ÎNCERCĂRILE LUI IULIU MANIU DE A SALVA DEMOCRAŢIA INTERBELICĂ – IANUARIE 1938

Ianuarie 2017

Aşa cum subliniam în articolul publicat în numărul precedent al revistei, rezultatul alegerilor parlamentare din decembrie 1937 a fost unul nedecis, în sensul că nici un partid nu a obţinut procentul de 40%, în urma căruia se acorda „prima electorală” şi cu ajutorul ei se constituia majoritatea parlamentară.
Obiectivul înfrângerii în alegeri a partidului aflat la guvernare, în speţă PNL, a fost atins de către Iuliu Maniu şi partidul pe care îl conducea, dar scorul de 20,40% obţinut de PNŢ nu-i oferea argumentul decisiv pentru a cere guvernarea. În definitiv, câştigătorul alegerilor parlamentare din decembrie 1937 a fost regele Carol al II-lea, care a ştiut să manevreze abil între partidele politice.
Regele nu a aşteptat publicarea oficială a rezultatelor alegerilor parlamentare şi a acţionat rapid în favoarea sa, printr-o mişcare surprinzătoare. Astfel, pe data de 28 decembrie 1937 a cerut demisia prim-ministrului Gheorghe Tătărescu şi l-a însărcinat pe Octavian Goga să formeze noul guvern, deşi partidul său s-a clasat abia pe locul 4, cu un procent de 9,15% din numărul total de voturi exprimate. De asemenea, a încercat să dezbine PNŢ, prin includerea în guvern a patru fruntaşi politici naţional-ţărănişti din gruparea Centristă, condusă de Armand Călinescu1.
După cum se poate observa şi din cuprinsul primului document inedit pe care îl publicăm în prezentul articol, Iuliu Maniu considera că PNŢ a ieşit învingător din alegeri şi că a triumfat morala creştină, ideologie care definea partidul pe care îl conducea încă de la începuturile vieţii politice transilvănene, regăsită şi în concepţia politică a înaintaşului său, Simion Bărnuţiu. Era şi o aluzie indirectă la imoralitatea regelui Carol al II-lea, care trăia în concubinaj cu metresa lui, Elena Lupescu.
În acest context politic, Iuliu Maniu considera că PNŢ era îndreptăţit să alcătuiască şi să conducă noul guvern, ceea ce, după cum am văzut mai sus, nu s-a întâmplat. În fruntea ţării, regele Carol al II-lea a numit un guvern despre care Iuliu Maniu afirma că „îşi bate joc de drepturile constituţionale ale cetăţenilor” şi că se încerca impunerea unui regim de dictatură, ceea ce, din păcate, s-a întâmplat la 10 februarie 1938.
Iuliu Maniu nu foloseşte în mod direct numele lui Carol al II-lea şi a Camarilei formată în jurul său şi a Elenei Lupescu, afirmând doar că guvernul condus de Octavian Goga s-a „născut dintr-un capriciu greu explicabil”, evident al regelui.
Atenţiona opinia publică românească şi asupra simpatiilor pro-germane, „vederile binecunoscute” ale noului prim-ministru, contrare politicii tradiţionale franco-engleze ale României de până atunci, prin care puteau fi „aruncate în joc mari interese de existenţă ale ţării noastre”. 
La final, îi îndemna pe toţi membrii de partid să-i fie alături în lupta politică la care personal se angaja, de a înlătura guvernul Goga şi a reveni la un regim democratic2. 
Începutul anului 1938 venea cu noi poziţionări şi repoziţionări pe scena politică românească. Pentru Iuliu Maniu şi partidul pe care îl conducea se punea problema continuării sau nu a pactului de neagresiune electorală încheiat cu legionarii, facţiunea liberală condusă de Gheorghe Brătianu şi partidul condus de Constantin Argetoianu. Pe de altă parte, se cerea lămurită relaţia cu partea stângă a eşichierului politic, care îl curta tot mai insistent pe Iuliu Maniu, îl considera ca adevărat lider al opoziţiei democratice şi îl susţinea pentru funcţia de prim-ministru.
