La aproape 20 de ani dupa moartea lui Corneliu Coposu, norocul mi-a scos in cale un om care stie aproape totul despre anii post-decembristi ai Seniorului. Mihai Barcan a fost secretarul particular al liderului PNTCD, alaturi de care s-a aflat permanent, si vorbeste pentru prima oara presei despre lucruri care te lasa cu respiratia taiata.

- Cum v-ati intalnit?

- Eu eram antrenor la CS Dinamo Bucuresti, unde raspundeam de sectia de canotaj. In acelasi timp, raspundeam de lotul olimpic de baieti. Intr-o pauza de campionat din primavara lui 1990 am fost invitat de catre un fost coleg de-al meu, Marius Luputiu - s-a prapadit intre timp, saracul -, sa particip la campania electorala a PNTCD. Asa am avut onoarea sa-l cunosc pe dl Corneliu Coposu. Am fost pe traseul Alba Iulia - Cluj - Zalau - Satu Mare - Baia Mare - Sapanta - Sighet - din nou Zalau... - Inainte de asta stiati ceva despre Coposu, despre PNT, despre inchisorile comuniste? - Intamplarea face ca locuiam in acelasi cartier! Eu m-am nascut si am crescut pe Strada Zborului, care e la cateva strazi de Mamulari, pe care locuiau o parte dintre colegii mei evrei. Or, jucandu-ne pe acolo... oamenii vorbeau...

- Cum a fost in turneul electoral?

- La Alba Iulia si la Cluj n-am avut probleme, de fiecare data am fost intampinati, la limita judetului, de echipaje de Politie care ne asigurau protectia. Primul incident neplacut a fost la Simleul Silvaniei, unde, in fata salii in care urma sa aiba loc intrunirea electorala - o sala foarte veche, cu niste usi ca niste porti -, era pregatita o contramanifestatie, cu oua, cu pietre... Ideea era simpla: taranistii sa fie timorati, speriati, si sa renunte sa mai candideze. Din fericire, era o zona cu multi fosti colegi de-ai mei de sport, cu functii de comanda in Politia locala. Am apelat la ei ca sa-l salvam pe dl Coposu si s-a reusit evacuarea, dupa intrunire, printr-o usa din spatele salii, care nu mai fusese deschisa de multa vreme.

- A fost lume multa in sala?

- Au ramas multi pe-afara! Arhiplin. Majoritatea intelectuali, multi care cunos - teau istoria PNT. De-acolo am plecat la Badacin, unde, la casa memoriala Iuliu Maniu, urma sa facem o comemorare la mormantul in care s-au adus osemintele din groapa comuna de la Sighet. Acolo am gasit poarta incuiata! Intr-una dintre aripile casei - e o casa de gosopodar, nu un conac impresionant, cum s-a spus - functiona un azil de oligofreni. Si aici a trebuit sa apelez la ajutorul fostilor colegi aflati in Politie, ca pana atunci nu se gaseau cheile... In fine, cand am ajuns a doua oara la Zalau, ne-am dus mai intai acasa la presedintele organizatiei judetene, intr-un bloc, la etajul 5. Sotia lui ne-a tratat cu o prajitura, o cafea, un pahar de apa - cum se face. Cand sa plecam, am fost anuntati de loctiitorul Politiei judetene, dl col. Dumitrascu, ca afara e o mare de oameni ostili! Cu sprijinul politistilor, am iesit totusi si dl Coposu a trecut senin prin multime, care a inceput sa-i scandeze numele!

- Cum asa!?

- Probabil ca ei se asteptau ca dl Coposu sa aiba o reactie, sa le spuna ceva, sa se arate nervos ori speriat - dar el i-a salutat senin si atunci s-au simtit obligati sa raspunda! De altfel, eu, stand cu dansul zile, saptamani, luni de-a randul, nu l-am vazut niciodata facand macar o grimasa la adresa cuiva. Nici macar cand ne-am intalnit cu fostii lui tortionari.

- Ce-a urmat?

