tribunalul militar al districtului militar Odesa, în şedinţa din 10 octombrie 1940 (fără participarea procurorului şi a avocatului), îl condamnă, pentru „trădare de patrie", la pedeapsa capitală.
Colegiul militar al Judecătoriei Supreme a URSS, la 12 noiembrie, şi Prezidiul Sovietului Suprem al URSS, la 25 noiembrie, resping plângerile lui Filipenco. Raportul Siguranţei române referitor la deshumare menţiona: „Toţi sunt legaţi la mâini, iar Filipenco [...] are şi picioarele legate". David Filipenco a fost reabilitat de Curtea Supremă de Justiţie, la 25 septembrie 2006.
Ilarion Roşca s-a născut în 1901, în comuna Ignăţei, plasa Rezina, judeţul Orhei. Provenea dintr-o familie de ţărani înstăriţi. Între 1923 şi 1926 face slujbă la jandarmerie. Ulterior, este jandarm în satele Străşeni şi Vorniceni. În 1931 a fost trecut în comuna Bubuieci. A fost primarul acestui sat între 1938 şi 1940. Avea 14 hectare de pământ arabil, doi cai, o secerătoare electrică etc.
SOVIETICII NU-I CRUŢAU PE POLIŢIŞTI
Când a venit Armata Roşie, a trecut în ilegalitate, însă a fost arestat la 19 august 1940. La ancheta preliminară, care se încheie la 30 octombrie 1940, Ilarion Roşca a fost declarat vinovat de faptul că din 1926 şi până în 1938 a lucrat în Jandarmeria Română, a luptat împotriva mişcării revoluţionare din Basarabia, i-a urmărit pe membrii organizaţiei comuniste clandestine, a maltratat comunişti şi ţărani.
La 5 martie 1941, Judecătoria de circumscripţie Chişinău l-a condamnat pe Ilarion Roşca la împuşcare şi confiscarea averii pentru „Luptă activă împotriva clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare". La 17 martie, Judecătoria Supremă a RSSM a lăsat sentinţa în vigoare, iar Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM confirmă, la 9 iulie 1941, legalitatea sentinţei. Documentele de arhivă arată că Ilarion Roşca a fost executat de NKVD la 27 iunie 1941 şi aruncat în groapa cu var. A fost reabilitat de Curtea Supremă de Justiţie la 3 aprilie 2006.
Mihai Taşcă, 19 iulie 2012, Adevărul