Februarie 2018

Fondul Iuliu Maniu de la Arhivele Statului din Cluj-Napoca, descoperit recent de noi (dosar 1293), ne-a pus pe urmele unor documente importante privind viaţa şi activitatea fruntaşului Partidului Naţional Român, al preşedintelui Consiliului Dirigent sau, mai târziu, a preşedintelui Partidului Naţional Ţărănesc, documentele provenind din etape diferite ale activităţii sale politice, din 1918 până în 1937. 

Primele trei documente vizează activitatea depusă de Iuliu Maniu ca preşedinte al Comitetului Naţional Român, cu sediul la Arad, pentru păstrarea controlului asupra forţelor armate române, provenite din trupele dezafectate de după prăbuşirea Austro-Ungariei. Avându-l alături pe generalul Boeriu, apoi pe generalul de divizie Moga, el a putut – şi cu ajutorul colonelului Silviu Herbay, cum aflăm din documentul de faţă – să dirijeze trupele spre ţară, unde aveau să primească noi misiuni. Retragerea trupelor din Austria s-a făcut în colaborare strânsă cu trupele din Italia, care formaseră Legiunea Română şi ieşiseră de sub conducerea austriacă. 

Al doilea document vorbeşte despre participarea trupelor române la campania din Ungaria împotriva lui Bela Khun, iar al treilea vine cu date despre ceea ce se întâmpla la Conferinţa de pace de la Paris (radiograma lui Vaida-Voevod). 

În 1922, când se va sărbători Unirea în marea catedrală de la Alba Iulia în prezenţa regelui, Maniu va primi şi felicitările poetei Riria Xenopol, văduva lui A.D. Xenopol, care îl va felicita în cuvinte deosebit de calde, dovadă a recunoașterii rolului său hotărâtor în actul de realizare a Marii Uniri. Acelaşi lucru îl va face peste ani, în 1934, şi generalul Schina, care rememorează, odată cu trecerea timpului, anul când divizia sa a fost primită la Sibiu de preşedintele Consiliului Dirigent, adică Iuliu Maniu. 

Mai important decât oricare din documentele de faţă ni se pare raportul despre situaţia românilor din afara graniţelor ţării, înaintat lui Maniu la 8 aprilie 1937 de către P. Pavel, care a depus o muncă laborioasă în vederea documentării şi întocmirii actului respectiv. Raportul foloseşte date provenind din surse diverse şi reuşeşte să clarifice în mare situaţia românilor trăitori în SUA şi Canada, în Cehoslovacia, în Ungaria, în Rusia sovietică, în Iugoslavia, Bulgaria, Albania şi Grecia. După datele oferite de raport, numărul românilor trăitori în afară ar fi depăşit cifra de două milioane de suflete. Majoritatea acestora nu beneficiau de drepturi naţionale şi nici de şcoli proprii, astfel că pericolul deznaţionalizării lor era iminent. Pe deasupra, ei duceau lipsă acută de preoţi, iar slujba în limba română începea să fie tot mai rară, mărind astfel pericolul desprinderii indivizilor de comunitate. 

Dezvăluind „situaţia dezastruoasă” a acestor enclave româneşti, autorul raportului avea desigur în vedere luarea unor măsuri urgente de redresare a condiţiilor de viaţă, de şcolarizare şi afirmare culturală prin limbă a populaţiilor româneşti din ţările vecine, pentru care trebuia intervenit politic. Bănuim că preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc a luat unele măsuri în acest sens. 

Documentele se publică după originalele lor aflate la Arhivele Statului din Cluj-Napoca, fondul Iuliu Maniu, dosar 1293. 

ANEXA

I.

Raport nr. l Colonel Silviu Herbay

Către Consiliul Naţional în Arad

Viena, la 14 I XI 1918

În 13/ XI, sosit în Viena după-ameazi, în şedinţa secţiei militare a Senatului ofiţerilor şi soldaţilor români, sub prezidiul Dlui general Boeriu, am schiţat situaţiunea mie cunoscută din Arad. În privinţa împrumutului aştept venirea dlui Maniu.

Ce se oferă la trimiterea trupelor aici disponibile – cam de 2000 de oameni înarmaţi – până acum nu s-a putut rezolva în mod favorabil, căci nordul Ungariei este deschis, iar prin Croaţia am fost deocamdată, de guvernul din Zagreb, refuzaţi. Verosimil vom trimite în zilele proxime o comisiune mixtă la Zagreb pentru scopul acesta. În caz, deşi încercarea aceasta va fi zadarnică, intenţionăm de a trimite soldaţii aceştia prin Croaţia-Slavonia cu direcţia Arad, fără arme. Ofiţerii disponibili – cam 100 – voim în cazul acesta să-i expediem pe diferite linii ferate la Arad, resp[ectiv] la sediul Consiliului Național Român. 

