Comunismul. O modernitate eşuată se vrea a fi un răspuns la mult vehiculata întrebare: „De ce mai avem nevoie astăzi să cunoaştem cât mai mult despre comunism şi despre acea îndelungată perioadă de frică şi teroare?”. Pe bună dreptate, chiar dacă societatea românească are în componenţa sa o importantă categorie de cetăţeni care nu doar că au trecut prin comunism, ci au şi suportat toată gama de „oferte” ale timpului, mulţi nu cunosc sau nu vor să înţeleagă de ce este atât de important să conştientizăm adâncimea rănilor încă foarte proaspete pricinuite de un regim distrugător.

Comunismul. O modernitate eşuată este o carte foarte bine documentată. Intenţia autorului este de a reda cât mai amănunţit şi foarte bine argumentat viziunea lui despre însemnătatea disecţiei unei tumori voalat şi parţial tratată, care poate oricând să genereze alte maladii dacă nu sunt extirpate cu totul rădăcinile maligne. Mesajul se îndreaptă atât către cei care au fost asupriţi de sistemul totalitar, cât şi spre genraţiile care nu au purtat povara jugului nimicitor. Volumul recent apărut este o introducere în istoria comunismului, reprezentând un ghid edificator despre teoriile şi eveneimentele ce au avut loc în acea perioadă care, indiferent de modul nostru de a le percepe şi de a le înţelege, trebuie mai întâi de toate să fie asumate. Asumarea comunismului prezintă un pas de maturitate pentru întreaga societate românească.

Trei argumente forte sunt prezentate în carte, trei piloni pe care şi-a construit autorul teza despre nocivitatea comunismului în spaţiu estic.

Radu Preda susţine că primul lucru la care trebuie să atragem atenţia este faptul că în comunism s-a introdus o falsificare de proporţie a însăşi ideii de societate. Ceea ce s-a reuşit cu excelenţă a fost crearea Marelui Mit – acela care se referă la fundamentarea unei reţete unice pentru o lume schimbată în mod radical. Binele Comun trebuia să fie obţinut prin regândirea noţiunilor de proprietate privată şi de bunuri personale în favoarea comunităţii. În aşa mod, omul, ca actor singular şi proprietar de bunuri într-o societate competitivă trebuia să renunţe la bunurile şi proprietăţile pe care le deţinea. Lucru necesar pentru ca interesul colectiv să primeze, iar cel individual să fie anihilat. Prin făurirea unei structuri care ar fi întronat Binele Comun, având la bază ideologia creării unei societăţi mai bune unde toţi membrii ar fi fost pe picior de egalitate, comuniştii urmăreau de fapt accederea la putere şi instaurarea monopolului pentru o perioadă îndelungată. Cercetătorul Radu Preda susţine că pentru prima dată în istorie cineva foloseşte ideea de bine pentru comunitate pentru a acapara puterea cu intenţia de a o menţine pentru totdeauna.

Astfel, important este de reţinut faptul că în comunism s-a caricaturizat ideea şi noţiunea de Bine Comun, regimul totalitar fiind o imagine negativă a ceea ce ar trebui să fie Binele Comun. De aici şi importnaţa cunoaşterii modului în care un sistem a putut utiliza concepte aparent benefice, dar care au fost schimonosite şi reorientate în aşa mod încât să se îndrepte împotriva firescului, în defavoarea oamenilor ca şi actori ai societăţii capabili să-şi rânduiască viaţa prin prisma propriilor necesităţi individuale.

Al doilea aspect care merită a fi luat în considerare şi analizat în profunzime ţine de dimensiunea antropologică personală. Ca şi în cazul pervertirii conceptului de Bine Comun, cele mai „luminate minţi” ale epocii comuniste au creat în laboratoarele tenebre caracterisiticile unei viitoare tagme – cea a Omului Nou. Regimul era preocupat de introducerea unor aşa-zise noi valori care ar fi redefinit omul în totalitate, făcndu-l obedient şi subjugat, fără posibilitate de a reacţiona. Pornind de la ideea Omului Nou pe care ne-o propune Evanghelia, acela care prin conştientizarea căderii Omului Vechi vrea să ajungă la desăvârşire şi rezidire a omului de odinioară fără a nimici structura firii vechi, ci a o perfecţiona, şi de data aceasta comunismul apelează la instrumente meschine prin care introduce un sistem de valori coruptibile. În acest context istoric, Omul Nou este golit de principii şi convingeri formate în timp. Crezul său trebuie să fie ancorat într-o nouă era, acea a schimbării în bine unde nimeni nu are voie să se evidenţeieze şi, mai presus de toate, nu are voie să facă apel la registrul de valori folosit înainte de instaurarea comunismului. Omul Nou trebuie să-şi uite istoria, să-şi renege neamul, ţara, familia, convingerile de dragul unui regim care-l va face fericit. Prin atare metode s-a urmărit scoaterea omului din centrul atenţiei, din centrul existenţei sale prin frângerea şi neutralizarea libertăţii cu care este îngrădit de la naştere cu scopul de a forma un soi de indivizi asupra cărora s-ar fi ptut exercita oricând controlul şi manipularea.

