Prezentul studiu are la bază documente inedite de arhivă și informații culese de la o serie de martori oculari. Ne propunem să aducem în fața cititorilor noștri o epocă, din păcate apusă, acea a tradițiilor și obiceiurilor păstrate cu sfințenie de înaintașii noștri din Bobota și nu numai.

Odată cu încheierea muncii de la câmp, toamna târziu, pe data de 15 noiembrie, începea Postul Crăciunului, care însemna o perioadă de intense pregătiri materiale și spirituale pentru a întâmpina în curățenie trupească și sufletească marea sărbătoare a Nașterii lui Hristos. Adulții posteau, iar copiii învățau cât mai multe colinzi: „În general, spune Flavia Coposu, colindele erau asigurate de unul din învățătorii tineri ai locului, care controla exactitatea cântecului și elimina falsetele, care-l supărau foarte tare pe Moș Crăciun”(FC).

Tacâmurile din care se mâncase până atunci, „de dulce” erau atent spălate cu „leșie” (soluție făcută din cenușă). Oamenii erau foarte credincioși și nu mâncau carne nici când tăiau porcul: „Noi mai mâncam (copii – n.n.), da părinții noștri nici când tăieu porcu” (RF).

Mâncărurile de post erau simple și sănătoase pentru organism. Iată câteva din meniurile de post care se preparau atunci în gospodăriile țărănești din Bobota: „Cartofi tosăniți … colompiri (așa se spune la cartofi în Bobota – n.n.). Și nu era atâta morătură ca amu … aducem curechi din hurdău. Îl spălam, îl dămnicam, îl oloiem și mâncam cu colompiri. Și atunci n-a fost nici hiară, nici stomac, amu daca-i mânca cred c-ai ajunge nu știu unde …Păsulă cu zamă, tocănită … amu nici nu o fac cu zamă, numa scăzută … mai mâncam și mămăligă cu moare de curechi” (RF). O altă persoană intervievată ne dă următoarele meniuri de post: „Era păsulă, era plăcintă cu curechi, cu colompiri, era … no, pătură cu hiribe … băga hiribe cu colompiri … era scoverzi, era laște cu colompiri, cu curechi, la care ce-i plăce. Că dacă ț-ai făcut în tăte zîlele … Într-o zi ți-ai făcut păsulă, în cee zî, frecată, a doua zî ț-ai făcut piroște dă post, în cee zî ț-ai făcut laște … așe, în fiecare zî făcem mâncare” (DC)

O atmosferă de mari pregătiri era și în sânul familiei Coposu, iar copiii erau nerăbdători să-l întâmpine pe Moș Crăciun, care, însă, trebuia „întâmpinat cu dovezi de cumințenie, ascultare și liniște”. Așadar, Sărbătorile erau așteptate „cu multă nerăbdare, căci urmau evenimente importante. Se făceau mari pregătiri în casă: curățenie mare, se pregătea primirea fraților mai mari și a lui Iuliuț (Bărnuțiu – n.n.). Nu aveam timp, înainte de Crăciun, să inventăm jocuri noi, ci ne mulțumeam cu poveștile despre viața de internat (povestite de frații mai mari, Cornelia și Corneliu – n.n.). Participam și noi, spune Flavia Coposu, la gătitul prăjiturilor, căci noi eram degustătorii bunătăților (deoarece părinții posteau – n.n.). Tot satul mirosea a cozonaci și a sarmale”(FC).

Fetele își găteau „lompă”, iar feciorii se strângeau la colinzi. Lampa era „cu suport și ave două sârme, de la support, care mere în sus, unele fete își găte numa sârma aia care mere până sus, urmăre să nu fie la capătul sticlii pentru că din sticlă merge flacără, să nu se aprindă. Ale era o formă. Unele își făce și-un fel de feșnic, așe să nume, da ăsta era … nu știu cum și zîc … făce jos un cerc, dăla el niște sfori, până sus și p-ale pune fasole, pune hârtie, pune și-l împodobe”(FG). De asemenea, se folosea la aranjamente miezul de pipirig, folosit inclusiv la împodobirea stelei: „Îl făce acolo fetile (extragerea miezului de pipirig – n.n.), ele ne pregăte steaua. Steaua era confecționată din niște bețișoare așa, și la capăt o veșcă … așe-i zicem noi (la cadrul rotund al stelei – n.n). Ș-apoi pă lângă veșca acee punem pipirig rotund, rotă-rotă, și-n mijloc un chip frumos (de obicei reprezentând-o pe Maica Domnului – n.n.) (FG).