Dacă am obţine permisiunea de a trimite prin Croaţia soldaţi armaţi, atunci intenţionăm să păşim, în legătură cu comanda supremă italiană, să ne pună legiunea română din Italia, eventual şi prizonieri înarmaţi, la dispoziţie.

De la biroul central pentru transporturi a aflat dl căpitan Ilcuş că peste vreo 2 zile va fi plecarea transporturilor de pe frontul italian săvârşită, aşa dar intenţiunea noastră de a strânge trupele române care vin de pe acest front nu se mai poate realiza. Ştirile acestea vor fi controlate zilele următoare. Rezultatul îl voi raporta.

Raportul acesta e încredinţat dlui căpitan Iuliu Montani.

S-a exprimat părerea (dl Isopescul Grecul) ca să publicaţi în toate jurnalele noastre din Arad că toţi ofiţerii şi amploaiaţii militari activi ori rez[ervişti] etc. în decurs de 14 zile să se înscrie la Cons[iliul] Naţ[ional] Rom[ân], ori la secţia militară în Viena K. M. Mersaniu nr. 7, ori în Pesta, la comitetul naţional din Budapesta. Observând că altcum care nu să înscrie, se vor considera că au renunţat în prezent şi viitor, necondiţionat la orice serviţiu militar ori civil în statul român. La înscriere să aducă cu sine date personale.

Herbay colonel

II.

17/VI 1919, Debreţin

Comandamentul grupului de Nord

Cabinetul Comandantului

Scumpe Domnule Maniu,

Primind scrisoarea Dtale din 10/VI ct., mă grăbesc a vă comunica că am acordat căpitanului Cantea un concediu de 15 zile spre a se duce la familia sa la Bucureşti, în vederea căsătoriei cu d-şoara Mihaly.

Cât priveşte situaţia relativă la divizia a 16-a, îmi permit a Vă face cunoscut că greşala iniţială pe care v-am semnalat-o în ianuarie, adică primirea „en bloc” a ofiţerilor saşi şi cinstirea lor cu comandamente în tânăra armată ardeleană va avea consecinţe funeste şi-a produs roadele în timpul luptelor de la vest de Tokay. Toţi ofiţerii saşi şi chiar ardeleni au avut o conduită îndoielnică şi trupa, care la început s-a luptat cu vitejie, văzându-se părăsită şi descurajată de şefii săi, a început a da înapoi.

În luptele ulterioare, pentru a spăla ruşinea de la Tokay, am încadrat batalioanele ardelene cu ofiţeri din Regat dintre cei mai distinşi. Această bună încadrare a dat rezultate strălucite în bătălia de la Vencsello, pe malul stâng al Tisei, unde batalionul al 2-lea din Regimen[tul] 82 Inf[anterie] condus de căpitanul Dumitrescu din Regat, a nimicit în lupta corp la corp 2 batalioane inamice ce trecuseră râul.

Pentru înălţarea morală a trupelor ardelene am cerut comandantului trupelor din Transilvania să citeze prin ordin de zi această strălucită faptă de arme, iar Marele Cartier General să publice prin comunicatul oficial isprava ardelenilor noştri. Aici, până astăzi, nu s-a primit nici una, nici alta. Cât priveşte organizarea zonei militare, vă trimit raportul ce am înaintat asupra chestiunii. Locot[enentul] Popescu vă va expune verbal situaţia de aici.

Primeşte, scumpe Domnule Maniu, cele mai călduroase salutări de la devotatul D-voastre,

General Holban

[adresa] D-lui Dr. Iuliu Maniu, Preşedintele Consiliului Dirigent Român. În mână

III.

Radiogramă de la Paris primită la 26 oct. 1919

D-Sale, Domnului Iuliu Maniu

Crişan Coltor pleacă la 25 octombrie. Niţescu este indispensabil pentru a nu compromite organizarea repatrierii transilvănenilor din America. Nu-l pot lăsa să plece. După marile servicii pe care Niţescu le-a adus aici, în America, Siberia şi Rusia pentru repatrierea prizonierilor, nereuşita sa în alegeri ar fi o ruşine pentru partidul naţional. Lipsa aceasta de disciplină nu poate fi schimbată de către Niţescu în 4 zile înainte de alegeri; numai autoritatea partidului, personificată în tine, ar putea să asigure lui Niţescu o circumscripţie.

Fiind singur[ul] delegat îmi este cu neputinţă să plec înainte de sosirea unui alt delegat, căci – în situaţia actuală – plecarea ar fi o demonstraţie împotriva conferinţei şi ar produce dificultăţi.

Vaida Voevod

IV.

