Corneliu Coposu Fan Page

Procesul comunismului - cu manualul pe masă - Armand Gosu

Înapoi la Comunismul-Didactic

Aparut sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania, manualul O istorie a comunismului din Romania a fost realizat in colaborare cu Centrul Educatia 2000+ si a beneficiat de sprijinul financiar al Ambasadelor Olandei si Germaniei la Bucuresti si al Fundatiei Konrad Adenauer. Echipa de autori este formata din doi profesori de istorie (Mihai Stamatescu, Sorin Andreescu), doi cercetarori de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania (Raluca Grosescu, Andrei Muraru), doi membri ai Comisiei Prezidentiale Consultative de Analiza a Dictaturii Comuniste (Dorin Dobrincu, Liviu Plesa), iar cuvantul inainte este semnat de Marius Oprea, presedintele IICCR.

Era nevoie de acest manual de istoria comunismului in Romania?

Marius Oprea: Cred ca da, pentru ca, asa cum vedem si la televiziuni, si din dezbateri din presa in general, tinerii habar n-au despre ceea ce s-a intamplat. Stiu cate ceva aceia care in propria familie au avut fie detinuti politici, fie au avut de suferit intr-o forma sau alta de pe urma regimului. In rest, s-a asternut o mare liniste peste perioada comunista. Educatia a lipsit in acest domeniu, tinerii au fost vaduviti de adevarurile esentiale in legatura cu comunismul. Este un inceput. Cu acest manual nu se termina, dupa parerea mea, deschiderea in acest domeniu.

D-le Stamatescu, dvs. sunteti profesor la Orsova. Istoria comunismului nu se studiaza la istoria contemporana a Romaniei?

Mihai Stamatescu: Ba da.

Atunci, ce aduce in plus aceasta noua materie optionala?

Mihai Stamatescu: Aduce o prezentare compacta si foarte consistenta a ceea ce a reprezentat comunismul din toate punctele de vedere. In toate cartile obisnuite de istorie pe care copiii le studiaza la scoala, comunismul este prezentat mai degraba ca tip de regim politic. Cartea de fata este altceva, intra in detalii pe care manualul obisnuit de istorie nu poate sa le rezolve.

Primul manual de istoria comunismului

In tarile foste socialiste din Europa Centrala si de Est nu exista un manual, fie si optional, de istoria comunismului. De ce in Romania a fost nevoie de el?

Raluca Grosescu: In Europa Centrala si de Est s-a mers foarte mult pe politici educationale bazate pe muzee care se afla in capitalele fostelor tari comuniste. Metoda muzeala este una dintre metodele cele mai uzitate in Europa de Est pentru educatie. In Romania avem un muzeu, intr-adevar foarte bun, dar la Sighet. Fiind undeva in nordul tarii, este putin accesibil. Ar trebui sa existe mai multe astfel de muzee in marile orase ale Romaniei.

Marius Oprea: Nu poti sa inveti mare lucru despre comunism in doua-trei lectii, si acelea aflate printre ultimele lectii, in pragul vacantei, cand copiilor nu le sta capul la ceea ce e cu regimul comunist, iar profesorii sunt si ei antrenati in acest proces de incheiere a anului scolar. In tarile foste comuniste se face o educatie mult mai proactiva legata de comunism, prin aceste muzee care exista. De pilda, la Budapesta sunt grupuri intregi de elevi care viziteaza impreuna cu profesorii Casa Terorii. Din discutiile pe care le-am avut cu colegi din tarile foste comuniste, au admis si ei ca este necesar un asemenea manual si la ei si nu ma indoiesc ca acest pionierat pe care l-am parcurs deja noi va fi urmat si de celelalte tari foste comuniste.

Cate ore sunt acordate studierii regimului comunist in Romania?