În ceea ce privește modul de organizare al feciorilor, la Bobota existau mai multe cete de feciori, iar fetele îi așteptau acasă. Cetele se organizau în funcție de vârsta feciorilor, de gradul de rudenie sau prietenie: „Era după numărul de … căci daca-i fost vecin, pretin, s-a făcut o gașcă, cum zîcem noi și aia s-o dus la colindat începând de la mine, de la familie …(…). Tinerii să formau în Postul Crăciunului. Știe cine cu cine va umbla. Un număr de 10-12 … 14 era mulți pentru că mere într-o casă și pă după masă sigur că patrusprăzece … (erau mulți – n.n.). Ăștie s-aduna în Postul Crăciunului la fiecare persoană, la fiecare, pă rând și se servea cu un pahar cu vin, colinda” (FG). Colinzile erau, în mare cunoscute, dar exista obiceiul ca tinerii să se întâlnească la fiecare din ceată să socializeze și să repete colinzile: „Da le știe ei (colinzile – n.n.), da să se obișnuiască unul cu celălalt, ca animalele când mărg la ciurdă ..” (FG).

În seara de Ajun, începând cu orele 16 și până la lăsarea întunericului veneau cu colinda copiii, „la care trebuia să le dai mere și nuci”. Colindu-l lor era: „Coborât-o coborât/ Florile dalbe”. Flavia Coposu își mai aduce aminte că a rămas profund impresionată de un copil foarte mic care abia știa vorbi, dar reușea să păstreze foarte bine linia melodică. De asemenea, a rămas impresionată de îmbrăcămintea lui: „Cu cămeșuță albă, așa... Avea pe el o bundiță și stătea drept ...așa ... se uita la pom și cânta”(FC). Urmau la colindat copiii școlari, „și veneau cu străițuța în care le puneai colac, nucă și mere. Nu se dădeau bani la colindat”(RC). Școlarii umblau în grupuri de 10-12 și „aveau toți niște traiste mici de lână albă, cu dungi roșii și negre, în care puneau darurile”(FC). Aceștia aveau „colinde organizate, nu cântau fals, ci în cor”, spune Flavia Coposu.

Dintre colinzile copiilor mai amintim „ Moș Crăciun șede la masă”: „Moș Crăciun șede la masă, florile dalbe (florile dalbe se spune după fiecare vers)/Și pă noi ne cheamă-n casă/Noi în casă n-om vini/C-avem multu dă umblat/Pă la râtu lui Cristos/Că ni fânu tăt pă jos/Fânu trabă adunat/La boi trabă dă mâncat” (FG) și „La roșu la Răsărit: „La roșu la Răsărit/Mândru pom este înflorit/Da sub pom cine-i culcat/Dumnezeu îi supărat/Maica Sfântă l-ontrebat: - Ce ești Doamne supărat?/ - Da cum n-oi fi supărat/Că oamenii s-ombătat/Mărg acasă să sfădesc/Pe mine mă suduiesc/Am putere să-i topesc …” (DC).

Pentru colinda lor copiii primeau nuci, mere și colăcei. Nu se dădeau bani precum în zilele noastre.

Așadar, înainte de intrarea în biserică, care în timpurile mai străvechi era la 12 noapte, după care s-a schimbat și se intra seara, umblau cu colinda doar copiii cu straița.

Cu Steaua mergeau copiii cu vârste, aproximativ, între 10 și 14 ani, numai după ieșirea din biserică.

La biserică, la slujba din seara de Ajun participa tot satul, după care mergeau cu colinda. După obiceiul strămoșesc colinda începea de la casa preotului. La fiecare grup de colindători se începea un colac: „Acuma, spune Flavia Coposu, mai exista un obicei în Bobota ca la fiecare rând de colindători se începea un colac. Nu-i putea da resturi”.

