Corneliu Coposu Fan Page

Rodica Coposu: „Acum ăştia plătesc tot, cumpără conştiinţe!” - Q-magazine, 29/01/2010

Înapoi la Ziare din 2010

În 1947, Partidul Naţional Ţărănesc avea peste două milioane de membri. În anii care au urmat, zeci de mii de ţărănişti au murit în chinuri groaznice în închisorile comuniste, din cauza crezului lor politic. Astăzi sunt puţini cei care dau doi bani pe partidul ajuns stafie, opacizat, oxidat, divizat în două aripi. Dar, mai dureros ca orice, surorilor lui Corneliu Coposu, cel care a suferit 17 ani de temniţă pentru că nu s-a dezis de ţărănişti, le este teamă să vorbească despre unul dintre actualii preşedinţi ai P.N.Ţ.C.D.

Surorile Coposu

„Ca şobolanii o să ardeţi, fir-aţi ai dracului!"

Q Magazine: Cum a fost viaţa dumneavoastră între 1964 şi 1989, după ce v-a fost eliberat fratele?

Flavia Coposu: Dragă, a fost una fericită, pentru că eram toţi împreună. Să ştii că, cu mizeria te înveţi, nu foarte uşor, dar te înveţi. Ajungi să nu te mai plângi că n-ai aia, că n-ai ailaltă. Te mulţumeşti cu ce ai. Şi la noi era întâi dragostea asta ce ne unea pe toţi şi ne ajutam reciproc, banii erau comuni şi ne uneam priorităţile. A fost destul de greu, îţi închipui că eram salariate noi, fetele. Cornel avea o leafă de mizerie, de abia îi ajungea de tramvai şi de ţigări, că fuma. El lucra pe post de muncitor, undeva dincolo de Casa Scânteii, era un şantier dintr-ăsta, de feronerie, făceau balcoane. El era pe post de muncitor-angajat, dar făcea pe normatorul. Pleca dimineaţa şi venea seara. Noi puneam leafa la comun, şi a mea, şi a soţului meu şi a tuturor şi ne descurcam cum puteam. Apoi ne-am limitat veleităţile la ce-am avut. N-am făcut o tragedie din faptul că n-aveam căciulă nu-ştiu-cum... N-am, n-am, gata!

Q: La mineriade v-a fost frică?

F.C.: În seara aceea Cornel era bolnav, avea o viroză. A venit un medic, i-a făcut o injecţie. Eu stăteam aşa, cu o oarecare nelinişte... Nu mai spun la telefon ce înjurături, ce... Şi la un moment dat sună din nou telefonul, mă duc, răspund şi o voce de femeie îmi spune: „Ca şobolanii o să ardeţi, fir-aţi ai dracului!" Când m-am întors, la geam puseseră foc. M-am speriat! Am auzit o maşină plecând în trombă şi la geam ardea. Noroc că era închis. A venit repede şi Cornel, auzise gălăgie, i-am spus că trebuie să plecăm neapărat, ne-am dus la nişte prieteni. Dimineaţa, au năvălit la sediul P.N.Ţ. Am fost anunţaţi să nu care cumva să meargă Cornel acolo că e nenorocire, aruncau mobila pe geam, mă rog... era prăpăd. Minerii au venit în trei valuri la noi acasă. În primul val, s-au năpustit la uşă, dar n-au putut deschide. Peste drum de noi, locuia o doctoriţă mititică, subţirică care s-a dus la un miner şi i-a zis: „Nu ţi-e ruşine să dai într-o uşă a unei case la care tu n-ai pus nicio cărămidă?" Ăla a plecat. Am întrebat-o după aia: „Nu ţi-a fost frică, doamna doctor?", „Păi, nu mi-am dat seama!" A venit turul doi şi au vrut să spargă maşinile de pe stradă. Au sărit toţi de pe aici, că nu sunt maşinile lui Coposu, că sunt ale lor. A venit şi turul trei, cu maşinile de Miliţie, o haită întreagă care a încercat să disloce uşa, n-au putut şi atunci au spart geamul, au băgat mâna pe dinăuntru şi au intrat. Soţul meu era aici. Au furat ce-au putut, au spart pereţii să găsească valută, au răsturnat tot, au scos pernele, plapumele în mijlocul casei, au căutat şi în apa de la flori. Ce să vă spun? Au făcut un dezastru şi au furat tot ce-au putut: ceasuri, casetofoane, tacâmuri, tot-tot ce-au găsit. Când au plecat, l-au luat pe soţul meu după ei şi afară stătea unul cu o poză şi le-a zis: „Lăsaţi-l mă, că ăsta nu-i Coposu!"

