Fan Page Corneliu Coposu

CORNELIU COPOSU DESPRE CAPCANA DE LA TĂMĂDĂU

Înapoi la 2017

Iunie 2017

Pe data de 14 iulie 2017 se împlinesc 70 de ani de la înscenarea pe care Siguranţa Statului, infiltrată şi condusă de agenţi sovietici, a realizat-o la Tămădău, eveniment în urma căruia conducerea Partidului Naţional Ţărănesc a fost arestată, iar partidul desfiinţat. Fruntaşii politici naţional-ţărănişti arestaţi la Tămădău au fost acuzaţi de trădare de patrie. În realitate, membri marcanţi ai PNŢ, în frunte cu Ion Mihalache, la iniţiativa lui Iuliu Maniu, au încercat să părăsească ţara, în clandestinitate, pentru a forma un guvern românesc în exil, după model polonez, cu scopul de a informa Occidentul asupra ororilor ce se petreceau în ţară, care se îndrepta cu paşi repezi spre un regim comunist totalitar.
Înscenarea de la Tămădău a constituit o etapă din planul de comunizare a României, elaborat în secret la Moscova, eveniment la care a participat şi liderul comunist Ana Pauker. Planul prevedea, în mare, câştigarea de către comunişti şi forţelor politice satelite a alegerilor parlamentare şi prin aceasta legitimarea guvernului pro-comunist condus de Petru Groza în faţa Occidentului, chiar cu preţul falsificării lor, desfiinţarea partidelor politice democratice şi abolirea monarhiei, ultimul bastion democratic al României, care a căzut la 30 decembrie 1947, prin abdicarea forţată a Regelui Mihai.
În urma falsificării alegerilor parlamentare din 18 noiembrie 1946 şi crearea unui Parlament aservit, la fel cum era şi guvernul în fruntea căruia se afla Petru Groza, comuniştii căutau diverse motive pentru a desfiinţa partidele istorice (PNŢ, PNL şi PSD-Titel Petrescu), care le stătea ca un ghimpe în coaste, în calea lor spre dictatură.
În acelaşi timp, liderii Partidului Naţional Ţărănesc, cel mai mare partid de mase din România, care după afirmaţiile lui Corneliu Coposu avea în anul 1947 peste 2.000.000 de membri, căutau soluţii pentru a contracara măsurile tot mai represive ale comuniştilor. Aceştia, în numele luptei antifasciste, arestau pe toţi cei care se împotriveau noului regim. 
După cum afirma Corneliu Coposu, ideea de a trimite o parte a conducerii PNŢ în străinătate i-a aparţinut lui Iuliu Maniu şi ea a prins contur la începutul lunii mai 1947, când Iuliu Maniu, însoţit de Corneliu şi Arlette Coposu, s-au deplasat la Dobreşti, pentru a-l convinge pe Ion Mihalache de importanţa misiunii, după cum reiese şi din documentul inedit pe care îl publicăm în prezentul articol.
După ce cu greu reuşeşte să îl convingă pe Ion Mihalache să părăsească ţara, Iuliu Maniu îl ţine departe de această „afacere” pe Corneliu Coposu, după cum afirmă acesta din urmă în document. În perioada în care se făceau pregătiri secrete în vederea trimiterii fruntaşilor politici în străinătate, el a efectuat un turneu politic în Ardeal pentru a convoca organizaţiile judeţene la o şedinţă a Comitetului Executiv. La momentul respectiv, Corneliu Coposu îndeplinea funcţia de secretar general adjunct al PNŢ şi al organizaţiei provinciale din Transilvania şi Banat.
Referitor la cursul evenimentelor din zilele premergătoare înscenării de la Tămădău, aflăm informaţii inedite în zecile de declaraţii pe care Corneliu Coposu a fost obligat să le dea în timpul desfășurării anchetei din vara şi toamna anului 1947. Conform tacticii generalizate de acum, după ce i-au arestat pe liderii naţional-ţărănişti, comuniştii căutau şi motive pentru aşa-zisul proces al „marii trădări naţionale”. Ironia sorţii a făcut ca Iuliu Maniu, unul din principalii artizani ai Unirii Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918, să fie acuzat de către ocupantul sovietic şi acoliţii săi de trădare de patrie.
