Fan Page Corneliu Coposu

Corneliu Coposu despre Lucreţiu Pătrăşcanu

Înapoi la 2017

Am citit în aceste zile o carte pe care tare mult mi-aş fi dorit să o fi parcurs în urmă cu 18 ani, atunci când a văzut pentru prima oară lumina tiparului la editura Anastasia. Cartea se cheamă „Coposu-Confesiuni-Dialoguri cu Doina Alexandru”, conţine în ea testamentul spiritual şi moral al Seniorului şi a fost retipărită cu puţine luni în urmă de editura Vremea.

Voi reveni în zilele următoare cu o recenzie consistentă. Fac acum apel la ea fiindcă în paginile sale găsim mărturii preţioase, de mâna întâi, care vin să confirme cât de adevărat e diagnosticul pus în urmă cu câteva zile, într-un comentariu găzduit tot de adevărul.ro, de dl. academician Nicolae Manolescu “mitului Lucreţiu Pătrăşcanu”. Un “fals mit”, născut din necunoaşterea esenţei comunismului de tip stalinist practicat în România până în decembrie 1989, din ignorarea faptelor reale ale fostului lider comunist, din destinul său tragic de victimă şi sacrificat al luptei pentru putere la vârful Partidului Cominist, dar şi din citarea greşită, chiar voit greşită a unora dintre spusele sale.

Pentru mulţi, pentru foarte mulţi români, Pătrăşcanu a fost „o şansă ratată a comunismului românesc”, în sensul că, în opinia lor, un lider suprem precum Lucreţiu Pătrăşcanu ar fi făcut ca primele decenii de comunism în România să fie mai puţin sângeroase. Partizanii acestei teorii omit, fie cu naivitate, fie din necunoaştere, fie cu bună ştiinţă că între noiembrie 1944 şi februarie 1948 Lucreţiu Pătrăşcanu a fost ministrul Justiţiei. Or, în timpul mandatului său ministerial, s-a judecat procesul liderilor PNŢ în frunte cu Iuliu Maniu, au fost arestaţi şi trimişi în puşcării importanţi lideri liberali şi ofiţeri superiori ai Armatei Române, iar Regele Mihai a fost forţat să abdice. Deşi sunt voci ce susţin că Pătrăşcanu habar nu avea de pregătirea audienţei în urma căreia, la 30 decembrie 1947, Gheorghiu-Dej şi Petru Groza au obţinut, sub presiune şi ameninţare, semnătura Suveranului pe actul de abdicare pregătit minuţios din vreme şi că ar fi aflat de la radio rezultatele acelei întâlniri negre din istoria României. Oricum ar sta lucrurile, sigur e că ministrul a “validat” abdicarea.

A fost supralicitată multă vreme o pretinsă zicere a lui Lucreţiu Pătrăşcanu într-un discurs ţinut la Cluj, în faţa studenţilor, în anul 1946. Lui Pătrăşcanu i se atribuie fraza “înainte de a fi comunist sunt român” când, în realitate, el a spus “sunt comunist pentru că sunt român”. Propoziţia cu pricina i-a fost răstălmăcită lui Pătrăşcanu de însuşi călăul său, Gheorghe Gheorghiu-Dej, care voia să îl acuze astfel de naţionalism într-o perioacă când cuvântul de ordine era “internaţionalismul proletar”.

Iată ce spune în acest sens, în Confesiuni, regretatul Corneliu Coposu:“Nu vreau să-l scutesc pe Pătrăşcanu de acuza gravă că a contribuit în mod criminal la înfeudarea României sovieticilor, dar pot să confirm că Pătrăşcanu avea o doză de patriotism şi de onestitate faţă de ceilalţi care însă nu îl achită de vinovăţie”.

Pentru alţi români, Lucreţiu Pătrăşcanu a fost “un funcţionar al represiunii, care a căzut în plasa pe care el o întindea altora”. (cf. Adrian Cioroianu-Cea mai frumoasă poveste-Câteva adevăruri simple despre istoria românilor. (Editura Curtea veche, Bucureşti, 2013). Iată în acest sens mărturia Seniorului:“El (Pătrăşcanu) a participat la desfiinţarea partidelor istorice, la detronarea Regelui, la claustrarea tuturor şefilor Opoziţiei, inclusiv a lui Maniu, nu mai vorbesc de mine”.

În Confesiunile sale, marele lider ţărănist Corneliu Coposu lămureşte atât prezenţa lui Lucreţiu Pătrăşcanu în gramatica actului curajos de la 23 august 1944 cât şi motivele pentru care avocatul Pătrăşcanu, unul dintre puţinii intelectuali comunişti din epoca, nu avea cum să câştige lupta pentru putere din partid.

