Corneliu Coposu Fan Page

Pentru iubitorii comunismului

Înapoi la 2019

Reflectii la rasturnarea din 1989 si impactul mintal dupa 30 de ani

De Gabriel Gherasim

Comunismul ne-a afectat nivelurile de functionare cu efecte nocive:

  1. -Efecte intra-personale: trairea interna/launtrica (mintal-perceptual emotiv-simtaminte)
  2. -Efecte inter-personale (ce, cand, unde, de ce, cand si cu cine) vorbim cu oamenii individual sau in grup.
  3. -Efecte intra-grup (cu ‘ai nostri’)
  4. -Efecte inter-group (cu ‘ceilalti’)

-Interviu in numarul din 18 aprilie, 2018 Romanian Journal • New York, Cu Doamna profesoara Mariana Terra

Inainte de 1989 si dupa
“Să ne întoarcem la momentul plecării în Italia, la tratament.
În sfârșit, în ianuarie 1984 am plecat în Italia. La Otopeni, securiștii m-au ridicat de pe targa pe care zăceam și m-au căutat pentru posibilă contrabandă. Ne-au spart și valizele, căutând ceva incriminant în căptușeala lor. Tata s-a văzut nevoit să scoată cureaua lui și pe-a mea de la pantaloni ca să avem cu ce lega gențile. Așa am plecat din România comunistă. Toată socoteala a durat vreo oră și îmi aduc aminte că, la intrarea în avion, pasagerii (care observaseră toată procedura din sala de așteptare), erau, culmea, furioși pe noi, pe mine și pe tata, din cauza întârzierii, nu pe securiști. Erau instruiți să se supere pe victime, nu pe călăi. Absurdul trait. Totul ne-a lăsat un gust amar. Apropo, dupa caderea comunismului in 1989, tata a propus prin consulul Constantinescu din California schimbarea numelui aeroportului din „Otopeni” în „Henri Coandă”, propunere care a fost aprobată şi care a dus la numele aeroportului de azi.

Nu e de mirare. Spălarea creierelor din vremea comunismului a creat monștri de gândire și de atitudine. Continuați, vă rog.

Trei luni mai târziu, la Spitalul „La Granda Niguarda” din Milano mi s-a făcut transplantul mult dătător de sănătate și de viață. Plecasem din „raiul comunist” pe targă și am fost vindecat în „capitalismul corupt” de către specialiști creștini. Vă dați seama ce lecție de iubire creștinească am învățat din această experiență. După ce am plecat, comuniștii au regretat că ne-au lăsat pe tata și pe mine Afară. Au cerut guvernului italian să ne trimită înapoi, spunând că au găsit un tratament similar în România, cee ce era o minciună. Imediat am cerut azil politic și am solicitat să emigrăm în SUA.”

Comunismul ne-a afectat de asemenea la trei nivele din dimensiunea vietii:
Genetic (apa toxica, poluarea aerului, subnutritia, omorarea bebelusilor cu zile in incubatoare fara caldura si a pacientilor in general din lipsa de medicamente si tratamente medicale existente in Vest, care in 50 de ani ne-au modificat structura genetica).

Traumele decimarii a 10% din populatia Tarii in inchisori, a celor mai buni dintre noi si Securitatea comunista omorand populatia direct (granicerii de pe Dunare pe fugarii inspre Vest, si predarea basarabenilor care au trecut Prutul inapoi rusilor si care veneau ca refugiati) sau lent (prin transformarea Tarii intr-o colonie de sclavi cu noii boieri aciuti in Cartierul Primaverii, la statiuni precum Neptun s.a.m.d.), controlul si piedicele puse de comunisti oamenilor de caracter integru si merit profesionist adevarat (fuga lui Nadia Comaneci, exilul lui Gheorghe Zamfir si a celor prezenti in parohiile romanesti de pe glob, de exemplu). Extern/Social: pierderea de valori superbe ale natiunii daco-romane, de la distrugerea in puscarii al fuga in exil.