În primul rând, se impuneau a fi rezolvate problemele interne din partid, în urma plecării celor patru fruntaşi care au acceptat funcţii ministeriale în guvernul Goga, aceştia fiind excluşi din PNŢ. Prima măsură anunţată de Iuliu Maniu a fost aceea de a analiza rezultatele alegerilor şi a-i înlocui din funcţii pe preşedinţii organizaţiilor judeţene care au obţinut rezultate slabe sau erau adepţii grupării conduse de Armand Călinescu. De asemenea, dintr-un raport al Siguranţei din 13 ianuarie 1938 reiese că Iuliu Maniu ordonase, printre altele, sabotarea tuturor măsurilor luate de guvernul Goga, dublarea numărului membrilor Gărzilor Ţărăneşti faţă de cel aprobat la 1 aprilie 1937, întreţinerea, la nivel local, a unor relaţii strânse cu legionarii, dar şi păstrarea unor relaţii amicale cu evreii şi social-democraţii3. 
În ceea ce priveşte relaţia PNŢ cu regele Carol al II-lea, din discursurile publice rostite de Iuliu Maniu şi ceilalţi lideri ai partidului se observă că naţional-ţărăniştii doreau o apropiere, conştienţi fiind că regele, după cum s-a putut observa în urma alegerilor parlamentare din decembrie 1937, putea încredinţa conducerea guvernului cui dorea el.
După cum se poate observa din cel de al doilea document inedit pe care îl publicăm, reputatul sociolog Dimitrie Gusti, membru marcant al PNŢ şi apropiat al regelui, urma să joace un rol foarte important ca mediator între Iuliu Maniu şi Carol al II-lea. Iuliu Maniu dorea să informeze Coroana, în cadrul unei audienţe la rege, pe care spera să o intermedieze Dimitrie Gusti, că „nu este duşman al ei, şi că nu urmăreşte acţiuni republicane”, fiind un monarhist convins; că regele a primit informaţii eronate de la adversarii săi politici, în acest sens. Intenţiona să-i spună regelui că un guvern format din „cârpeli”, cum era guvernul Goga nu avea nici autoritate, nici stabilitate. La rândul lui, trebuia să-l convingă pe rege că nu era republican, zvon care circula în rândul adversarilor politici de cel puţin cinci ani.
La fel cum intenţiona să primească Iuliu Maniu audienţa la rege, a obţinut-o generalul Ion Antonescu, care a acceptat să intre ca „tehnocrat” în guvernul Goga şi să conducă Ministerul Apărării Naţionale.
Iuliu Maniu urma să se întâlnească cu Dimitrie Gusti la Athene Palace, hotelul în care era cazat, în calitate de parlamentar, chiar în ziua în care Siguranţa trimitea raportul, 8 ianuarie, ziua de naştere a lui Iuliu Maniu4.
Intrând în posesia informaţiei că Iuliu Maniu încerca o apropiere de Palat, fostul membru naţional-ţărănist, ajuns om de casă al regelui Carol al II-lea, Armand Călinescu, ministru de Interne în guvernul Goga, a încercat să facă tot posibilul ca audienţa să nu mai aibă loc. Aceste intervenţii sunt relatate chiar de către Armand Călinescu în memoriile sale. Astfel, el afirmă că pe data de 18 ianuarie 1938 a intervenit pe lângă mareşalul Palatului, Ernest Urdăreanu, alt om de casă al regelui, pentru ca Iuliu Maniu să nu fie primit în audienţă la rege, considerând că „primirea ar fi catastrofală pentru noi”, adică pentru gruparea politică pe care o conducea, exclusă din PNŢ pentru că a acceptat funcţii ministeriale în guvernul Goga. În schimb, Călinescu ar fi fost de acord cu o audienţă a lui Corneliu Zelea Codreanu, a legionarilor care l-au asasinat mai târziu, cu scopul de a-l îndepărta de Maniu, chiar dacă audienţa la rege îi creşteau „acţiunile”5.