10 decembrie 1922

Lui Iuliu Maniu

A. D. Xenopol, marele învăţat şi istoric, a spus: „să nu credeţi hotarele sfărâmate decât atunci când se vor uni sufletele. Hotarele cercuite de duşmani puternici vor fi doborâte de puterile evoluţiei, cele sufleteşti numai de înţelepciunea neamului”.

Cinste Ţie, care ai ştiut să păşeşti peste toate hotarele şi ai venit să înfăptuieşti unirea politică a tuturor românilor.

Slavă ceasului sfânt care a însemnat acest mare fapt, recunoştinţă neţărmurită lui Iuliu Maniu care a ascultat porunca vremei şi a tuturor acelora ce l-au făcut să sune.

În amintirea marelui Xenopol apostolul adevăratei Uniri şi văduvei lui

Riria A. D. Xenopol

V.

Legation De Roumanie en Suisse Berna, 25 ianuarie 1928

Domnule Preşedinte,

Am onoarea a vă informa că am expediat prin poştă la adresa Dumneavoastră 2 volume cuprinzând studiile savanţilor străini favorabili tezei noastre în chestiunea optanţilor unguri, publicate sub îngrijirea acestei legaţiuni.

Primiţi vă rog Domnule Preşedinte încredinţarea înaltei mele consideraţiuni,

N. P. Comnen

[adresa] Domnului Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc, deputat, str. Băilor 1, Cluj

VI.

Societatea de cultură Macedo-Română

Calea Rahovei nr. 29 Bucureşti 4 decembrie 1933

Stimate Domnule Iuliu Maniu,

Pentru a face cât mai bine cunoscută în opinia publică a ţării ramura românilor macedoneni, Societatea de cultură Macedo-Română îşi ia permisiunea de a vă trimite alăturatele lucrări, cu speranţa că aducem un real serviciu neamului nostru şi cauzei româneşti în genere.

Primiţi, vă rugăm, încredinţarea înaltei noastre consideraţiuni,

ss Preşedinte [şi] Secretar general

VII.

28.IV. 1934

Scumpe şi mult respectate Domnule Maniu,

Peste câteva zile se împlinesc 15 ani de când, trecând cu divizia din Basarabia în Ardeal, am avut fericirea de a mă prezenta la Sibiu Domniei Voastre, în pretoriul Preşedinţiei Consiliului Dirigent.

Gesturi mici, care ascund însă, în înfăptuirea lor, cele mai mari evenimente ce s-au desfăşurat în istoria bimilenară a poporului nostru.

La amurgul vieţii unei generaţiuni era realizarea visului născut în sufletele strămoşilor ei. Era crepusculul unei epoci de mari suferinţe, care deschidea aurora strălucită a destinelor neamului românesc.

Lacrămile pe care noi în copilărie le-am vărsat pe băncile şcoalei la citirea durerilor voastre, îndreptăţesc astăzi, nemăsurata fericire ce ne cuprinde pe toţi din Nistru până la Tisa.

Îmi permit scumpe Domnule Maniu ca în amintirea acelor clipe ce aparţin istoriei, să vă trimet aceste câteva pagini scrise în 1932, ce strâng, în forma lor umilă şi modestă, subiectul pe care cu atât talent şi autoritate l-aţi expus deunăzi în splendida Dvoastră interpelare ce nu are nimic de învidiat strălucitului răspuns al dlui Titulescu.

Primiţi, vă rog, odată cu aceasta şi expresia celui mai afectuos devotament,

General Schina

VIII.

Bucureşti, 8 aprilie 1937

Prea Stimate Domnule Preşedinte,

1) Alăturat îmi îngăduesc să trimit un tablou sumar despre situaţia şi numărul românilor de peste hotare. Aş fi încântat dacă aş şti că el va putea completa alte date pe care le aveţi în această materie. În tot cazul puteţi să vă provocaţi la ele, dacă va fi cazul, fiind adunate din cele mai autorizate surse, după cum dovedeşte citaţiile autorilor cunoscuţi în domeniul etnografic şi statistic.

2) De asemenea, spunându-mi Petrescu, că aveţi nevoie de Pactul Societăţii Naţiunilor, mă grăbesc să vă împrumut o lucrare din biblioteca mea, cea mai serioasă în această materie, în care veţi găsi tot ce poate să vă intereseze şi care formează o autoritate la Geneva.

3) În ce priveşte cartea lui Scotus Viator pe care o duce d. prof. Băilă, eu cred că îi voi scrie o recenzie într-o revistă de la Paris, ea având anumite lacune, erori şi mai ales, ea neînsistând asupra activităţii Consiliului Dirigent. Zilele acestea voi trimite o scrisoare în acest sens directorului revistei Tribune des Nations.