Mihai Stamatescu: N-as putea sa spun exact cate ore sunt alocate studierii comunismului in Romania pentru ca profesorul are la dispozitie cate ore vrea el, ca sa zic asa, pentru ca programa scolara nu prevede un numar de ore rezervat pentru un subiect anume. Profesorul poate sa isi aleaga: imi rezerv un numar mai mic de ore pentru perioada interbelica, de exemplu, si-mi rezerv un numar mai mare de ore pentru regimul comunist. Nu uitati ca temele nu sunt ordonate totdeauna cronologic. De exemplu, pentru clasele a XI-a si a XII-a ele sunt pur si simplu enuntate si profesorul poate sa le ordoneze cum vrea el. Ajungem aici, desigur, la problema in ce masura profesorii sunt interesati de subiect, in ce masura sunt capabili sa-l sustina convingator, in ce masura sunt ei credibili in fata copiilor. Cartea asta a aparut in Romania nu pentru ca noi am fi avut nevoie mai mult decat alte state foste comuniste. Probabil ca ne-am trezit noi mai devreme sa facem lucrul asta. Sunt sigur ca si celelalte state au nevoie de asa ceva si ca intr-un final se va ajunge la lucrul asta.

Marius Oprea, scrii in prefata acestui manual ca incercati sa deschideti pentru copii, dar si pentru parintii lor o fereastra catre trecut. Dar sunt cazuri de parinti sau bunici pentru care regimul comunist a fost bun. Pur si simplu ei regreta comunismul. Nu e vorba doar de fosti ofiteri de Securitate sau de fosti membri ai nomenclaturii. Istoria comunismului nu poate sa genereze tensiuni in familie? N-ar putea parintii sau bunicii sa fie "alintati" cu "securistule, comunistule"?

Marius Oprea: Manualul se adreseaza si parintilor, pentru ca, asa cum spuneai, foarte multi dintre cei din generatiile medii si varstnice tind sa priveasca comunismul cu nostalgie. Este un proces firesc. Psihologii il numesc inhibitia de protectie, adica tindem sa dam la o parte amintirile neplacute din propriul trecut. Or, comunismul este o asemenea amintire. Multi au uitat de umilintele indurate, orele pierdute la cozi, viata aceea terna si cenusie. Este un capitol pe care il consideram incheiat si-l dorim cat mai departe de viata noastra de astazi. Tocmai de aceea, la comunism ne raportam strict personal, punem in ecuatie mai ales micile noastre bucurii pe care le-am trait atunci cand eram mai tineri decat asprimea consistenta a sistemului indreptata impotriva noastra, a tuturor. Este un mod de a ne aduce aminte si de a pune lucrurile pe fagasul lor firesc, cu toate datele problemei, pe care noi am incercat sa-l facem. Cred ca acest manual va avea un ecou puternic si in randul parintilor. Nu cred ca se va ajunge la tensiuni, asa cum spuneai, legate de faptul ca vor ajunge copiii sa-si condamne parintii, dar fara indoiala ca se vor naste de aici incolo intrebari. Este un proces care s-a petrecut si in legatura cu un alt episod foarte trist al istoriei. Este vorba de Holocaust. Despre Holocaust s-au pus marile intrebari si s-au facut dezbaterile esentiale care au dus la discutarea temeinica a acelui episod trist din istoria omenirii la cateva generatii bune dupa ce acele lucruri s-au intamplat. In Germania, la finele anilor ‘60 si in anii ‘70, pe masura ce datele legate de masacrarea evreilor, de Holocaust au inceput sa fie din ce in ce mai accesibile, pur si simplu parintii au fost asaltati de copiii lor, nascuti dupa razboi, care, afland de aceste orori, i-au intrebat pe parinti: "voi unde ati fost cand s-au petrecut toate acestea? Ce stiti despre ele, ce s-a intamplat atunci?". S-a largit astfel dezbaterea pana cand Holocaustul a ajuns sa fie subiect de discutie publica, civica cat mai larga. Cred ca asa se va intampla si cu comunismul si cred ca este singura cale prin care vom putea ajunge la asa-numitul proces al comunismului, care nu va fi un proces penal, pentru ca, din pacate, pe de o parte, sistemul nostru judiciar refuza sa se implice in asemenea cauze, pe de alta parte, e si foarte tarziu pentru asa ceva. Dar va fi un proces la capatul caruia lucrurile se vor lamuri si vom putea cuantifica foarte clar, evident, vinovatiile si vom stabili riguros si victimele. Pentru ca asta a fost natura comunismului: de a imparti lumea in doua categorii - cei ce sunt cu noi si cei ce sunt impotriva noastra. Iar conform logicii leniniste, cei ce erau impotriva sistemului comunist trebuiau sa piara.

