Corneliu Coposu Fan Page

Câteva gânduri lângă o placă memorială, care…nu mai există - Revista 22, 17 septembrie 2010

Înapoi la Ziare din 2010

În dimineaţa zilei de luni 13 septembrie, trecând pe strada Mămulari, am observat că placa memorială aşezată pe casa în care a locuit Corneliu Coposu zăcea spartă alături de zid. Am aflat că actul de vandalism se petrecuse noaptea.

Din păcate, până la momentul în care scriu aceste rânduri, nu am găsit informaţia în mass-media. Poate mi-a scăpat, dar nu cred. Oare ce s-a întâmplat este chiar ceva neglijabil?

M-am întrebat, în mod firesc: De ce? De ce, Corneliu Coposu?

Fireşte s-ar putea spune cum se explică, cam rapid în astfel de cazuri: nişte huligani, tineri în stare de ebrietate? Şi aceasta este grav, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în plin centru al capitalei.

Un asemenea act barbar nu poate să nu ne îngrijoreze şi să nu ne îndemne la o încercare de descifrare a evenimentului...

Corneliu Coposu a devenit un simbol al procesului de democratizare a României, o personalitate de consens. După cum se stie, chiar şi cei care l-au contestat, l-au acceptat , în special după ce a dispărut ca o efigie a drumului de normalizare, de ruptură cu trecutul totalitarist… Am văzut în această acceptare generală un semn pozitiv al dorinţei societăţii româneşti de a adopta, în mod sincer, noi valori morale, de tip european.

Realitatea tumultoasă – şi zgomotoasă – a ultimelor luni marcată de o triplă criză: economică, socială şi politică umple atât de mult spaţiul public, încât lasă neobservate fenomene colaterale.

Astfel, într-o Românie, în care toată lumea se poziţionează pro sau contra unei direcţii politice, în care totul se judecă numai raportat la această încleştare nu se observă, că anumite forţe extremiste profită de criză. Mai mult decât atât, în anumite momente, acestea găsesc de cuviinţă să apară pe scena publică, de-o parte sau alta a “baricadei” politice. Iar principalii actori, fie că este vorba de putere sau opoziţie nu observă – sau vor să nu observe – prezenţa extremiştilor.

La rândul lor, mass-media îi cultivă, “zgomotul” produs de o serie de extremişti –denumiţi, elegant “grupări antisistem” – face bine la audienţă. O serie de personaje, considerate la un moment dat – în urma votului popular – “cadavre politice” umplu – la propriu şi la figurat – din nou ecranele unor posturi de televiziune, considerate, cel puţin până acum, frecventabile.

Preocupaţi de miza politică a momentului, nici unul din liderii politici, fie din opoziţie, fie de la putere, nu se delimitează clar de aceste forţe extremiste, nu declară ca o eventuală alianţă cu aceştia, chiar şi punctuală este exclusă. Iar acest lucru este foarte grav.

Mai mult, prin ocuparea spaţiului public de dezbaterile privind diverse probleme ale crizei nu a mai existat de mult o discuţie despre extremism.

În repetate rânduri am reproşat unor prieteni, din societatea civilă, pe care îi respect şi îi ştiu ca democraţi autentici, oameni cu care împart, în fapt aceleaşi idealuri, ca ei şi organizaţiile lor neglijează problematica extremismului, că aceasta nu este în fruntea agendei lor.

Şi în acest timp, Noua Dreaptă îşi agită steagurile la Ţebea, confiscând o comemorare, sau se înmulţesc declaraţiile nostalgice despre “epoca lumină” a lui Ceauşescu. Poate o dată voi scrie despre “analizele politice” – pe care le aud zilnic în taxi, de la şoferi, de obicei oameni tineri sau foarte tineri, analize ce probează o derută generală, în special în rândul tinerei generaţii.

Poate nu este întâmplător, că la 5 minute de casa lui Corneliu Coposu, pe un placaj ce delimita un şantier – în apropierea Teatrului Evreiesc de Stat – poate nici asta nu este întâmplător – se lăfăia, până acum câteva zile o zvastică. Oare să ne facem că nu vedem?

În acest context, insulta violentă adusă unui simbol al democraţiei româneşti, care a fost si este Corneliu Coposu, constituie o palmă asupra noastră, a tuturor...

Este ocazia să reflectăm asupra pericolelor complexe ale unor astfel de acţiuni… Şi să nu tăcem. Tăcerea noastră îi încurajează. Tăcerea naşte monştrii!

Comentarii

1 Cristian Ioan

Asa cum in 1991, securitatea, ce oficial "nu mai exista", l-a asasinat pe profesorul Cullianu la Chicago, pentru a ne da o lectie, la fel si acum, Ilici ne da un semnal "subtil" ca om fi condamnat noi comunismul, om fi noi in Mileniul III, om avea teoretic presedinte demicrat, dar in practica, tot el domneste! Ne arata ca de facto tot pedesereul este la putere!

2 Vladimir Tismaneanu

Stimate domnule Liviu Rotman: Subscriu la aces text de o stringenta si intristatoare actualitate. Intr-adevar, observam o toleranta jenanta si de fapt revoltatoare in raport cu recidive brutale ale unei intolerante pe care in chip adecavt o calificati drept extremista. Vandalizarea placii memoriale pentru regretatul om politic democrat, antifascist si anticomunist, Corneliu Coposu este un scandal etic si politic. Desenarea de svastici tine de obscenitate. Glorificarea dictaturii comuniste (inclusiv prin afisarea ostentativa a simbolurilor acesteia) este si ea o obscenitate. Ambele mi se par repugnante.