„Iliescu a vrut aici perestroika, dictatură militară"

Q: Aţi avut speranţe mari în '89!

F.C.: O, da, da.

Rodica Coposu: Am crezut că gata, dacă pică Ceauşescu am rămas liberi, nu mai avem nicio constrângere, nimic. Nu ştiam ce val de mizerie urmează. Toate porcăriile ce s-au scris...

F.C.: Eu nu înţeleg nici acum de ce l-au urât atât de tare comuniştii pe Cornel? Gândiţi-vă numai ce a început în '90! Ce porcării au aruncat pe piaţă împotriva lui. Toată murdăria pământului! Şi eu eram aşa de revoltată şi-i spuneam: da', tu nu te revolţi? Şi îmi spunea: „Săracii de ei! Tu nu-ţi dai seama că amărâţii ăştia vor să-şi facă un loc în lume, vor să câştige nişte merite? Ce le pasă lor?"

Q: Când aţi auzit prima dată de Ion Iliescu?

F.C.: Iliescu a apărut la Revoluţie aşa...de nici unde. Eu am auzit de Iliescu la „Europa Liberă", cu vreo patru-cinci luni înainte. Era un comentariu făcut atunci, că Iliescu care era ostracizat, a fost invitat de Gorbaciov cu care a fost coleg de serie la Moscova, să-i facă o vizită şi că Ceauşescu nu i-a dat voie să plece. Iliescu avea în cap să facă aici dictatură militară. Ei n-au ştiut cât e de urât comunismul. Pe străzi a apărut „Jos Comunismul!", nu „Jos Ceauşescu!" Ei au vrut să deturneze toată revoluţia, ca un protest împotriva lui Ceauşescu. Iliescu n-a vrut să facă aici democraţie. Iliescu a vrut aici perestroika. Ăsta-i adevărul! Eram singura ţară care se preta la perestroika, fiindcă n-aveam datorii. Eram o ţară care îşi putea hrăni populaţia şi puteam face aici un exemplu de perestroika lux şi cred că asta a fost sarcina lui, dată de Gorbaciov.

R.C.: De altfel, în prima seară când a apărut la televizor, Iliescu a spus că Ceauşescu a întinat frumoasele principii marxist-leniniste. Asta a fost declaraţia lui din 22 decembrie. În orice caz, Revoluţia ar fi putut degenera urât. Ei şi-au luat toate măsurile de prevedere, au făcut toată presiunea aia cu teroriştii, cu împuşcături, cu luptă electronică, ca să se poată aşeza la putere.

Ceausescu

„Ăsta-i sărutul lui Iuda?"

Q: Cum a fost primul 1 Decembrie de după Revoluţie, de la Alba?