4) Pe la sfârşitul lunii viitoare şi în tot cazul la începutul lunii iunie voi fi şi eu la Paris şi vă puteţi închipui ce fericit aş fi dacă acolo fiind, aş putea să vă întâlnesc. La Paris sau în altă parte a Franţei.

5) Se observă o mare agitaţie la polonezi în legătură cu zvonul unui pact germano-sovietic. Presa din Moscova publică articole severe despre uşurinţa coloneilor de la Varşovia.

Vă urez călătorie bună, noroc şi sănătate!

Al Dvoastră devotat,  P. Pavel

ROMÂNII DE PESTE HOTARE

Numărul total al românilor de peste hotare, după statisticile oficiale, tendenţioase ale statelor interesate, nu este mai mare de 750.000, inclusiv românii din America. După alte statistici însă acest număr se ridică la cifra impunătoare de peste 2.000.000 suflete, şi anume:

U.S.A., Canada, America de Sud: 200.000 suflete

Cehoslovacia 25.000 suflete

Ungaria 60.000 suflete

Rusia Sovietică 700.000 suflete

Iugoslavia 500.000 suflete

Bulgaria 200.000 suflete

Albania 50.000 suflete

Grecia 100.000 suflete

Total: 2.035.000 suflete

REPARTIZAREA LOR ÎN DIFERITE ŢĂRI

- Românii din Cehoslovacia: Prin tratatele de pace o parte a Maramureşului românesc a fost anexată, cu toate satele româneşti, Cehoslovaciei, întocmai ca judeţele: Ung, Bereg, şi Ugocia, care de asemenea cuprindeau multe elemente româneşti.

Statisticianul italian, Enrico Aci Monfosca (Le minoranze nazionali contemplate dagli atti internazionali, vol. I, pag. 221), după recensământul din 15 Februarie 1921, ne arată în Cehoslovacia cifra de 53.515 Români. O altă statistică a acestuia ne arată 80.000 Români, iar în harta naţionalităţilor, tot a acestui autor, (pg. 254), Românii din Cehoslovacia sunt trecuți din nou cu 53.000 suflete.

Dr. Wilhelm Winckler dela Viena (Statistisches Handbuch der europäischen Nationalitäten, p. 93) ne arată abia 13.610 Români în Cehoslovacia; iar Josef Chmelar (La minorite polonaise en Tchécoslovaquie), dă cifra de numai 12.641 suflete, adăogând, că aceşti români au 4 şcoli publice, cu 26 clase pur româneşti.

Adevărul însă este, că în Cehoslovacia avem un număr de aproximativ 25.000 suflete româneşti. În satele curat româneşti din vechiul comitat al Maramureşului, ca: Apşa de Jos, Apşa de Mijloc, Slatina, Ocna-Slatina, Biserica Albă şi cătunele lor, aceşti români îşi au bisericile şi şcolile lor naţionale.

– Românii din Ungaria: Prin tratatul de la Trianon au fost anexaţi Ungariei un număr de 60.000 Români. Ei locuiesc în judeţele: Bihor (partea rămasă Ungariei), Cenad, Arad (partea rămasă Ungariei), Jász, Hajdu, Borsod şi Nógrád.

Teritoriul locuit de fraţii noştri din Ungaria este de aproximativ 5000 km. p. Politica de maghiarizare a Ungariei a făcut ca în cei 18 ani de după război, prin statisticile lor scandalos de tendenţioase, numărul românilor să fie redus cu 75 la sută, arătând în 1930 abia 16.221 suflete.

În 1925 însă, deputatul ungur Viktor Knaller (în şedinţa din 13 Noemvrie a Parlamentului din Budapesta), a spus, că numărul Românilor din Ungaria e de aproximativ 50.000 suflete.

Această cifră ne este confirmată de o mulţime de statistici streine (engleze, franceze, italiene etc.) şi româneşti.

În judeţul Bihor (rămas Ungariei) elementul românesc se menţine în comunele: 1) Almos, 2) Adony, 3) Apateu, 4) Bogomir, 5) Bedeu, 6) Cristur, 7) Uifalău, 8) Cocad, 9) Sărcad, 10) Comandi, 11) Furta, 12) Homorog, 13) Jaca, 14) Leta Mare, 15) Micherechiu, 16) Peterd, 17) Poceiu, 18) Paleu, 19) Săcal, 20) Ugra, 21) Vecherd, 22) Virtiş etc. – Comunele: Adony, Apateu, Leta Mare, Petardeu, Bedeu, Darvas, Jaca, Micherechiu şi Săcal sunt locuite aproape în întregime de Români. Numai în judeţul Bihorului unguresc, locuesc aproximativ 25.000 Români.