Corneliu Coposu declară, în cursul anchetelor, că pe data de 11 iulie 1947 a participat la ședința Biroului de conducere al PNȚ și a Consiliului de Administrație al ziarului „Dreptatea”, oficiosul partidului. Întrunirea a avut loc acasă la Romul Boilă (Romiți), strănepotul lui Iuliu Maniu. El susține că s-au discutat doar probleme legate de ziarul „Dreptatea”: reorganizarea tehnică a ziarului, încadrări de personal, stabilirea de competențe administrative și redacționale. La plecarea lui au mai rămas în locuința lui Romul Boilă doar Ion Mihalache, Lazăr Iliescu, Gheorghe Pop și inginerul Mihăescu.
A doua zi, sâmbătă, 12 iulie, Ion Mihalache l-a vizitat pe Iuliu Maniu, care se afla la sanatoriul doctorului Jovin și i-a făcut invitația de a petrece duminica alături de el, la Dobrești. Maniu îi spune că o să-i comunice telefonic dacă va accepta sau nu invitația, ceea ce și face la prânz, când îi comunică lui Mihalache că nu mai merge la Dobrești și rămâne în Capitală.
Pe data de 13 iulie, duminica, după ce primește vizita secretarului general al PNȚ, Nicolae Penescu, Iuliu Maniu pleacă, însoțit de Corneliu Coposu, la Snagov, la Emil Ghilezan, la cabana acestuia. S-au întors doar seara, la orele 19,30, când Corneliu Coposu se desparte de Iuliu Maniu, care îi spune că îl așteaptă în vizită pe Ion Mihalache1.
În ziua fatidică de 14 iulie 1947, Corneliu Coposu pleacă de acasă la orele 10, trece pe la frizer și de acolo se deplasează la sediul partidului. Pe la orele 11,30-12,00, spune el mai târziu în perioada anchetei, a telefonat nepoata lui Ion Mihalache, căsătorită cu fruntașul PNȚ, prof. univ. Ion V. Popescu-Mehedinți, întrebându-l dacă știe ceva de unchiul său. Era foarte îngrijorată că Ion Mihalache nu venise să doarmă acasă. Coposu i-a răspuns că el știa că Mihalache era așteptat de Iuliu Maniu cu o seară înainte la sanatoriul doctorului Jovin. Îi telefonează lui Maniu care confirmă vizita lui Mihalache din seara precedentă, dar că acesta a plecat aproximativ la ora 21,30-22. După o serie de telefoane date de Coposu și de secretarul lui Mihalache, M. Horezu, acesta din urmă afirmă că Mihalache a fost arestat, la care Coposu a replicat că nu crede, dar la orele 13 când armata și poliția au descins la sediul PNȚ și i-au arestat pe toți cei prezenți îi spune lui Horezu: „Acum cred și eu că dl. Mihalache a fost arestat”2.
De la sediul PNŢ, cei arestaţi, între care se găsea şi Corneliu Coposu, au fost duşi la Ministerul de Interne. Aici au fost percheziţionaţi, după care Corneliu Coposu a fost introdus în „Garsoniera 15” (Corneliu Coposu își amintea de Garsoniera 12), unde condiţiile de detenţie, faţă de ceea ce avea să urmeze, erau aproape acceptabile, spune el. De altfel, și starea lui de spirit, după cum reiese din rapoartele de supraveghere din arest, pe luna iulie 1947, o arată. Era foarte liniștit, cerea cărți, „pentru a-și omorî timpul”, făcea gimnastică, se plimba prin celulă și cerea să i se cumpere țigări. Discuta cu gardienii despre sport, dar și politică. Îi spune gardianului că la cercetări a fost întrebat în legătură cu doctrina marxistă și i-a propus să treacă și el la marxism, însă el i-a răspuns anchetatorului că la noi în țară nu se putea aplica doctrina marxistă, deoarece România era o țară agricolă, în domeniul rural locuind peste 82% din populație3.