Nu am produs manualul lui Roller pe invers

Mihai Stamatescu, ai intalnit in cariera cazuri de conflict in familie pornind de la raportarea la trecutul recent?

Mihai Stamatescu: Unul dintre mesajele importante ale cartii este catre elevi si suna astfel: dragii copii, intelegeti-va parintii si nu-i condamnati si nu-i urati pentru ce au facut sau n-au facut in perioada aceea si de asemenea intelegeti-va profesorii, care e posibil sa vina sa va spuna lucruri care nu corespund cu ce auziti voi din familie sau de la televizor; incercati sa va faceti propria opinie, sa patrundeti sensurile acestui regim.

Raluca Grosescu: Aceste "nostalgii" sunt consemnate in anumite capitole ale manualului, de exemplu la capitolul Viata cotidiana. Am incercat sa punem o declaratie a unui "nostalgic" alaturi de o declaratie a unui om care a avut de suferit de pe urma regimului si aceste interpretari sunt suport pentru exercitii. Practic, am incercat tocmai sa cream o gandire critica pentru elev, sa nu eludam anumite viziuni care exista astazi in societatea romaneasca.

In acelasi timp, voua, autorilor, vi se reproseaza public ca ati fost prea blanzi in judecati. A fost dat exemplul lectiei despre mostenirea comunismului, despre mineriade.

Raluca Grosescu: Trebuie spus ca tot manualul este construit pe aceasta idee: sa nu facem noi judecati de valoare, sa nu facem propaganda, nu suntem manualul lui Roller din 1948. Trebuie sa dezvoltam o gandire critica la elevi. Se stie foarte clar ca daca te duci la elev si ii spui "a fost rau", el oricum va avea un sentiment de respingere, daca nu descopera el insusi acest lucru. Referitor la partea de mostenire a comunismului, trebuie spus ca am avut curajul sa abordam acest subiect. Celelalte manuale ale istoriei Romaniei se opresc la 1989. Cred ca era intr-un fel normal ca acest ultim capitol al manualului sa starneasca niste controverse. Din punctul nostru de vedere, atata timp cat noi il trimitem pe elev sa faca o investigatie proprie, atata vreme cat aratam fotografii de la mineriada, cu studenti care sunt batuti de mineri, cu manifestanti care sunt batuti de scutieri...

Marius Oprea: A mai fost tratat acest subiect al istoriei postrevolutionare intr-un manual si a nascut, la fel, dezbateri extrem de vii, de aprinse, daca ne aducem aminte. In genere, abordarea a ceea ce s-a intamplat dupa 1989 devine brusc subiect de dezbatere politizata, as spune. Pentru ca, firesc, ne raportam la ceea ce s-a intamplat dupa 1989 prin prisma propriului traseu civic sau politic. De aici, bineinteles, se nasc intotdeauna nemultumiri. E ceva firesc. Si eu spun ca trebuia poate insistat ceva mai apasat asupra mineriadei, dar, pe de alta parte, in textul acestui capitol se spune foarte clar ca natura regimului care a urmat dupa revolta din 1989 este una strans legata de perioada anterioara, cand majoritatea liderilor vremii proveneau din esaloanele superioare ale partidului comunist, erau fosti membri de partid, faceau parte din nomenclatura si ca se poate spune ca regimul este unul cumva neocomunist. Deci exista etichetele extrem de dure la adresa a ceea ce s-a petrecut dupa 1989, ceea ce bineinteles ca poate aduce elevului judecata de valoare cu privire la acest regim si la evolutiile politice de dupa 1989. Nu am vrut insa sa insistam, sa etichetam, tocmai pentru ca nu este rolul istoricului sa faca asa ceva. Era inevitabil sa se petreaca si asemenea atacuri, dar eu consider in genere ca nu este bine sa scoti din context un anumit pasaj si sa nu privesti manualul in intregul lui. Manualul se refera la regimul comunist in special, iar acest capitol este un fel de addenda.

