Fan Page Corneliu Coposu

recenzie intirziata

Înapoi la 2017

Corneliu Coposu, Din cele trecute vremi. Jurnalist la Cluj (1935-1938), ediţie alcătuită, îngrijită şi studiu introductiv de Marin Pop, Cuvânt înainte de Cristian Fulger, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2016, 452 pag.

Ca multe alte repere ale istoriei noastre, mai vechi sau mai noi, şi Corneliu Coposu este mai degrabă citat decât urmat. Intrată pe circuitul legendei, personalitatea sa generează tot soiul de reacţii, de la adulaţia necritică la contestaţia neruşinată (un anume Dan Ungureanu, în defuncta revistă „Cultura”, îl făcea chiar... „mardeiaş”).

Părerea – care, ca orice părere, nu se sprijină pe nimic – a înlocuit, şi în cazul său, cunoaşterea vieţii şi operei.

O primă tentativă de înlocuire a legendei cu cunoaşterea nemijlocită a activităţii Seniorului i-a aparţinut istoricului literar Mircea Popa, care, în 1997, în culegerea Semnele timpului, a publicat o selecţie de 20 de articole de tinereţe ale liderului ţărănist. Istoricul literar spera să atragă, astfel, atenţia că personalitatea lui Corneliu Coposu este mai complexă decât au lăsat să se înţeleagă împrejurările de după 1989. Coposu a fost un intelectual autentic, care a intrat în politică după o pregătire juridică şi publicistică serioasă. Demersul lui Mircea Popa, însă, se adresa, în 1997, unei lumi încă isterizate, incapabile să sesizeze nuanţele sau să accepte evidenţa pe care cele 20 de articole o conţineau.

I-a revenit cercetătorului Marin Pop (autor, între altele, al unei monografii a familiei Coposu) misiunea de a scoate la lumină, într-un alt context politic şi cultural, moştenirea publicistică a Seniorului. După o primă „mostră”, în volumul Corneliu Coposu şi Blajul (2015), Marin Pop a revenit cu o ediţie masivă, care conţine întreaga activitate publicistică desfăşurată de tânărul Coposu în ziarul „România Nouă” din Cluj, acolo unde a funcţionat ca redactor între 1935-1938.

Intitulată Din cele trecute vremi, culegerea cuprinde 188 de articole, însumând 390 de pagini. Simpla estimare cantitativă arată cât de intensă a fost activitatea jurnalistică a proaspătului absolvent al Facultăţii de Drept, din cadrul Universităţii din Cluj. Această asiduitate contrazice una dintre calomniile frecvente pe care detractorii o rostesc pe seama sa: şi anume, că viitorul lider al PNŢCD şi-ar fi datorat ascensiunea în cadrul Partidului Naţional Ţărănesc condiţiei sale, de „protejat” al lui Iuliu Maniu. Un „protejat” care, iată, a scris în mai puţin de 4 ani (între 17 octombrie 1935 şi 19 aprilie 1938) mai mult decât unii dintre detractorii săi într-o viaţă...

Marin Pop nu s-a rezumat să scoată publicistica lui Corneliu Coposu din colbul uitatei gazete clujene şi să o pună sub ochii cititorului de azi. Din cele trecute vremi este structurată tematic, potrivit domeniilor de interes ale gazetarului. Este vorba de 11 capitole, care, însă, se întrepătrund, evidenţiind o altă trăsătură a personalităţii tânărului Coposu, ca şi a culturii politice a PNŢ, la ora aceea: gândirea sistematică.

Astfel, o bună parte din activitatea sa publicistică (aproximativ 50 de pagini, în ediţia de faţă) este dedicată istoriei. Intitulat, cu o sintagmă carei aparţine chiar lui Coposu, „Din cele trecute vremi”, acest capitol parcurge, prin articole ample, o adevărată istorie politică simbolică a României, de la Mihai Viteazul şi Horea până la naşterea PNŢ, din fuziunea Partidului Naţional Român din Ardeal cu Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat (survenită la 10 octombrie 1926). Nu de paseism este vorba aici – cele mai multe dintre articole abordează istoria recentă, de la Marea Unire până la naşterea PNŢ –, ci de convingerea gazetarului că numai tradiţia organică poate constitui suportul modernităţii. Identitatea politică – a naţional- ţărănismului, ca şi a oricărui alt curent – trebuie să fie rezultatul principiilor, convingerilor şi istoriei, nu al intereselor de moment sau de grup. Scriind despre evenimentele care au jalonat trecerea de la idealul Unirii la România Mare – în care, de la Şcoala Ardeleană la Partidul Naţional Român, s-a constituit o legătură organică –, tânărul Corneliu Coposu se împărtăşea din această tradiţie şi, în acelaşi timp, o continua. Publicistica sa pe teme istorice, interesantă prin datele interne, care ţin de istoria Partidului Naţional Român, are şi o superioară menire didactică: moştenire şi perpetuare, ea însăşi, a spiritului Şcolii Ardelene.

