Vladimir Tismăneanu lansează un nou volum închinat domeniului politic, „Despre comunism. Destinul unei religii politice”.
Lansarea va avea loc joi, începând cu ora 18.30 la Librăria Humanitas Kretzulescu. Alături de autorul cărții, la eveniment vor fi prezenți Mircea Cărtărescu şi Gabriel Liiceanu. Scriitorul îşi descrie cartea ca „o invitație de a gândi împreună despre soarta ideilor radicale, despre ceea ce Raymond Aron a numit opiul intelectualilor, deci utopia marxista, şi, mai ales, despre cauzele eşecului său istoric”.
Profesor la Universitatea Maryland, unde predă ştiinte politice, Vladimir Tismăneanu a abordat experiența comunistă atât dintr-o perspectivă teoretică, cât şi memorialistică, amintind de lagărele de concentrare din perioada ideologiilor radicale.
Iată un fragment din cea mai recentă carte a lui Vladimir Tismăneanu, în traducerea Iuliei Vladimirov:
„Proiect transcendent şi soteriologie laic, utopie chiliastică şi promisiune emancipatoare, determinism rigid şi voluntarism febril, comunismul a fost o doctrină axată pe realizarea unor scopuri radical transformatoare. Datorită obiectivelor sale universaliste, a promisiunilor escatologice şi a ambiţiilor atotcuprinzătoare, a fost adesea descris drept o religie politică sau laică. Ţelul ultim al comunismului era crearea unei noi civilizaţii, construite pe baza Omului Nou. Doi factori defineau această doctrină: rolul privilegiat al partidului şi transformarea revoluţionară a naturii umane. Comunismul promova o nouă concepţie asupra existenţei umane (societate, economie, psihologie socială şi individuală, artă). Ţelul comunismului era transcenderea moralităţii tradiţionale. A atribuit partidului propria sa moralitate, acordându-i doar acestuia dreptul de a defini înţelesul şi scopul ultim al existenţei umane. Statul a devenit valoarea supremă, absolută în contextul doctrinei escatologice a revoluţiei. Prin cultul unităţii absolute, pe drumul către salvare prin cunoaşterea istoriei, comunismul a dat naştere unui proiect nou, complet din punct de vedere social şi politic, axat pe purificarea comunităţilor aflate sub vraja sa ideologică. În calitatea sa de mit politic cu o formidabilă putere de influenţă, comunismul promitea eliberarea imanentă, şansa de a fi prosper, libertatea şi egalitatea. De fapt, în cursul secolului XX, Weltanschauung-ul comunist a devenit temelia experimentelor politice totalitare bazate pe ideologie, care s-au soldat cu pierderi omeneşti îngrozitoare. […]
Marxismul trecea drept ştiinţă şi nu drept un set de principii morale. Această pretenţie profetică a condus la credinţa fanatică, aproape mistică a adepţilor, care au îmbrăţişat viziunea apocaliptică, chiliastică a matematicii revoluţionare a comunismului. Astfel, comunismul era, în acelaşi timp, o escatologie (o doctrină a salvării omenirii) şi o ecleziologie (o ideologie a partidului/mişcării revoluţionare). Realitatea ca atare era definitiv obiectivată şi trebuia depăşită, pe de o parte, prin emanciparea şi revoluţionarea proletariatului, pe de altă parte, prin utopia unei societăţi fără clase sociale. Era presupusă astfel disoluţia individului autonom într-un cadru devorator al controlului absolut, politizarea dezastruoasă a psihicului, manipularea subiectivităţii, încercarea de a anihila spaţiul privat ca ultim sanctuar al sinelui. […]
Comunismul a fost un experiment complet de inginerie socială. Odată ce şi-a construit imaginea asupra modernităţii pe principiul unei comunităţi aparte, omogene din punct de vedere social, care să facă trecerea prin deşertul istoriei, din întuneric către lumină, nu putea exista decât o soluţie pentru cei care nu reuşeau să se conformeze criteriilor pe care le presupunea: stigmatizarea, eliminarea, şi, în cazurile extreme, exterminarea. Istoria nu avea decât o singură direcţie, căci se desfăşura de la libertate limitată la libertate absolută. Proiectul revoluţionar al comunismului a fost total şi totalizator”.
Oana Mihalache, 20 iunie 2011, Evenimentul Zilei
