Corneliu Coposu Fan Page

INTERVIU Polonia nu a acceptat rolul de membru al UE, de mâna a doua, şi nici şantajul Rusiei - Adevărul, 2 martie 2013

Înapoi la Se poate?, Blog

Fiind - cu ani în urmă - în drum spre SUA, cu un avion militar de transport, am aterizat pe un aerodrom din Polonia, unde s-au îmbarcat camarazii noştri, paraşutişti polonezi, înalţi, voinici, tăcuţi, cu berete roşii. Impuneau respect. Despre starea de azi, a forţelor armate poloneze, un bombardament informaţional de ultimă oră este util. Ca element de comparaţie, cu cele autohtone. Interlocutorul fiind un ex-diplomat militar român.

Generalul Mihaiu Mărgărit a condus o structură vitală de informaţii a Armatei României. Acum este unul dintre colaboratorii de bază ai publicaţiei bilunare PULS GEOSTRATEGIC, fondată şi condusă de generalul Corneliu Pivariu. Concomitent este şi un membru al grupului de reflecţie strategică, existent la nivelul Fundaţiei EURISC, condusă de Liviu Mureşan. Unul din care mai fac parte Sergiu Celac, Niculae Spiroiu, Constantin Dudu Ionescu şi Sergiu Medar. Şi care a luat, recent, în discuţie, ipoteza elaborării unei Cărţi Verzi a Apărării.

Interviul cu generalul Mărgărit este - ca şi acela realizat cu generalul Alexandru Grumaz - parte a unui demers jurnalistic menit a aduce în atenţia celor interesaţi vocile unor profesionişti în evaluarea stării forţelor armate din diferite puncte ale mapamondului. Şi aici am vedere conaţionali care au trăit experienţe notabile, în metropole de referinţă, pentru viitorul comunităţii euro-atlantice. Peste Ocean, în Vestul sau în Estul Europei.

Sunt adeptul cultivării complementarităţii think tank-urilor interesate de provocările actuale şi viitoare la adresa apărării noastre naţionale. În rândurile acestora afirmându-se, ani buni, Asociaţia George C. Marshall România, condusă de dr. Doru Frunzulică. Care coagulează şi alţi experţi în descurajarea mentalităţii defensive, capitularde, cultivată, cu obstinaţie, din exterior, de cei care fie ignoră forţa expediţionară românească, fie supraevaluează potenţialul lor soft. Evident imperial.

Polonia este, în dialogul care urmează, o pildă ce ar trebui urmată şi pe plaiurile mioritice.

Ojczyizna = patrie

Domnule general Mărgărit aţi făcut afirmaţia, într-un studiu publicat anterior, că Polonia nu a acceptat rolul de membru al Uniunii Europene, de mâna a doua, şi nici şantajul Rusiei. Pe ce s-a bazat demnitatea oficialilor polonezi?

Având prilejul să cunosc îndeaproape poporul polonez la el acasă, mi s-a format convingerea fermă că ea are la bază, în principal, sentimentul mândriei naţionale, născut din istoria îndelungată şi zbuciumată pentru păstrarea identităţii sale statale.

Este ştiut faptul că statul polonez s-a creat în anul 966. Ulterior, a trecut printr-un proces de consolidare sub diferite forme – regat (1569), Marele Ducat Lituanian şi Republica Celor Două Naţiuni. Odată cu desfiinţarea acesteia, în 1796, existenţa ca stat independent a fost întreruptă până în 1918. Care a fost pierdută apoi în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Polonia fiind ocupată de forţele Germaniei naziste şi ale Uniunii Sovietice.

Aşa s-a născut şi consolidat sentimentul de dragoste faţă de patrie. În vremurile de restrişte, cuvântul ojczyizna = patrie a fost pronunţat cu emoţie şi respect în familiile poloneze şi preaslăvit cu sfinţenie în bisericile sale, oriunde s-ar fi aflat polonezul, în ţară sau în exil. Poporul polonez, de la mic la mare, păstrează şi azi acest sentiment faţă de patrie, cu acelaşi respect şi mândrie.

Şi, împreună cu respectul deosebit faţă de religie şi de celelalte valori ale spiritualităţii naţionale, marchează comportamentul cotidian polonez, în orice împrejurare - particulare şi oficiale. Azi, Polonia participă la construcţia casei europene, asumându-şi cu demnitate responsabilitatea promovării interesului naţional, în baza legitimităţii dată de istoria sa, consolidată şi de conştientizarea poziţiei geostrategice şi a mărimii sale ca stat în Europa.

Program de Dezvoltare a Capabilităţilor Forţelor Armate 2013 – 2022

Ca ex-diplomat militar, cu o experienţă aparte, în Varşovia, cum evaluaţi azi forţa militară a Poloniei, care constituie, alături de România, unul dintre cei doi piloni ai apărării NATO - la flancul răsăritean al Alianţei? Puteţi să ne faceţi o trecere în revistă a împlinirilor notabile, la nivelul fiecărei categorii de forţe armate poloneze?