Teologul şi cercetătorul clujean consideră că antropologia totală nu poate fi înţeleasă dacă nu se cunoaşte şi nu se discută despre ce a distrus comunismul. Atâta timp cât nu se va şti despre o ideologie şi un regim care au fost în stare să ucidă milioane de oameni în numele creării Omului Nou, atâta timp nu se va putea condamna crimele din secolul trecut şi nu vor putea fi responsabilizaţi acei care au iniţiat un experiment social fără precedent. Oaroarea comunismului care nu trebuie să se mai repte în istorie a constat în faptul că regimul avea drept scop eradicarea elitei din societate. Mai mult decât atât, dacă în istorie orice regim omora pentru un scop, atunci comunismul a ucis fără nici un rost, gratuitatea morţii fiind asigurată doar pentru că exista un plan al numărului de vicitme care trebuia să fie înregistrat. Culmea atrocităţii s-a manifestat prin tortura şi pervertirea psihologică a oamenilor. Cei care au cedat şi s-au lăsat modelaţi, intrând în categoria Omului Nou, au continuat înfăptuirea numeroaselor crime înregistrate în secolul XX.

O a treia dimensiune asupra căreia autorul cărţii pune accentul se referă la dezideratul fostului regim de a se impune drept o nouă religie – religia ploitică. Comunismul trebuia să fie nu doar acceptat, ci adulat şi considerat drept unica, ultima şi suprema ideologie. Cine se opunea acestei „religii” era considerat drept eretic. Iată de ce numărul vicitimelor a atins cifre colosale. Lagărele au fost pline de oameni care au luptat şi au ţinut piept pentru a nu fi reeducaţi. Aceşti disidenţi erau liberi, ei nu au acceptat ideologia propusă de noua conducere, ci au rămas „drogaţi” de religia şi credinţa în care au crescut. Prin urmare ei nu se încadrau în categoria Omului Nou, ei rămâneau în continuare liberi. Iar cei care nu acceptau ideologia anticreştină erau nimiciţi.

Aşadar, comunismul nu a fost doar o formă de anticreştinism, ci o religie de alternativă. Lucru ce merită a fi punctat, pentru că în opinia cercetătorului clujean, istoria se repetă. Dacă nu avem un set de valori bine determinat, atunci acestea pot fi înlocuite cu pseudo valori, pseudo religii, cu zeii pe care oamenii şi-i creează din orice. Radu Preda spune că atunci când postmodernitatea nu înţelege religia şi nu o trăieşte, atunci o maimuţăreşte şi o mimează.

Lecţia pe care trebuie să o învăţăm din trecut se referă la capacitatea omului de a discerne ce e bine şi ce nu, care valori trebuie păstrate şi pentru care merită să luptăm ca să rămânem ancoraţi în Adevărul care ne face liberi. De asemenea, trebuie să vedem acele modele de oameni pe care ni le-a oferit istoria, care au ştiut să reziste şi să-şi apere crezul, fără posibilitatea de a ceda şi de a face compromisuri atunci când în joc au fost puse credinţa, neamul, ţara, familia, prietenii şi alte valori. Autorul cărţii este de părerea că fără această lecţie nu vom putea învăţa ce înseamnă o societate liberă, un om repus în centrul existenţei sale şi, în final, nu vom şti cum să rezistăm torturii şi opresiunii. Prin urmare, comunismul trebuie considerat o temă existenţială, deoarece dimensiunea tragică a regimului a marcat lumea prin faptul că a lăsat o moştenire care încă mai dăinuie şi ai căror victime suntem în continuare, prelungind o boală care ar fi trebuit vindecată şi extirpată mult mai devreme.

În concluzie, Radu Preda consideră că regimul comunist în modernitate a ales varianta criminală a modernităţii. Iată de ce, cercetătorul suţine că un asemenea regim ca şi comunismul poate fi considerat o modernitate eşuată.

Tatiana ONILOV, absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, secţia Jurnalism.

Mihail Master, 12 aprilie 2010, Noua Galilee