Primii colindători la casa protopopului Valentin Coposu erau sătenii care făceau parte din Senatul bisericesc: „Veneau întâi senatorii ăștia care aveau o colindă splendidă, pe care n-am mai auzit-o niciunde și niciodată. Era așa: Îngerii păstorilor cântau/Hristos Domnul s-a născut/Din Fecioara Maria/O, minunată Nașterea Ta Cristoase/Toată lumea O slăvește/Aleluia. Nu l-am mai auzit niciunde de atunci. Ăsta-l cântau senatorii. Veneau se așezau la masă, li se dădea colac, îl tăiau ... vin ... nu știu ce. Ăștia erau cam două rânduri veneau că erau mulți”.

Urmau la rând autoritățile locale, care la vremea respectivă erau primarul plutonierul etc.

După autoritățile locale urmau cetele de feciori, care începeau colindul tot de la casa preotului: „Umblau în cete 5-6-10-15 ... depinde. Și ăștia ... toată noaptea umblau tinerii ăștia. Pe la casele, pe la cele ale fetelor și fetele făceau pomișori de Crăciun. Nu-și făceau brad. Culegeau de pe câmp niște scăieți, care erau cam așa de înalți (aproximativ 1 m – n.n.), cu tulpinițe, cu multe rămurele, albastru-gri ... așa, pe care-i culegeau vara. Culegeau pipirig. Din pipirig scoteau măduva aia și făceau floricele, fundițe colorate, cu care împodobeau lampa și pe lampă și pe brăduțul ăsta agățau nuci băgaate în argint și făcute micuțe plase ... așa. Le agățau și, mă rog, mergeau cu colindul și fata care era preferata băiatului din colinda respectivă îi primea și scuturau nucul și care arunca mai multe nuci jos ăla era alesul. Da de obicei îl lăsa pe ăla preferat (de către fată – n.n.)”. Tot în cadrul cetelor de feciori mai exista obiceiul ca tânărul să taie colacul, dar și fața de masă, „ca să fie energic”.

Ultimii colindători la casa protopopului Valentin Coposu veneau în jurul orelor 5-6 dimineața: „Și ultima echipă (de colindători –n.n.), spune Flavia Coposu, pe la 5 dimineața. Veneau țiganii din Derșida ... nu știu câtă iurtă. La ăia li se dădea mâncare și carne și pâine. Aveau acordeon și flașnetă și cântau și răcneau. Aveau o colindă: La Făgădăul Evii/Beu și voinicii țării/Tăt își beu și-și molătesc/Și pe Eva o pețesc. Ăștia erau de groază ... țiganii. Și-mi aduc aminte că venea unchiul Valer (Anceanu – n.n.) totdeauna și dormeau în dormitorul de musafiri și țiganii știau. Și intrau în grădină și mergeau la geamul de la dormitor și începeau să răcnească și mătușa (Maria Gheție, fiica vicarului Silvaniei Alexandru Gheție – n.n.) sărea speriată și striga: Iesus Maria. Așa de urât făceau ... Li se dădea picior de porc, sarmale, bani ... orice. Și plecau cu straița. Doamne, doamne. Și cu asta se încheia colindul”. Responsabil cu grupurile de colindători era Sfătul de la biserică, care stătea treaz toată noaptea și mergea acasă doar dimineața.

Copiii preotului Coposu plecau și ei la colindat: „Noi plecam și noi să colindăm. Aveam sanie, bineînțeles, și plecam un grup. Că venea la noi toată intelectualitatea satului. Și plecam cu săniile. Mergeam la baciu Nicolae (Ciocian, care era primar – n.n.), la Buhaiu (Augustin, învător-director), la curatorul. De acolo plecam la Derșida la părintele de acolo, pe urmă la preotul din Zalnoc și veneam înapoi acasă”.

În prima zi de Crăciun liturghia se făcea mai târziu, fiindcă se făcea în ajun la 12 noaptea și oamenii se odihneau după colindat: „Cei care veneau la 12 noaptea nu mai veneau ziua. Da mai veneau bătrânii, pentru care se făcea la 10-11”(FC).

La Bobota, spre deosebire de alte sate din zona etnografică Meseș, nu umbla cu colida tot satul, ci numai între rudenii, vecini, etc. La fel și feciorii se organizau în mai multe cete, după cum am arătat mai sus.

Colinzile începeau afară, sub geam. Aici se colinda de obicei „Sculați, sculați gazde mari” sau „Steaua sus răsare” (DC).