După eliberarea din temniţele comuniste, unde a rezistat 17 ani regimului de exterminare, Corneliu Coposu a fost urmărit în permanenţă de către organele Securităţii Statului. Pe lângă încadrarea cu informatori, percheziţii domiciliare, anchete, filaje pe stradă şi alte numeroase tehnici „specifice” securităţii, i-au fost implantate microfoane şi la casa din Mămulari, nu numai în telefon, ci şi în pereţi. De la o anumită distanţă, angajaţii Securităţii ascultau toate convorbirile care se purtau în casă, le înregistrau pe bandă de magnetofon, le transcriau pe hârtie şi le înaintau conducerii instituţiei represive a statului comunist totalitar.
Cele peste 20.000 de file cu transcrieri se găsesc în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), iar documentul inedit pe care îl publicăm în prezentul articol face parte din dosarul de Urmărire Informativă a lui Corneliu Coposu. 
Din cuprinsul documentelor aflăm că în plin regim comunist, în anii `70-`80, Cornel Radocea, fost preşedinte al tineretului naţional-ţărănist din judeţul Someş şi unul dintre apropiaţii lui Corneliu Coposu, intenţiona să elaboreze o lucrare cu caracter monografic dedicată lui Iuliu Maniu. În elaborarea lucrării, după cum rezultă din numeroase discuții înregistrate de Securitate la domiciliul lui Corneliu Coposu, a fost consiliat și ajutat de către acesta. Din păcate, în timp ce se afla pe patul de spital, Securitatea a efectuat o percheziție domiciliară la Cornel Radocea și i-a confiscat toate documentele găsite. Într-o astfel de discuție, înregistrată de Securitate, Corneliu Coposu îi povestește aspecte inedite privind capcana pe care Siguranţa Statului, infiltrată de agenţi sovietici, a reușit să o întindă conducerii PNȚ, care a fost arestată în dimineața zilei de 14 iulie 1947, în momentul în care încercau să plece în exil pentru a forma un guvern. Guvernul urma să fie condus de Ion Mihalache, care în cele din urmă a cedat insistențelor lui Iuliu Maniu şi intenţiona să plece în Occident. El urma să prezinte opiniei publice democratice din Occident ilegalitățile pe care noul guvern pro-comunist condus de Petru Groza le făcea în România, printre care falsificarea alegerilor din noiembrie 1946 şi nerespectarea celor mai elementare drepturi cetăţeneşti.
Din convorbirea pe care o redăm mai jos reiese că urmaşul lui Iuliu Maniu, Corneliu Coposu a reconstituit filmul evenimentelor, discutând cu fiecare personaj în parte, dintre cei care au supravieţuit şi se aflau în ţară sau a primit informaţii chiar în puşcărie. El era ferm convins că dacă Iuliu Maniu nu l-ar fi ţinut departe de eveniment şi dacă nu era trimis cu munca de partid în Ardeal, în calitatea sa de secretar general adjunct al PNŢ şi al organizaţiei provinciale a PNŢ din Transilvania, ar fi reuşit să-şi dea seama de capcana care se punea la cale. 
Convorbirea pe care o redăm mai jos este un fragment din discuţia pe care Corneliu Coposu a purtat-o la el acasă cu prietenul său, Cornel Radocea, pe data de 7 februarie 1978, la două zile după ce se împliniseră 25 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu şi era, de fapt, un act comemorativ dedicat marelui om politic, despre care Corneliu Coposu şi Cornel Radocea au rememorat amintiri.
O altă informaţie inedită pe care o aflăm din document este aceea că în timpul celui de al Doilea Război Mondial, englezii au considerat că viaţa lui Iuliu Maniu, liderul opoziţiei democratice din România, era în pericol şi i-au propus în mai multe rânduri să părăsească ţara, ceea ce marele om politic sălăjean nu a acceptat. 