În judeţul Cenad Românii locuesc în comunele: 1) Bătania, 2) Chisiratoş, 3) Mezöhegyes, 4) Cenadul Unguresc (peste 2000), 5) Macău etc. Datele noastre eparhiale din 1919/1920 ne arată, că în judeţul Cenad din Ungaria, bisericile româneşti au avut 8.000 credincioşi.

În judeţul Arad (plasa Aletea, rămasă Ungariei) sunt români compacţi în comunele: 1) Aletea, 2) Meghieşhaza, 3) Cămăraşul Mare etc. Total: 2.300 – 2.500 suflete româneşti.

În judeţul Bichiş (Bekes) sunt români în localităţile: I) Ghiula (3.000 suflete), 2) Bekescsaba, 3) Ciorva, 4) Chitighaz (Kotegyhaza) (aproape 4.000 suflete) 5) Vesztă etc. În total, cam 8000 suflete. – Actul No. 25/1933 al eparhiei ortodoxe române din Arad, privitor la românii din Bichiş ne spune: „Judeţul Bichiş are o populaţie românească de peste 8.000 suflete şi două biserici”.

În judeţul Csongrad sunt cam 1.500 români.

În partea rămasă Ungariei a judeţului Satu Mare locuiesc români în comunele: Csegöld, Csengerujfalu, Gacsáj, Nagjgécz, Pátyod, Rozsüly, Tyukod, Ura etc. în total aproximativ 6.000 suflete.

În judeţele Hajdu, Jász, Szabolcs, Borsod şi Nograd, Românii sunt aproape cu totul desnaţionalizaţi.

Românii din Ungaria care îşi mai păstrează şi azi conştiinţa lor naţională, sunt în număr aproximativ de 60.000 suflete.

– Persecuţiile românilor din Ungaria. – Acest număr de români conştienţi se va reduce simţitor repede de tot. Pentru că românii din Ungaria sunt minoritatea cea mai persecutată din Europa. Din 37 de şcoli confesionale ortodoxe şi unite din preajma tratatului de pace, românii din Ungaria au ajuns astăzi să mai înveţe carte românească abia în 2-3 şcoli, şi în acestea numai în clasele I şi a II-a. În restul şcolilor confesionale româneşti de odinioară, din care învăţătorii români au fost alungaţi, dascălii maghiari îi învaţă pe fraţii noştri a citi, scrie şi a vorbi ungureşte, apoi să ne urască.

Din 34 de parohii româneşti (18 ortodoxe şi 16 greco-catolice române) din Ungaria de după Trianon, majoritatea au rămas fără preoţi. Cele 18 parohii ortodoxe, abia au 5 preoţi români, iar restul de 13 sunt şi ele fără preoţi. Deci din totalul de 34 parohii româneşti numai 8 sunt conduse de preoţi români, iar restul de 26 au rămas fără conducători spirituali, lăsate pradă maghiarizării.

Orice manifestare de ordin naţional a acestor fraţi este înăbuşită de Ungaria. Dacă România nu va face ceva pentru cei 60.000 de români din Ungaria, în cel mai scurt timp ei vor fi scoşi din istorie.

– Românii din URSS (Românii transnistrieni): – Românii transnistrieni sunt cei mai numeroşi. De la Iamopol de pe Nistru şi de la limanul acestuia, elementul românesc sau moldovenesc se întinde sub forma unui triunghi, al cărui vârf (la o distanţă de aproape 250 Km.) trece peste Bug, adâncindu-se în interiorul Ucrainei. Acest triunghiu se întinde în direcţia Nord-Est, cuprinzând regiunea Tiraspol, Balta, Voznescinsk, apoi o parte din regiunea Odesei şi a Nicolaevului.

În această regiune, Moldovenii (aşa se numesc ei între ei), formează o massă compactă de element românesc. Extremitatea triunghiului românesc, la Răsărit, se termină la satul moldovenesc Glodoşi, cam la 150 km. pe Nistru.

Satele moldoveneşti de peste Nistru, în mare parte, poartă denumiri curat româneşti. De pildă: Arcaşi, Balta, Bolovani, Botoşani, Bursucul, Carantina, Căpriţa, Cerna, Cerniţa, Coasa, Corniţa, Cornorata, Coşniţa, Cucul, Culmea, Grădiniţa, Doi Bani, Domniţa, Dracul, Fântâni, Floarea, Iancul, Lăpuşna, Lunga, Mălai, Mistuita, Moldovanca, Moşneagul, Pânzari, Pârâta, Păsata, Perişor, Pisarevca Română, Plopi, Plosca, Răsmeriţa, Scurtu, Slobozia (trei comune cu acelaşi nume), Strâmba, şapte Rediuri, Noi şi Vechi, Şerbani, Tiraspol, Traiani, Vadu-Turcului, Valea Adâncă, Valea Hoţului şi altele. Nume româneşti care de care mai frumoase.