Când se intra în casă se spunea următoarea colindă:

„-Fă-te gazdă vesăl bun
Că-ți vin juni de-alui Crăciun
-Trece-ți juni buni și ședeți
-Noi n-am vinit să ședem
Ci-am vinit c-am dauzât
Că au născut fiul sfânt
Oare unde pe pământ?
Fiul sfânt e cunoscut
Că-i cu veșmânt mohorât
Mohorât până-n pământ
Pe din sus pe la chiotori
Scrise sfinte sărbători
Pe din sus pe la mâneci
Scrise-s sfinte Dumineci
Pe din sus pe la brățele

Scrisă-s stele mânănțele (colecția Ghergariu)

Altă colindă care se spunea în casă era „La nunta ce s-antâmplat” (VF).

După intrarea în casă se așezau în jurul mesei, „tăie colacu ș-apoi dupacee juca cu ceterașii” (VF), dar cetele de feciori cu ceterași le regăsim mai târziu.

Meniul pus de gazdă pe masă era unul foarte simplu: „Făceau sucituri din pită cu dulceață, silvois, pune patru blide (farfurii –n.n.) în colțurile mesii. La mijlocul mesii pune un colac frumos, împletit (…) o bucată dă clisă hiartă și atâta. Veneau feciorii și începeau colacul …”(VF)

Așadar, pe masă era pus colacul, o bucată de slănină și prăjituri în cele patru colțuri ale mesei. Însă și prăjiturile erau simple: „Prăjituri cu solocar (bicarbonat de sodiu – n.n.) și cu pișcoute … cozonac nu se pune la feciori. Și era on fel dă prăjituri care le făceam: cornuțăi … d-ale făcem, cu unsure să făceu cornuțăii, pișcouta era goală, iară cu solocar punem ouă și olio (ulei – n.n.) și zahăr” (DC).

Un alt obicei era acela de a pune fân sub masă (FT) sau chiar sub fața de masă (VF), pentru calul lui Moș Crăciun: „Încă sub dosoaie pune o mână de fân că zîce că-i la calul lui Moș Crăciun” (VF).

Când ieșeau colindătorii din casă ziceau următoarea urare:

„Aici fură oameni buni
Că bine ne-o ominit
Ominească-i Dumnezeu
Cu mult bine de la sine
Mai vârtos de la Cristos” (colecția Ghergariu)

În cadrul colecției Leontin Ghergariu existentă la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Sălaj am descoperit și câteva colinzi foarte vechi din Bobota, culese de Ioan Buhai și Traian Feher (Albu), elevi la Liceul de Stat din Zalău, unde-l aveau ca profesor pe renumitul etnolog Leontin Ghergariu. Ele au fost culese în anul 1925, când mulți dintre cei de la care au cules aceste colinzi aveau vârste venerabile. Deci multe dintre ele datează din cea de a doua jumătate a secolului XIX și început de secol XX. Pentru importanța lor le redăm în continuare:

Noi umblăm a colinda
Noi umblăm a corinda
Păla curți, pă la boieri
Da boierii nu-s acasă
Că-s în codru de-a vâna;
După ei cine-om mâna?
Rupe-om doi dintre noi,
Că merem noi ș-amândoi
Dapă unde i-om aduce?
Colo sus pe lângă lună,
C-o mână țîind de lună,
Cu una-mpletind cunună
Da cununa a cui a fi?
Fi-va fi –a feti gazdi,
Că i-o fi de cununie,
La părinți de veselie
Și la frați de bucurie.

D-asta sară gazdă bună
D-asta sară gazdă bună
Pă noi Crăciunu ne-adună
Onorat în iasta casă,
Ca și ne bagi după masă,
Ca gazda și fie bun.
Scoate găzdoaie cârnați
În straiță la noi băgaț,
Și-on colac ar ave loc,
Ca să-ți cântăm de noroc.
Și vo doi-tri pumni de nuci,
Și să joace bieții prunci

Colindă culeasă de elevul Traian Feier (Albu) din Bobota

La Fogădău Evii
La fogădău Evii
Beu-și voinicii țării.
Tăt își beu și-și mulătesc
Și pă Eva o pețăsc.
Când era la miazănoapte
Eva trăgăna pe moarte.
Când zâuță se făce
Clopotele o jele.
Iese maica Evii-afară
Și așe le cuvântară
- Dragii mei, nuntașii mei,
Face-ți bine și iertați
Și napoi vă d-înturnați
Eva care-a fost mireasă
Îi moartă-n casă după masă.
Mirele nu so-ncrezut,
Pân-o mărs și o văzut.
Lângă masă-ngenunghe
Cătă soacră-sa zice:
- Vezi soacră norocu meu
Cum l-o luat Dumnezeu.
Adă soacră cheile,
Să deschid boldurile,
Să ieu jolj de cel subțire
Să știu și io c-am fost mire.