R.C: Se ştia că va fi întrerupt. Eu am mers cu Cornel în Cetate, se mergea foarte încet cu maşina că era lume, toată lumea era bucuroasă să-l vadă, îl salutau. Am ajuns la locul unde se ţinea adunarea, era un fel de tribună. Au intrat să vorbească, a vorbit mai întâi Iliescu şi pe urmă Cornel. În momentul în care a început să vorbească, au început huiduielile, urletele. Domnul Roman făcea semne cu mâna, îi încuraja. Pe urmă a spus că de fapt încerca să-i potolească. Ştiu că am văzut un banner pe care scria „Vatra Românească-Tulcea". Cornel şi-a ţinut discursul până la sfârşit, fără să se întrerupă. A urmat Cunescu pe care nu l-au huiduit, apoi Câmpeanu pe care l-au huiduit de la început până la sfârşit. Şi tot huiduit până la capăt a fost ungurul. Ştiu că pe urmă Cornel chiar spunea că nu şi-au dat seama „ăştia", că pentru prima dată ungurii au recunoscut Alba-Iulia. În proclamaţia aceea scria că noi nu vrem să devenim din asupriţi, asupritori, că vom respecta drepturile cetăţenilor de altă naţionalitate. Nu s-a citit niciodată asta. S-au oprit acolo şi în loc să-l lase să termine, l-au huiduit şi pe ăla până la sfârşit. După ce s-a terminat, a venit domnul Măgureanu să ne scoată de acolo cu doi-trei băieţi. Cornel i-a zis: „Lasă dom'le că n-o să mă bată lumea, că atunci când am venit toţi m-au salutat cu prietenie, n-o să ne omoare acuma." De altfel, nimeni nu se lega de noi în afară de ăştia care erau puşi. A doua sau a treia zi a apărut într-un ziar declaraţia prefectului de Tulcea care a spus că în judeţul lui nu există organizaţia „Vatra Românească" şi că au fost nişte impostori care au apărut la Alba-Iulia cu acel banner.

F.C.: Adevărul este că înainte de Alba-Iulia, în seara premergătoare, a fost o recepție la Cotroceni şi au fost invitaţi toţi. Acolo a venit Măgureanu să-l felicite pe Cornel şi s-a dus să-l sărute. Cineva care era alături de ei a auzit, pentru că fratele nostru nu ne povestea nouă nimic: „Ăsta-i sărutul lui Iuda?" a zis Cornel către Măgureanu. Întors acasă, noi am aflat ce se întâmplase şi l-am întrebat: „Şi ăla ce-a zis, că-i Iuda?" Zice: „O să vedem mâine. În orice caz va fi o repercusiune."

„Au dat la unguri cultura. Ce le pasă lor?"

Q: Aţi crescut într-o familie ai cărei membri au desfăşurat o activitate intensă pentru recunoaşterea drepturilor românilor în Imperiul Austro-Ungar. Dumneavoastră cum aţi primit numirea lui Kelemen Hunor în funcţia de ministru al Culturii şi Cultelor?

F.C.: Eu mă tem foarte tare că există dedesubt ceva, foarte tare mă tem! Autonomia totală! Kelemen Hunor ăsta e un tip bine. Bănuiesc că este posesorul unor intenţii bune. Bănuiesc că nu e din tagma ălora revizionişti. Nu ştiu câtă autoritate poate avea fiindcă am impresia că s-au rupt şi ăia în două: unii care sunt pentru autonomie şi care ţin cu Ungaria şi unii care vor să trăiască în pace în România. Nu ştiu. Eu cred că aparţine de ăştia buni. Ca probă că nu a fost votat cu şapte la sută, numai cu cinci la sută.

R.C.: Aici a fost un aranjament. De altfel, UDMR-ul a declarat că ei vor fi întotdeauna cu puterea.

F.C.:... cu puterea şi că vor face întotdeauna tot ce e de folos naţiei lor, nu altceva. Cine a fost foarte bine a fost ăla, primul preşedinte al UDMR-ului, Domokos Geza, un tip inteligent, cultivat şi cu care te puteai înţelege. Într-adevăr, ei au fost cei mai fideli susţinători ai Convenţiei Democrate: ungurii! Ei şi-au şi permis să selecteze personal studios, serios, ei niciodată n-au vorbit prostii în Parlament, nu ştiu dacă voi aţi observat?! Ei, în momentul în care iau cuvântul, îl iau pe subiect, nu aiurea. Nu cum vorbeşte madam Vasilica nu-ştiu-cum...Au o serie întreagă de intelectuali care luptă pentru drepturile lor în această enclavă pe care o doresc, neapărat, separată de rest.