Dorin Dobrincu: Manualul acesta, chiar daca vine la 18 ani de la caderea regimului comunist, nu e in niciun caz tarziu. Deocamdata, e singurul de pe piata. Am incredintarea ca nu va ramane singurul, probabil anul viitor vom avea o concurenta considerabila. Speram ca manualul la care noi am muncit in echipa va ramane foarte bun. Doresc sa fie cel mai bun. Dar as atrage atentia ca prin acest manual nu ne-am propus sa oferim un tratat de istoria comunismului in Romania, ci ne-am propus sa oferim elevilor posibilitatea de a intelege trecutul parintilor, trecutul bunicilor, un trecut care e legat de prezentul nostru. Nu ne-am propus sa le oferim o tratare exhaustiva, sunt lucruri minimale pe care noi cu totii ar trebui sa le stim. Si mai ales nu vrem sa oferim un manual al lui Roller, chiar si pe invers, ci sa oferim posibilitatea acestor tineri sa judece ei, pe baza unor fapte, ajutati, bineinteles, de acest instrument didactic, pentru a-si forma propria opinie.

Marius Oprea: As mai face o precizare. Anume ca discutiile intre generatii vor fi si e bine ca va fi asa. Dar ele se nasc pentru ca pentru 3/4 dintre cei ce traiesc in Romania acest manual este o descriere a propriei vieti, iar pentru 1/4 este istorie si deci poate fi considerat si fictiune. Cand eu povesteam studentilor cum era viata in comunism, la un moment dat am spus unei grupe de studenti cum am stat eu la coada la hartie igienica. Si o studenta s-a ridicat si a spus: "domn’ profesor, nu se poate, asta e SF, asa ceva nu se putea intampla". Tocmai pentru a arata ca asa ceva era considerat inainte de 1989 ca fiind cumva firescul lucrurilor, tocmai asta este unul dintre motivele care au stat la baza elaborarii acestui manual. Ceea ce poate parea fictiune este de fapt istorie. Acest manual se vrea si o punte intre cei care nu au avut, din cauza varstei, ocazia sa cunoasca ororile comunismului - si e bine pentru ei - si cei care le-au trait.

Mihai Stamatescu: Exista un barometru de opinie care a aparut de curand si care spune ca 50% dintre tinerii din Romania sunt fericiti. Asta inseamna ca le e bine asa cum traiesc acum, intr-o lume libera. Manualul pica la fix: uite cum ar fi daca n-ati mai trai intr-o astfel de lume. Iar manualul tocmai asta vrea sa-i invete: sa gandeasca singuri, sa decida singuri si sa nu se planga de felul in care o putere politica sau alta le organizeaza viata.

Dar nu puteti fi acuzati ca manipulati tineretul cu manualul acesta?

Dorin Dobrincu: Cate vreme ii punem sa gandeasca singuri, nu cred.

Raluca Grosescu: Daca ne uitam la activitatile de invatare, vom vedea ca foarte multe se bazeaza pe cercetare personala sau cercetare in echipa, cu colegii. Sunt foarte multe exercitii de istorie orala, foarte multe exercitii de trimitere directa la sursa si de interpretare proprie. Cred ca din punctul acesta de vedere e foarte atent gandit manualul, tocmai pentru a nu fi acuzati ca suntem partinitori.

Dorin Dobrincu: Noi nu suntem afiliati politic, in schimb, avem cu totii o orientare civica. E foarte important. Nu e scris din perspectiva oamenilor care au polite de platit, nu e scris din perspectiva nostalgicilor regimului comunist. E scris din perspectiva oamenilor care fie cerceteaza, fie predau istorie, oameni care au o intelegere pentru dezastrul suferit de aceasta tara in timpul regimului comunist, oameni care au incercat sa inteleaga ei si la randul lor sa comunice si altora intr-un mod comprehensibil acest trecut.

