Născut la 4 iulie 1915 la Curtea de Argeş, Nicolae Enescu a fost profesor de limba română la Seminarul Teologic din Curtea de Argeş. Adept al Partidului Naţional Ţărănesc, Enescu a fost arestat şi întemniţat pentru „uneltire împotriva puterii populare”, fiind considerat „duşman al poporului”.

Tatăl său a fost deputat ţărănist

„Când aveam 8 ani, spune în memoriile sale profesorul, în clasa a doua primară, a murit tata, învăţător în comuna Tigveni-Argeş, deputat naţional-ţărănist. Era în luna mai 1923 şi vorbea la o întrunire a P.N.Ţ., în actualul parc Nevers din Curtea de Argeş. Din mulţime a apărut o bandă de ticăloşi, s-au năpustit cu bâte asupra lui şi l-au linşat. La înmormântare au luat parte fruntaşii ţărănişti Ion Mihalache, Armand Călinescu, Grigore Iunian, Grigore Coandă. Toţi au declarat solemn în faţa sicriului: „Vom purta de grijă urmaşilor prietenului Nicolae Enescu!”. Murind tata, a pierit şi copilăria mea. De dorul lui nu mai aveam poftă de joacă, de mâncare. Să n-o îndurerez pe mama, mă ascundeam pe după casă, prin podul casei şi plângeam. Nu puteam trăi fără el. L-am avut învăţător, mă ducea la şcoală şi mă întorceam cu el de mână”. Nicolae Enescu a urmat Liceul „Alexandru Lahovary” din Râmnicu Vâlcea, unde a făcut 3 clase, iar apoi a trecut la Liceul din Sibiu, unde a mai făcut alte 5 clase. „În fiecare sâmbătă veneam acasă de la Vâlcea, să-mi văd mama, să plâng la mormântul tatii. Drumul, 25 de km, îl făceam pe jos; foarte obositor, dar nu aveam altă soluţie”, îşi amintea profesorul în aceleaşi memorii.

În facultate i-a cunoscut pe Nicolae Titulescu, Istrate Micescu, Nicolae Iorga sau Nae Ionescu

Nicolae Enescu a susţinut examen de admitere la Facultatea de Drept, unde i-a cunoscut pe Nicolae Titulescu sau pe Istrate Micescu. Mulţumirea lui Enescu n-a durat mult, fiind exmatriculat în prima jumătate a anului întâi. Motivul a fost tot unul politic, desigur: în campania pentru alegerile de decan al Baroului de Ilfov, studenţii l-au susţinut şi i-au asigurat reuşita profesorului Micescu, fapt care n-a fost pe placul autorităţilor. La sfârşitul anului, pedeapsa a fost anulată, dar Nicolae Enescu n-a mai revenit. A trecut însă la Facultatea de Litere şi Filozofie, unde a avut sau a audiat dascăli celebri cum ar fi Nicolae Iorga, Constantin Giurescu, Nae Ionescu sau Radu Gyr. „Pe Nae Ionescu nu l-am avut profesor, dar n-am scăpat o oră din cursurile sale! Trebuia să vii din timp ca să găseşti un loc pentru că era însoţit de Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Petre Ţuţea, Mircea Vulcănescu”, îşi amintea profesorul.

6 ani de temniţă comunistă

După absolvirea facultăţii, în 1940, s-a angajat la firma „Vinalcool” din Curtea de Argeş, negăsind post în învăţământ. La catedră a ajuns în 1946, ca profesor de română şi franceză la Seminarul Teologic şi Colegiul „Vlaicu Vodă” din oraş. După numai doi ani a fost arestat, pentru că era fiul unui deputat ţărănist şi adept al PNŢ. Urma calvarul. Iată ce spune profesorul Enescu în memoriile sale: „La şase luni după căsătorie, la 5 iulie 1948, am fost arestat în timp ce-l predam pe Eminescu. Am ajuns la Securitatea din Piteşti, la sediul de pe strada Egalităţii, unde a urmat o anchetă, groaza grozăviilor, de aproape două luni. A fost de o cruzime de neimaginat. Pe 25 septembrie 1948, am fost transferat la penitenciarul Craiova, iar pe data de 4 martie 1949 am fost judecat şi condamnat de către Tribunalul Militar Craiova, la 6 ani închisoare corecţională. N-am avut drept la avocatul apărării, sentinţa fiind dată în aceeaşi zi, pe 4 martie 1949. De la Craiova m-au transferat la Aiud, iadul puşcăriilor comuniste. Aici am întâlnit, ce mângâiere, mari personalităţi ale vieţii noastre culturale, precum Istrate Micescu, Nichifor Crainic, preotul Dumitru Stăniloaie, filosoful Ion Petrovici, poetul Radu Gyr, filosoful Mircea Vulcănescu, pe Gheorghe Eminescu, nepotul marelui poet, pe Harry Brauner şi alte victime ale comunismului”.

A lucrat ca îngrijitor de porci

„Ajuns acasă, am trăit minunea de a le regăsi pe Marga, soţia mea, şi pe Cătălina, pe care o lăsasem în pântecele mamei. Nu a fost uşor în anii care au urmat... Mulţi semeni se fereau de mine, mă ocoleau, evitau să stea de vorbă cu mine, de teamă să nu-i vadă Securitatea pentru care eram un paria. Am solicitat un loc de muncă, ca să-mi pot ajuta şi eu familia, chiar om de serviciu, dar mi s-a refuzat totul! A trebuit să plec la muncă în Bărăgan, unde am stat 10 ani ca muncitor necalificat; am fost îngrijitor de porci, mai târziu am condus un atelier de împletituri”.

Prim-secretarul Mohanu l-a repus în drepturi

În 1965, împreună cu soţia, Nicolae Enescu a revenit în Curtea de Argeş. Considerat de inspectorul general Diţuleasa ca „irecuperabil” pentru învăţământ, a lucrat ca zilier sau culegător de fructe. Abia după patru ani, acceptat de primul secretar Vasile Mohanu, a fost numit muzeograf la Muzeul Orăşenesc. Ulterior prin părintele director Negruţiu, a fost numit profesor de limba română la Seminarul Teologic din Curtea de Argeş, cu completare de ore de limba franceză la Liceul teoretic „Vlaicu Vodă”, vechiul său loc de muncă.

„Memoria lacrimei”, o carte cutremurătoare

Cu sprijinul municipalităţii piteştene, în anul 2007 a apărut o carte cutremurătoare, intitulată „Memoria lacrimei” scrisă chiar de profesorul Nicolae Enescu. Ajuns la vârsta patriarhilor, Nicolae Enescu a adunat între coperţile cărţii câteva zeci de pagini de memorii din care, dincolo de suferinţele închisorii, transpar şi câteva figuri ale culturii şi politicii româneşti. Coleg de celulă cu Radu Gyr, Mircea Vulcănescu, Nichifor Crainic, Corneliu Coposu, Nicolae Enescu, cel care a traversat patrulaterul închisorilor Piteşti, Craiova, Aiud, Bărăgan şi cel căruia „i s-a arătat Maica Domnului în celulă”, poate fi considerat un adevărat erou. A supravieţuit ororilor comuniste şi a reuşit să transmită mai departe adevărul istoric. Nicolae Enescu s-a stins din viaţă la onorabila vârstă de 94 de ani, la 30 decembrie 2009.

Marius Ionel, 14.01.2010, Jurnalul de Argeş