D. Ştefan Ciobanu a arătat, că numărul românilor de peste Nistru ar fi de peste 800 mii suflete. A. Nour, i-a evaluat la peste 1.000.000 (Vezi: V. Harea, Românii de peste Nistru, p. 14).

Republica moldovenească s-a înfiinţat la 12 Oct. 1924, conform principiilor născute din revoluţia comunistă. La 19 aprilie 1925, Congresul moldovenesc a adus o constituţie republicii, delimitându-i fruntariile, care sunt departe de a-i cuprinde pe toţi Românii între limitele sale. Capitala republicei Tiraspol, oraş pe malul Nistrului. Reforma administrativă din 1934 a împărţit republica moldovenească în 13 raioane sau regiuni. Delegaţii raioanelor constitue un Comitet executiv – un fel de parlament – la Tiraspol. În Sovietul Naţionalităţilor dela Moscova, Republica moldovenească e reprezentată prin 5 delegaţi. Dintre aceştia abia unul e moldovean.

„În 1926, Românii transnistrieni aveau 65 şcoli moldoveneşti. Tot în acest an, bolşevicii au făcut pregătiri pentru deschiderea a încă 60 şcoli moldoveneşti. În republică se mai găsesc nişte cursuri pentru învăţători, 5 şcoli speciale profesionale, din cari una de agricultură, una de pomicultură şi 3 şcoli technice; 2 muzee, 7 cinematografe, şi 80 teatre săteşti”. (Ştefan Ciobanu, Republica moldovenească de peste Nistru şi cultura română, în Cele trei Crişuri, Dec., 1935).

La Balta s-a mai înfiinţat o „Editură de stat a Moldovei”, unde se imprimă diverse cărţi de propagandă comunistă.

– Românii din Jugoslavia: Numărul Românilor din Iugoslavia este de 500.000. Ei au o soarte foarte grea, fiind lipsiţi de drepturi şi astfel expuşi unei desnaţionalizări rapide. Ei pot fi împărţiţi în trei grupuri:

I). – Cei din Regiunea Banatului jugoslav. (Românii bănăţeni).

II). – Din regiunea Krainei, Pojarevăţ, apoi a Moraviei şi Timocului sârbesc. (Românii dunăreni), şi

III). – Regiunea Macedoniei sârbeşti. (Românii macedoneni sau Aromânii). – În afară de aceste regiuni, românii mai trăesc în rânduri compacte şi în ţinuturile: Bacica şi Barania, Croaţia şi Slavonia, Bosnia şi Herţegovina, apoi Dalmaţia şi Muntenegru.

Italianul Attilio Tamaro (La lotta delie razze nell Europa Danubiana, p. 165), spune: „că Românii din Jugoslavia formează o unitate etnică de 500.000 suflete”, între fruntariile regatului vecin.

Recensământul jugoslav din 1921 ne arată în întreaga Iugoslavie abia 229.398 Români. Statistica jugoslavă însă, este falsă. Cifra românilor din Banatul-jugoslav, de pildă, e redusă la mai bine de jumătate. În loc de 150.000 suflete româneşti, abia sunt arătaţi 72.377 Români. – Numărul de 150.000 reiese şi din statistica maghiară din 1910!

Un alt statistician italian, citat mai sus, Monfosca, arată la pag. 40, deasemenea 500 mii.

D. Sever Bacu (La Question du Banat, pg. 60) la rândul său ne arată o cifră de peste 500.000 suflete.

Numai în Banatul jugoslav sunt 46 comune pur româneşti, sau aproape. De pildă: Coşteiul, Votvodinţul, Iabuca, Sălciţa, Marcovăţ, Mesici, Srediştea Mare, Srediştea Mică, Vloicovăţ, Râtişor, Straja, Miclăuş, Oresniţa, Grebena, Marghita, Sân-Ianăş, Nicolinţul Mare, Marghita Mică, Seleuş, Dobriţa, Alibunarul, Petrovăselea, Satu-Nou, Doloave, Glogon, Ofcea, Mramorac, Deliblata, Cuvin, Sărcia, Ecica-Română, Iacahida, Taracul Mare şi Mic, Tosigul Mare, Uzdin (8000 Români) etc.

Populaţia românească din satele româneşti ale Banatului jugoslav atinge cifra de 150.000 suflete dimpreună cu cea orăşănească din centrele: Vârşeţ, Panciova, Biserica Albă, Becicherecul Mare şi Chichinda.