În aceeaşi zi, având în vedere faptul că guvernul Goga nu avea o bază parlamentară, regele Carol al II-lea a decis dizolvarea Parlamentului ales în decembrie 1937 şi organizarea de noi alegeri parlamentare, care din păcate nu au mai avut loc. Noutatea absolută în viaţa politică românească o constituia faptul că acest Parlament era dizolvat înainte de a se constitui. Noile alegeri erau fixate pe data de 2 martie, pentru Adunarea Deputaţilor şi 4-6 martie la Senat6.
Totodată, de comun acord cu regele Carol al II-lea, Armand Călinescu, având calitatea de ministru al Internelor, a făcut modificări importante la Legea electorală, desigur în beneficiul său, pentru a face greutăţi Opoziţiei şi a induce în eroare electoratul. Printre altele, a fost schimbat sistemul semnelor electorale ale partidelor politice, care intraseră de mult în conştiinţa opiniei publice. Astfel, toţi naţional-ţărăniştii, de exemplu, chiar şi cei care nu ştiau carte, recunoşteau partidul pe buletinele de vot după semnul electoral, adică cercul sau roata. În noul sistem însă, însemnele electorale ale partidelor erau indicate prin puncte, conform ordinei în care se prezentau la Comisia electorală, ceea ce deruta total pe alegătorii care nu ştiau carte. În aceste condiţii, Iuliu Maniu a dat în judecată Guvernul7.
Conform tradiţiei, în Ardeal şi Banat campania electorală a PNŢ debuta cu o şedinţă a Delegaţiei Permanente regionale, care avea loc la Cluj. Şedinţa a avut loc pe data de 28 ianuarie 1938 şi a avut pe ordinea de zi probleme legate de organizarea internă a partidului şi fixarea candidaturilor pentru alegerile parlamentare.
Iuliu Maniu a sosit la Cluj cu două zile înainte de şedinţă. El venea din Capitală, însoţit de fruntaşii politici naţional-ţărănişti ardeleni, Ilie Lazăr şi Virgil Solomon, pentru a conduce lucrările şedinţei delegaţiei permanente regionale.
Înainte de a deschide şedinţa, în faţa delegaţiilor judeţene, Iuliu Maniu a rostit un amplu discurs, în cadrul căruia a făcut o analiză a situaţiei politice din ţară, al cărui rezumat a fost publicat, după ce a trecut de „foarfecele” cenzurii guvernamentale.
În preambulul discursului său, marele om politic sălăjean subliniază faptul că situaţia ţării era „îngrijorătoare”, fiind „dureros surprinsă prin aducerea la guvern a dlui Goga”. De asemenea, că numirea a fost făcută fără consultarea preşedinţilor partidelor politice, „fapt fără precedent în istoria politică a ţărilor parlamentare”.
Acuză guvernul de populism şi demagogie, criticând, totodată măsurile antisemite luate la presiunile venite din partea Germaniei naziste: „Este trist şi umilitor pentru noi – spune Iuliu Maniu – că anumite presiuni din străinătate trebuie să convingă guvernul român că, în direcţia antisemită şi în problema minoritară, nu poate face ceeace spiritul tolerant al poporului român nu voia să facă, de la început”.
Îl acuză pe Octavian Goga că prin politica sa germanofilă îndepărta România de Franţa şi Anglia, ceea ce „stârneşte neîncrederea acum, – spune el vizionar – iar pe viitor poate ostilitatea puternicei vecine de la răsărit, Rusia”.