Poziţia geostrategică pe continent a celor două ţări, mărimea lor ca stat, potenţialul demografic, care le aseamănă, sunt considerente pentru care, în arhitectura de securitate euroatlantică, Polonia şi România se impun în mod obiectiv a fi luate în calcul drept piloni importanţi la flancul răsăritean al NATO şi UE, cu luarea în considerare a responsabilităţilor ce trebuie asumate la Marea Baltică şi, respectiv, la Marea Neagră.

Cu siguranţă că toţi aceşti factori au constituit argumente solide şi atunci când strategii militari americani au inclus şi cele două ţări în proiectul Scutului antirachetă.

În ce priveşte forţa militară actuală a Poloniei, în afara detaliilor clasificate pe care, firesc, nu le deţin, sunt de părere că, la fel ca şi celelalte state foste comuniste, azi membre NATO, se află într-un proces complex, de înlocuire a armamentelor şi tehnicii de luptă vechi şi de provenienţă sovietică.

Astfel, din date oficiale, ca o realizare notabilă a Poloniei, este menţionată finalizarea, în 2008, a introducerii în înzestrare a 48 de avioane multirol F-16, achiziţionate de la SUA, noi, la preţul de 3,2 miliarde $. în cadrul companiei WZL-2 Bydgoszcz.

Totodată este de remarcat modul cum au salvat industria militară proprie, deşi se mai află într-un profund proces de restructurare şi în mare parte în proprietatea statului, păstrând entităţile industriale teritoriale.

Acum ele sunt constituite în mari grupuri industriale, profilate pe reparaţii, dar şi pe cercetare - fabricaţie. S-au adoptat programe de finanţare pe perioade mari de timp, cu contracte de tip offset şi în baza Directivelor UE în domeniu.

Astfel, a existat Strategia 2012 pentru Industria de apărare. Acum au început deja actiuni de pregătire pentru implementarea noului Program de Dezvoltare a Capabilităţilor Forţelor Armate 2013 – 2022.

Domeniul aerospaţial a fost deja privatizat cu succes, atrăgând capital majoritar străin.

Reţine atenţia şi restructurarea Grupului Bumar pe diviziuni de produse - muniţii, electronice, pentru trupe de uscat - păstrând locaţiile teritoriale anterioare, precum şi Huta Stalowa Wola S.A., care a rămas doar cu Centrul de producţie militară.

Astfel, industria de apărare continuă să fie un furnizor important pentru armata poloneză şi are o contribuţie, deloc de neglijat, la export.

La Forţele Navale, evident că s-au făcut reorganizări, dar încă se poartă discuţii publice, existând păreri diferite cu privire la tipul de nave necesare, purtate într-un context mai larg ce promovează o structură completă a forţelor armate poloneze.

Un viitor... greu european

Care este starea actuală a raporturilor Poloniei cu Federaţia Rusă?

Poziţia geostrategică a Poloniei este marcată şi de vecinătatea a două mari puteri continentale – Germania şi Rusia.

Henry Kissinger consideră că aceste două ţări nu trebuie să se stabilească, una pe alta, drept principal partener sau principal adversar.

Dacă ele devin prea apropiate, dau naştere temerilor de codominaţie. Dacă se ceartă, implică Europa în crize escaladante. Sunt convins că nu numai SUA sunt conştiente de acest adevăr, ci şi Polonia.

Cred că acesta este unul dintre considerentele pentru care, aşa cum vă place dv. să spuneţi, lupa este focalizată pe Rusia.

Când vorbim de relaţiile ruso- poloneze, se spune că ele se află pe un drum lung, de la stereotipuri la reconcilieri.

Stereotipurile marchează stările de tensiune, cu acuzaţii reciproce, uneori belicoase şi chiar cu ameninţări de tipul unor jocuri de război, din partea rusă, precum cele din septembrie 2009, desfăşurate sub numele de cod ’’Vest ’’. Care a implicat 13.000 militari din armatele Rusiei şi a Belarus.

În concepţia aplicaţiei, Polonia era considerată agresor, motiv pentru care, ca zonă de operaţii a fost stabilită enclava Kaliningrad, invocându-se atacuri diversioniste asupra unor conducte de gaz, precum şi o revoltă a unei comunităţi poloneze, din Belarus, care s-ar fi aflat într-un conflict permanent cu autorităţile de la Minsk.

Iar când vorbim de reconcilieri, se spune că relaţiile dintre cele două ţări se deschid pentru că Rusia a vrut acest lucru, nu doar Polonia.

Moscova afirmă că a făcut concesii la un număr mare de probleme sensibile polonezilor. Iar în 2010, Putin afirma că în secolul 21, nu există alternativă la buna vecinătate ruso-poloneză, vorbind chiar de un model polonez.

Este adevărat că, după venirea la guvernare a cabinetului Donald Tusk, s-a renunţat la suspiciuni şi declaraţii belicoase din partea poloneză, în comparaţie cu guvernările anterioare.

Putin l-a invitat pe premierul polonez la ceremoniile de la Katyn. Este pentru prima dată un asemenea gest.