Raluca Grosescu: In plus de asta, manualul nu este singurul suport didactic. De exemplu, acum, ministrul Educatiei a anuntat ca va difuza in scoli Memorialul Durerii. In acelasi timp, Institutul intentioneaza sa faca o filmoteca, o videoteca pe care s-o trimita in scoli. Am luat contact cu regizorul Iepan pentru a folosi filmul sau cu "decreteii"...

Incurajam dezbaterea

Care sunt punctele tari ale acestui manual, in opinia autorilor lui?

Dorin Dobrincu: In opinia mea, este vorba de un text de autor redus, dar foarte concentrat, foarte multe surse, care provin din arhive inedite sau edite, din volume memorialistice, din lucrari de autor diverse. Foarte multe imagini, unele cunoscute, altele dezgropate acum din fototeci. Exercitiile care ii indeamna pe elevi sa se implice, sa cerceteze, sa puna la lucru ceea ce invata la lectie si ceea ce stiu din alte locuri, sa ii indemne sa citeasca altceva, sa poarte discutii cu parintii, cu bunicii, intre ei, intr-un cuvant, sa dezbata. Din fericire, si in Romania, cultura dezbaterii incepe sa castige teren.

Mihai Stamatescu, acest manual, in comparatie cu celelalte manuale de istorie din ultimii 20 de ani, aduce ceva in plus din punct de vedere didactic?

Mihai Stamatescu: E un manual foarte bine amenajat din punct de vedere didactic. Profesorii cu care am stat de vorba si care au avut posibilitatea sa lucreze cu acest manual au apreciat lucrul asta, iar oferta de tipuri de activitati de invatare care este propusa elevilor este foarte larga. De asemenea, solutiile didactice pe care profesorii pot sa le aleaga sunt foarte numeroase. Ceea ce lasa la indemana profesorului, in functie de experienta lui, de placerea lui de a lucra in clasa, o foarte mare libertate de actiune, ceea ce e foarte important.

Acest manual este destinat copiilor de 17-18 ani. De ce nu ati separat sursele istorice directe, de exemplu o stenograma a sedintei Comitetului Central de un fragment de memorialistica sau de un fragment din Raportul Final al Comisiei Prezidentiale de Analiza a Dictaturii Comuniste?

Mihai Stamatescu: Despre tipul de surse istorice se invata inca din clasa a V-a, sunt primele lectii, pentru ca e alfabetul invatarii istoriei. Sigur ca pe parcursul gimnaziului si apoi in liceu elevii invata oarecum sa deosebeasca intre sursele istorice si sa le analizeze. Foarte multe dintre obiectivele studierii istoriei in scoala sunt legate de modul in care se abordeaza sursele istorice. Si asta tocmai pentru ca demersul istoric care se face prin lectiile de istorie este unul civic. Trebuie sa-i invatam pe copii sa citeasca o sursa istorica, sa-l analizeze pe autor, sa vada nivelul lui de educatie, interesele lui politice. Asta nu doar in ce priveste sursele de istorie contemporana. La fel il citim si pe Miron Costin.

In acelasi timp, vad alaturi stenograma din 17 decembrie ‘89 si, trei pagini mai incolo, o sursa Wikipedia. E normal?

Mihai Stamatescu: Pe de alta parte, acolo unde am gasit surse relativ consacrate si indiscutabil acceptate in lumea academica, am preferat sa le citam de pe Internet, Internetul fiind mai la indemana copiilor. I-am trimis catre diverse site-uri, cu pagini care sa-i ajute sa-si completeze in felul acesta informatiile.

Care sunt partile slabe ale manualului? Ce trebuie indreptat la urmatoarele editii, in opinia voastra, a autorilor lui?