3 Vladimir Tismaneanu

In noiembrie editura Curtea Veche va publica, in colectia "Constelatii, volumul "Anatomia resentimentului" pe care l-am coordonat si prefatat. Multe texte au aparut initial pe blogul meu, altele sunt mai noi. Se discuta, intre altele, acest subiect: primordialismul xenofob, etnocentrismul, nationalismul antiliberal ca expresie a ranchiunii, a invidiei, a variilor complexe (intre care cel de inferioritate convertit in acelea de superioritate), ceea ce Freud a numit "narcisismul micilor diferente". Corneliu Coposu a fost sustinatorul unui nationalism civic, ori, daca preferati, unul liberal. In alti termeni, a fost un patriot. Nu a acceptat ca formula "Noi" sa anihileze demnitatea ireductibila a cuvantului "Eu". Tocmai din acest motiv a fost atacat in chip mizerabil in publicatiile stalino-fasciste. Iata un citat care spune mult despre viziunea sa civic-democratica: "Patriotismul este o dragoste discreta pentru tara, o disponibilitate de a-ti da oricand viata pentru ea si de a nu marturisi acest sentiment. Gasesc ca afisarea patriotismului este indecente. Un om care simte dragostea pentru tara, un om care este decis ca in interesul tarii sa-si sacrifice propria existenta nu are sa se bata pe piept cu sentimentul acesta". Am gasit aceasta reflectie a lui Corneliu Coposu asezata ca motto al unui text intitulat "Profesorul de Seniorie" scris de eleva Adriana-Amalia Parcalabu (Liceul "Mihail Kogalniceanu din Vaslui) pentru un concurs national, in volumul "Juniorii Seniorului" editat de Fundatia "Corneliu Coposu" si Tudor Calin Zarojanu in 2009, cu un cuvant inainte semnat de doamna Rodica Coposu. Eseul acestei eleve a primit Premiul II. Sa speram ca ideile luminate si luminoase ale lui Corneliu Coposu isi vor afla cat mai mult adepti intre tinerii din Romania.

4 Valentin S.

Poate cã meritã glosat în marginea acestui exerciþiu sacrileg repunând în discuþie tema naþionalismelor, a complexelor etnice sau geopolitice fezandate în ranchiunã, a violenþei cu bandierã. Cãci se prea poate ca acest croºeu profanator sã fi avut motivaþii ºi clocot „românist”, sã fi urmãrit nu atât casarea unui mausoleu, cât ºtirbirea unei valori în care autohtonismul nu a fãcut colesterol ºi în care patriotismul ºi-a dat o mãsurã cu parfum de universalitate. Poate cã meritã reluatã distincþia dintre patrioþi ºi idolatri... Patriotismul e una din expresiile posibile ale iubirii. Însã nu de un afect stihial e vorba aici, nu de inflamaþia extaticã, acel amestec de trepidaþie ºi leºin specifice înamorãrii curente. Am în vedere mai degrabã un patos în care spontaneitatea e mereu însoþitã ºi controlatã de neuzurpabile exigenþe intelectuale. Altoi de scrupul critic ºi palpit folcloric, de cearcãn civic ºi înduioºare heraldicã, patriotismul e fidelitate lucidã, pãstrãtoare ºi înnoitoare faþã de cutare sau cutare tradiþie localã. Nu o fudulã recluziune autarhicã, nu dispreþ bulevardier, nu þâfnã provincialã. Patriotismul e, simplu spus, punctul de fertilã întâlnire dintre libertatea maturã ºi pitorescul axiologic al þãrii tale. Naþionalismul, în schimb, þine de hipnozã (colectivã) ºi de confortul juvenilitãþii mentale. Discursul naþionalist e axiomatic, apodictic, apoftegmatic, mizând pe douã marote ideologice: dimensiunea a priori a excelenþei locale (sacralitatea neamului, atuurile genetice, splendoarea geograficã, deliciile limbii etc.) ºi sabotarea idilei naþionale (complotiºti alogeni, spioni, elitiºti apostaþi, naþii aspide, habitudini cosmopolite, divinitãþi exotice...). Prin urmare, naþionalismul îþi oferã un pedigree sublim, un colþ de Rai filoxerat din toate pãrþile de vicii ºi „servicii” strãine ºi o soluþie unicã, infailibilã la asediul destrãmãtor: mobilizarea popularã sub sceptrul unui lider providenþial. E tipul de scenariu în care persoana umanã dispare complet în marºul statistic spre Nebunie, Grotesc ºi Atrocitate. Naþionalismul e voluptatea de a rãzgâia majuscule politice, printre minciuni ºi hecatombe. Patriotismul, în schimb, e aspra bucurie de a fi un autohton liber, sub cerul întregii umanitãþi.

5 Camelian Propinatiu

Nerecuperarea Basarabiei slabeste legitimitatea posesiunii Ardealului. Tocmai de aceea, intelectualii nostri critica doar pe nationalistii romani, nu si pe horthistii recenti de la Miercurea Ciuc, care au aniversat seducator Dictatul de la Viena. Altminteri, Corneliu Coposu, ca si Dinu Noica, nu a avut urmasi. Placa memoriala sparta nu va fi repusa asa curand si oricum nu cu aceeasi devotiune.

Liviu Rotman, 17 septembrie 2010, Revista 22

Articol citit de 2095 ori.

Alte articole