Anexă documentară

„[…]«C»4 îi atrage atenția că o altă chestiune la fel de «gingașă», care dacă nu este bine prezentată se poate întoarce ca un bumerang împotriva lui Maniu și a P.N.Ț. este cea de la Tămădău. El nu știe în ce măsură este informat interlocutorul său în afacerea Tămădău, dar ea la prima vedere pare un «act de infantilism».
Musafirul cunoaște în profunzime această afacere, mărturisind că el a evitat-o și nu a pomenit de ea.
«C» nu-l sfătuiește să treacă peste ea, deoarece tocmai afacerea Tămădău a declanșat arestarea lui Maniu, dizolvarea P.N.Ț. și procesele care au urmat. El i-o povestește reconstitutiv și-l roagă s-o rețină cel puțin ca ideie generală.
Această acțiune a început la 1 Mai 1947, când Maniu, care vedea foarte clar desfășurarea situației politice, pentru că nu era obscurantist. Situația P.N.Ț. era cam așa în aprilie 1947: după alegeri exista un parlament care funcționa și nu prea, deputații P.N.Ț. admiși de guvern nu participau la dezbaterile parlamentului, în sânul P.N.Ț. se strecurase un curent «stângist» care se concretiza prin acțiunile lui Zane5, Nestor Badea6, care căutau o colaborare cu comuniștii și căutau să imprime ideologiei partidului vechea doctrină romantică elaborată de Madgearu, care prezenta mișcarea țărănistă ca un curent socialist, adept al luptei de clasă. Făcând o paranteză îl întreabă pe musafir dacă a citit cartea lui Zornea, intitulată «Țărănismul», la care acesta răspunde afirmativ. «C» consideră că faptele sunt prezentate obiectiv în această carte în afară de unele forțări de notă și exagerări care serveau unor idei preconcepute. Concluziile cărții sunt exagerate și falsificate cu intenție.
Revenind la subiect, «C» își amintește că în 1947 de Paște a discutat cu Maniu situația care era destul de critică. Atunci Maniu era în posesia unei scrisori dată de șeful misiunii militare americane în care se arată că: «deși chestiunea românească stă la inima conducerii americane, datorită situației internaționale confuze, datorită intereselor urgente care antrenează S.U.A. în anumite atitudini nu este de actualitate imediată și că pentru S.U.A. este vital în primul rând asigurarea spatelui în Asia și problema primordială care se impune guvernului american este problema coreeană, apoi problema vietnameză și în al treilea rând cea a răsăritului european».
Musafirul își amintește că această scrisoare era «așa zisa fițuică roz».
«C» afirmă în concluzie că americanii îl puneau în gardă pe Maniu că o vreme destul de îndelungată nu se poate conta pe sprijinul lor și că trebuie să se găsească formule de prelungire până când chestiunea României intră la ordinea lor de zi. Această perspectivă nu era deloc încântătoare pentru Maniu, mai ales că era bătrân și adoptase teza «nonșalanței americane», lucru pe care l-a făcut în mod consecvent. Maniu și-a manifestat această nonșalanță prin niște memorii foarte dure, în care-i acuza pe americani că și-au încălcat angajamentul. De pildă în memoriul de după Anul Nou 1947 a fost «de o duritate și lipsă de diplomație frapante». La acest memoriu americanii s-au sesizat și au răspuns. Acolo de fapt îi acuza pe americani că și-au încălcat angajamentele față de el, începând cu ajunul declarării războiului contra Angliei și Americii, cu conversațiile telegrafice care au antrenat tratativele de armistițiu de la Cairo etc. La aceste acuzații americanii au sărit ca proștii, dar englezii mai diplomați au răspuns că nu este vorba de abandonare sau de o încălcare a angajamentului, ci numai de o amânare, determinată de oportunitatea politică de moment.
«C» nu știe unde ar putea fi aceste memorii ale lui Maniu, dar știe cert că un exemplar al lor a fost dus de Buzești7 în străinătate.
Apropo de Buzești, «C» știe că acesta a dus «arhivă impresionantă de documente», dar nu știe ce s-a întâmplat cu ele, deoarece Buzești și soția lui au murit și nimeni nu mai știe unde sunt. Ele pot exista depuse, de pildă, la secretariatul de stat american, care nu are nici-un interes să le popularizeze.