Atenţionează asupra politicii revizioniste a Germaniei, care ameninţa ţara noastră, subliniind că drumul guvernului Goga ducea ţara la prăpastie: „Noi avem toată stima şi cele mai bune sentimente pentru Germania, dar afirmăm cu toată hotărârea că (aici lipseşte din text, fiind cenzurat – n. M. Pop). Căci aceasta este expansivă, revizionistă şi primejdioasă pentru pacea mondială. O politică externă orientată prin nizuinţe evidente spre Germania, pe lângă faptul că ne periclitează menţinerea hotarelor noastre, ne aruncă şi în vâltoarea unui războiu, care ameninţă să prefacă România numai într-un măr de discordie între Marile Puteri şi într-un teatru de războiu întreprins pentru cucerirea bogăţiilor noastre”8.
După terminarea discursului, Iuliu Maniu face cunoscut delegaţiei permanente regionale că se va ocupa şi va aduce hotărâri în privinţa organizării tineretului PNŢ şi a gărzilor ţărăneşti, necesare, consideră el, anihilării acţiunilor violente întreprinse de „lăncierii” guvernului Goga. Astfel, în locul rămas vacant prin retragerea din funcţie a preşedintelui tineretului naţional-ţărănesc, I.C. Petrescu, Iuliu Maniu l-a numit în locul său pe prof. univ. dr. Victor Jinga, iar în locul lui Jinga, la şefia tineretului PNŢ din Ardeal şi Banat l-a numit pe prof. univ. dr. Gheorghe Dragoş. În fruntea gărzilor ţărăneşti, reînfiinţate, l-a numit pe generalul Rujinski, iar pentru Ardeal şi Banat pe dr. Ilie Lazăr9. 
Iuliu Maniu face o ultimă încercare de apropiere faţă de regele Carol al II-lea pe data de 5 februarie 1938, când îi trimite un memoriu, prin intermediul lui Virgil Madgearu, în care prezintă pericolul pe care-l reprezenta Mişcarea legionară pentru fragila democraţie românească. Avertizându-l pe rege asupra situaţiei grele, „aproape tragică”, în care se afla ţara, cu sinceritate, responsabilitate şi experienţa politică de necontestat face o radiografie a societăţii româneşti, aflată pe marginea prăpastiei, reafirmându-şi crezul său monarhic şi dorinţa sinceră de a colabora cu Palatul pentru binele democraţiei româneşti: „Dacă aş fi contra Monarhiei – spune Iuliu Maniu – a Dinastiei sau suveranului, aş spune-o cu orice risc pentru mine. Dacă aş crede că regimul actual ar corespunde intereselor Ţării, aş spune-o cu orice risc pentru partidul meu, […]. Voi spune, deci, MV adevărul, nu ca şef de partid, ci ca român cu experienţă şi cu simţul răspunderii, care în acest ceas de pericol suprem vrea să facă un serviciu regelui şi Ţării”. Îl asigura, totodată, că împreună cu partidul care îl conducea, şi care reprezenta, în concepţia sa, singura rezervă politică viabilă, morală şi democratică va încerca să scoată ţara din impas. În acest sens, se angaja: „Să pună stavilă anarhiei interne şi a forţelor politice, care împing România în braţele uneia sau alteia din ideologiile care vor să se ciocnească tocmai pe pământul românesc; să aducă o destindere şi să constituie un scut pentru ordinea internă şi o garanţie pentru orientarea noastră externă”10.
Din păcate, Carol al II-lea era tot mai hotărât să meargă pe calea unui regim autoritar personal, în fond o dictatură regală.