R.C: Ei niciodată cu 7% n-ar fi obţinut 3 ministere și un vicepremier, dar se pare că au negociat foarte dur. Am înţeles că ar fi trebuit să le dea Ministerul Dezvoltării, dar pentru că acest minister era destinat altcuiva, pentru a nu leza drepturile persoanei care avea destinat acest minister, le-au dat lor cultura. Ce le pasă? Cultura nu interesează pe nimeni! Absolut pe nimeni şi atunci au dat-o fără niciun fel de problemă. Într-un stat cu o civilizaţie de secole, treaba asta nu ar fi iscat niciun fel de comentarii: că unul de origine maghiară a luat Ministerul Culturii. Probabil că vor obţine universitate separată, în fiecare sat unde sunt 5% unguri, vor obţine teatru sau ce le trebuie acolo în limba maghiară...

„Străbunicul avea câini botezaţi în limba maghiară"

F.C: Păi, ei n-or să stea ca mototolii ăştia ai noştri, să nu facă nimica...

R.C: Şi pentru a demonstra că ei sunt într-adevăr oameni de cultură, s-ar putea chiar să facă ceva pentru cultura...

F.C.: S-ar putea, dar pentru a lor! Ei vor autonomia pentru că vor în această enclavă să se dezvolte independent! Eu am apucat Regiunea Autonomă Maghiară. A fost o greşeală enormă a lui Petru Groza! Ştiu că a fost un act oficial pecetluit de prim-ministrul nostru şi prim-ministrul lor. Ei au vrut să beneficieze de drepturile astea. Din punct de vedere uman, le dai dreptate: ţin la naţia lor şi vor să le fie lor bine, dar nu este corect din punct de vedere al statutului lor de toleraţi pe pământul nostru şi mâncând pâinea noastră. Ar trebui să aibă cât de cât consideraţie pentru că trăiesc pe pământul ăsta.

Q: Ce-ar fi spus străbunicul dumneavoastră, semnatar al Unirii de la Alba?

R.C.: Străbunicul, dragă, a fost un tip clarvăzător, dar faţă de unguri nu a avut toleranţă deloc. El avea câini botezaţi în limba maghiară. Zicea: cu aceste animale nu putem vorbi în limba noastră frumoasă, moştenită de la romani.

„Geoană se poartă civilizat, dar nu ştiu cât îl duce capul..."

Q: Ce-a fost cu pactul ăla de la Timişoara, prin care toate partidele, inclusiv P.N.Ţ.C.D. au semnat pentru susţinerea lui Geoană? S-a adus în discuţie inclusiv faptul că fratele dumneavoastră, Corneliu Coposu, şi-ar fi dorit la un moment dat reconcilierea cu P.S.D.-ul.

R.C.: Dragă, actul ăsta a făcut o răzmeriţă prostească. Eu zic aşa: atitudinea lui Antonescu a fost oferta unei minime şanse de a schimba ceva. Dacă ar fi reuşit coagularea unei opoziţii şi ar fi reuşit să câştige Geoană... Geoană ăsta nu e o valoare - Doamne-iartă-mă! Nu-l cunosc bine, se pare că e un tip foarte cult totuşi, ştie nu-ştiu-câte limbi străine, se poartă civilizat, dar nu ştiu cât îl duce capul... Dar ceea ce a vrut să facă Antonescu şi nu el, ci... Aici în ţară la noi, musai să existe o persoană care reprezintă neutralitatea fiindcă la noi moare capra lui Gheorghe în fiecare şi unul care îţi dă senzaţia că nu e capra lui Gheorghe are succes. Acest neamţ, Iohannis, a întruchipat într-o secundă neutralitatea, de aia a mers toată lumea spre el şi poate ar fi putut face ceva. Poate... Eu sunt intuitiv convinsă că n-ar fi furat, că n-ar fi făcut afaceri.

„Eu să dau votul meu lu' Geoană? Am zis să-mi cadă mâna!".

Q: E adevărat că fratele dumneavoastră şi-a dorit reconcilierea?

F.C.: Da şi nu o dată.