- Ceva foarte neplacut. Noi urma sa ne cazam la un motel din apropierea orasului si, cand am ajuns acolo i-am gasit pe Petrina, Iftene Pop, Ionut Gherasim si gen. Pavel Suian, care - cand vazusera ce se pregateste - plecasera inainte. Au fost foarte surprinsi sa ne vada teferi! Era 18 aprilie si, seara, dl Coposu ne-a anuntat ca o sa scrie un articol despre toata campania, cerandu-ne voie sa ne pomeneasca numele. La sfarsit, m-a invitat, numai pe mine, cu o vorba de-a dumnealui: "Pret deo tigara si-o cafea, as vrea sa stau de vorba cu dumneata". Atunci mi-a propus sa-i fiu secretar particular. I-am explicat ca am niste obligatii la lotul olimpic si la club, o gestiune si asa mai departe. M-a intrebat daca pot sa le rezolv pana la 1 mai. Si le-am rezolvat... Din acel moment, am fost nedespartiti.

- Domnule Barcan, faceti-ma sa inteleg: de-o parte aveati o cariera sportiva intr-un mare club, plus lotul olimpic, glorie, relatii, pozitie sociala etc. - de cealalta, serviciul in slujba unui om ostracizat, haituit. De ce ati ales asa?

- Datorita modului in care dl Coposu stia sa lucreze cu oamenii, sa conduca echipa. Sigur ca erau in jurul dumnealui oameni si oameni - dar niciodata n-a avut vreo atitudine ostila, nici macar fata de cei care ii erau ostili. Iar daca era cineva care sa spuna: "Ar trebui sa raspundem cu aceeasi rautate oamenilor care ne-au facut rau!", dumnealui raspundea: "Nu, niciodata. Ca sa poti sa-ti apropii un om, trebuie sa-i faci un bine!" Cei de varsta dansului ziceau: "Bine, dar noi am suferit atata!" "Nu mai conteaza, a trecut, treaba noastra acum e sa aducem democratia autentica in Romania. Daca nu reusim sa aratam ca n-am fost inraiti de sistemul comunist, inseamna ca inca n-am scapat de el".

- Ceea ce spuneti contrazice o imagine comuna, cum ca Seniorul n-avea spirit practic, nu era intors cu fata spre viitor, ci mai degraba spre trecut.

- Niciodata n-a avut asemenea atitudini! Din contra, a fost foarte deschis spre viitor, spre integrarea in NATO si UE. Nu degeaba a inscris PNT inca din 1987, clandestin, in Internationala Crestin-Democrata (ICD), actualul Partid Popular European. Numai intre 20 aprilie si 20 mai 1990 am avut foarte multe vizite ale unor marimi europene: fostul premier italian Emilio Colombo, presedintele din acel moment al ICD, deputati francezi, belgieni, germani...

- Haideti sa punctam cateva momentecheie ale anilor care au urmat. 13-15 iunie...

- Da... Am avut niste semnale ca sediul central va fi atacat si dansul a dat dispozitii sa se puna la loc sigur putina arhiva a taranistilor, cateva faxuri, cateva tiparnite la care se tragea "Dreptatea", ziarul partidului, condus de dl Paul Lazarescu, care a crescut o generatie de ziaristi de suc ces. Am salvat ce-am putut, sa nu ramanem chiar fara nimic.

- Pot sa va intreb de la cine au venit semnalele de avertizare?

- Semnalele le-a primit dumnealui, de la oameni aflati in anumite pozitii. Se stie simpatia pe care o avea domnul Virgil Magureanu fata de dl Coposu...

- Daca tot ati fost avertizati, nu s-a pus pro blema sa plece din Bucuresti, ori macar din casa?

- Nu, nici o clipa, n-ar fi acceptat. Din contra, am stat, mai multi, in casa din Mamulari, pe 12 iunie, pana tarziu. Cand am ajuns acasa, dupa 12 noaptea, mi-a zis sotia: Vezi ca te-a cautat dl Coposu, i-a fost atacata casa cu sticle incendiare! Si abia plecasem de acolo!

Tudor Calin Zarojanu, 7 iulie 2009, Flacara