Revin la dezbaterea de la Banca Nationala, de sub egida Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma, reamintind ca adevarul avertismentelor lui Aurelio Peccei, de acum patru decenii, este confirmat de criza pe care o suporta astazi planeta. Semnificativa, in acest sens, este sublinierea academicianului Mugur Isarescu legata de crezul lui Aurelio Peccei, intemeietorul Clubului de la Roma, si anume ca lumea va avea un viitor bun numai daca va inceta risipa de resurse.
Si iata ca tocmai risipa de resurse, care n-a incetat nicio clipa, este principala cauza a crizei actuale.
Intr-o cunoscuta lucrare a lui Aurelio Peccei, publicata in 1969 - „Prapastia din fata noastra" - s-a dat alarma. Tema din 1969 a fost reluata si dezvoltata in 1976, intr-o lucrare de referinta: „Calitatea umana". Dupa moartea lui Aurelio Peccei, in 1982, Clubul de la Roma n-a incetat sa examineze tabloul lumii si sa atraga atentia ca o inevitabila criza generala, cu implicatii morale, politice, sociale si economice, pandeste planeta.
Aceeasi preocupare se inscria pe agenda Clubului de la Roma si la simpozionul de la Bucuresti, din septembrie 1999. Titlul simpozionului era nu numai atractiv, ci si incitant. Reuniti la Bucuresti, in septembrie '99, membrii Clubului de la Roma cautau deja raspuns la o intrebare dificila: „Cum sa stapanim valul globalizarii?". Personalitatile participante constituiau garantia ca in dezbaterile din capitala Romaniei aveau sa se nasca multe idei de referinta. Ceea ce s-a si intamplat.
Limitarea risipei de resurse - problema majora a globalizarii, ce continua sa preocupe toate tarile lumii, mari sau mici - am regasit-o ca numitor comun al dezbaterilor din cadrul reuniunii de la Bucuresti. Am regasit-o, de fapt, in comunicari ori in interventii de interes general, ilustrata de teme cum sunt „Globalizarea si prevenirea crizelor" sau „Globalizarea si prevenirea conflictelor"; dar si in subiecte de interes local: „Strategia nationala de dezvoltare durabila a Romaniei", „Directii ale strategiei de crestere economica in Europa de Sud-Est" sau „Investitii straine directe in Europa Centrala si de Est". Toate au fost teme ce nu puteau fi in niciun fel rupte de provocarile globalizarii, intre care prevenirea crizelor economice incepea sa ocupe un loc cardinal.
Clubul de la Roma, care inca de la infiintarea sa a pus in lumina doua directii de prima importanta ale globalizarii - pe de o parte intelegerea unei realitati obiective, aceea ca traim intr-o lume cu limite evidente; iar pe de alta parte constientizarea adevarului ca limitele acestei lumi impun restrictii majore - se avanta astfel in cautarea drumului cel bun. Planeta se afla in fata a doua mari sfidari: in timp ce resursele devenisera evident limitate, dorintele, ambitiile sau tendintele pareau sa fie nelimitate. Iesirea din aceasta dilema devenea tot mai complicata.
La rascrucea celor doua mari adevaruri, analizele futurologice s-au dovedit a fi de buna seama importante. Dar intrebarea esentiala avea in vedere prezentul: ce poate fi facut si cum? Intrebare actuala si in Romania. In anii dupa 1990, perioada in care s-au produs transformari istorice, insotite de costuri dramatice in plan economic si social, viata ne obligase sa fim preocupati mai cu seama de analiza tendintelor curente si de rezultate posibile imediat. Pentru ca nu doar resursele materiale erau limitate, ci si cele de ordin psihologic. Noi nu mai avem nici timp si nici rabdare sa asteptam.
Desigur, avertismentul pe care ni-l dadea istoria avea o importanta aparte pe plan local. Toate politicile interne, de la strategiile de dezvoltare pana la cele privind realocarea resurselor, inclusiv a celor financiare, nu puteau sa nu ia in calcul marele adevar rostit de Clubul de la Roma chiar la Bucuresti. Sa-l ia in calcul in chip rational, plecand de la limitele si constrangerile lumii in care traim.
Dar fluxul constientizarii acestei realitati nu avea sens unic. Concluzia desprinsa la Bucuresti era limpede: „Daca, la randul sau, comunitatea internationala - in primul rand prin varfurile reprezentative, intre care G-8, Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Uniunea Europeana, pietele de capital - nu are antene sensibile si nu sesizeaza la timp ori ignora provocarile regionale sau locale, mai ales pe cel din tarile mici si mijlocii, se poate ajunge usor la disfunctionalitati grave intr-un sistem globalizat, cu consecinte greu de estimat pentru intreaga planeta". Ceea ce nu insemna, in nici un caz, ca filozofia globalista n-ar fi o solutie optima. Pentru ca numai prin cunoasterea totalitatii sistemului global - lumea in care traim - pot fi intelese si solutionate problemele zonale. Pot fi... dar n-au fost decat partial luate in seama.
Fireste ca, acum, nu e timpul sa dam navala si sa gandim ca furia crizei financiare, inca nestinse, care a cuprins spatii ample pe planeta, a scos in evidenta numai carente ale globalizarii. Fiindca oricat si-a facut loc acest gand, incercand sa influenteze ori chiar sa determine dezbaterea mondiala actuala, n-a reusit totusi sa infirme economia globala ca obiectiv de prim ordin in anii 2000. Si nici economia de piata ca model global. Din acest motiv, lumea in criza pune un mare accent pe globalizare si pe economia de piata ca forte in stare sa impuna criteriile de performanta si sa pregateasca viitorul.
Adrian Vasilescu, 12.08.2009, Ziarul Financiar
