Sa distrugi o placa memoriala este un sacrilegiu. Ce putea fi in creierul imbolnavit de ura al celor care au sfaramat placa memoriala de pe casa in care a locuit Corneliu Coposu? Ce demoni i-au posedat pentru a se deda unei asemenea netrebnicii? Citesc, recitesc si tot nu-mi vine sa cred. In editia online a revistei 22 a aparut acest text, de o stringenta actualitate politica si etica, datorat istoricului Liviu Rotman.

Subscriu la ingrijorarea sa legata de ceea ce apare a fi o proliferare a limbajelor si, iata, a unor practici extremiste, de dreapta ori de stanga. Macularea unor locuri ale memoriei, vandalizarea lor, afisarea de simboluri naziste ori comuniste tin de domeniul obscenitatii. Desenarea svasticilor ori a simbolurilor dictaturii comuniste, utilizarea unor formule lingvistice pejorative menite sa insulte intregi grupuri etnice, agresarea (deocamdata verbala!) a unor intelectuali care resping categoric sovinismul, xenofobia si antisemitismul, negarea nonsalanta a crimelor in masa, a faradelegilor comise fascisti si comunisti, instigarea la violenta trebuie numite drept ceea ce sunt: actiuni extremiste menite sa submineze democratia romaneasca si valorile pluralismului.

Cand asemenea actiuni scandaloase trec neobservate, neglijate, ignorate, minimalizate, spatiul insusi al libertatii se afla in pericol. Corneliu Coposu a luptat toata viata in numele adevarului, al civilitatii, dialogului, tolerantei. A platit cu ani grei de temnita pentru verticalitatea sa intrata, pe drept cuvant, in legenda. In vara anului 1964, abia iesit din inchisoare, a fost chemat, prin intermediul fostului sau subaltern convertit la comunism, Grigore Geamanu, la Gh. Gheorghiu-Dej. Omul care-l privase de libertate vreme de 17 ani, omul pe care il cunoscuse candva in timpul guvernelor Sanatescu si Radescu drept in infocat agent al Moscovei, i-a propus un post, bine remunerat, de jurist la Consiliul de Stat. Era dupa Declaratia PMR din aprilie 1964, Dej incerca pe toate caile sa-si largeasca baza de sustinere in tara. Corneliu Coposu a refuzat categoric, a preferat sa fie simplu muncitor pe un santier de constructii. Era facut din acea plamada ce nu cedeaza presiunilor de orice fel, psihologice ori fizice. Cand Dej i-a propus reabilitarea sa si a lui Iuliu Maniu, Corneliu Coposu i-a dat o replica usturatoare: “Maniu ar fi mai indicat sa-i reabiliteze pe comunisti”> (v. Tudor Calin Zarojanu, “Viata lui Corneliu Coposu cu documente din arhiva fostei Securitati” ( Bucuresti, Editura Masina de scris, 2005, p. 96). Spre deosebire de unii fosti detinuti politici, a refuzat la fel de consecvent sa scrie la “Glasul patriei”, vitrina pentru strainatate a MAI. Avea un umor extraordinar, dar cand venea vorba de principii era un exemplu de intransigenta. Era un spirit vizionar, un observator lucid al evenimentelor din lumea comunista. Dupa invazia Cehoslovaciei a afirmat intr-un cerc de prieteni (iar Securitatea a fost prompt informata) ca “era vorba de inceputul sfarsitului comunismului”. Scria sursa “Sultan”: “Este convins ca falimentul economic si ideologic al comunismului este total si ca fortele care il vor rasturna se vor naste din mijlocul lui si nu vor veni din afara”. (p. 99).

Exact pe 13 septembrie m-am intalnit aici, la Washington, cu dl Cristian Fulger, vicepresedintele Fundatiei “Corneliu Coposu”, fiul sorei celei care a fost Arlette Coposu, sotia marelui om politic, ea insasi ani de zile intemnitata politic. Am discutat o serie de idei privitoare la pregatirea aniversarii centenarului Coposu, in 2014, colaborarea in diverse directii intre IICCMER si Fundatia “Corneliu Coposu”. Mi-a daruit cartea din care am citat aici, cu inscriptia doamnei Rodica Coposu, sora Seniorului, si cu propria sa dedicatie. Ceea ce s-a petrecut cu placa memoriala este un atentat la ideea insasi de bun-simt, de onoare, de demnitate. Tacerea, in asemenea situatii, este si ea o forma de consimtamant.

In noiembrie 2010, editura Curtea Veche va publica, in colectia “Constelatii”, volumul “Anatomia resentimentului” pe care l-am coordonat si prefatat. Multe texte au aparut initial pe acest blog, altele sunt mai noi. Se discuta, intre altele, acest subiect: primordialismul xenofob, etnocentrismul, nationalismul antiliberal ca expresie a ranchiunii, a invidiei, a variilor complexe (intre care cel de inferioritate convertit in acela de superioritate), ceea ce Freud a numit “narcisismul micilor diferente”. Corneliu Coposu a fost sustinatorul unui nationalism civic, ori, daca preferati, unul liberal. In alti termeni, a fost un patriot. Nu a acceptat ca formula “Noi” sa anihileze demnitatea ireductibila a cuvantului “Eu”. Tocmai din acest motiv a fost atacat in chip mizerabil in publicatiile stalino-fasciste. Iata un citat care spune mult despre viziunea sa civic-democratica:

“Patriotismul este o dragoste discreta pentru tara, o disponibilitate de a-ti da oricand viata pentru ea si de a nu marturisi acest sentiment. Gasesc ca afisarea patriotismului este indecenta. Un om care simte dragostea pentru tara, un om care este decis ca in interesul tarii sa-si sacrifice propria existenta nu are sa se bata pe piept cu sentimentul acesta”.

Am gasit aceasta reflectie a lui Corneliu Coposu asezata ca motto al unui text intitulat “Profesorul de Seniorie” scris de eleva Adriana-Amalia Parcalabu (Liceul “Mihail Kogalniceanu din Vaslui) pentru un concurs national, in volumul “Juniorii Seniorului” editat de Fundatia “Corneliu Coposu” si Tudor Calin Zarojanu in 2009, cu un cuvant inainte semnat de doamna Rodica Coposu. Eseul acestei eleve a primit Premiul II. Sa speram ca ideile luminate si luminoase ale lui Corneliu Coposu isi vor afla cat mai mult adepti intre tinerii din Romania. (VT)