Culeasă de elevul Traian Feier de la Grama Traian din Bobota, care la vremea respectivă (1925) avea 55 de ani

Hai cu toți să ne suim
Hai cu tăț să ne suim/Florile dalbe,
În orașul Viflaim.
Colo nu îi nime,
Num-o fată tânere
C-on coconaș lângă ie.
Îngeri-i aduc plocon
La fată și la cocon
Sfât- ești și sfânta-i fost
Ca-i dat țâță la Christos
Și ești îmbrăcată-n soare
Și cu lună la picioare (Florile dalbe se zice după fiecare vers)

Culeasă de Traian Feier de la Maria Grama din Bobota, care la vremea respectivă (1925) avea 60 de ani

Sus în ploaia munțîlor
Sus în ploaia munțîlor,/ Lărui Doamne (se spune după fiecare vers)
Cură-și apă limpejor
Și să facă –on feredeu
Și s-ascalde Dumnezău,
Dumnezău cu soțul său
Tăt s-ascaldă și să-ntreabă:
-Cei mai bun p-aiest pământ?
Nu-i mai bun ca boul bun,
Că răstoarnă breazda neagră
Și revarsă grâu roșiu,
La grăunț ca mazăra
Și la paiu ca trestia.
Tăt s-ascaldă și să-ntreabă:
-Cei mai bun p-aiest pământ?
Nu-i mai bun ca oaia bună,
Că vara te hărănește,
Coalea iarna te-ncălzește.
Tăt s-ascaldă și să-ntreabă:
-Cei mai bun p-aiest pământ?
Nu-i mai bun ca calu bun,
Că te duce și te-aduce,
Și-n beție și-n trezie
Și-n pogana de mânie.
Tăt s-ascaldă și să-ntreabă:
-Cei mai bun p-aiest pământ?
Nu-i mai bun ca omu bun,
Dă sălaș dușmanilor
Și ocol purcarilor
Și pâne săracilor

(Culeasă de Traian Feier de la Grama Maria din Bobota, 60 ani)

Maica Sfântă spovedele
Maica Sfântă spodvelele
Prin țări dalbe jidovești
Cu haine mândre domnești.
Maica Sfântă și-a-ntâlnit
Două fete, două cete
Două fete de jidov
Maica Sfântă le-antrebat:
-Dar voi fete, dar voi cete
N-ați văzut n-ați dauzît
N-ați văzut pe fiul sfânt?
-Ba noi poate l-am văzut
Numa nu l-am cunoscut.
-Că-i cu veșmânt mohorât
Mohorât până-n pământ.
-Dar maică dacă-i așa
Noi atuncea l-am văzut
Că-l dusăsără jidovii
Sus la deal îl pogora
Cu crucea dalbă de brad
Și acolo îl răstăgnea
Cue prin pălmi îi bătea
Cunună de spini io pus
Pe rug l-a încins
Luna s-ambrăcat în sânge
Soarele a început a plânge
Luna-n sânge s-ambrăcat
Și soarele-a lăcrămat.
Plângeți stele mărunțele
Că vedeți tinzaiuri grele
După a lui Adam greșele.