În 1918, în comunele româneşti anexate astăzi Iugoslaviei erau 104 posturi de învăţători, cari până la încheerea convenţiei şcolare cu regatul vecin, au fost reduse la 16. Dela aplicarea acestei convenţii, funcţionează 83 învăţători români, dintre care 36 cetăţeni jugoslavi şi 47 cetăţeni români. Convenţia a intrat în vigoare în 1935 şi ea nu se aplică celor peste 350.000 de români din Craina, Morava, Timoc, Balcanii Sârbeşti şi Macedonia sârbească, cari rămân tot fără şcoli în limba lor naţională.

Biserica trece printr-o stare critică, deasemenea. Până astăzi n-am reuşit să încheiem o convenţie bisericească cu regatul vecin. Iar dacă ea se va face totuşi, şi nu se va aplica decât pe teritoriul limitat al Banatului jugoslav, atunci peste 350.000 români din Serbia Veche şi Macedonia sârbească, vor fi aruncaţi în braţele slavizării.

Prin Tratatul de la St. Germain en Laye din 10 Septembrie 1919 şi prin declarația făcută în faţa Ligii Naţiunilor la 5 Decembrie 1919, Iugoslavia s-a obligat la o protecţiune de drept a minorităţilor sale naţionale. Aceste angajamente de ordin internaţional, însă, au avut o aplicare extrem de restrânsă şi până la încheierea convenţiei şcolare cu România, fraţii noştri din Jugoslavia au avut un tratament cât se poate de sever, în care trăesc şi astăzi cei 350.000 români, de cari vorbim mai sus.

- Românii din Bulgaria: – Numărul românilor din Bulgaria nu poate fi precizat bine, după statisticile bulgare. Din manualele lor şcolare din preajma războiului balcanic rezultă că acest număr este de 80.000 suflete.

Statisticile bulgare de astăzi ne arată abia 57.000 suflete.

Ele sunt însă false. Se ştie doar, că în jurul Vidinului şi pe valea Timocului, Românii dunăreni locuesc în masse compacte. – Bulgarul Mişeff, membru al Academiei din Sofia, scria în Otez Paisie (1929), că „numai 32 sate sunt curat româneşti în ţinutul Vidinului şi alte 32 sunt bulgaroromâne”. Ori, adevărul este, că şi astăzi avem în Bulgaria peste 60 sate cu majoritate covârşitoare românească.

Preotul bănăţean Samuil Draxin, în veacul trecut (1868) a arătat că numărul Românilor dunăreni era peste 40.000 suflete, amintind chiar 52 sate curat româneşti.

Weigand (Die rumänischen Dialekten der kleinen Walachei, Serbiens und Bulgariens) scria în 1899 că românii din jurul Vidinului trăesc în 33 sate curat româneşti, iar numărul lor se ridică neapărat la 50.000 suflete, căci cea mai mare parte din aceste sate erau mari.

G. Vâlsan (Les Roumains de la Bulgarie et de Serbie, Paris, 1918), arată, că după Jschirkoff, în 1905, trăiau în Bulgaria 88.109 români dunăreni şi 10.000 români balcanici (sau Aromâni). După 30 de ani, Bulgaria ne arată în statisticele sale oficiale abia 57.065 suflete, adică jumătate.

Monfosca, pe care l-am mai citat, arată 57 sate cu populaţie majoritar românească.

E. Bucuţa (Românii dintre Vidin şi Timoc) arată cifra rotundă de 100.000 suflete.

Revista Timocul a românilor refugiaţi din Bulgaria, (Numerii 4-6 din Apr. Mai Iunie 1936, pg. 2), dă cifra de 200.000 suflete.

Tratamentul românilor din Bulgaria este mai jalnic decât persecuţiile din fostul imperiu turcesc. Însuşi d. T. G. Vlaicoff, fost ministru al instrucţiunei publice bulgare recunoaşte în ziarul Mir (No. 8989-9001), „că Românii nu se folosesc de drepturile ce le au minorităţile”. Apoi: „Dând însă şi acestora aceleaşi drepturi, atunci afirmaţia toleranţei noastre va fi concretă şi cu fruntea în sus, noi vom putea prezenta reclamaţiunile noastre înaintea judecăţii opiniei publice mondiale”.

Protecţiunea minorităţilor din Bulgaria a fost asigurată prin art. 49-57 ale Tratatului dela Neuilly, care însă n-au fost deloc aplicate românilor.

Şcolile româneşti au fost suprimate, din bisericile româneşti s-au confiscat toate cărţile sfinte şi li s-a interzis oficierea serviciului divin în limba românească.

În 1927 s-a încercat prin o petiţiune minoritară înaintată Soc. Naţ. de a cere şcoală românească, dar acei români cari au adunat semnăturile au fost arestaţi, maltrataţi şi persecutaţi.