Perceptual: confundarea Romaniei (Tara) cu Romania (partidul Comunist) si prin urmare dezicerea de Tara. Valorile acestea se insumeaza in procentajul: 50% genetic; 10% factorii externi; si 40% perceptiile noastre care dau sau nu un rost de recunstiinta sau indiferenta, sau disperare a vietii noastre. Doamna Elena Mitru in Bagheta Rosie il citeaza pe Petre Tutea care spunea ca a avut ghinionul ca sa faca trisprezece ani de puscarie pentru un popor de idioti. In aparenta derogatorie, aceasta reflectie a lui Tutea este de fapt o declaratie de dragoste pentru romani. Asta pentru ca dragostea implica sacrificiu, si cine se sacrifica pentru altcineva face o decizie sentimentala, nu logica, deci anti-logica, prin urmare este un… idiot/idioata.

Socialismul in schimb (Nazist si Comunist) sacrifica pe altii. Comunistii au sacrificat 200 de milioane de oameni in 100 de ani (si continua). In timp ce sacrificul din dragoste este un dar de sine din iubire, sacrificiul altora, este facut din ura si fara aprobarea victimelor.

Comunismul este o miscare satanista dupa cum pastorul si supravietuitorul puscariilor comuniste Richard Wurmbrand a detailat in cartea sa Marx si Satana . Scopul satanismului este sacrificiul de vieti umane lui lucifer. In timp ce in Crestinism, Isus s-a sacrificat pentru oameni, in satanism se asteapta sacrificarea oamenilor lui Lucifer. Sub egida ateismului, comunismul a folosit simbolismele satanice precum cel al stelei rosii, falsul Mesia (Lenin), falsul mormant “sfant” (mumia lui Lenin din Kremlin), si distrugerea de locasuri religioase cu coruperea celor care au supravietuit in numele “clasei muncitoare” (in special al locasurilor crestine).

Pentru ca satanismul solicita de la credinciosii sai “ordine prin haos” si sadism, sacrificul de tip genocid de vieti umane este o constanta precedata de abuz mintal, emotiv, fizic/sexual, duse pana la exacerbare.

Astfel vedem ceremonii satanice de “re-educare” a oamenilor pe sistem satanic, de la puscariile si gulagurile comuniste (fenomenul Pitesti), la scolile cu indoctrinare bazata pe ura, turnatorie si indoctrinarea spre genocid a copiilor, adolescentilor si a adultilor, sub titulatura inocenta de “revolutie.” Ori revolutie/revolver, inseamna intoarcerea cu fundul in sus a omenirii, care implica inainte de orice, distrugere. Si nazistii lui Hitler ca si comunistii lui Stalin si Mao au folosit etichete simpliste pentru oamenii pe care au vrut sa-i distruga, chemandu-i “inferiori” si “dusmani.” Atat Hitler cat si dictatorii comunisti s-au inspirat din lucrarile bazata pe falsele biologii si sociologii ale lui Karl Marx.

Iar Karl Marx a venit dintr-o familie satanica si a aplicat strategia de minciuna: Cea mai buna strategia a diavolului este ca sa ne convinga ca nu exista (ateismul). Scrierile, agenda, si actiunile generate de scrierile sale au aratat in schimb exact opusul: comunismul este un cult satanic bazat pe sacrificiul de victim siluite de sistem.

Dupa caderea cel putin oficiala a comunismului si ridicarea cortinei de fier, s-a strecurat in Romania si pleava din Occident, nu numai abundenta mult dorita.

Diferenta este ca acum, spre diferenta de comunism alegem individual caile vietii. Guvernul nu ne mai trimite Securitatea ca sa ne aresteze pentru “crima de gandire” sau crima de “liber cuvant.” Suntem liberi arbitri si putem alege calea spre libertate, dictatura sau libertinaj. Sa nu uitam ca germanii au ales nazist-socialismul in mod democratic, pe cand romanii au trebuit sa aiba rezultatul alegerilor nu numai masluite, ci chiar inversate, ca sa aiba pe cei o mie de oameni care se declarau membrii de partid comunist in perioada interbelica cocotati la putere (cu crimele executate de armata ruseasca ocupanta).

In perioada comunista eram numai in controlul launtric (intra-personalul). Acum avem acelasi acces la sine dupa cum putem alege si cu cine ne asociem. Depinde de noi ca sa ne implementam drepturile si responsabilitatile de romani si ina ceasta consta marea diferenta dintre communism si post communism

Pagina autorului
Web: http://gabrielgherasim.com/index.html

Articol citit de 1236 ori.

Alte articole