«C» mai știe că o altă copie a memoriilor lui Maniu din această perioadă a fost găsită în arhiva lui Pogoneanu8, care a fost îngropată. Această copie ori a dispărut, ori se află la ruși, că după cum se știe arhiva lui Pogoneanu a fost descoperită, deoarece ea făcea parte din procesul Maniu. Dacă există în posesia rușilor, nu există speranțe de recuperare.
Deci în această perioadă Maniu a început să tragă de timp, deoarece în acea perioadă tragerea timpului și tergiversarea nu erau împotriva americanilor la acea oră, ci împotriva rușilor. Atunci americanii «înghițeau toate șopârlele rusești în cadrul dezbaterilor de la ONU și s-au postat pe o poziție defensivă, deși din punct de vedere militar își puteau permite un rol ofensiv. Atunci rușii, deși erau în minoritate în cadrul dezbaterilor de la ONU, se postau, în frunte cu Molotov, pe o poziție obraznică care își impunea punctul de vedere».
Concomitent cu tergiversarea, Maniu acționa în sensul bruscării notei și să determine o revizuire a conceptului american pentru a se urgenta soluționarea «problemei spinoase din răsăritul Europei», care de fapt era insolubilă, pentru că existau niște angajamente scrise, de care Maniu știa, dar nu le socotea eterne. De pildă, nu socotea Ialta ca iremediabil înghețată, ci o măsură de moment pentru a se limita expansiunea sovietică. «C» adaugă că autorul concesiunilor de la Ialta este «nenorocitul» de Eisenhower care s-a aliat cu Stalin, scoțându-l din competiție pe Churchill, care reprezenta tezele favorabile răsăritului Europei.
«C» precizează că Maniu nu avea naivitatea să creadă că vor veni americanii să ne salveze, dar cunoscându-i a ales calea bruscării pentru a-i determina să-și revizuiască atitudinea, deși mai știa că această bruscare nu are șanse de reușită.
«C» își mai amintește că de Paștele lui 1947 Maniu prevăzuse perspectiva unei internări într-un lagăr de ostateci din URSS, deși nu s-a gândit atunci la procesul din România care i se va face și nici la pușcărie.
În legătură cu afacerea Tămădău «C» arată că și sub ocupația nemțească americanii le-au promis sprijin în formarea unui guvern în exil. Ei s-au ținut de cuvânt și i-au pregătit lui Maniu plecarea, trebuia să meargă în Turcia etc.
Pilotul avionului era Matei Ghica Cantacuzino și a venit cu avionul, care a aterizat pe moșia lui Oancea. El și cu Maniu s-au dus acolo împinși de alții, dar Maniu s-a hotărât să nu mai meargă. Reiese că i s-au pregătit lui Maniu mai multe încercări de a fi scos din țară, printre care una din Brașov, dar a renunțat, fiind pregătit să suporte consecințele rămânerii în țară, deoarece considera că este mai important ca țara să știe că are un șef aici, deși el (Maniu) considera că este important totuși să plece cineva în străinătate din conducătorii P.N.Ț., dar acea persoană trebuie să aibe prestigiul de a handicapa orgoliile celor plecați dincolo. La ora aceea (1947 – n.n.) în străinătate se aflau cei din anturajul regelui, Rădescu9 și o serie de diplomați, aceștia din urmă aveau veleități de conducători. Printre ei se număra fostul ministru plenipotențiar de la Ankara, Periețeanu, care avea pretenții de conducător, precum și Vișoianu, Niculescu Buzești etc., dar niciunul nu avea prestigiul de care era nevoie, deși toți nutreau românește și doreau binele României. Așa că Maniu l-a determinat pe Mihalache, fost ministru, fost șef de partid, reprezentantul celui mai popular curent politic din România pentru a pleca în străinătate, având toate atuurile împotriva lui Rădescu, Citta Davilla, Vișoianu etc. Se conta deci pe Mihalache, care prin prezența lui în străinătate se va asigura o unificare a tuturor acțiunilor disparate a acestor grupuri și de influențare a cercurilor politice occidentale. 
