Corneliu Coposu Fan Page

SENATUL EVZ: Comunismul şi anihilarea omului interior - Vladimir Tismăneanu, Evenimentul Zilei, 30 iunie 2010

Înapoi la Comunismul-Didactic

Vladimir Tismăneanu

Între cele mai grave consecinţe ale comunismului ca practică politică instituţionalizată, încarnată în regimuri totalitarideocratice, este obliterarea memoriei.

Este vorba de ocultarea dimensiunii subiective, lichidarea moralităţii tradiţionale, a acelui tărâm ce face posibile alegeri etice fundamentate pe criterii absolute, nu pe relativisme dictate de interese de clasă ori rasă. Omul Nou trebuie să fie instrumentul perfect al înfăptuirii fărădelegilor dictate de comandamentul Revoluţiei.

Criminalitatea comunismului nu este deci una ce ţine de dispoziţii de temperament, nu e vorba de un gangsterism să-i spunem banal. Orice ar fi scris Hannah Arendt, o gânditoare pe care o preţuiesc enorm, nici Răul comunist, nici Răul nazist nu au fost banale. Dimpotrivă, au fost unice în monstruozitatea lor radicală.

Tariq Ali, romancier, regizor, istoric, autor influent în cercurile radicale de stânga din Marea Britanie şi nu doar acolo, a publicat în 2009, în colecţia "What Was Communism?", coordonată de Ali la Seagull Press din Londra, volumul "The Idea of Communism". Cartea lui Ali reuşeşte să reia toate temele nostalgic- marxizante: "Manifestul Partidului Comunist" ca expresie a justiţiei sociale, necesitatea revoluţiei bolşevice, crimele staliniste ca aberaţii rezultate din paranoia unui individ, deturnarea bolşevismului şi revenirea la matca "umanismului originar".

Se respinge teza conform căreia comunismul ar fi fost o religie seculară. Acesta este considerat drept o doctrină în fond ştiinţifică. Ceea ce nu înseamnă ca Tariq Ali renunţă la misticismul propriu mesianismelor revoluţionare moderne.

Este invocat un poem de Bertolt Brecht, parabola croitorului din Ulm. În secolul al XVI-lea, spune povestea, acest croitor i-a spus episcopului: "Pot să zbor". I s-a poruncit să meargă în turnul catedralei şi să-şi demonstreze capacitatea nemaivăzută. A făcut-o, s-a azvârlit în văzduh, s-a prăbuşit şi a murit. Dar n-a murit visul său: după 500 de ani ani oamenii au ajuns să zboare…

Concluzia lui Tariq Ali, pe care o împărtăşesc cei ce susţin validitatea şi viabilitatea a ceea ce ei numesc "ipoteza comunistă", dincolo de toate crimele comise, dincolo de toate abominaţiunile impuse unor oameni nevinovaţi, se situează pe linia unui optimism utopic impenitent: "Lumina este slabă, dar nu a fost complet stinsă de furtunile ultimelor decenii. Va putea să ardă din nou, mai devreme decât ne închipuim. Pentru că, atâta vreme cât capitalismul contemporan, un sistem bazat pe exploatare, inegalitate şi crize recurente, continuă să existe, posibilitatea ca mişcări anticapitaliste să ia puterea nu poate fi exclusă."

Evident, ne întâlnim cu o formă imanentizată a gândirii chiliastice. Eshatonul devenit lume. Metodologia exonerării este următoarea: se uită ce-a comis comunismul ca praxis istoric şi se revine la dimensiunea presupus emancipatoare, la fundamentele unui socialism care n-ar avea nimic de-a face cu catastrofa totalitară de sorginte bolşevică.

Marele poet polonez Aleksander Wat, în cartea "My Century" (convorbiri cu Czeslaw Milosz), discută în mod revelator perversitatea seducţiei (şi a autohipnozei) intelectualilor de către mişcările revoluţionare de masă. Cartea va apărea în traducere românească la Humanitas în colecţia "Zeitgeist".

Cuvintele lui Wat, un om care a trăit deopotrivă exaltarea sacrificiului pentru o cauză sacralizată şi infernul Gulagului, mi se par cea mai potrivită replică ce o putem da lui Tariq Ali şi celor care gândesc asemenea lui: "Comunismul este inamicul interiorizării, al omului interior. (…) Dar astăzi ştim ca exteriorizarea duce la uciderea omului interior, aceasta este esenţa stalinismului. … Omul interior trebuie asasinat pentru ca Decalogul comunist să-şi găsească sălaşul în suflet."

Într-o cronică în revista "Verso" (no. 78) la volumul meu "Despre 1989. Naufragiul Utopiei", filosoful Vlad Mureşan scrie pe bună dreptate despre ambiţia nesăbuită a reconstrucţiei condiţiei umane prin suprimarea autonomiei interioare. Libertatea ca dimensiune autoconstitutivă dispare odată cu încercarea a întemeia hic et nunc Paradisul terestru în absenţa şi împotriva ideii de divinitate, de tradiţie, de legalitate.

Gnoza comunistă a fost una a radicalismului absolutist, a partolatriei ridicată la rang de religie seculară, a miturilor redemptive despre proletariat ca instrument predestinat al unei fictive raţiuni istorice. O revenire la o astfel de doctrină ar înseamna reluarea unui scenariu apocaliptic pe care secolul douăzeci l-a dovedit dezastruos.

Vladimir Tismăneanu, 30 iunie 2010, Evenimentul Zilei

Articol citit de 2015 ori.

Alte articole