(Culeasă de Traian Feier de la Grama Maria din Bobota)

Ce-a făcut Domnul Christos
Ce-a făcut Domnul Cristos
Pe Adam foarte frumos
Și pe Eva oa făcut
Iară lui Adam i-a pus
Iar un pom oprit le-a dat
Care din pom au mâncat
Goi din haine s-au daflat
Dumnezeu s-a supărat
Și din raiu i-a aruncat
Șarpele i-on tiran mare
Și pe Eva onșelat
Dintr-un măr de a mâncat
Eva lui Adam încă i-a dat
Dumnezeu s-a supărat
Pe șarpe l-a blăstămat
Unde ti-oi afla dormind
Capul să-ți fie zdrobit
Pânce i-ai ademenit
D-au mâncat din pom oprit
De unde n-a trebuit
Căci de raiu s-au mântuit

În alte colinzi, întâlnite și la Bobota, Dumnezeu ne apare bătrân și bolnav, singur și revenit la vechea lui meserie de cioban: „Colo jos, colo mai jos/Gre turmă de oi s-antors/ Da la turmă cine-și umblă?/Umblă sângur Dumnezău/Cu cojoace împrășcărate/Cu fluiere ferecate/ (Horia Ciovârnache în AMP, VIII, p. 704).

Sfântul Ioan Botezatorul apare și el într-o colindă sub ipostaza de cerb miraculos. Sub motivul vânătorii ritualice, vânătorii lui Crăciun îl întâlnesc și sunt rugați de acesta să nu fie împușcat, fiindcă era „Ionu sântionu/Nănașu lui Dumnezău”. El fusese blestemat de mamă să devină fiară de pădure „nouă ani și nouă zile/Și patâtea săptămâne”. Așadar, apare aici spaima sacră față de cuvânt, de blestemul părintelui, dar și speranța că după ispășirea pesepsei el va fi eliberat de veșmântul de animal (Vezi și E. Crihan, AMP, VII, p. 728).

De asemenea, în perioada Sărbătorilor se remarcă o lipsă de activism magic al feciorilor, care devine un atribut exclusiv feminin. Apar o serie de credințe și superstiții legate de femei. De exemplu, și la Bobota se spune că dacă vine o femeie în casă în dimineața de Crăciun tot anul vei avea pagubă. La fel și în ajunul Anului Nou. Tot acum nu se merge nicăieri după împrumut (Colecția Ghergariu citată mai sus; vezi și Gheorghe Șișeștean, AMP, VII, p. 712-713).

Sărbătorile dedicate Nașterii Domnului se încheiau cu un danț la Găvrila Ilchii, unde era celebru Nicolae Ceatarâșu. Danțul era organizat de către feciori numiți „tizeși”, care aveau rolul de a-i angaja pe muzicanți, dar și a menține ordinea în caz de scandal. Tot atunci „se băgau fetele în danț” (FG; DC).

Din păcate, odată cu instaurarea regimului comunist, colectivizarea forțată a agriculturii, prin care satul tradițional interbelic dispare, și impactul modernității, aceste obiceiuri tradiționale s-au perimat. Numărul de copiii a scăzut în mod îngrijorător și la Bobota, iar colindul tradițional înlocuit cu „benzi” zgomotoase, cu petarde și casetofoane, în locul „ceatarâșilor”. Ele rămân doar în consemnările istoricilor pentru generațiile viitoare. Sau poate că mai există unele speranțe de revigorare a tradițiilor și obiceiurilor, pe care noi, ca punte de legătură dintre trecut și viitor, avem datoria morală de a le transmite mai departe.

Lista subiecților intervievați și abrevierile folosite în text:

1. Flavia Coposu (în text FC), născută în anul 1924
2. Rodica Coposu (RC), născută în anul 1932
3. Fer Gheorghe (FG), născut în anul 1932
4. Filip Traian (FT), născut în anul 1920
5. Rațiu Floare (RF), născută în anul 1932
6. Danciu Cornelia (DC), născută în anul 1928
7. Vaida Floare (VF), născută în anul 1938

Bibliografie:

1. Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Sălaj, Fond Colecția Leontin Ghergariu
2. Flavia Coposu, Amintiri povestite. Amintiri trăite, Ed. Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011
3. Gheorghe Șișeștean, „Statusul social al tineretului în timpul sărbătorilor de iarnă”, în Acta Musei Porolisensis (AMP), VII, Zalău, 1983, p. 712-713
4. E. Crihan, „Motive arhaica în colinzile din Sălaj”, în AMP, VII, Zalău, 1983, p. 728.
5. Horia Ciovârnache, „Asupra unei culegeri de folclor din Sălaj”, în AMP, VIII, Zalău, 1984, p. 704

Marin Pop, „Sărbători de altădată la Bobota”, articol apărut în revista Caiete Silvane, nr. 83, decembrie 2011, p. 24-27