Așa că s-a început o încercare de a-l convinge pe Mihalache, lucru greu, deoarece acesta era complexat de faptul că nu cunoștea nici-o limbă străină, din punct de vedere psihic era «un om al gliei». În afară de asta instrucția lui Mihalache era deficitară deoarece se reducea la urmarea unei școli normale. Maniu a încercat cu insistențele sale care te amețeau să-l convingă pe Mihalache să plece în străinătate.
La 1 Mai 1947 «C» împreună cu soția și cu Maniu au pornit spre reședința lui Mihalache, urmând să fie anunțat de vizită de Popescu Mehedinți10. Au ajuns în aceeași zi la Mihalache, au stat la masă, au fost cazați și începând din a doua zi Maniu a început eroziunea împotriva rezistenței lui Mihalache de a pleca. După o săptămână de pisălogeală Mihalache a cedat, deși nu l-a convins această pisălogeală, dar avea totuși încredere în intuiția lui Maniu.
După ce l-a înduplecat pe Mihalache, Maniu a trecut la completarea echipei, gândindu-se la Dinu, Romiți Boilă11, Penescu. Despre Penescu12 i-a cerut și lui «C» părerea și acesta i-a spus că are o părere foarte proastă. Atunci Maniu i-a explicat că Penescu a învățat în Franța, iar megalomania lui, care lor poate să li se pară antipatică, poate face impresie în străinătate. În realitate, Maniu s-a gândit că Mihalache, care nu prea era obișnuit cu străinătatea avea nevoie de o «doică» în persoana lui Penescu. Maniu s-a mai gândit să-l trimită și pe Ilie13, care era «un om de suflet» și pentru că stătea ascuns a scăpat din ghiarele comuniștilor.
«C» relatează cu lux de amănunte cum a fost convins Penescu, cum acesta s-a oferit să sprijine acțiunea, bazându-se pe faptul că fiind o vreme ministru de Interne a băgat oamenii săi în toate domeniile, etc. Chiar de a doua zi, Penescu, plin de zel dar și de «prostie» a chemat la el patru oameni, unul neidentificat și cert este că unul din ei a informat serviciul secret. Cele trei persoane au fost: comandorul Mocanu, comandorul Coroiu Marin și comandorul Anton. Despre al patrulea nu se știe decât că este unul din agenții secreți ai lui Penescu care continua să funcționeze în cadrul Securității Generale. «C» garantează că comandorul Mocanu și Anton au păstrat o discreție desăvârșită, Coroiu fiind primul suspect, iar celălalt al doilea. Penescu îl știe cu siguranță pe al patrulea, dar până la această oră «C» nu-l știe.
Reiese că «C» a reconstituit afacerea Tămădău discutând cu fiecare personaj în parte.
«C» relatează că se tergiversa plecarea în străinătate, deoarece nu erau mijloace, se ajunsese în luna iulie și nu aveau nici-o speranță. La un moment dat în cercul fiului lui Hațieganu14 a apărut un tânăr doctor din Constanța, care s-a recomandat Gafenco. Acesta a spus că nu se va mai întoarce la Constanța, deoarece va fugi în străinătate, împreună cu un milionar și cu fratele acestuia care era actor. Avea totul pus la punct, dispunea și de mijloacele necesare: (avion, pilot etc.). Hațieganu i-a vorbit lui Maniu de această ocazie. «C» îi acuză pe toți că nu au verificat identitatea lui Gafenco, care nu era nici doctor, nici nu era din Constanța, ci era doar un informator strecurat printre ei, care le-a făcut oferta respectivă, cunoscându-se intenția lor de a fugi.
Discuția este întreruptă de Bobiță15, care le oferă ceva de băut. Ea le recomandă să deschidă un radio în timp ce discută, ca în cazul în care există microfoane în casă să nu fie înțeleși. «C» îi explică surorii sale că nu este nevoie, deoarece discută încet. Bobiță arată că dacă au microfon, acesta se află băgat în telefon, ori telefonul se află în altă cameră.