La originea crizei guvernamentale, care se declanşează în noaptea de 7/8 februarie 1938, s-a aflat regele Carol al II-lea, care ordonă slugilor sale obediente din guvern, Armand Călinescu şi Ion Gigurtu să-şi prezinte demisia, pe motiv că nu mai puteau colabora cu guparea cuzistă. A doua zi, pe data de 9 februarie 1938 are loc evenimentul cunoscut în istorie ca „dejunul miliardarilor”, în cadrul căruia s-a decis ca regele Carol al II-lea să instaureze un guvern personal. Ultimele detalii privind destituirea lui Octavian Goga din fruntea guvernului au fost perfectate de regele Carol al II-lea, împreună cu oamenii săi de casă, Armand Călinescu, Gheorghe Tătărescu şi mareşalul Palatului, Ernest Urdăreanu. Astfel, în dimineaţa zilei de 10 februarie 1938, regele a cerut prim-ministrului Octavian Goga alcătuirea unui guvern de uniune naţională. Goga a înțeles că nu se mai bucura de încrederea regelui şi şi-a înaintat demisia. În aceeaşi zi, regele are consultări cu foştii preşedinţi ai Consiliului de Miniştri, adică foşti prim-miniştri, cerându-le să facă parte din guvernul de „uniune naţională”, în fapt un guvern personal autoritar. Toţi foştii prim-miniştri şi preşedinţii de partide consultaţi, printre care s-au numărat Constantin Argetoianu, Gheorghe Tătărescu, Nicolae Iorga, Alexandru Averescu şi preşedintele PNL, Constantin I.C. Brătianu au acceptat propunerea regelui, în afară de Iuliu Maniu, care era conştient că regele încerca să instaureze un regim dictatorial. În memoriile sale, Zaharia Boilă susţine că în acele momente de cumpănă pentru democraţia românească interbelică, Iuliu Maniu i-ar fi spus regelui Carol al II-lea următoarele cuvinte profetice: „Maiestate, faceţi o neiertată greşeală ale cărei consecinţe sunt incalculabile. Acum când se adună nori grei pe orizontul internaţional ar fi nevoie mai mult ca oricând să menţineţi sistemul democratic-parlamentar, lăsând răspunderea situaţiei integral partidelor politice. Asumând această răspundere personal, M. Voastră vă expuneţi inutil şi riscaţi chiar Tronul”11. 
Din păcate, lovitura dată de regele Carol al II-lea însemna sfârşitul democraţiei româneşti interbelice, la consolidarea căreia un rol foarte important l-a avut marele om politic sălăjean, Iuliu Maniu, născut pe data de 8 ianuarie 1873 la Şimleu Silvaniei. Pentru România urmau patru regimuri dictatoriale: regimul autoritar al regelui Carol al II-lea sau dictatura regală, dictatura militaro-legionară instaurată de generalul Antonescu în colaborare cu legionarii (septembrie 1940-ianuarie 1941), dictatura militară antonesciană, iar după o scurtă perioadă de încercări a restaura regimul democratic (23 august 1944-6 martie 1945) s-a instaurat cel mai crunt regim dictatorial din istoria ţării noastre, dictatura totalitară comunistă.
Iuliu Maniu rămâne în istorie ca un simbol al democraţiei, un lider politic care a luptat toată viaţa împotriva instaurării regimurilor dictatoriale, indiferent că au fost de stânga sau de dreapta. De asemenea, pentru generaţia noastră şi cele care vor veni, el rămâne ca un model de moralitate şi implicare totală, dezinteresată, în slujba naţiei sale.

Note: 
1. Ioan Scurtu, Istoria Partidului Naţional Ţărănesc, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1994, pp. 317-318: Armand Călinescu a primit portofoliul de la Interne, Virgil Potârcă a fost desemnat ministrul Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor şi ad-iterim la Agricultură şi Domenii, Vasile Rădulescu-Mehedinţi, ministru al Justiţiei, iar Dinu Simian a fost numit subsecretar de Stat la Interne; vezi şi Stelian Neagoe, Istoria guvernelor României de la începuturi – 1859 până în zilele noastre – 1995, Editura Machiavelli, Bucureşti, 1995, pp. 121-122.
2. Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (ACNSAS), fond Documentar, dosar D 10.165, f. 244.
