Corneliu Coposu Fan Page

Violentă campanie de presă contra României - Acum 90 de ani - Ziarul Financiar

Înapoi la Istorism, 23 August

Iuliu Maniu

O violenta campanie de presa se dezlantuie contra Romaniei in toata Europa si in America. Tot felul de argumente geografice, economice, istorice sunt aduse in favoarea Ungariei istorice. Sensul acestei campanii il preciza Karolyi intr-un apel patetic catre natiunea maghiara: "Baionetele si tunurile armatei romane nu pot impiedica Muresul si Somesul sa se verse in Tisa si toate armele si trupele din lume nu pot deplasa de aici muntii Transilvaniei, care despart Ungaria de Romania…".

La MAE maghiar se infiinteaza o sectie speciala, condusa de istoricul Benedek Ioncso, pentru a pregati documentatia de sustinere a cauzei maghiare la Conferinta de Pace. Sub directia lui Ugron Gabor, fostul guvernator al Transilvaniei, si cu sprijinul Ministerului de Razboi si al Uniunii Secuilor, o intensa propaganda se face impotriva Romaniei. In teritoriul Ardealului de la vest de linia Muresului se iau masuri pentru un razboi popular contra romanilor. Art. 2 al Conventiei de armistitiu privind dezarmarea nu e respectat. Dimpotriva, sunt chemate sub arme noi contingente.

Intre Ungaria si Romania de acum inainte conflictul este pe fata. Campaniei maghiare romanii ii raspund cu principiul nationalitatilor, a carui respectare tocmai se straduiesc toti invingatorii in razboi s-o impuna. Chiar potrivit recensamantului maghiar din 1910, romanii erau 54% din populatia Transilvaniei, dar potrivit altei statistici, intocmita de Consiliul Dirigent, romanii erau 57,12%, maghiarii si secuii 26,46%, germanii 9,86%, evreii 3,28%, alte minoritati 3,28%. Alte surse ridicau la 62,5% populatia romaneasca. Indiferent ce izvor se lua in consideratie, in nici un caz maghiarii nu depaseau un sfert din populatia teritoriilor in discutie.

Un aide-memoire inaintat marilor puteri de catre o delegatie a romanilor transilvaneni venea si cu argumentul liberei decizii a populatiei acestor teritorii: „Se uita, din nefericire, adesea ca... poporul roman care formeaza marea majoritate a populatiilor provinciilor in chestiune s-a alaturat in mod spontan la Regatul Romaniei prin actul solemn de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Mai mult, se uita de un al doilea act de semnificatie politica deosebita pentru el, si anume de declaratia de la Medias, prin care sasii din Transilvania isi proclama la randul lor alipirea la Romania". Un alt argument, la care mai ales guvernul liberal al lui I.I.C. Bratianu nu renunta niciodata, il constituia Tratatul din 4 august 1916, care stabilea granite cu Ungaria mult dincolo de linia arbitrara a Muresului, instituita din motive militare prin Armistitiul de la Belgrad.

I.I.C. Bratianu revine la guvern

La 12 decembrie, revine la guvern in Romania I.I.C. Bratianu. Toata lumea la Bucuresti voia un guvern cu forta politica si care sa se bucure de trecere in randul Aliatilor. Generalul Averescu, care voia sa vina el la putere, cu partidul sau Liga Poporului, nu avea cele doua atuuri. Si nici experienta de guvernare a liderului liberal.

Bratianu isi face o buna echipa pentru Conferinta de Pace de la Paris. Cu multi oameni competenti, deopotriva dintre romanii din Regat si dintre cei din provinciile unite. Dar nu cu cei mai competenti, cum multi contemporani i-au reprosat. „Conferinta era deschisa de doua luni cand ne-am dus noi acolo, pe cand cu deosebire cehoslovacii si sarbii mobilizau tot ce aveau mai erudit, tot ce aveau mai inteligent...Tot ce putea vorbi cu greutate, fie chiar si numai o greutate sociala. Noi ne-am multumit sa plecam cand toata lumea isi facuse sediul, cand toata lumea isi catalogase prietenii, cand toata lumea isi facuse propaganda, noi ne-am dus cu hartia noastra de la 1916". Sunt vorbele lui Al. Marghiloman din discursul sau din decembrie 1919.

