Dacă marxismul a fost cea mai importantă fantasmă filosofică a modernității, comunismul, descendentul acestuia, a fost cea mai însemnată rătăcire a secolului trecut. O sinteză tragică si grandioasă de milenarism politic și romantism revoluționar, comunismul a fost înainte de toate o utopie socială care a mobilizat, motivat și însuflețit reverii colective de salvare seculară. A substituit transcendența religioasă cu promisiunea unei izbăviri imanente. A oferit maselor rețete prefabricate simpliste și a oferit intelectualilor raționalizările de care au avut nevoie pentru a se angaja în acțiuni nesabuite. A fost, pentru a folosi formularea marelui istoric francez François Furet, o enormă iluzie entuziasmanta, o credință intoxicantă, fundamentată pe o pretenție scientistă.

În anii treizeci, în timpul perioadei considerate de W. H. Auden drept „un deceniu josnic si infam”, mulți au aderat la comunism pentru că au crezut în promisiunile sale internaționaliste, opunându-l barbariei fasciste. A propus un etos eroic și numeroși oameni au fost pregătiți să moară pentru acesta. Prea puțini au fost cei care au vrut să știe despre ororile Gulagului. Voința de a crede a triumfat în detrimentul voinței de a gandi rational, iar seducția a îngropat spiritul critic.

A te pune în slujba mișcării comuniste a însemnat, atât pentru oamenii de rând cât și pentru mandarinii intelectuali sofisticați, să iei partea umanismului împotriva obscurantismului rasist și naționalist. A fost o imensa amagire. Mai târziu, mitul și-a pierdut din strălucire/magnetism, în special după moartea lui Stalin; după „discursul secret” demistificator al lui Hrușciov; revoluția maghiară; ruptura sino-sovietică; Primăvara de la Praga; după aversiunea față de perioada Brejnev cu a sa osificare cinică a marxismului; și, după colapsul sistemic final în timpul revoluțiilor din 1989-1991. Așa cum accentuează editorii (Silvio Pons si Robert Service) în introducere, realizarea unui volum precum cel de față a confruntat autorii cu „tensiunea dintre două exigențe care nu puteau fi ignorate: condamnarea morală a crimelor în masă care au fost comise constant pe parcursul istoriei comunismului și înțelegerea istorică a comunismului însuși.”

Reflectarea acestei aventuri istorice extraordinare cu ale sale speranțe infinite, agonii și tribulații într-un singur volum este o imensă provocare. Trebuie așadar să apreciem efortul lui Silvio Pons, Robert Service și a excelenților lor colaboratori de a crea o enciclopedie a comunismului monumentală, impresionantă și într-adevăr exhaustivă. Volumul acoperă un întreg secol de ambiții și proiecte revoluționar-marxiste care sunt discutate la nivelul întregii planete. Este echilibrat, just, superb documentat și pertinent.

Biografiile principalilor lideri comuniști reprezintă o lectură captivantă. Desigur, anumite personalități lipsesc (de exemplu, „Pasionaria din Balcani”, înflăcărata stalinistă Ana Pauker sau președintele chilian socialist Salvador Allende), dar cele mai importante nume apar în volum, fiindu-le prezentat un trecut politic complet. Aceștia au fost fanaticii revoluțiilor mondiale imaginate de Lenin și Troțki atunci când cei doi au pus la cale preluarea puterii de către bolșevici în octombrie 1917. Putem citi despre Klement Gottwald, Rudolf Slansky, Antonin Novotny, Alexander Dubcek și Gustav Husak în Cehoslovacia; despre Boleslaw Bierut, Wladyslaw Gomulka și Wojciech Jaruzelski în Polonia; Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu în România; despre Matyas Rakosi, Imre Nagy și Janos Kadar în Ungaria. Biografia lui Mihail Gorbaciov, redactată de Archie Brown, este în mod particular clarificatoare și exemplar scrisă – un real ghid pentru destinul politic al lui Gorbaciov, dar și pentru concepția lui asupra lumii. În mod similar, portretele făcute de Robert Service lui Lenin și Troțki, biografia lui Nikita Hrușciov scrisă de William Taubman și articolul lui Silvo Pons despre Stalin sunt veritabile bijuterii de analiză sovietologică. Cititorul care nu are timpul necesar pentru lectura unor studii biografice detaliate poate găsi în volumul de față o documentare solidă, excelent argumentată.

