La 104 de la naştere, Corneliu Coposu este un îndreptar. Silueta lui se profilează sub semnul exemplarităţii. În anii în care Ion Iliescu a fost plebiscitat de români, Corneliu Coposu a fost agresat, denunţat, diabolizat. Ura s-a revărsat, ca un val imposibil de oprit.
Asemeni Doinei Cornea sau lui Ion Raţiu, Corneliu Coposu a sfidat epoca prin care a trecut. Prin curaj, demnitate şi intransigenţă, el a însemnat acea Românie care nu se pleacă, spre a se umili. Corneliu Coposu a dus mai departe, în anii postbelici de calvar şi în postcomunism, legatul lui Iuliu Maniu. Pentru Corneliu Coposu, libertatea unei naţiuni nu se negociază, ci se afirmă şi se apără.
Pentru cei care, astăzi, rezistă, Corneliu Coposu este prezenţa care îi poate inspira şi ghida. Amintirea lui este vie în sufletele celor care văd în România acest viitor al egalităţii constituţionale. Cuvintele lui ajung până la noi, clare, memorabile, vizionare.