3. Petre Ţurlea, Carol al II-lea şi Iuliu Maniu, Editura Semne, Bucureşti, 2013, p. 330.
4. ACNSAS, fond Documentar, dosar D 10.872, ff. 237-239.
5. Armand Călinescu, Însemnări politice, 1916-1939, Editura Humanitas, Bucureşti, 1990, p. 367. 
6. I. Scurtu, op. cit, p. 321.
7. Petre Ţurlea, op. cit., p. 336.
8. România Nouă (Cluj), nr. 19, 29 ianuarie 1938, p. 1.
9. Ibidem, p. 3.
10. Iuliu Maniu în faţa Istoriei, pp. 191-203, apud. Petre Ţurlea, op. cit., pp. 352-353. 
11. Apud. I. Scurtu, op. cit., p. 327.

Document nr. 1: Urare de Anul Nou şi manifest politic adresat de Iuliu Maniu organizaţiilor judeţene ale PNŢ din Ardeal şi Banat la sfârşitul anului 1937:
Rog primeşte şi împărtăşeşte tuturor prietenilor şi întregii organizaţii judeţene călduroase urări de „Anul nou fericit”
                    Iuliu Maniu

LA ANUL NOU

Ziua Naşterii Domnului ne-a găsit prăznuind bucuria învingerii. Străduinţa spre mai bine a răscolit sufletele mulţimii româneşti chemată la vot ea şi-a spus judecata:
A condamnat regimul liberal, a alungat guvernul personal al dlui Tătărescu ieşit din păcat şi din îngâmfarea puternicilor zilei. 
A ridicat altar strălucitor demnităţii naţionale şi a făcut să triumfe morala creştină batjocorită de cei ce ar trebui să o cinstească mai mult, dând pildă bună şi altora.
Ce satisfacţiune mare pentru luptătorii partidului naţional-ţărănesc de atâtea ori loviţi de nedreptatea sorţii şi de atâtea ori răsfăţaţi de razele strălucitoare ale victoriei!
Biruinţa cinstei şi a bărbăţiei ar fi trebuit să aducă şi biruinţa aşteptărilor noastre de a lua cârma ţării în mână pentru a înlătura necinstea, neseriozitatea şi desfrâul din viaţa publică, de a înstăpâni bunăstare şi uşurare în viaţa de toate zilele a ţărănimei noastre şi mai ales de a înstăpâni cu adevărat între cetăţenii ţării şi la vetrele româneşti porunca creştină: „Pe pământ pace între oameni bună învoire!”
Ori Ziua Anului nou nu a adus răsunetul marei biruinţi. S-a înstăpânit în fruntea ţării un guvern care nu răspunde votului mulţimii, nici dorinţelor de dreptate şi libertate a sufletelor româneşti atât de însetoşate.
A venit un guvern care îşi bate joc de drepturile constituţionale ale cetăţenilor şi care în loc de a se inspira de marile adevăruri ale Democraţiei naţionale, pune în valoare când pe faţă când în mod ascuns o dictatură care călcând demnitatea naţională, înstăpâneşte puterea bunului plac, izvorâtă din dorul de stăpânire şi de persecuţiune născute din idei preconcepute.
Anul Nou ni se arată ca plămădit pentru noi în zodia luptei.
Va trebui să luptăm pentru înlăturarea unui nou guvern personal, pus în fruntea ţării în contra voinţei clar exprimate a naţiunii şi proptit de trădători ai partidului nostru, cari de dragul puterii trecătoare au vândut drepturile naţiunii şi au trădat partidul naţional-ţărănesc şi tovarăşii lor de luptă, pe munca şi sacrificiul cărora s-au înălţat.
Va trebui să ducem cea mai hotărâtă luptă pentru respingerea atentatului ce se face în contra libertăţii şi în contra adevăratului naţionalism: marile tradiţii ale Ardealului şi Banatului.
Prin aventuroasa încercare a guvernului pus în fruntea statului sunt aruncate în joc mari interese de existenţă ale ţării noastre, îndeosebi prin politica externă a noului guvern în urma evidentei contraziceri ce există între vederile binecunoscute ale primului ministru şi politica tradiţională.
Neamul românesc trebuie să-şi dea seama de acest lucru şi trebuie prin urmare să dea cea mai categorică luptă pentru grabnica înlăturare a guvernului Goga, născut dintr-un capriciu greu explicabil.