I se raspunde ca ceea ce s-a semnat in 1916 nu era o hartie, ci un tratat. La care Marghiloman continua: „Nu ma faceti sa zic altceva decat ce vreau. Cand am vorbit de hartie n-am avut un singur moment ideea sa-mi insusesc teoria dispretuitoare ca sunt circumstante in care tratatele nu sunt decat fasii de hartie; dar ne-am dus numai cu tratatul nostru desi se declarasera toate tratatele secrete nule si desi se stia ca s-au format deja blocuri care nu puteau sa tina integral cont de tratatul nostru. Si noi romanii, domnilor, n-am avut nici destula psihologie ca sa nu plimbam mereu tratatul nostru pe la nasul celor care nu-l observau, pentru ca se stie ca nu este nimic mai dezagreabil decat sa faci reprosuri pe care le stii meritate".

Nu se poate spune ca n-avea dreptate Marghiloman. Cand parasise puterea, de fapt cand fusese inlaturat, Marghiloman il sfatuise pe suveran sa nu constituie un guvern al tuturor partidelor, pentru ca erau prea multe patimi si prea atatate, dar „cauta Sire ca la Paris, unde se vor duce reprezentantii Romaniei, acolo sa fie reprezentate toate fortele vii ale neamului. Si adaugam: Daca o fi bucurie, bucuria sa fie pentru toti, caci toti, ori intr-o idee, ori intr-alta, am slujit tara. Iar daca ar fi o deceptie si durere, toata lumea sa aiba raspunderea ei... Si, deci, domnii mei, cand primul plenipotentiar a simtit ostilitatea in care se invartea actiunea d-sale, de ce nu s-a gandit la un moment dat ca ar fi fost spre a sa usurare si poate spre buna consiliare a d-sale sa nu sprijine toata actiunea Romaniei numai pe umerii d-sale, oricat de puternici ar fi!".

Iuliu Maniu tinea si el sa observe la 17 iulie 1919 ca „domnul Bratianu a sustinut integralitatea drepturilor noastre cu o rara energie si a facut-o bine" si ca incercarea lui Bratianu de a salva tratatul din 1916 era „indreptatita", dar prelungirea pozitiei de afirmare a integralitatii drepturilor romanesti, de rezistenta, avea sa se transforme „intr-o tactica compromisa si chiar periculoasa intereselor tarii", in conditiile in care marile puteri nu mai recunosteau valabilitatea tratatelor secrete.

Americanii nu-i sustin pe romani

Avea dreptate Maniu. Presedintele Wilson nu voia sa stie de tratatele semnate de Antanta inainte de intrarea Americii in razboi si nu voia sa fie in nici un fel partas la angajamentele luate de aliati anterioare lui 1917. Iar Marea Britanie considera ca Pacea de la Bucuresti semnata de Romania cu Puterile Centrale anulase tratatul din august 1916. Iar in aceste conditii Londra nu se mai simtea obligata de prevederile tratatului semnat cu Romania. De aceea nici nu sustine statutul de putere aliata pentru Romania.

Genralul Berthelot putea observa cu indreptatire ca „in acest moment Aliatii nu vorbesc sincer Romaniei. Potrivit informatiilor pe care le-am avut la indemana, mi se pare ca se doreste ca Romania sa fie eliminata la unele din negocierile de pace si sa nu fie pusa pe picior de egalitate cu Serbia. Nu trebuie sa se aduca acuzatii Romaniei pentru ca a fost obligata sa incheie pace... In Banat, facandu-se tabula rasa din Tratatul din 1916, intre Romania, Franta si Anglia (si Italia, n.n.), sarbii au fost lasati sa ocupe Banatul, sa brutalizeze, sa jefuiasca, sa-i inchida pe locuitorii de nationalitate romana si sa-i impiedice sa-si manifeste dorinta de a se uni cu Romania. In Transilvania s-a fixat o limita a ocupatiei romane absolut arbitrara, exclusiv geografica si fara a tine seama de situatia etnografica".

Cei patru ministri aliati de la Bucuresti trimiteau in centralele lor o telegrama identica, in care considerau ca „este absurd, dupa cum am mai semnalat, sa se comapre situatia Serbiei cu a Romaniei. In primul rand Serbia a suportat razboiul, in timp ce Romania a fost antrenata de noi in razboi, in baza angajamentelor Antantei".