Coposu nu este, în anii în care activează la „România Nouă” din Cluj, un jurnalist „de partid”. Scrie, e drept, un număr de articole despre Iuliu Maniu (mai exact, despre intervenţiile politice ale acestuia la zi). Dar Maniu e mai mult un reper naţional decât un lider de partid; a şi guvernat foarte puţin, de altfel. Citite azi, articolele lui Corneliu Coposu surprind printr-un soi de tulburătoare anticipare, căci ele nu îl abordează pe Maniu ca pe un lider (contestat) al opoziţiei din acei ani, ci mai mult ca pe un soi de profet al nenorocirilor naţionale, care, în ’35-’38, nu păreau defel iminente. Ziaristul percepe cu acuitate avertismentele conţinute în rechizitoriile pe care bătrânul politician le dresează imperfectei democraţii româneşti interbelice, şi pe care evenimentele de după 1939 le vor confirma.

Extraordinare, prin informaţia istorică pe care o conţin, sunt articolele din capitolul Socio-economic şi politic. Atrag atenţia asupra unui (uitat) epilog la „afacerea Škoda”, care şi astăzi îi este imputată lui Iuliu Maniu: în realitate, după cum demonstrează negru pe alb Corneliu Coposu, pe baza unor anchete şi procese încheiate în 1937, a fost vorba de o tentativă a unor responsabili din cadrul Armatei de a-l macula pe Maniu, din „înalt ordin”, prin acte şi depoziţii falsificate.

Un loc aparte în publicistica tânărului Coposu îl ocupă cultura. Articolele respective au fost grupate de Marin Pop în două capitole: Spiritul Blajului, respectiv, Cultură – religie – artă. Departajarea este menită doar să sublinieze (în acord cu convingerile autorului) centralitatea Blajului în cultura românilor ardeleni şi, mai ales, rolul „micii Rome” în renaşterea politică şi culturală naţională. Atenţia pe care Corneliu Coposu o acordă Blajului nu ţine neapărat de apartenenţa sa confesională, ci mai ales de repoziţionarea spiritului blăjean după Marea Unire. Departe de a-şi fi încheiat misiunea istorică, Biserica Română Unită cu Roma a devenit, după 1918, şi mai necesară, ca interfaţă către Europa şi ca focar de cultură şi educaţie românească. Comuniştii, de altfel, vor da o confirmare dureroasă a importanţei Blajului de după 1918, prin desfiinţarea brutală a Bisericii Greco-Catolice, în 1948, la ordinul Moscovei...

Coposu este şi un bun portretist, alcătuind o vastă galerie de „tablouri” oamenilor politici, mari şi mici, de la finele anilor ’30. Ceea ce contează, pentru el, nu este talentul oratoric sau faconda, ci statura morală. Motiv pentru care multe dintre personalităţile momentului, de la Octavian Goga la Nicolae Iorga, ies „şifonate” de sub penelul de portretist politic al tânărului ziarist, care nu confundă respectul cu encomiastica.

În fine, probabil că aspectul cel mai surprinzător al culegerii de faţă este ponderea pe care a ocupato în activitatea gazetărească a „protejatului” Corneliu Coposu dificila muncă de reporter de fapte diverse. Ca şi devotamentul cu care tânărul jurist s-a dedicat acestei „munci de jos”, pe care firile simandicoase o evită. Capitolele II („Cenzura, eterna poveste”) şi V („Sălajul grăieşte ţării”), ca şi zeci de pagini din capitolul VII (Socio-economic şi politic), depun mărturie despre modestia şi aplicaţia cu care Corneliu Coposu s-a dedicat unei gazetării deschise către cetă- ţeanul simplu şi problemele sale, către deficienţele administraţiei şi ale justiţiei interbelice. Semne premonitorii ale convingerilor sale politice de mai târziu.

Ediţia lui Marin Pop, excelentă, constituie o revelaţie şi un recurs la un verdict nedrept. Corneliu Coposu a fost nu doar un lider politic, ci un intelectual veritabil, a cărui ascensiune în PNŢ a început numai după ce a absolvit cu brio încercarea dură a gazetăriei.

sursa: romlit.ro

Articol citit de 21 ori.

Alte articole