Interesante articole tratează partidele comuniste din varii regiuni ale lumii. M-aș fi așteptat să găsesc analize separate despre influente partide comuniste din America Latină precum cel brazilian, chilian sau mexican. Secțiunea care abordează istoria Partidului Comunist Român, este realizată de regretatul istoric Florin Constantiniu. Deși este bogată în detalii ea nu oferă cititorului posibilitatea de înțelege cu adevărat cum a fost posibil ca o sectă politică minusculă să se transforme într-o organizație de masă și, în timpul perioadei Ceaușescu, într-un instrument docil al experimentului grotesc al comunismului dinastic.

Dominația comunismului a presupus înregimentarea ideologică. Teroarea a fost indispensabilă, dar regimurile leniniste au avut nevoie și de un simulacru de legitimitate. Aceasta a fost funcțiunea doctrinei oficiale, iar dicționarul acordă atenția cuvenită acestei dimensiuni cruciale. Odată ce ortodoxia a început să se erodeze, în special prin cu moartea lui Stalin, revizionismul marxist a formulat o viziune alternativă asupra emancipării umane. Grupuri de intelectuali precum „Școala de la Budapesta” sau „Praxis” în Iugoslavia au devenit voci ale ereziei și chiar ale apostaziei. Este surprinzător însă că nu există articole despre astfel de proiecte ale marxismului critic. Am fost în special mirat de absența unui articol despre cel mai influent revizionist marxist, care a fost atacat violent de ideologii de serviciu din Polonia, Leszek Kolakowski. De fapt, biografia lui Kolakowski este ea însăși o sinteză a dramei pe care dicționarul de față încearcă să o prezinte sintetic. Această omisiune este cu atât mai neașteptată în condițiile în care există un capitol erudit scris de Giuseppe Vacca despre Antonio Gramsci. Intrarea despre marxistul maghiar Georg Lukacs, scrisă de filozoful româno-francez Nicolas (Nicolae) Tertulian, este o evaluare informată a impactului acestui gânditor asupra marxismului occidental. Autorul însă nu reușește să explice atașamentul neabătut al lui Lukacs pentru bolșevism până la sfârșitul vieții.

Doresc să amintesc și articolele exemplare despre anticomunism și totalitarism (Abbott Gleason); comunismul francez (Marc Lazar); cultul personalității (E. A. Rees); fascism (Marco Palla); Gulag (Nicolas Werth); Adolf Hitler (Richard Overy); mesianism (Igal Halfin); primăvara de la Praga (Mark Kramer); Cursul Scurt de Istorie a PCUS (David Brandenberger). Articolul despre Brigăzile Internaționale (Gabriele Ranzato) este impresionant, dar conține informații eronate despre foști veterani care au devenit personaje proeminente ale regimurilor comuniste est europene (Milovan Djilas, Klement Gottwald și Enver Hoxha nu au luptat în Spania). Sunt articole foarte bune și despre oponenții intelectuali ai totalitarismului, de la Arthur Koestler și George Orwell la Jacek Kuron, Adam Michnik și Alexandr Sojenițîn. În concluzie, volumul de față este o remarcabilă realizare intelectuală, un veritabil instrument de cercetare, care va rămâne relevant mulți ani de acum încolo, indispensabil pentru toți cei care doresc să înțeleagă grandoarea și decăderea utopiei comuniste.

“A Dictionary of 20-th Century Communism”. Edited by Silvio Pons and Robert Service, 921 pp. (Princeton/Oxford: Princeton University Press, 2010), reviewed by Vladimir Tismaneanu in “International Affairs”, vol. 88, no. 5 (September 2012), pp. 1117-1119

(Traducere din limba engleză de Bogdan C. Iacob)

http://www.amazon.com/Dictionary-20th-Century-Communism-Silvio-Pons/dp/0691154295

Vladimir Tismăneanu, 5 noiembrie 2012, Contributors.ro