R.C.: Prin '91 sau '92, Cornel a făcut o propunere de pact de reconciliere între dreapta şi stânga, pentru binele ţării. În acest pact erau nişte puncte, cinci la număr, care s-au regăsit, patru dintre ele, în pactul pe care l-a semnat Sârbu (n.r. - Radu Sârbu, preşedintele P.N.Ţ.C.D.) cu Geoană. Acolo se spunea printre altele că trebuie să se facă o reconciliere naţională, că celor care au suferit de pe urma terorii din perioada comunistă trebuie să li se recunoască această suferinţă, iar cei care sunt vinovaţi trebuie să plătească pentru ce-au făcut, pentru a nu se mai repeta. Erau oricum cinci puncte, dintre care Iliescu atunci nu a vrut să respecte nici unul şi atunci pactul nu s-a mai făcut. Acum, din acele cinci puncte, patru s-au pus pe tapet şi Geoană le-a recunoscut pe toate patru şi le-a semnat. Al cincilea punct se referea la oferirea unor pensii pentru cei care au făcut închisoare, lucru care fusese obţinut ulterior de Ticu Dumitrescu.

F.C.: Ce-au greşit ei atunci - nu ştiu dacă nouă ne este permis să judecăm, nu suntem totuşi la conducerea partidului - dar e oricum un lucru de bun-simţ: nu cred că ar fi trebuit să o facă în ziua de 1 Decembrie şi nu la Timişoara, pentru că s-a deturnat toată treaba. PSD-ul a venit şi-a umplut de steaguri balconul Operei din Timişoara, unde s-a murit. Nu era cazul să lovească în această sensibilitate. Timişorenii n-or să uite în veci că s-a murit acolo! A fost o greşeală de tactică. Nu trebuia să facă la Timişoara, şi nu la Operă! Asta a deturnat toată treaba şi a început o vrajbă cum n-a fost în veci. Păi nu vă spun ce-am păţit noi cu Timişoara, ce telefoane, ce reproşuri de parcă am fi făcut noi... Ce să facem noi, ce puteam face? Toţi disperaţii ne-au dat nouă telefoane: „Ziceţi dumneavoastră să votez eu cu Geoană?", „Da' ţi-am spus eu, doamnă, să votezi cu Geoană? Nu poţi gândi puţin peste Geoană, nu te duce mintea?", „Eu să dau votul meu lu' Geoană? Am zis să-mi cadă mâna!". Doamne iartă-mă!

„Miluţ are treabă cu politica, cât am eu cu stelele!"

Milut

Q: Dumneavoastră cum priviţi acum ce se întâmplă cu P.N.Ţ.C.D.-ul? Cine pe cine a dat afară din partid? Miluţ pe Radu Sârbu sau invers? Câte „aripi" are acum acest partid?

R.C.: P.N.Ţ.C.D.-ul nu mai există. O parte dintre cei care au mai rămas sunt nişte nostalgici. Nu ştiu ce se întâmplă, că nu se pot nicicum uni, parcă e un blestem. Cum ridică unul capul, încep bârfele.

Q: V-aţi revoltat contra lui Miluţ!

F.C.: Miluţ ăsta n-are nicio treabă cu politica şi cu partidul, aşa cum n-am eu cu stelele! Asta-i un tip de afaceri care-i musai să fie preşedinte de partid, ca să-i fie bine în străinătate - acuma mă înregistrezi, nu mă înregistrezi - dar Miluţ... (n.r. - am înregistrat, dar m-au rugat să nu fac public. Le respect decizia!)

„Legea electorală e o mizerie. Vor intra numai escroci!"

Q: La sfârşitul lui '95, la moartea fratelui dumneavoastră, Andrei Pleşu vorbea despre importanţa pe care au avut-o asupra lui Corneliu Coposu cei 10 ani petrecuţi lângă Iuliu Maniu şi că rămâne de văzut în lunile următoare, în anii următori, cine a profitat intelectualmente şi politiceşte de pe urma celor cinci ani petrecuţi alături de Corneliu Coposu. În opinia dumneavoastră, a ştiut cineva să profite cu adevărat, au fost ochi de văzut, urechi de auzit?