Memoriul confiscat de autorităţile poliţieneşti, iar iniţiatorii mişcării obligaţi să se refugieze în România, din cauza răzbunării bulgare.

Orice încercare din partea României de a ameliora soarta fraţilor noştri a rămas zădarnică.

- Românii din Albania: – După însemnările diverşilor etnografi, până la finea veacului trecut, românii din Albania au populat peste 200 localităţi curat româneşti.

Statisticienii streini din secolul trecut, sfârşitul celui de-al XIX-lea, arată cam 200.000 suflete. – În 1929 numărul lor este evaluat de către românul M. Popovici la 50.000 suflete. Monfosca arată, în 1920, 30.000. Iar dr. Otto Junghann (National minorities in Europa, New York, pg. 64) arată în 1928 cifra de 55.000 români.

În ultimii 50 de ani sărmanii Aromâni au fost desnaţionalizaţi, şi din 200.000 astăzi abia mai avem în Albania vro 70.000 indivizi, cu conştiinţă naţională, iar restul de 130.000 s-a desnaţionalizat.

Sub stăpânirea turcilor în Balcani, Românii din Albania şi-au avut şcolile şi bisericile lor naţionale, – astăzi nu le mai au.

În 1912/ 1913 Românii din Albania aveau 15 şcoli naţionale şi şapte biserici.

Astăzi nici una. Nici şcoală şi nici biserici. Desnaţionalizarea merge deci cu paşi gigantici înainte.

- Românii din Grecia: – După o statistică din 1894, Grecia propriu zisă e arătată cu 100.000 locuitori valachi, iar Tesalia cu 120.000. Total: 220.000 Aromâni.

Tesalia a fost anexată Greciei la 1881. Memoriul-protest al Aromânilor împotriva anexiunei ne arată în Tesalia şi Epir o cifră de peste 200.000 Aromâni.

Otto Grübner (Geographische Statistische Tabellen, 1925) ne arată că Valahii şi Albanezii locuesc în Grecia, în număr de 200.000 suflete.

Enrico Aci Monfosca (op. cit. pg. 208) evaluiază numărul Românilor din Grecia la peste 100.000 suflete. – Statisticile oficiale greceşti ne arată însă numai 19.707 suflete. (Vezi: Wilhelm Winkler: Statistisches Handbuch der europăischen Nationalităten, Wien, 1931, Ed. Braumtiller). – Otto Junghann, op. cit. pg. 64 arată însă că „numărul Românilor din Grecia e de 200.000 suflete”, reprezentând un procent de 3,27 % din populaţia totală a ţării. E o cifră care se apropie de realitate.

În 1912/ 1913, românii din Grecia aveau 2 şcoli comerciale, 31 şcoli primare mixte, 15 şcoli primare de băieţi, 10 şcoli primare de fete, 85 de institutori, 39 de institutoare şi 26 profesori.

În 1929/ 1930, avem numai 25 şcoli primare, frecventate de 946 elevi şi conduse de 66 institutori români. Mai aveau un liceu la Grabena, un gimnaziu la Ianina şi şcoala de comerţ superior, la Salonic. Deci o situaţie inferioară faţă de 1912-1913.

Prin acordul din 1913, guvernul român şi-a rezervat dreptul de a subvenţiona şcolile şi bisericile române din Grecia, cari funcţionează sub controlul statului elen.

Prin tratatul dela Sèvres din 10 Aug. 1920, li s-a dat Valahilor din Pind un fel de autonomie locală, în ce priveşte instituţiile lor culturale – Statul elen, în Ianuarie 1925, printr-un decret privitor la autonomia minorităţilor, a voit să le consfinţească acest drept. Decretul însă n-a fost ratificat de guvernul grec, potrivit unei înţelegeri politice între Politis, ministrul Greciei la Paris şi Khalkoff, din Sept. 1924.

În 1912/ 1913 Românii din Grecia aveau 26 biserici, 35 preoţi şi 45 cantori (în Macedonia divizată între cele patru state balcanice: 37 biserici, 60 preoţi şi 70 cantori).

După o statistică din 1930, Românii din Grecia au biserici în localităţile: Veria, Selia de Sus, Dolzanz, Gramatzcova, Candiova, Paticina, Cupa, Hrupiştea, Grebena, Turia şi Salonic.

Total: 10 biserici şi 13 preoţi.

– Aceasta este cifra şi situaţia dezastruoasă a românilor de peste hotare, în câteva cuvinte.

* Text apărut în volumul Momente culturale silvane, Editura Caiete Silvane & Școala Ardeleană, Zalău, Cluj-Napoca, 2015.

Autor: Mircea Popa

sursa: caietesilvane.ro