Doresc ca Anul Nou să ne dea prilejul a prăznui biruinţa definitivă a naţionalismului nostru constructiv, a democraţiei curate şi a dreptăţii sociale, după care atât de mult ne însătoşăm.
Credinţa mea este tare şi hotărârea mea nestrămutată de a sta în serviciul acestei lupte.
Urez tuturor An Nou fericit, în sensul biruinţei prin care vom înstăpâni pacea frăţească în sânul mult încercatului Neam românesc.
                    IULIU MANIU

Cota: ACNSAS, fond Documentar, dosar D 10.165, f. 244.

Document nr. 2: Notă-raport a Corpului Detectivilor din cadrul Siguranţei Statului despre acţiunile politice pe care încerca să le întreprindă Iuliu Maniu: 

C.D. 00243            8 Ianuarie 1938

Cercurile maniste afirmă că în curând se vor produce schimbări în politica internă, datorită unor noi orientări ce ar lua relaţiile între diferitele personalităţi politice de la noi. Se vorbeşte de rolul pe care urmează să-l joace dl. profesor Gusti (renumitul sociolog Dimitrie Gusti – n.M.Pop), ce ar fi avut o întrevedere cu Madgearu (reputatul economist Virgil Madgearu, secretar general al PNŢ – n. M. Pop).
Maniu tinde cu concursul d-lui Gusti de a lămuri şi mai bine Coroana că nu este duşman al ei, şi că nu urmăreşte acţiuni republicane, părerea sa fiind că Suveranul este indus în eroare de anumiţi adversari, cari ar informa pe M.S. Regele greşit asupra tendinţelor ce le-ar nutri şeful partidului naţional-ţărănesc.
Zilele acestea dl. Maniu, graţie intervenţiei lui Madgearu, se va vedea cu profesorul Gusti, care după cum se ştie a rămas mai departe membru al partidului naţional-ţărănesc fără să demisioneze, cu toată acţiunea avută de Maniu faţă de Coroană.
Se urmăreşte a se netezi calea între dl. Maniu şi Suveran, fapt cu care s-a angajat dl. Gusti, ca în audienţa ce va avea la Palat, să lămurească multe lucruri, iar în cele din urmă, după cum a fost chemat la Suveran dl. general Antonescu, aşa se va produce şi chemarea lui Maniu, fapt ce va aduce mari surprize pentru viaţa noastră politică.
Maniu nu va refuza să se prezinte la Palat dacă va fi chemat, în acest caz, spun aceste cercuri maniste, Maniu va arăta cine sunt acei cari manifestă mai mult anticarlism, şi de ce se ţine pe o poziţie care înseamnă nu numai prestigiul pentru partidul naţional-ţărănesc, dar şi pentru Coroană, având nevoe să fie servită de un partid onest, curat şi demn, pentru a avea autoritate asupra ţării.
Tot cu acest prilej, dacă Maniu va fi primit de M.S. Regele va arăta că toate guvernele cari s-au format prin cârpeli, adică cu transfugi din diferite partide, nu au nici o autoritate asupra ţării şi nici stabilitate în guvernare.
Se crede, zic maniştii, că acum a sosit momentul ca şi Maniu personal să lămurească o situaţie ce continuă de cinci ani să nu fie clară, pe tema că Maniu ar fi republican.
Pentru azi, sunt fixate mai multe întrevederi la Maniu şi în special se caută a se determina profesorul Gusti, ca să facă o vizită de politeţe lui Maniu la hotel, sau să se întâlnească cu acesta acasă la Mihai Popovici.
După această primă întrevedere pentru pacificarea raporturilor între cei doi fruntaşi cari au fost până acum destul de reci, Maniu va căuta să ia contact mai des cu omul Regelui, cum numesc ei pe dl. Gusti, pentru a relua în mod normal raporturile cu Palatul.
Cota: ACNSAS, fond Documentar, dosar D 10.872, ff. 237-239.

Autor: Marin Pop

sursa: caietesilvane.ro