Iar, la sfârşitul anului trecut, Gazprom a a acceptat o modificare a formulei în baza căreia se calculează preţul gazelor naturale pentru Polonia, fiind cel mai recent caz în care clienţii europeni ai furnizorului rus impun o scădere de preţ.

Surprinzător totuşi, deşi trebuie inclus în sfera de normalitate, constatăm şi un nou instrument de politică externă, benefic, până la urmă, pentru lumea creştină.

Astfel, Patriarhul rus Kirill, a efectuat o vizită în Polonia, în august 2012. De menţionat că este prima oară când un oficial al bisericii ruse vizitează Polonia, de când şi-a declarat independenţa faţă de Imperiul Rus, în 1918.

Aşadar, dacă şi Rusia vrea, se poate. Sigur că Rusia urmăreşte şi un interes economic, recunoscut şi de către liderii occidentali.

Doar Polonia este la ora aceasta unul dintre liderii Estului din UE, inclusiv prin forţa sa economică, demonstrată acum, pe timp de criză.

Ca urmare, UE trebuie să ţină cont de opiniile Poloniei, aşa că, o relaţie normală cu un viitor... greu european este dezirabilă şi benefică pentru Kremlin.

Vecin dificil

Cum mai evoluează dialogul între Polonia şi Belarus?

Nu insist asupra situaţiei politice, sociale şi economice din Belarus. Dar, pe întregul parcurs, de până acum, al regimului Lukaşenko, relaţiile Poloniei cu Belarus au fost şi sunt deosebit de tensionate.

Ele sunt marcate de declaraţii ofensatoare şi cu acuze din partea liderului de la Minsk şi a aparatului său de propagandă, în cadrul cărora invocă o aşa zisă activitate, aflată în creştere, a populaţiei poloneze din Belarus, în relaţii strînse cu Varşovia şi care promovează idealuri occidentale, străine ţării.

Preşedintele Lukaşenko mai afirmă că “revoluţia colorată” va veni în ţara sa tocmai din Polonia. Astfel, el încearcă să şi explice tendinţa lui de a ţine diaspora poloneză sub control. În campania antipoloneză.

În 2010, televiziunea de stat din Belarus acuza Varşovia că ar fi instigat protestele antiguvernamentale şi ar fi oferit bani unui membru al opoziţiei, pentru ca susţinătorii lui să recurgă la violenţe.

Se caută motive pentru a acuza permanent Polonia şi, firesc reacţiile sunt pe măsură, incluzând nu numai declaraţii, ci şi instrumentele diplomatice pentru a le contracara.

De fapt, relaţiile Poloniei se înscriu în nota constructivă promovată de UE, care a încercat permanent să iniţieze un dialog cu Minskul.

Dar acesta nu va putea începe, atâta timp cât regimul dictatorial al lui Lukaşenko nu va îndeplini cererea privind eliberarea necondiţionată a tuturor deţinuţilor politici şi respectarea drepturilor omului.

În relaţia cu UE, Minskul recurge şi la diferite forme de şantaj, solicitând bani pentru securizarea frontierei de Vest.

Deci, nimic nou în relaţiile bilaterale Polonia-Belarus şi nicio schimbare de fond nu poate avea loc, atâta timp cât regimul Lukaşenko rămâne la putere.

Dar acest lucru nu îl întrevăd, deoarece influenţa Rusiei în Belarus este majoră. Semnificativ este faptul că şapte din cele 32 de bănci şi cele mai importante companii de asigurări sunt controlate de Moscova.

Belarusul se va autoizola tot mai mult faţă de comunitatea internaţională, iar schimbarea actualului lider va fi făcută de la Moscova, pentru a o atrage în proiectul lui Putin privind EurAsia.

Polonia are nevoie de un partener solid la flancul de est al NATO

Ce anume ar mai fi de făcut, în relaţia româno-poloneză, pe plan militar?

Relaţia bilaterală, româno-poloneză, pe plan militar, ar trebui să fie proiectată pe fondul relaţiilor de ansamblu între cele două state, care nu ies încă din nota de buni parteneri în organismele internaţionale, îndeosebi în NATO şi UE.

Sunt de părere că prezenţa domnului Bronislaw Komorovski, la preşedinţia Poloniei şi a domnului Donald Tusk, ca premier, au creat premizele unor relaţii bilaterale favorabile, care să stimuleze iniţiative economice private în ambele sensuri.

Nu cunosc intimitatea lucrului în Departamentele economice ale NATO, dar cred că acolo pot fi dezbătute şi proiecte multinaţionale, chiar bilaterale, în spiritul celor stabilite la summit-ul de la Chicago.

Poate a mai rămas ceva din industria românească de apărare, de interes pentru colaborarea bilaterală.

Polonia poate şi ar fi posibil să şi vrea, mai trebuie să dorească şi România.

Doar Polonia are nevoie de un partener solid la flancul de Est al NATO şi UE.

Ion Petrescu, 2 martie 2013, Adevărul

Articol citit de 1253 ori.

Alte articole