Corneliu Coposu subliniază că, începând din 24 ianuarie 1942, s-a lucrat intens, “pe toate liniile posibile, prin ambasadele ţărilor neangajate în război pentru a se obţine asigurări pentru România, pentru viitoarea ei poziţie de la sfârşitul războiului”. A fost avută în vedere nu doar ambasada de la Stockholm unde Uniunea Sovietică era reprezentată de supraevaluata doamnă Kolontay, ci şi cea de la Cairo în care ambasador al URSS era Novikov. Când s-a pus problema ca şi firavul PCdR, care avea în 1944, după aprecierea lui Corneliu Coposu, 740 de membri în evidenţă, să ia parte la “conspiraţie”, Novikov l-a indicat pe Lucreţiu Pătrăşcanu ca om de legătură. Aşa a ajuns Pătrăşcanu să participe la evenimente, să conceapă Proclamaţia către ţară şi să devină ministru fără portofoliu, dar şi interimar la Justiţie în primul guvern Sănătescu.

Şi tot Corneliu Coposu precizează cum a ajuns Lucreţiu Pătrăşcanu să facă parte din delegaţia românească însărcinată cu semnarea armistiţiului. Iniţial, acesta trebuia parafat la Cairo. Dar sovieticii au dorit-şi aliaţii englezi şi americani şi-au dat acordul-ca armistiţiul să fie încheiat la Moscova. Din delegaţia care a ajuns la Moscova au făcut parte Lucreţiu Pătrăşcanu, colonelul Dămăceanu, Ghiţă Pop, secretar general al PNŢ, şi ministrul Aprovizionării, Cristu.

Ajunsă la Moscova, delegaţia română a fost foarte frumos găzduită, fiecare delegat în parte în câte o vilă, din vilele destinate oaspeţilor de marcă, şi li s-au pus la dispoziţie cantităţi uriaşe de icre negre, din toate bunătăţile, fructe mediteraneene, însă cu interdicţia de a părăsi vila. Un fel de domiciliu supravegheat.”După zile îndelungate de aşteptare, Pătrăşcanu a obţinut o audienţă la temutul Jdanov. În confesiunea făcută chiar Seniorului la întoarcerea în ţară, Pătrăşcanu a mărturisit că s-a simţit şocat când prima întrebare ce i-a fost adresată de Jdanov a fost“ce cauţi aici, domnule Pătrăşcanu?”şi de utilizarea apelativului domnule. “Tovarăşe, -a spus Lucreţiu Pătrăşcanu-am venit aici să comunicăm că am reuşit printr-o lovitură de stat să dărâmăm guvernul dictatorial din România, să ieşim din alianţa cu ţările fasciste şi să ne aliniem ţărilor aliate pentru a continua războiul de salvare a Europei de fascişti. Spre surprinderea lui Pătrăşcanu, Jdanov a spus:Rău ai făcut pentru că ne-ai încurcat socotelile”.

Şi tot de la Jdanov a aflat Pătrăşcanu că nu e nicidecum agreat de sovietici pentru a prelua şefia PCR. Satrapul moscovit le-a recomandat comuniştilor români să se gândească “la un român muncitor, cu un trecut nepătat, care să poată prelua sarcina grea de secretar general al PCR. În momentul acela, Pătrăşcanu şi-a dat seama că e alungat la deşeuri şi nu se mai poate gândi la conducerea PCR. Acesta este motivul pentru care s-a întors de la Moscova turtit ca o smochină”.

Mai apoi, neînţelegerile dintre Lucreţiu Pătrăşcanu şi Gheorghe Gheorghiu-Dej s-au acutizat. Dej şi oamenii lui, dar şi Ana Pauker l-au acuzat că ar fi căzut sub influenţa burgheziei. A fost destituit din guvern şi arestat în aprilie 1948, sub acuzaţia de înaltă trădare. Comuniştii români au dorit ca printre martorii acuzării să figureze Corneliu Coposu, care ar fi trebuit să confirme că “Pătrăşcanu a fost un fel de cal troian în partidul comunist, fiind, în realitate, omul lui Maniu şi al Regelui care aştepta cu nerăbdare sosirea americanilor. Aceasta era teza! Bineînţeles, pentru că n-am putut marşa la ea, am suportat mai multă bătaie, mai multă carceră şi mai multe pedepse decât în propriul meu proces”.

Pătrăşcanu a fost totuşi condamnat, a fost supus vreme de şase ani unui arest extrem de dur şi a fost împuşcat în 1954.   

Sursa: www.adevarul.ro

Articol citit de 37 ori.

Alte articole