«C» continuă să dea amănunte despre Tămădău, cum ar fi informațiile pe care le-a obținut Maniu de la generalul Negrescu, care l-a pus la curent cu avioanele disponibile, cu aviatorii în care se poate avea încredere (am mai dat aceste aspecte – nota Securității).
«C» îi atrage atenția că în afacerea Tămădău trebuie să fie foarte atent cum îl înfățișează pe Maniu, recomandându-i să facă în așa fel încât să nu se înțeleagă că Maniu era un ramolit care a participat la «o farsă puerilă detestabilă și de condamnat» și să accentueze rolul lui Hațieganu și al lui Romulus Boilă (nepotul lui Maniu) care l-au indus în eroare, deoarece el nu-și putea suspecta nepotul în persoana lui R. Boilă și pe fiul prietenului său, Hațieganu că sunt «agenți care marșează la înscenare».
Musafirul știe că Maniu trebuie prezentat în cartea sa în așa fel încât să iasă în evidență patriotismul lui Maniu, buna lui credință.
«C» regretă și acum că Maniu l-a ținut departe de afacerea Tămădău, deoarece are certitudinea că ar fi avut capacitatea să sesizeze că a fost cusută cu ață albă (s.n.) […]”.
Cota: ACNSAS, Fond Informativ, dosar I 149.087, vol. 21, f. 36-41


Note:
1. Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (ACNSAS), Fond Penal, dosar P. 16.829, vol. 6, f. 37 și 72.
2. Ibidem, f. 74.
3. Ibidem, f. 44-47.
4. Corneliu Coposu.
5. Gheorghe Zane (1897-1978), membru marcant al PNȚ, profesor universitar, economist şi istoric al economiei româneşti,membru titular al Academiei Române din 1974.
6. Fost preşedinte al tineretului naţional-ţărănist şi un colaborator apropiat al lui Ion Mihalache.
7. Grigore Niculescu-Buzești.
8. Victor Rădulescu Pogoneanu.
9. Generalul Nicolae Rădescu, fost prim-ministru plecat în exil după instaurarea forțată a guvernului Goza.
10. Ion Popescu Mehedinţi, reputat economist şi profesor universitar, rudenie prin alianţă şi colaborator apropiat al lui Ion Mihalache. De asemenea, era prieten şi colaborator apropiat al lui Corneliu Coposu.
11. Romiţi Boilă era fiul lui Romul Boilă, căsătorit cu nepoata lui Iuliu Maniu. Aşadar era strănepotul lui Iuliu Maniu.
12. Nicolae Penescu (1896-1982), membru marcant al PNŢ, secretar general după 1944, ministrul Afacerilor Interne în cel de al doilea guvern Sănătescu. Arestat în urma înscenării de la Tămădău şi judecat în lotul conducătorilor PNŢ. Dezicându-se de conducătorii săi, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, asupra cărora a aruncat toată vina, a fost condamnat la numai cinci ani de închisoare. În anul 1968 a părăsit ţara şi a plecat în Franţa.
13. Ilie Lazăr (1895-1976), semnatar al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, a reprezentat Maramureşul în Parlamentul României, în calitate de parlamentar PNŢ. A fost unul dintre colaboratorii apropiaţi şi apreciaţi de Iuliu Maniu, comandant al gărzilor ţărăneşti din Ardeal şi Banat şi al organizaţiilor muncitoreşti din cadrul PNŢ Arestat în urma înscenării de la Tămădău, a colindat întreg gulagul comunist românesc, până în anul 1964, când a fost eliberat. A decedat marginalizat şi umilit de către regimul comunist, care i-a tăiat pensia, la fiica sa, Lia, la Cluj.
14. Vlad Haţieganu, fiul lui Emil Haţieganu, membru marcant al PNŢ, profesor universitar, fost rector al Universităţii „Regele Ferdinand” din Cluj.
15. Doina Coposu.

Autor: Marin Pop

sursa: caietesilvane.ro

Articol citit de 138 ori.

Alte articole