Acum 30 de ani a murit Corneliu Coposu, cel mai onest politician roman de dupa caderea comunismului. Ca tanar membru PNTCD am avut enorma sansa sa invat cate ceva de la el. Pe cat suferise de mult, pe atat era de intelept. Suferinta are acest dar de a ascutii spiritul.
Undeva prin 1993 , la o intalnire cu conducerea tineretului taranist , a fost intrebat daca isi uraste tortionarii. Mai ales ca inca traiau cativa dintre cei care-l chinuisera in inchisoare. Ca o paranteza, tot de la Corneliu Coposu stiu, dintr-o alta discutie, ca la un moment dat s-a si intalnit intamplator, pe strada, cu unul dintre ei.
Ce ne-a spus atunci ne-a emotionat pe toti. Omul care a stat 17 ani in inchisoare, dintre care vreo opt in izolare totala ,un om atat de chinuit, nu ura. Iar asta a fost, spunea el, una din cheile supravietuirii. "Cine a cedat urii in inchisoare a fost distrus de ea". Au murit inainte sa aiba sansa razbunarii. Si nu erau doar vorbele. Povestea despre niste vremuri cumplite cu seninatate, aproape cu neutralitate.
In aceeasi intalnire, ca sa intelegem regimul distructiv la care au fost supusi, Seniorul ne-a spus ca dupa ce a iesit de la izolare nu mai putea sa vorbeasca. Isi pierduse mecanica vorbirii. Mintea fusese salvata dar a trebuit sa-si reinvete mandibula si limba rostirea cu glas a cuvintelor.
Va dati seama cum ii sorbeam vorbele. A venit imediat urmatoarea intrebare. Bine, bine, dar cum v-ati salvat mintile, cum ati rezistat psihic la izolare? Corneliu Coposu ne-a spus ca detinutii de drept comun nu rezistau la izolare mai mult decat cateva saptamani, dupa care-si pierdeau mintile. Incepeau sa urle, sa se dea cu capul de pereti. Cum a supravietuit Corneliu Coposu? Ca sa nu-si piarda si el mintile , jurist fiind, traducea codul penal, din roman in franceza si retur. Efortul intelectual si refuzul urii l-au salvat. Ce calitate umana, ce pregatire, ce dedicare !
Dincolo de lectiile de viata, ii datorez toata aceasta cariera in zona de relatii internationale si politica de securitate nationala. Am ajuns la CNAp pentru ca el a cerut secretariatului PNTCD ca la seria din acel an "sa plece unul dintre cei tineri". In prima serie a CNAp partidul avusese doi reprezentati, ambii in jurul varstei de 80 de ani. Incerca sa asigure un viitor partidului.
Dupa ce am absolvit colegiul, cand primea invitatii de la institutiile de securitate nationala si nu putea sa mearga, ma trimitea si pe mine. Ca atentie acordata acestor importante institutii PNTCD onora invitatia iar pe mina ma ajuta cu uceinicia in treburile statului. Aveti mai jos o astfel de dovada, unul dintre prea putinele lucruri ramase de la el. Remarcati cat de frumos scria!
L-am insotit pe ultimul drum. Am avut onoarea de a fi unul dintre cei care au purtat pe umeri sicriul marelui om. Doar la inmormantarea Regelui Mihai am mai vazut atata lume, iesita sa-si ia ramas bun de la Corneliu Coposu. Cel mai mare politician din istoria noastra post decembrista.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace ! Iar noi sa nu-l uitam , sa-i onoram amintirea si sa-i ducem mesajul mai departe. A vrut o Romanie europeana!



