R.C.: Povestea cu P.N.Ţ-ul a fost una foarte tristă. A fost tristă pentru că au venit în partid cei care au suferit, cei care erau deja bătrâni, obosiţi, bolnavi, săraci, vai de mama lor! Ramura tânără care a venit luând exemplul vechilor politicieni voia să-şi facă carieră. Or, partidul ăsta n-a fost de carieră. A fost singurul partid în care nu s-a plătit niciun leu să candidezi, niciun leu. Acum am auzit că e cinci mii de euro, cinşpe mii de euro. La PNŢ a fost gratuit. Nimic! Toţi care au fost trecuţi pe listă n-au dat un leu! Ca să aibă totuşi din ce trăi, Cornel a iniţiat ca deputaţii aleşi să dea totuşi 1% din venitul lor ca să aibă cerneală, şi scripte, şi lumină. Acum, ăştia plătesc tot, cumpără conştiinţe, se cheltuie nişte bani fantastici pentru treaba asta şi această lege electorală e mizerabilă! Vor intra numai escroci!

„Capra lui Gheorghe la noi trăieşte"

Q: Care credeţi că mai este astăzi şansa României?

F.C.: Poate vine generaţia asta tânără care va vrea să facă ceva pentru ţară, că de fapt asta-i nenorocirea: nimeni n-a vrut să mai facă nimic pentru ţară. Toţi au făcut pentru ei! În primul şi-n primul rând, trebuie o redresare morală. Morala a dispărut! Acum vreo doi ani am fost în Ardeal şi am mers într-o piaţă la Baia Mare. Am început să vorbesc cu unul dintre ţărani şi ăla mi-a spus aşa: „Doamnă, ştiţi care-i baiul: nu mai este ruşine! S-o prăpădit ruşinea!" Nu mai există busolă morală! Nimeni n-a lucrat pentru moralizarea lor! Nu mai cred în biserică. Asta de mult. Nu mai cred în Dumnezeu. Asta de mult. Singurul zeu este materialismul ăsta nenorocit care a cucerit tot. Suflet. Inimă.

R.C.: Eu tot sper în copiii ăştia care au 15-18 ani şi cărora încă nu le-a fost poluată conştiinţa, care cred că mai au încă curăţenie sufletească şi poate entuziasmul de a face ceva. Poate vor avea nişte idealuri mai mari... Asta este speranţa!

F.C: Poate vor fi nişte legi mai bune pentru că, uitaţi, de pildă, una dintre cele mai bune legi care era în vigoare înainte de comunişti spunea că dacă erai ales în Parlament, în numele unui partid şi plecai din partid, pierdeai totul, toate drepturile. Mă gândesc acum, când a fost primul rezultat în 6 decembrie, lângă Geoană era Oprişan care îl pupa de zor. A doua zi a început să-l atace. Fără nicio ruşine! E teribil! Apoi, ştii care este nenorocirea la noi? Istoria noastră a mers uniform! Se repetă aidoma. Bătrânii politicieni nu degeaba au adus prinţi străini. Tocmai din cauza acestei invidii naţionale. Capra lui Gheorghe la noi trăieşte. De ce numai un prinţ străin a putut face la noi coagularea şi un român nu? Pentru că se mâncau între ei. Uitaţi-vă acuma! Orice partid porneşte la drum, cum ridică unul capul, pac, gata, altul la rând! Sentimentele pe care e axată ţara noastră sunt alea de jos de tot: invidie, regret că tu nu eşti acolo, nu tinzi să ajungi ca ăla. Asta-i legea comunismului: ură împotriva celor care au! Nu doreşti să ajungi ca ei, nu, să-i dărâmi pe ăia, să le iei locul. Asta e! Ăsta-i destinul nostru!

Raluca Botezatu, 29 Ianuarie 2010, Q-magazine

Articol citit de 2789 ori.

Alte articole