Doi istorici, profesori la Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, regretatul Pompiliu Teodor şi Doru Radosav, actualul director al Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga" din localitate, au avut inspiraţia să înfiinţeze în 1997 Institutul de Istorie Orală.

Institutul şi-a propus obiective ambiţioase: receptarea şi valorificarea unei părţi a memoriei recente, exclusă din mărturiile scrise. Deci, cercetările de istorie orală au în atenţie, cu precădere, acea parte din istoria contemporană care oferă posibilitatea intervievării martorilor oculari sau a urmaşilor lor. Cu alte cuvinte, Institutul de Istorie Orală Cluj vizează integrarea istorică, prin intermediul faptelor trăite de protagonişti, ca alter-nativă şi complement, la „marea istorie" scrisă a ţării, revendicându-se, în special, de la şcolile de profil din Franţa şi Italia.

Cercetări exhaustive

Plecând de aici, conducerea I.I.O. Cluj - director fiind chiar unul dintre iniţatorii lui, prof. univ. dr. Doru Radosav -, a format, de-a lungul celor 13 ani de existenţă, colective coerente de cercetare alcătuite dintr-un grup propriu de tineri istorici, din studenţi şi apoi din masteranzi şi doctoranzi, aceştia preluând teme adecvate scopului propus. Un prim mare pas s-a făcut cu un proiect amplu, vizând rezistenţa anticomunistă din România în perioa-da 1945-1989. În cadrul acestui proiect s-au efectuat pe teren numeroase campanii de cercetare şi s-au studiat şi intervievat, audio şi video, martori, sau chiar participanţi, ai grupurilor de rezistenţă. Astfel au fost puse în evidenţă grupurile de rezistenţă din Munţii Rodnei („Garda Albă"), în 1997; apoi cele din Munţii Apuseni, „Teodor Şuşman", „Capotă-Dejeu", „Cruce şi spadă", în 1998. A urmat cercetarea din Munţii Banatului, vizând activitatea grupurilor „Colonel Uţă" „Spiru Blănaru", „Maior Domăşneanu", urmate de cercetările din Maramureş. Adică grupurile lui Gligor Cantemir, Ioan Bog-dan , Miluţ, Pascu (1999). După care au urmat cercetările din Munţii Făgăraş - grupurile Arsenescu şi Arnăuţoiu -, grupul Vata-maniuc din Bucovina, grupul Paragină din Munţii Vrancei (2003) şi activitatea grupului Leon Şuşman şi a maiorului Dabija, tot din Apu-seni. Şi numai înşirarea acestor grupuri cercetate, şi mai ales arealul geografic enorm bătut de cercetători în căutarea martorilor oculari şi intervievarea lor ne dez-văluie o muncă de Sisif, făcută cu mare pasiune şi spirit de dăruire total. Dovada sunt sutele de casete audio şi video existente azi în arhiva I.I.O.Cluj, cu mărturii de-a dreptul zgudui-toare ale unor martori sau foşti luptători în munţi, precum Eli-sabeta Rizea, Lucreţia Jurj şi alţii care au supravieţuit terorii la care au fost supuşi în închi-so-rile de exterminare comuniste.

Interesante şi instructive sunt şi celelalte teme incluse în activitatea cercetătorilor de aici: „Majoritari şi minoritari în Europa Centrală", „Revoluţia română din 1989 în memoria martorilor şi participanţilor", „Imaginea celuilalt în Transilvania după 1918, studiu de caz în comunităţile mixte româno-germane din judeţele Hunedoara, Alba şi Sibiu", „Război şi pace - povestiri ale germanilor din România", studiu desfăşurat în colaborare cu Forumul Democrat al Germanilor din România şi un institut din Stuttgart etc. Unele texte au fost şi sunt în continuare valorificate în Anuarul I.I.O. Cluj, ajuns la ediţia X. Sau în volumele semnate de Doru Radosav, Valentin Orga, Cosmin Budeancă etc.,volume cu o mare rezonanţă la public, unele bilingve. Precum şi memoriile unor luptători ca, de pildă, cele ale lui lui Gh. Motres-cu, fost partizan în Bucovina unde a luptat împotriva sovieticilor care încercau să se infiltreze în pădurile lor încă înainte de 23 august 1944. Ceea ce i-a adus, ulterior, un periplu dramatic prin toate închisorile României, intrând în temniţele de exterminare la 29 de ani, în plină tinereţe, şi ieşind... pe targă. Motto-ul la volumul lui este remarcabil. „M-au distrus, dar nu m-au învins". Sau volumul „Suferinţa nu se dă la fraţi", semnat de Lucreţia Jurj, una dintre supravieţuitoarele grupului Şuşman din Apuseni. Sau celelalte patru volume redactate pe baza cercetărilor privind rezis-tenţa anticomunistă din diferite zone ale României.

Minorităţile religioase

Au intrat în atenţia I.I.O. Cluj şi alte evenimente majore ale istoriei transilvane, cum sunt: minorităţile religioase în epoca comunistă, românii şi maghiarii din nord-vestul Transilvaniei în perioada Arbitrajului de la Viena (1940-1941); şi, desigur, Holocaustul evreilor din nord-vestul României, tragedia umană care a zguduit şi oraşul de la poalele Feleacului, ceea ce i-a determinat pe cercetătorii de la I.I.O. să desfăşoare în prezent un studiu de informare-documentare în vederea înfiinţării unui Muzeu al Holocaustului la Cluj-Napoca, cu termen 2011. Aceasta, cu atât mai mult, afirm eu, cu cât un publicist clujean, Szabo Tibor Zoltan, a reuşit în anii anteriori, să adune mărturii de la unii supravieţuitori. Ceea ce s-a făcut atunci a fost din iniţiativa par-ticulară a unui cunoscut avocat în epocă, Aurel Socol, şi a vizat un număr mic de persoane.

Revenind la activitatea I.I.O Cluj, interesant este şi faptul că „acesta şi-a asociat şi o componentă didactică, în echipele de cercetare fiind cooptaţi, alături de cercetătorii proprii, studenţi şi masteranzi din cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii «Babeş-Bolyai», cercetarea fiind astfel aferentă formării de specialişti în acest domeniu", ne spune directorul I.I.O. prof. univ.dr. Doru Radosav. „De altfel completează domnia sa, - masteratul de Istorie Orală a fost introdus în planul de învăţământ începând cu anul universitar 1997-1998. De reţinut că masteratul pe temele rezistenţei anti-comuniste este singura formă de studii de acest gen din România, ceea ce a impus apariţa unor dis-cipline noi în planul de învăţământ al Universităţii «Babeş-Bolyai», dar şi dezvoltarea pe orizontală a unor discipline specifice, pînă acum, sociologiei şi etnografiei"...

Aşadar, la Cluj-Napoca funcţionează un Institut de Istorie Orală, o adevărată „mină de aur" pentru generaţiile tinere, actuale şi viitoare, arhiva lui reflectând puternic două aspecte mari ale epocii respective: lupta dârză, de rezistenţă, împotriva comunismului şi ororile la care au fost supuşi de către forţele de represiune sute de mii de români, dar şi din rândurile minorităţilor. A fost un război pe viaţă şi pe moarte, româno-român, care a distrus elitele ţării formate în perioada interbelică, dar şi opozanţii regimului, indiferent de statutul lor social şi profesional.

Virgil Lazar, 2 iulie 2010, România Liberă