Acceptarea cu statut de aliat la Paris

Pana la urma Romania va fi acceptata cu statut de aliat la Paris, dar mari au fost pentru I.I.C. Bratianu (care se „bucura" si de o vadita antipatie din partea lui Clemenceau) greutatile pe care a trebuit sa le intampine la Paris. Din pacate, Bratianu nu s-a inteles nici cu Take Ionescu, omul politic roman cel mai cunoscut in Europa in acel moment. El i-a cerut lui Take Ionescu sa vina la Bucuresti (liderul conservator era presedintele Consiliului National Roman de la Paris), ca sa se puna de acord la rege cu atitudinea de urmat. Take Ionescu, cunoscand influenta lui Bratianu asupra regelui, nu da urmare chemarii. La Paris, Take Ionescu a inteles foarte bine pozitia Romaniei in noua conjunctura, de dupa disparitia Austro-Ungariei si iesirea momentana a Rusiei de pe prima scena europeana.

Disputele privind Banatul

Noua Romanie urma sa fie o piesa foarte importanta in construirea unui nou sistem de securitate sud-est si central europeana. Romania nu putea fi, cum chiar era in 1919, in acelasi timp in conflict cu Rusia revolutionara, cu Ungaria, cu bulgarii la sud si, in chestiunea Banatului, cu Serbia. Era absurd. O intelegere cu Serbia se impunea cu necesitate. I-o spune lui Bratianu, in trecere prin Belgrad, in drum spre Paris, si principele Alexandru Karagheorghevici, atragandu-i atentia ca Belgradul nu putea ramane la granita si nici sarbii din Banat parasiti. In sensul unei intelegeri, Take Ionescu discuta neoficial cu Pasici, reprezentantul Serbiei la Paris, punand bazele unei impartiri a Banatului in concordanta cu principile etnografice si economice, in orice caz o impartire mult mai realista decat aceea impusa pana la urma de aliati. Take Ionescu stia ceea ce Ionel Bratianu nu voia sa accepte: ca Serbia se bucura la Paris de o trecere mult prea mare, sacrificiul ei in timpul razboiului fiind foarte apreciat si, in consecinta, Romaniei nu i-ar fi fost acordat Banatul intreg, pana la Dunare, cum prevedea tratatul din august 1916. Intre Ionel Bratianu si Take Ionescu va fi dupa razboi o disputa intreaga privind problema Banatului, primul acuzandu-l pe cel de al doilea de tradare a cauzei teritoriale romane in Banat, iar al doilea de miopie politica. Istoricul constata ca dreptate a avut Take Ionescu. El a vazut intreaga chestiune in contextul politicii externe de ansamblu a noii Romanii. Pledoariile lui I.I.C. Bratianu in fata Conferintei de Pace din 29 ianuarie, 1 februarie, 5 mai 1919 in chestiunea Banatului n- au avut niciun efect. Provincia va fi impartita intre Romania si noul regat al sarbilor, croatilor si slovenilor. Va fi o impartire care nu va tine seama decat cu totul partial mai ales de legaturile economice existente in interiorul Banatului. Administratia romana va intra in drepturile sale in Banatul romanesc la sfarsitul lunii iulie 1919 (la 3 august e definitiv instalata).

ION BULEI (n. 1941). Profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti, a fost atasat cultural la Roma, director al Institutului Roman de Cultura de la Venetia. In prezent este si director al Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane. Membru al Uniunii Scriitorilor, al Comisiei Internationale de Relatii Internationale si in colegiul de redactie al mai multor reviste de specialitate. Specializat in problematica evolutiei fenomenului politic romanesc, a participat la editarea unor instrumente de lucru privind istoria moderna a Romaniei, la diverse proiecte de cercetare internationale, a publicat un numar considerabil de articole, studii si carti pe teme dintre cele mai diverse, privind istoria Romaniei si a primit Premiul Academiei Romane si Premiul special al Uniunii Scriitorilor. Cartea sa „Scurta istorie a romanilor" a aparut nu numai in numeroase editii in romaneste, dar si in traduceri in franceza, engleza, germana, italiana si greaca. A fost decorat cu ordinul Steaua Romanei in grad de Ofiter, in anul 2000.

Ion Bulei, 24.07.2009, Ziarul Financiar

Articol citit de 3081 ori.

Alte articole