Dorin Dobrincu: Noi am si declarat ca este un proiect pilot. Vom tine seama de observatiile care vin de la istorici, cercetatori, analisti sau de la oricine are o opinie inchegata si care ofera argumente. Cred ca se poate lucra inca la multe capitole, inclusiv la ultimul. Din pacate, pentru ca istoria aceasta pare accesibila, se bazeaza in buna masura pe memoria oamenilor, mai toti s-au oprit cu criticile la ultimul capitol, decontextualizand, de fapt, chiar acel capitol. Ca sa nu mai spun ca decontextualizarea a vizat intreg manualul. Cred ca mai putem depista unele surse importante pe care sa le includem în manual. Pe ansamblu, însa, nu cred ca vom avea chestiuni esentiale de schimbat.

Raluca Grosescu: La training, profesorii ne-au adus o obiectie justa referitoare la faptul ca s-au folosit foarte multe fotografii oficiale si mai putine fotografii cu victimele regimului. Aici trebuie vazut cum putem face pentru ca, de exemplu, la un capitol despre institutiile statului sau despre istoria Partidului Comunist nu prea ai cum sa pui fotografii cu victime, pentru ca pui fotografii cu liderii regimului.

Dorin Dobrincu: Cred ca aici e o oarecare exagerare. Am auzit aceasta remarca de la oameni apropiati noua din punct de vedere al ideilor. Cred totusi ca victimele sunt foarte bine reprezentate in capitolele despre distrugerea societatii civile si represiunea politica sau despre rezistenta si disidenta în timpul regimului comunist. Avem fotografii cu victime, unele arhicunoscute, altele mai putin sau deloc cunoscute. Daca discutam de represiune, nu putem sa-i scoatem din ecuatie pe Teohari Georgescu sau Alexandru Draghici. Mi se parte foarte important, e exact cum am discuta despre Germania lui Hitler si l-am scoate din manual pe Himmler.

IICCR s-a angajat, prin acest proiect, nu doar sa pregateasca manualul, ci sa contribuie si la instruirea cadrelor didactice. Sunt 11.000 de profesori de istorie in toata Romania. Cum va reusi IICCR, cu doar 10 oameni, sa contribuie la pregatirea a 11.000 de profesori de istorie, pentru ca, din toamna anului viitor, macar jumatate dintre ei, cei care predau la liceu, sa poata sa utilizeze acest manual?

Mihai Stamatescu: Profesorii au dreptul sa aleaga acest curs optional, sa-l propuna elevilor, care, daca nu vor face o cerere sa studieze acest optional, atunci cursul va fi respins. Intr-o saptamana vom avea o situatie despre cati profesori au reusit sa introduca cursul in planul de invatamant din acest an.

Din 15 septembrie, in cate scoli copiii vor avea sansa sa opteze pentru acest curs de istoria comunismului in Romania?

Raluca Grosescu: In momentul de fata stim clar ca exista 20 de scoli in toata tara. Cursul va intra masiv in scoli din anul 2009/2010. Noi am facut training cu 30 de profesori de istorie, in speranta ca ei sa poata introduce acest curs. Ceea ce-si asuma IICCR in anul acesta scolar este formarea a inca 100 de profesori. Deci, vom fi siguri ca inca 100 de profesori de istorie vor propune acest curs optional elevilor in februarie 2009. In acelasi timp, vom duce o campanie de popularizare a manualului in scoli. Evident, IICCR nu-si poate asuma rolul de a forma 11.000 de profesori intr-un singur an.

Mihai Stamatescu, sunteti in contact direct cu elevii, spre deosebire de ceilalti autori. Exista un interes al tinerei generatii, al adolescentilor de 17, 18 ani, pentru trecutul recent ?

Mihai Stamatescu: Nu trebuie sa ne iluzionam ca ar fi superinteresati sau ca ar cauta toata ziua pe Internet surse care privesc istoria comunismului sau istoria recenta. Dar un profesor poate sa starneasca interesul copiilor in legatura cu subiectul acesta. Deci, e in puterea noastra sa facem asta. Cred ca ar trebui sa avem indemanarea sa starnim acest interes.

Interviu realizat de Armand Gosu, 11 septembrie 2008, Revista 22

Articol citit de 3122 ori.

Alte articole